Doamna Maria înduioșează prin blândețe și prin smerenia în fața vieții. Dar te și uimește prin îndrăzneală dusă până spre marginile prăpăstiilor omenești, un curaj egal cu ”mersul pe valuri, în picioare”, în ciuda fragilității și a discreției în care se îmbracă atunci când umblă printre oameni.
S-a născut pe 21 ianuarie 1942, în Răchiți, județul Botoșani, într-o familie de țărani săraci.
Astăzi împlinește 84 de ani. O viață începută în vreme de război crâncen, cu sărăcie și foamete, cu aprige dureri sufletești. Își amintește că, atunci când a deschis pentru prima dată Biblia, copilă fiind, pentru ea a început un vis: să se bage slugă la un om bogat, iar plata să-i fie una singură: călătoria la Ierusalim.
A urmat doar patru clase elementare, la Școala din Răchiți. Avea 16 ani când a intrat prima dată în fabrică. Mai întâi la Cooperativa ”Înfrățirea”, apoi la Întreprinderea de Industrie Locală ”Flamura Roșie”, mai târziu și la Întreprinderea de Prelucrare a Lemnului Botoșani.
În 1979 s-a angajat ca îngrijitoare la Spitalul Județean din Botoșani, unde a muncit vreme de 16 ani până la pensie, în anul 1995.
Viața a purtat-o târziu la Ierusalim. Bucuria i-a fost imensă și, drept recunoștință pentru împlinirea unui vis, ne-a lăsat daruri-mărturii din locurile în care a călătorit: ”Pelerinaj la Sfintele Locuri: Israel – Ierusalim – Egipt” (Botoșani, Axa, 2005), ”Pelerinaj la Locurile Sfinte și un buchet de poezii duhovnicești închinate Domnului Iisus Hristos și Sfintei Fecioare Maria: 23 oct. – 23 nov. 2003, Israel – Ierusalim – Egipt” (Iași, PIM, 2013, reed. 2018), ”Călător în Grecia: 5 – 15 mai 2012” (Iași, PIM, 2018).
Familie cu 10 copii, mamă vitregă și muncă ca ”la stăpân”
Când s-a născut copila Maria, pe 21 ianuarie 1942, tatăl era pe front. Avea doar 6 ani când mama a plecat la Domnul, lăsând în urmă patru copii mici (din cei cinci născuți, unul murise la naștere). Peste numai trei luni de la moartea celei mai dragi ființe, în casa familiei Moșneagu a ajuns o mamă vitregă, care le mai aducea doi frați, cărora li s-au adăugat, în anii ce au venit, încă patru. O familie cu 10 copii însemna mai mult decât sărăcie, foame, muncă și necazuri. O familie cu 10 copii însemna tot atâtea cruci de purtat.
Își amintește că nu a avut niciodată încălțăminte. Iarna târâia greu niște bocanci vechi de-ai tatei. La școală scria cu strujanul, în care înfigea o penița pe care, apoi, o înmuia în călimară.
La 11 ani mergea la câmp, unde prășea în rând cu oamenii mari. Copiii chiar munceau mai mult! "Ne duceam pentru o felie de pâine, că acasă nu aveam. Era foarte, foarte greu, enorm de greu".
Foametea a mușcat nemilos din viața copiilor, dar și a oamenilor mari, care se vedeau nevoiți să strângă fiecare bob de porumb pe care apoi, dat la râșniță, îl transformau în crupe cu care potoleau gurile flamande ale copiilor.
"Atât îmi amintesc, pentru că eram mică: făceam mămăliguță. Și la început, când era moale mămăliguța, scoteam cir într-un căuș de lemn. Apoi terminam mămăliguța și când o răsturnăm turnam cirul acela și mâncam pogărci, așa se numea. Cu asta trăiam. Pisam crupe fierte, aveam râșniță. Eiii… Ca acuma, că mai fac unii mofturi… Să știți că lumea astăzi trăiește foarte bine!", spune cu tristețe Maria Moșneagu.
Ea însăși, mai târziu, a crescut și educat trei copii. Toți au făcut facultăți și au ajuns la casele lor.
Dar Maria Moșneagu a trăit, parcă, pentru a-și îndeplini visul din copilărie, pe care l-a sădit în sufletul ei atunci când a citit pentru prima dată Sfânta Scriptură: să ajungă la Ierusalim. Și a ajuns după 50 de ani.
"Mereu mă gândeam, când eram copil: dacă mi-ar scoate Dumnezeu în cale pe cineva bogat, dar să aibă frică, să nu își bată joc de mine, că sunt parte feminină, să îmi dea hrană, nu prea grozavă, îmbrăcăminte, să îi fiu sclavă 5 ani de zile. Fie că voi îngriji de niște părinți, fie prin curte, la animale sau prin grădină. Aș fi fost sclavă 5 ani de zile, 6 ani, până la 7 aș fi acceptat. Eram copil când gândeam asta… Și la urmă să îmi plătească drumul la Ierusalim. A venit căsătoria, au venit copiii, i-am crescut, și am ajuns și la Ierusalim în 2003".
Nu a apărut acel om bogat, la care să fie sclavă 5 ani! Dar tot 5 ani a plătit călătoria la Ierusalim! "Voiam să fiu sclavă 5 ani! Dar Dumnezeu a lucrat altfel, o cale mai roditoare! Am ieșit la pensie, copiii sunt căsătoriți. Copiii îmi dădeau să cumpăr ceva de ziua mea, eu mergeam și cumpăram un dolar-doi…".
Trei ani a strâns ban cu ban, pentru visul ei. În 2003 a mai împrumutat 500 de dolari de la o măicuță și a plecat la Ierusalim. Împrumutul l-a dat înapoi la întoarcere, în timp de doi ani! Iată, cinci ani muncise pentru a merge pe urmele lui Iisus! A plecat singură, numai cu ajutorul lui Dumnezeu. O femeie cu patru clase, în țară străină. Dar atât de frumos a lucrat Dumnezeu la inimile celor care aveau să îi iasă în față, atâtea minuni și fapte de bine adunate pentru a face din călătoria unei femei cea mai frumoasă experiență a vieții sale!
Când s-a întors acasă a scris prima carte, "Pelerin la locurile sfinte", cu un tiraj de 500 de exemplare. Rândurile pornite din inima au stârnit admirația tuturor celor care le-au citit.
Părintele Justin i-a spus: "Tu să scrii, că poți!"
Doamna Maria își poartă în continuare crucea și scrie, așa cum a îndemnat-o și bunul Părinte Justin Pârvu.
”Când am fost la Părintele Justin, s-a uitat la mine și mi-a spus: tu să scrii, că poți! Am scris o poezie pentru el. Îl port în suflet că pe-un sfânt. Mă rog la Dumnezeu să îl primească în ceata sfinților și el să se roage pentru noi, să nu ne lase pradă ispitelor de azi. Pentru că nu tot ce strălucește e și bun", spune Maria Moșneagu.
Astăzi, la aniversare, îi urăm doamnei Maria Moșneagu La mulți ani cu sănătate, liniște sufletească, pace și bucurii duhovnicești!
