Este unic, este inimitabil. Timbrul vocal al actorului plecat din Ibăneștii Botoșanii și-a făcut loc de multe decenii în tezaurul de aur al teatrului românesc. Anul acesta, Senatul UNITER i-a acordat Premiul pentru întreaga activitate, în semn de prețuire pentru cariera de excepție nu doar în teatru, ci și în filmul românesc.
A studiat la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică "Ion Luca Caragiale" din București, la clasa prof. Constantin Moruzan, Ion Cojar, Radu Penciulescu (1959-1963). A debutat scenic în anul 1963 cu rolul Cercetaș din piesa "Noaptea e un sfetnic bun", de Alexandru Mirodan, în regia lui Cornel Todea, la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, teatru în care va rămâne până în 1967. Începând din anul 1968 este actor al Teatrului Național "Vasile Alecsandri" din Iași, până în anul 1992.
Rolul său cel mai cunoscut este cel al lui Guliță din filmul "Cucoana Chirița" (1986), în regia lui Mircea Drăgan, în care a jucat alături de mari nume ca Dem Rădulescu, Draga Olteanu Matei, Ileana Stana Ionescu, Jean Constantin, Ștefan Tapalagă, Cezara Dafinescu, Rodica Popescu Bitănescu, Adrian Păduraru, Iurie Darie etc.
L-am văzut pe Dionisie Vitcu în Serenada pentru etajul XII (1976), a fost fierarul Vetu din Doctorul Poenaru (1978), învățătorul Toader în Vis de ianuarie (1979). Ni-l amintim în Buna seara, Irina (1980), Totul pentru fotbal (1982), Un bulgăre de humă (1989). După 1989, Dionisie Vitcu a jucat în Undeva in Est (1991), a fost Pantelimon în Aniela (2009), dar și Valerică în După dealuri (2012).
Începând din anul 1990 este cadru didactic la Universitatea de Arte "George Enescu" din Iași, ajungând până la gradul didactic de conferențiar. În anul 2004 a obținut titlul științific de Doctor în științe umaniste al Universității Al. I. Cuza, calificativ "Magna cum laude", cu teza de doctorat: "G. Ciprian – Dramaturg și romancier între "mister" și "absurd", sub îndrumarea prof. univ. dr. Liviu Leonte.
Din anul 2006 a revenit pe scena Teatrului Național din Iași.
Scrie poezie de pe băncile școlii, dar a debutat abia în 1990, în revista Timpul, cu poezia “Mai este …”. A colaborat la revistele Dacia Literară, Convorbiri Literare, Poezia, Cronica, Candela Moldovei, Lumină lină (SUA). Peste exact 10 ani, în anul 2000, debutează editorial la Ed. Junimea Iași, cu volumul "Cartea lui Guliță". Au urmat apoi Cu traista-n băț printre parlamentari (Ed. Danaster, 2001), Actorul (Ed. Junimea, 2002), Cartea Ancuței (Ed. Pamfilius, 2002), Din călimara unui actor (Ed. Universitas XXI, Iași, 2004), Din cuibul lebedelor sau răcnetul unui actor lucrat (Ed. ”Alfa” Iași, 2004), Actorul cu mârțoaga – Memorialistică, G. Ciprian (Ed. Princeps Edit, Iași, 2006).
Talentul nu a rămas nerăsplătit, Dinosie Vitcu fiind distins cu premii importante, de la Ordinul "Meritul Cultural", (1971) și Diploma de Onoare a Festivalului de Artă (București -1960 și Iași-1975), la Diploma de Popularitate (Galați, 1982), Diploma Bacovia (1983) sau Premiul pentru cea mai bună interpretare a unui rol masculin (Brașov, 1984). În 1991 primește Premiul revistei "Cronica" din Iași, iar cinci ani mai târziu i se stribuie Trofeul Dionysos - Gala UNITER cu studenții Universității de Arte “George Enescu” Iași.
În anul 2002, actorul Dionisie Vitcu primește Ordinul național Pentru Merit în grad de Cavaler, "pentru meritele avute în creația artistică și promovarea culturii românești în țară și peste hotare, pentru abnegația deosebită în slujirea instituțiilor culturale din Moldova”.
Este Societar al Teatrului Național, prin ordinul Ministerului Culturii și Cultelor, incepand cu anul 2003.
"Toata copilaria mea, toata adolescenta mea am facut pe jos drumurile de la Ibanesti la Dorohoi"
Actorul Dionisie Vitcu a rămas până astăzi acel țăran cu rădăcinile uitate în brazda natală. Și vorba molcom-moldovenească, și portul și ținuta de om cumpătat, toate vin din familia și locul care l-au plămădit.
"Am avut o copilarie frumoasa. Eu m-am nascut în România Mare, în Regat si muncile câmpului, întâmplarile cu animalele din curte, din casa, le tin minte. Jucariile noastre "ecologice" erau pisicii mici, cateii, mieii. Noi traiam împreuna cu ei. Iarna îi aduceam în casa ca sa nu înghete, sa nu raceasca.
Ne trezeam dimineata cu un pui acolo, care ne sufla. Era ceva deosebit. Pe urma erau muncile agricole de la care parintii nostri nu ne scuteau. Ne luau la prasit, la secerat si prindeam aceste lucrari chiar în vacanta. Mama ne lua peste tot chiar daca uneori era foarte cald, ne era sete, ploua, tuna sau fulgera. Si ne spunea: Sa învatati carte, sa traiti mai bine decât noi! S
igur, noi nu prea întelegeam atunci, dar acuma la maturitate îmi dau seama. Toata copilaria mea, toata adolescenta mea am facut pe jos drumurile de la Ibanesti la Dorohoi. Vreo 12 kilometri. Si mama îmi arata Liceul "Anastasie Basota" de la Pomîrla, care se vedea de departe si îmi spunea ca acolo voi învata carte", își amintește Dionisie Vitcu într-un interviu.