Sofia Vicoveanca s-a născut la data de 23 septembrie 1941 în comuna Toporăuți (Toporuica de astăzi), localitate aflată în apropiere de orașul Cernăuți (astăzi în Ucraina), primind la naștere numele de Sofia Fusa. A fost unul din cei patru copii ai familiei de negustori Gheorghe și Veronica Fusa.
Copilăria i-a fost întunecată de greutăți, tatăl său fiind luat prizonier de sovietici, după anexarea Bucovinei de Nord de către Uniunea Sovietică. Împreună cu mama sa, Sofia s-a refugiat în comuna Vicovu de Jos, unde și-a petrecut copilăria. „Părinții mei au fost înstăriți acolo, la Cernăuți, au avut prăvălie, case, vite, cai, dar aici nu mai aveam nimic”, a mărturisit mai târziu. Din dragoste pentru satul copilăriei, i-a împrumutat ulterior numele, alegându-și numele de scenă Sofia Vicoveanca.
Din copilărie, constrânsă de greutățile materiale prin care treceau refugiații, micuța Sofia a învățat să coasă, să țeasă covoare, să împletească, să croiască etc. A absolvit Școala Populară de Artă din Suceava și a fost angajată, prin concurs, în anul 1959 ca solistă de muzică populară la Ansamblul de Cântece și Dansuri „Ciprian Porumbescu” din Suceava. În anul 1965, îi apare primul său disc. Din anul 1998, devine solistă de muzică populară la Ansamblul Rapsozii Botoșanilor.
„Munca aduce foarte multă bucurie, nimic nu-ți pică din cer, nimeni nu-ți dă. Dacă nu muncești, nu ai! (…) Nu m-am gândit niciodată să fiu solistă, dar la examenul pentru început de stagiune eu am cântat un cântec popular. Juriul a decis că-i musai să cânt de-atunci încolo muzică populară. Am continuat să cant și în cor o vreme, în pauzele din spectacol; schimbam repede-repede rochia lungă de coristă cu costumul popular și țusti în scenă. Cu timpul, mi-am învins emoțiile, mi-am făcut un repertoriu propriu (eu nu am cântat niciodată cântecele altor interpreți), a fost norocul meu că am și venit dintr-o zonă foarte bogată în folclor și am avut ce culege de la bătrânii și de la lăutarii din sat. ”
—Sofia Vicoveanca
Numele de scenă a fost ales deoarece directorul ansamblului artistic unde era angajată a considerat că numele Sofia Fusa nu avea rezonanță artistică și astfel a numit-o Vicoveanca (de la zona de proveniență).
Sofia Vicoveanca a fost căsătorită cu ziaristul sucevean Victor Micu, care a decedat în aprilie 2001, la vârsta de 70 de ani. El a lucrat timp de peste 40 de ani la ziarul Zori noi din Suceava, devenit după decembrie 1989 Crai Nou. Împreună, cei doi au un fiu.
Repertoriul Sofiei Vicoveanca cuprinde cântece de leagăn, de nuntă sau cumetrie, doine de dragoste și dor, colinde, bocete sau balade, dar cele mai multe sunt cântece de voie bună, unele ușor dojenitoare sau pline de umor specifice lumii satului.
A efectuat imprimări la Radio București și Iași, pentru televiziune și la Casa de discuri Electrecord. În întreaga sa carieră a scos 10 discuri personale și 6 în colaborare; casete audio și video, CD-uri. S-a remarcat și prin culegerea de folclor muzical din zona Bucovinei. A susținut spectacole cu diferite formații artistice în țară și în străinătate, făcând turnee în Israel, Portugalia, SUA, Franța, Danemarca, Germania, Iugoslavia ș.a.
Solista Sofia Vicoveanca a făcut cunoscută zona Bucovinei prin cântecele sale încărcate de emoții și stări ale țăranului moldovean. A interpretat cântece de joc, balade și doine, cântece de leagăn din zona Bucovinei. Cântece ca „Lume, lume trecătoare; M-am sfădit rău cu bădița; Am avut un pui pe lume; Bătrânețea când te bate; Săracă vecina mea; Bucovină, mândră floare; Ăsta-i joc din Bucovina” etc. stau martore dedicării sale folclorului românesc.
A jucat și în câteva filme românești, dovedind un real talent actoricesc. A publicat două volume de versuri: Dureri ascunse (1996) și Cu inima-n palme (2004).
Premii și recunoașteri obținute
Ca o recunoaștere a activității sale de aproape 50 ani în slujba muzicii populare românești, Sofiei Vicoveanca i-au fost decernate mai multe distincții cum ar fi: „Meritul Cultural” clasa a IV-a (1973); Medalia „Tudor Vladimirescu” cl. I (1975); Medalia „Meritul Cultural” cl. I (1976); Crucea Națională „Serviciul Credincios” clasa a III-a (2002); Ordinul Național „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofițer (2004) etc.
Președintele României Ion Iliescu i-a conferit artistei Sofia Vicoveanca la 29 noiembrie 2002 Crucea națională Serviciul Credincios clasa a III-a, „pentru crearea și transmiterea cu talent și dăruire a unor opere literare semnificative pentru civilizația românească și universală”. El i-a conferit la 7 februarie 2004 și Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofițer, Categoria D – „Arta Spectacolului”, „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”.
A primit titlul de Cetățean de Onoare al localităților Suceava, Rădăuți, Siret, Pojorâta, Ciocănești și Vicov (jud. Suceava), precum și al comunelor Ion Creangă din județul Neamț și Ciocârlău, din județul Maramureș.
Sofia Vicoveanca a cumpărat în satul Vicovul de Jos un teren de 9 ari, construind o casă nouă, în stil bătrânesc, cu cerdac și cu mansardă în care a amenajat un mic muzeu etnografic, cuprinzând o expoziție de costume țărănești și obiecte de artă populară. Interiorul casei a fost decorat cu lucrurile proprii unui interior de casă țărănească: ladă de zestre, blidar (dulap cu blide), covoare pe perete, icoane, ștergare, legănuț pentru copil și costumele populare purtate de ea.
„Eu mă regăsesc mai mult în cântecele de dor, de jale, de amar, bocete, chiar blesteme, piese de o mare încărcătură emoțională, de o mare profunzime a textului, și tocmai de aceea – foarte greu de interpretat. Nu sunt o cântăreață de ritm, dar nevoia m-a făcut și dintr-aceea, pentru că omul vine în sala de spectacol și vrea să-și bucure sufletul. Nu știu cât place, dar știu că nu se confundă glasul meu, omul îl reține. Nu mi-a fost greu să port costumul, pentru că în acest costum eu m-am născut” – Sofia Vicoveanca (sursa: rapsoziibotosanilor.ro)
Discografie
Hora mare cu strigături
Sînt fată de moldovean
Cântec de nuntă
Când mergi bade la pădure
Cântec vechi de cătănie
Bucovină, mândră floare
Eu cânt că mi-i lumea dragă
Ca la Vicov
Pe-o coastă, pe-un delușor
Cine la joc nu se pricepe
Lume, cine ți-o zis lume
Vorba din bătrâni se trage
Ia-ți mireasă …
Domne-ajută-ntr-un ceas bun; De dor de frumos pe lume; Dacă n-ar fi horele; Cântece (selecțiuni, CD realizat în Germania).
Filmografie
Lung metraje
Ciprian Porumbescu (1973) – solistă de muzică
Dimitrie Cantemir (1973)
Orașul văzut de sus (1975)
Urgia (1977)
Cântarea României
Vânătoarea de vulpi (1980)
Ochi de urs (1983)
Sarea în bucate (2001)
Baltagul
Scurt metraje
Omule, pomule
De dor de frumos pe lume
Lumini și umbre
Povestea lemnului care cântă
Să învățăm să cântăm românește