Ioan Mateiciuc, provocări și oportunități culturale la Botoșani

Începând cu 1 aprilie, la Botoșani va funcționa Centrul Cultural, o instituție nou înființată, în contextul unei restructurări decise de conducerea Consiliului Județean. Orchestra Populară „Rapsozii Botoșanilor – Ioan Cobâlă” și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale sunt comasate într-o singură entitate, într-un demers menit să eficientizeze activitatea și să creeze o structură unitară.

 

Noua instituție, cu o nouă conducere, se dorește a fi un pol cultural modern, capabil să genereze proiecte integrate și să atragă un public mai larg, printr-o abordare interdisciplinară și adaptată noilor cerințe ale societății.

Cel care va prelua, ca interimar, conducerea Centrului Cultural, este Ioan Mateiciuc.

Născut în 1986, originar din Siret, județul Suceava, Ioan Mateiciuc are o formare academică solidă, fiind licențiat în Științe Politice la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași (2008), deține un Masterat la Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava, în Relații Internaționale, un Master în Filosofia aplicată și management cultural la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” Iași, și, din 2025, deține titlul de Doctor în Filozofia imaginii cinematografice, cu o teză inovativă, care abordează noile receptări ale artei prin intermediul filosofiei. O ”co-tutelă”, ne spune Ioan Mateiciuc, între Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” și Universitatea de Arte ”George Enescu” din Iași.

Experiența sa profesională a lui Ioan Mateiciuc vizează în cea mai mare parte activitatea în sectorul cultural, element care a stat la baza selecției pentru acest interimat de 60 de zile la conducerea celei mai noi instituții din județul Botoșani.

După 60 de zile, autoritățile județene vor organiza concurs pentru ocuparea definitivă a funcției de manager.

Pentru început, managerul interimar va avea misiunea de a elabora un plan de management orientat spre modernizarea actului cultural, pentru consolidarea colaborării între instituții și dezvoltarea unor proiecte relevante pentru comunitate.

Direcții care vor viza diversificarea ofertei culturale prin integrarea mai multor forme artistice, revitalizarea spațiilor dedicate evenimentelor, apropierea culturii de publicul larg, prin concepte moderne și accesibile.

Cu doar o zi înainte ca Ioan Mateiciuc să preia oficial mandatul de manager interimar, l-am invitat în studioul Știri.Botoșani.Ro, intenția fiind aceea de a-l cunoaște mai bine pe cel care va avea un cuvânt important de spus în cultura județului Botoșani, cel puțin în următoarele 60 de zile.

Vă invităm să urmăriți video mai jos, oferindu-vă, totodată, principalele declarații din cadrul emisiunii INVITATUL DE LA ȘTIRI cu Ioan Mateiciuc:

”Mi-ar plăcea să cred despre mine că sunt un personaj util social, că reușesc să creez contexte acolo unde eu, în tinerețe, nu am găsit, nici contexte, nici scene pe care să mă manifest”.

”Multă lume s-a întrebat ce pot face eu în 60 de zile. Mare lucru nu pot face, ca să nu îmi iau un angajament sau să fac o declarație de tip politic..., să spun că voi schimba foarte multe. Cred că am o misiune foarte grea și foarte ingrată în același timp, aceea de a încerca să fluidizez cumva cele două instituții care s-au cumulat”.

”Din punctul meu de vedere, ca paradigmă, cele două instituții nu sunt foarte departe, ele marjează pe același sector, și anume conservarea și promovarea artei tradiționale”.

”De ce am acceptat această provocare de interimat și o eventuală participare la concursul final? Pentru că acum, spun cinstit, nu sunt foarte sigur că se va întâmpla lucrul acesta, dacă lucrurile se vor armoniza și voi simți că pot face mai mult pentru Botoșani probabil că voi spune da unui eventual concurs”.

”Legat de ce cred că pot face eu mai departe, în mintea mea sunt foarte multe lucruri legate de noile forme de expresie culturală, dar cred că ele pot funcționa doar dacă cele două instituții devin fluide și doar dacă ele reușesc să își armonizeze cumva programul ca să nu intre în conflict”.

”Legat de felul în care se intersectează și intră în dialog cultura și educația, ele sunt, din fericire, de nedespărțit”.

”Poate, spre dezamăgirea multora, nu am fost atins deloc emoțional de reacțiile din spațiul public. Botoșaniul nu e un caz singular, reacțiile de felul acesta apar acolo unde cultura este cumva izolată și frământată de autosuficiență. La Suceava, toate lucrurile importante se cheamă Ștefan cel Mare: aeroport, universitate, cetate... Nu reușim să ieșim din genul acesta de stereotipii și facem kitsch din ceva ce ar trebui să fie brand de regiune”.

”Cred cu tărie că ieșirea din zona de confort legat de județul geniilor poate fi un lucru foarte, foarte bun pentru Botoșani. Dacă reușim să aducem această genialitate lângă noile forme de artă contemporană cred că acesta este un câștig pentru Botoșani”.

”Legat de zona de turism și de conservare a patrimoniului material, cred că Botoșaniul are niște rute foarte importante”.   

”Din punctul meu de vedere, în acest moment, Botoșaniul, la nivel de instituții culturale, este mult peste ce oferă Suceava. Aveți o Filarmonică, un Teatru, sunt câteva instituții culturale mici-etalon pentru județ”.



”Mediul universitar este o soluție, dar una temporară. Nu este nicio garanție că cei care studiază la Suceava vor rămâne în Suceava sau că își vor dori să activeze mai departe într-o comunitate ca a Sucevei. Pe termen mediu și lung nu cred că este o soluție. Cred că ține de oferta pe care administrația reușește să o contureze și de o politică socială pe care administrația locală ar trebui să o vadă și să o dea mai departe. Nu cred că zona culturală poate genera mai mult decât această pilotare temporară a zonei a comunităților mici de tineri. Ei vin, se bucură o perioadă de timp, dar noi vorbim aici despre predictibilitate, de felul în care ei își așază viitorul. Orașele mari sunt mult mai atractive din punct de vedere al venitului, ca ofertă de bunăstare socială, și cred că este doar o chestiune care ține de program, de ceea ce zona administrativă poate să o ofere”.

”Ce promisiuni s-au făcut? Nu a existat nicio promisiune. Și nu a existat pentru că această construcție a mea de manager cultural vine dintr-o zonă care nu este finanțată așa cum ar trebui să fie finanțată zona culturală. Poate că până la un punct ai dreptate, (în lipsa finanțării, nota red.) nu reușește să facă performanță, ea reușește să supraviețuiască datorită emoției, dar în momentul în care există această relație și acest dialog permanent, autoritatea îți poate pune la dispoziție o infrastructură. Iar mai departe cred că este de competența managerului cultural să intre și el în acest joc, să nu vegeteze, să intre în acest joc de antreprenoriat cultural, să ducă discuția mai departe”.

”Este un mediu fertil de afaceri în Botoșani, cred că este foarte importantă această punere împreună a instituțiilor culturale într-un dialog permanent, și vorbesc despre cele legate de UAT cu cele legate de Consiliul Județean. Ele trebuie să stea în dialog și să construiască împreună, tocmai apărate de acest scut al mediului de afaceri. Este important ca managerul cultural să își asume acest rol de antreprenor, să vegheze ca această insuficiență materială de care cultura suferă să fie la un moment dat acoperită. E ca într-o familie, știi care sunt nevoile tale, începi să muncești și să construiești pentru ea. Nu văd o mare piedică în acest sens, pot doar să zic că nu au existat discuții in extenso legate de felul în care vom funcționa sau de modul în care instituția trebuie finanțată”.



INVITATUL DE LA ȘTIRI: Ioan MATEICIUC
Moderattor: Florentina TONIȚĂ
Video/Montaj: Florin TIMOFTE
O producție Știri.Botoșani.Ro

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

Premiile GOPO 2026: Trei botoșăneni nominalizați la cele mai râvnite premii din cinematografia românească!

astăzi, 19:13

Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc a anunțat marți, 31 martie, nominalizații la Premiile Gopo 2026. Prin filtrul a două jurii au trecut 124 de filme românești –...

LA MULȚI ANI, Ana Maria Micu!

Sunday, 29 March 2026

Născută pe 29 martie 1979 în Botoșani, oraș în care s-a format, din care a plecat și în care s-a întors pentru a crea, Ana Maria Micu a devenit în ultimii ani un rep...

De ce nu? Un sucevean ”mai botoșănean” decât mulți iubitori de cultură sau cine se teme de Ioan Mateiciuc?

Tuesday, 24 March 2026

Aflasem, la sfârșitul săptămânii trecute, că un sucevean de la Siret va asigura interimatul pentru funcția de manager al viitorului Centru Cultural din Botoșani, instituție care va ...

-->