Mihai Mălaimare, final de spectacol după 50 de ani de scenă: ”În stradă îi vezi pe oameni, le vezi ochii, le vezi sufletul”

La 73 de ani, Mihai Mălaimare a jucat penultimul spectacol în stradă, printre oameni. Spectatorii i-au înmânat flori, l-au aplaudat, și-au mărturisit dragostea pentru teatru. Iar el, Actorul, s-a înclinat în fața publicului său.  

Mihai Mălaimare, final de spectacol după 50 de ani de scenă: ”În stradă îi vezi pe oameni, le vezi ochii, le vezi sufletul”

 Mihai Mălaimare  

Mihai Mălaimare s-a născut la Botoșani, pe 27 august 1950. Și-a trăit destinul de botoșănean plecat prin lume, al celui care tânjește după locul care l-a ivit in lume. S-a hotărât să devină actor și a pornit pe drumul bătătorit al artei, hotărât însă să asfalteze, să inoveze, să improvizeze, dacă e nevoie…

Un avangardist care a refuzat să repete la nesfârșit, care a reușit să pună actorul la treabă, să îl oblige să se recreeze continuu. A făurit Actorul pe viață!

Mihai Mălaimare a fost actorul care a coborât în stradă, care s-a văzut nevoit să acționeze după starea aproapelui său, după reacțiile celor din jur, chiar și în funcție de gropile din asfalt sau de… ploaia care va veni. Recunoștea, într-o vreme, că a pornit de acasă hotărât să se întoarcă în Botoșani imediat ce va fi devenit un mare actor.

"Am trăit studenția cu gândul de a mă întoarce la Botoșani și a fi director de teatru. Simțeam nevoia unui anumit tip de reformare, a unui anumit tip de energie pe care urma să o implementez și de care mă știam capabil. Însă am terminat facultatea ca șef de promoție și lucrurile s-au schimbat. Pus în fața opțiunii Botoșani sau București am ales fără ezitare Bucureștiul pentru că am simțit atunci că drumul meu trebuie să continue și că acesta privește și propria mea ființă, nu numai pe a celorlalți cărora aș fi vrut să le dăruiesc din ceea ce învățasem. Iar viitorul mi-a confirmat că am avut dreptate atunci", spunea Mihai Mălaimare într-un interviu.

În anii de demult, a încercat la Botoșani un festival al usturoiului. Ce s-a intamplat la Copălău și ce s-a petrecut cu adevărat în acei ani, vom afla atunci când lucrurile se vor aseza definitiv, fără resentimente și dureri.

Teatrul Masca, pe care l-a înființat, este, înainte de toate, poate cel mai ambițios proiect artistic al perioadei postdecembriste.

Dincolo de politică, răfuieli omenești sau supărări de orice fel, Mihai Mălaimare va rămâne în istoria Teatrului românesc. Iar botoșănenii vor ști mereu să povestească întâmplări cu Mălaimare!

Ultimele spectacole ale lui Mihai Mălaimare, după 50 de ani pe scenă

Mihai Mălaimare a susținut penultimul său spectacol cu o zi înainte de ziua lui de naștere care a fost în 27 august. Ultimul avea să fie chiar ziua următoare, dar a fost amânat din cauza tragediei de la Crevedia, potrivit Primăriei Municipiul București.
 


(Mihai Mălaimare, Foto: Libertatea)

Într-un amplu reportaj al publicației Libertatea, actorul a spus că de ziua lui nu își dorește nimic, ci doar să poată să-și țină și ultimul spectacol, iar apoi să meargă la nepoata sa care are un an. Ultimul spectacol nu a fost încă programat.

„Absolut tot ceea ce am gândit la teatrul Masca i se datorează Ancăi Florea”

La 73 de ani, Mălaimare a jucat penultimul spectacol pe Calea Victoriei din București, în stradă, printre oameni. Spectatorii i-au înmânat flori, iar el a dăruit, la rândul său, un buchet soției Anca Florea.

„Nu am fost un soț prea bun. Am pus teatrul înaintea familiei ca un dobitoc”, a spus Mălaimare la finalul spectacolului. 

De pe chipul actorului Mihai Mălaimare se scurgeau picuri de transpirație. Asta nu l-a oprit însă să continue cu o „clovnerie” pentru copiii prezenți la spectacol.  Apoi, actorul a ținut o pledoarie pentru soția lui.

„Vreau să vă vorbesc despre cineva. Despre cea care a înființat teatrul – eu doar am executat ordinele ei […] cea care a construit marile proiecte ale teatrului Masca. Absolut tot ceea ce am gândit la teatrul Masca i se datorează Ancăi Florea”, a spus, potrivit Libertatea, Mihai Mălaimare.

”Aș fi fost un senzațional chirurg”

Cu fața și mâinile vopsite până la cot și cu un frac negru, pe 30 de grade Celsius în soarele încă fierbinte de la sfârșitul de august de București, Mălaimare a intrat pe scena improvizată de pe Calea Victoriei. Aproximativ 200 de persoane a strâns actorul. Stau pe jos, pe scările muzeului sau în picioare. Au venit să-l vadă pe actorul care a mai ținut încă un spectacol de pantomimă, după 50 de ani de spectacole. 

Despre teatrul jucat pe stradă și cel jucat în sala de spectacole, Mălaimare spune că „e ca diferența între o babă care crede în Dumnezeu și un politician care zice că crede în Dumnezeu. Un spectacol jucat în sală e mai mult o informare culturală, pe când aici, în stradă, îi vezi pe oameni, le vezi ochii, le vezi sufletul”.

Ce altceva ar fi putut fi Chiar dacă joacă de 50 de ani, actorul are și alte pasiuni și crede că s-ar fi putut transforma în profesii, dacă nu ar fi făcut teatru.

„Aș fi fost un senzațional chirurg, un foarte bun portar de fotbal sau un jucător de tenis. Sunt dibaci, la un moment am fost al 57-lea jucător de tenis de câmp din București. Puteam să fiu violonist, am făcut și școala de muzică, dar așa s-a ales”, spune Mălaimare. 

Tinerilor actori le dorește „să creadă în ceva, în ce vor ei: în teatru, în public, în succes, în glorie, în trudă, în muncă, în izbândă, în toate”.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Atenție, femeie furioasă! (Foto, Video)

astăzi, 07:15

Un inspector de la Criminalistica raporteaza prin statie: - Sefu, am ajuns la locul faptei. - Si care este situatia?... - O femeie si-a injunghiat sotul cu 10 lovituri de cutit, l-a impuscat ...

Calendar ortodox, 15 noiembrie: Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ; Începutul Postului Naşterii Domnului

astăzi, 07:00

Sfântul Paisie (†1794) s-a născut în oraşul Poltava din Ucraina în anul 1722 într-o familie preoţească. Din botez a primit numele Petru. A fost dat să înveţe...

Zeci de unități administrativ-teritoriale verificate de Garda de Mediu Botoșani, unele au primit avertisment!

Thursday, 14 November 2024

Statul recunoaşte dreptul fiecărei persoane fizice la un mediu sănătos, accesul liber pentru recreere în spaţiile verzi proprietate publică, dreptul de a contribui la amenajarea spaţiilor...