Emilian Mihailov s-a născut la Botoşani, pe 7 decembrie 1984. Este absolvent al Colegiului Naţional "A.T.Laurian", profilul Filologie, promoţia 2004. Imediat după liceu începe cursurile Facultăţii de Filosofie a Universităţii Bucureşti, unde studiază Filosofie morală şi politică, deţinând licenţa în filosofie cu tema "Sursa valorii morale la Kant". Urmează, tot în cadrul Facultăţii de Filosofie din Bucureşti, un Masterat care continuă linia filosofiei morale bazată pe principiile kantiene, titlul lucrării de masterat fiind "O metodă kantiană de decizie morală". Se înscrie la doctorat şi, în anul 2012, obţine titlul de doctor în filosofie SUMMA CUM LAUDE, cu tema "Formulele imperativului categoric în sistemul raţiunii practice".
Încă din timpul studenţiei activează în mass-media, fiind secretar general de redacţie al unei publicaţii săptămânale în limba italiană, pentru ca ulterior să îşi asume supervizarea şi managementul produselor editoriale, tot ca secretar general de redacţie, la Puls Media Network. Răspunde şi provocărilor din zona IT, astfel că timp de un an (2010-2011) lucrează pentru o firmă internaţională, supervizând şi cooronând, de această dată, activitatea economică din Marea Britanie şi Irlanda.
Însă filosofia se reaşază în matca firească, astfel că Emilian Mihailov devine asistent asociat al Facultăţii de Filosofie, predând seminarii în cadrul cursului Teorii etice, activitate pe care o susţine mai bine de 5 ani, din 2009 până în 2014.
Preia, totodată, coordonarea editorială şi ştiinţifică a revistei The Romanian Journal of Analytic Philosophy, în calitate de redactor-şef, funcţie pe care o deţine şi în prezent. Este, în acelaşi timp, director executiv al Centrului de cercetare în etica aplicată, care funcţionează tot în cadrul Facultăţii de Filosofie a Universităţii Bucureşti, ocupându-se efectiv de coordonarea activităţilor centrului.
În anul 2013 parcurge un stagiu de cercetare la Centrul Uehiro de Etică Practică la Universitatea din Oxford. Este membru în Consiliul director al Societăţii Române de Filosofie Analitică.
Este activ în publicistică, articolele sale abordând teme dintre cele mai diverse, pe subiecte de actualitate, tratate din perspectivă etică (Trebuie graţiat Gică Popescu?, Carnea etică, Cartelele în mâinile teroriştilor, Legislaţia imorală a eutanasierii câinilor fără stăpân fiind câteva dintre titlurile care ilustrează nu doar aria preocupărilor lui Emilian Mihailov, ci şi implicarea şi aplicarea teoriilor eticii în organizarea socială şi instituţională.
Susţine prelegeri pe teme dintre cele mai diverse, precum Anatomia kantiană şi bioperfecţionarea morală, Erorile gândirii morale intuitive, Complexitatea deciziei morale: limitele procedurilor de decizie şi tipuri de contexte, Codul deontologic al farmaciştilor – între mixtura obligaţiilor şi managementul eticii.
Preocupat de problemele societăţii, dar mai presus de toate venind în întâmpinare cu soluţii şi direcţii clare de intervenţie în situaţii care par fără rezolvare, Emilian Mihailov surprinde nu doar prin construcţia solidă a argumentelor, prin susţinerea logică a prelegerii, ci mai ales printr-o viziune îndrăzneaţă în care îşi situează întotdeauna dezbaterea, prin meticulozitatea şi răbdarea cu care detaliază nu pentru a convinge, ci pentru a lărgi plaja soluţiilor şi, ulterior, a concluziilor edificatoare.
"Raport despre o reformă care n-a mai avut loc"
În urmă cu trei ani, Emilian Mihailov expunea, într-un material găzduit de Centrul Cercetare pentru Etica Aplicată, instituţie pe care o conduce din poziţia de director executiv, o situaţie a învăţământului românesc postdecembrist. În "Raport despre o reformă care n-a avut loc", autorul face o radiografie "la sânge" a sistemului de învăţământ, din perspectiva universitarului, dar şi din postura de etician.Redăm, mai jos, câteva selecţii din acest "Raport despre o reformă care n-a mai avut loc":
"Azi nu doar produsele şcolii descurajeză (tineri posesori de diplome care sunt semialfabetizaţi), ci şi felul în care e organizată munca şi locul pe care-l are profesorul în şcoală: sufocat de birocraţia didactică, la cheremul elevilor indisciplinaţi şi a părinţilor cu tupeu, lipsit de autonomie decizională reală şi de libertate de iniţiativă intelectuală într-un sistem tot mai centralizat şi mai uniformizator. Profesorii ascultă stupefiaţi ceea ce spune un parlamentar englez, anume că 90% dintre fraudele bancare din Londra sunt comise de români, că zeci de mii de conaţionali sunt arestaţi pentru varii infracţiuni, de la violuri, la crime , furturi şi cerşit. Tinerii aceştia care au speriat Occidentul, iar acum au trecut la Orient, sunt, totuşi, trecuţi prin şcoala românească, prin familia românească, prin societatea românească. Ai impresia că toate acestea sunt astfel făcute încât să nu inhibe asemenea comportamente abjecte, ci să le încurajeze. În aceste condiţii, nu poţi să nu te gândeşti la faptul că şcoala noastră e defectă, că ea nu e doar ineficientă ci, poate, nu face ceea ce trebuie să facă".
"...trebuie să fie o schimbare radicală, revoluţionară nu o sumă de modificări de detaliu (examenul de bac, clasa pregătitoare, cumpărarea de maşini pentru transportul elevilor etc.). Oricât ar fi de importante, acestea sunt detalii. Apoi, acesta e un proces de durată, la scara unor ani buni. Trebuie să avem răbdare. E vorba în primul rând de o schimbare a cadrului organizaţional şi managerial al învăţământului, nu a programelor de studiu ori cercetării. Nu poţi pescui pe uscat".
"Pentru ca procesul didactic şi de cercetare să aibă succes este nevoie de un adecvat cadru material, instituional – de la clădiri, biblioteci şi laboratoaare până la o administraţie performantă. Reforma învăţământului nu poate exista fără o fermă susţinere politică – atât în conţinut cât şi în asigurarea continuităţii, căci un program fracturat de schimbările de regim politic nu mai progresează. La baza reformei trebuie să stea un plan, o viziune pe termen lung, agreată de toate părţile, o viziune coerentă, curajoasă şi, dacă se poate, aplicabilă".
"Fiecare schimbare de regim a fost o demolare a ceea ce au făcut înaintaşii, ceea ce cred că ne va costa zeci de ani de întârziere. A lipsit mereu de la cârma învăţământului omul cu viziune (poate, cu excepţia a două persoane, dar care finalmente au eşuat şi ele); peisajul a fost dominat de figura "micului gospodar" căruia-i place să verifice clanţele de la uşile şcolilor, să vadă noile toalete, să piardă vremea la televiziune comentând ştirile sau să stea pe teren, "printre oameni". El uită că locul lui e în biroul din minister, la butoane, de unde trebuie doar să anime diferite grupuri de executanţi. Viziunea pe termen lung, curajoasă şi fezabilă, se lasă încă aşteptată, noi fiind maeştri în a crea iluzia că facem ceva atunci când nu facem nimic".
"Bunăoară, ne plângem de calitatea slabă a elevilor şi studenţilor, dar în loc să luăm măruri adecvate am redus durata studiilor universitare de la 4 la 3 ani (cel puţin aşa s-a încetăţenit în conştiinţa studenţilor, că după trei ani pot sărbători absolvirea). Dacă ar fi aşa, atunci învăţământul superior s-a degradat, într-adevăr, masiv. E cazul să spunem oficial şi repetat studenţilor că şcoala superioară durează cinci ani, nu trei. De ce ezităm? Constatăm apoi că studenţii noştri nu ştiu să scrie gramatical sau frumos în limba română şi luăm măsura de a permite scrierea tezelor de licenţă, masterat şi doctorat în engleză, ceea ce maschează acest handicap, deoarece în legătură cu engleza nu poţi emite pretenţii prea mari căci noi toţi o ştim cu aproximaţie"."Forţăm, prin varii grile şi punctaje, ce condiţionează urcarea în iererhie, publicarea cercetării în limbi străine (de regulă engleză) şi ascunderea revistelor noastre în baze de date americane în loc să construim aici sisteme similare celor americane. Statul român finanţează cercetarea – iar aceasta ajunge gratuit (la cererea aceluiaşi stat român) în bazele de date ale unor terţi (care deţin astfel monopolul cercetării mondiale) – de unde tot noi o cumpărăm cu bani grei propriile produse (50.000 dolari abonamentul anual la Jstore). În fine, înaintăm sinucigaş într-o direcţie care mi se pare dezastruoasă: spre un învăţământ profesional, vocaţional, generalizat; unii îl cer chiar de la clasa I. Ce e mai simplu şi mai iresponsabil decât să faci licee pentru pregătit chelneri şi tinichigii? Sau licee de matematicieni sau de gramaticieni?".
"Dar tu ce ai face, întreabă lumea? Ce ai alege între a te ocupa de salariile angajaţilor şi a-ţi consuma timpul cu un proiect abstract de reformă, un vis frumos, pentru următorii 20 de ani? Eu o spun clar: aş alege visul! Un proiect major, peste generaţii, care să fie agreat de toate forţele politice. Nu doar schimbări imediate, "gospodăreşti", ci o direcţionare strategică a sistemului care să fie "bună". Sistemul învăţământului românesc nu poate fi condus ca o şcoală. Ministrul nu e un fel de director mai mare. După cum ţara nu e un vapor. Întrebată care crede că a fost cea mai mare greşeală politică a tatălui său, Zoie Ceauşescu a răspuns: a condus ţara ca pe o gospodărie ţărănească. Ţara e altceva. Concret, aş uita tot ce s-a făcut şi aş face un proiect nou, de la zero. Pentru că toate datele arată că suntem ca un tren pus pe o şină greşită".
"Pe lângă prioritatea dată grădiniţei pentru formarea structurilor mentale şi de sensibilitate de bază ale fiinţei umane, şcoala elementară obligatorie trebuie reabilitată ca statut: ea nu mai trebuie să fie o şcoală de meserii, ci de "formare generală" a omului modern; meseriile se învaţă după aceea în cursuri de scurtă durată"."Cele trei cicluri de învăţământ superior au ca scop tocmai formarea omului modern şi punerea individului pe o direcţie profesională. Profesionalizarea uzuală nu se face în universităţi, ci în şcoli post-liceale meşteşugit alese. Profesionalizarea superioară se face la modul serios în ciclul II şi III universitar, dar mai ales după terminarea facultăţii. Ne trebuie în plus şcoli superioare de elită, şcoli în care se intră prin concurs şi de unde se iese greu. Iar numărul profesorilor îl egalează pe cel al studenţilor".
După cum ne-a obişnuit, Emilian Mihailov nu doar scoate la suprafaţă hibele, negurile şi umbrele care apasă tot mai vizibil şi devin de la o zi la alta tot mai contondente şi mai dificil de gestionat. Eticianul oferă soluţii concrete, pe termen lung, dar care nu pot fi aplicate în lipsa specialiştilor veritabili, a profesioniştilor de carieră, dar, mai ales, în lipsa unei susţineri politice responsabile.
credit foto: ccea.ro, adevarul.ro
