Născută pe 29 martie 1979 în Botoșani, oraș în care s-a format, din care a plecat și în care s-a întors pentru a crea, Ana Maria Micu a devenit în ultimii ani un reper al culturii locale și naționale, fiind printre puținii artiști plastici botoșăneni invitați să expună pe simezele internaționale.
Ana Maria Micu este un artist atipic, preocupat permanent nu doar de forma artei, ci și de fond, de structura profundă a creației, ea dezvoltând o fascinantă complexitate a gândirii, un soi de intimitate cu mediul înconjurător, dar mai ales o perspectivă surprinzătoare asupra a tot ce înseamnă lumea și arta sa.
Nu întâmplător, arta Anei Maria Micu ne dezvăluie o percepție filosofic-psihologică asupra creației, trăind și muncind deopotrivă în atelierul-laborator, acolo unde explorează limbajul corporal, unde studiază și (re)compune realitatea cotidiană transformând în artă spaţiul personal, căruia îi conferă o dimensiune concentrată asupra imanentului recognoscibil.
Ca artist, impresionează printr-un fel de a fi aproape nemaiîntâlnit. Ea inventează un alt fel de a trăi, o altă dimensiune a simțirii, alte percepții umane. Artista din Botoșani se refugiază în propriul spațiu securizant: atelierul în care trăiește minut cu minut.
Creația artistei este completată de o personalitate atât de surprinzătoare, specială într-un fel aparte. Oglindită în propria artă ca într-un alter ego, dar fără să urce pe piedestalul autosuficienței, dimpotrivă.
Între artă și fotografie, folosind observația ca temei pentru nașterea ideilor, imaginea devine astfel parte integrantă a lucrărilor, introducând privitorul în intimitatea nu doar a creaţiei, ci a artistei însăşi. Nu exagerăm dacă spunem că Ana, cu tot cu viața ei, ar putea deveni un spectacol al umanului simplu, dacă discreția nu ar locui-o până în talpă.
Într-un oraș provincial, considerat marginal și izolat, Ana Maria Micu ne oferă o altă lume de descoperit. Una în care plantele con-viețuiesc, con-respiră și inspiră.
”Cresc plante pentru că urâțenia asta umană, pe care o manifestăm tot timpul în relație cu alții, la plante este un pic atenuată de faptul că există compost, adică poți omorî o plantă, o poți composta și ceva nu se pierde. Și asta mă ajută pe mine, ca om, să observ procesul acesta, să procesez ce mi s-a întâmplat mie și să văd cum anume e și pentru noi o cale. Deși e foarte greu să determini cum anume poți composta emoțiile, de exemplu. Sau ce să faci cu o emoție pe care ai omorât-o din greșeală…”, mărturisește Ana Maria Micu.
Formată în școala artistică din Cluj, unde a urmat și Masterul în Arte Vizuale, este și un produs al școlii din Botoșani, Ana Maria Micu fiind absolventă a Liceului de Artă ”Ștefan Luchian”. Expune în galerii din toată lumea, de la Taipei la Beijing, de la Moscova la Bucureşti, dar și la New York, Rotterdam, Haga, Amsterdam, Edinburgh sau Viena. După o îndelungă peregrinare artistică a revenit în locurile natale, unde a continuat să lucreze într-un stil propriu, autentic, personal.
Decizia de a se stabili în Botoșani putea fi una hazardată, un fel de autoexil care să deterioreze actul artistic. Nu și dacă vorbim despre Ana Maria Micu. Ea și-a creat ”un întreg univers, construit pas cu pas, cu multă disciplină...”, spune despre arta Anei Maria Micu Simona Vilău, curatoarea expoziției de la Muzeul Național de Artă Contemporană din București, la care artista a expus în 2023.
Ana Maria Micu ne arată că, trăind în micul Botoșani, poți crea și expune pe mai multe continente. Iar atelierul ei spune povestea unei personalități complexe, a unei artiste speciale, care îmbină ca nimeni altcineva culoarea cu desenul, detaliul cu perspectiva, emoția cu detașarea de emoție, smerenia cu îndrăzneala.
Așa cum spunea Marlene Herberth, Ana Maria Micu rămâne o ”țesătoare de viață și lumină”, care ”își modelează un chip extern din lut și îl impregnează cu lumină vindecătoare, într-o transformare capitală a propriei materii. Eul reparat este cu totul diferit de eul întreg, dinainte de a fi stricat. Ana Maria Micu performează o renaștere a eului său extern, într-o încercare de a transgresa limitele timpului”.
