Despre Cornelia Guja se vorbește și astăzi cu uimire, lumea academică recunoscându-i meritul de a fi cea care, în anii 90, a revoluționat lumea științifică printr-o descoperire uluitoare, și anume fotografii care surprindeau aura omenească. Fizician, biolog și antropolog, un spirit scotocitor, o minte care nu cunoaște bariere, Cornelia Guja este ea însăși ochiul prin care noi, astăzi, privim universul infinit.
Născută în urmă cu 80 de ani în Mihăilenii Botoșanilor, a părăsit în condiții dramatice tărâmul natal la care avea să viseze apoi multă vreme. Cornelia Guja este un nume pe care știința românească îl asociază și astăzi cu inovația, dar mai ales cu îndrăzneala de a privi dincolo de materie, dincolo de concretul neîndoielnic.
A absolvit Facultatea de Fizică și Matematică a Universității din București în 1961. A absolvit, de asemenea, Facultatea de Biologie în anul 1972, iar în anul 1981 a obținut doctoratul în biologie, sub supravegherea profesorului Sf. Milcu, membru al Academiei Române, specializarea fiind endocrinologia și antropologia. Cornelia Guja a activat la Institutul Agronomic "N. Bălcescu" din București, Departamentul de Fizică, până în 1973, când a decis să lucreze în domeniul cercetării științifice și a fost transferată la Centrul de Cercetări Antropologice din București, Institutul de Cercetare Antropologică "Francisc Rainer" al Academiei Române.
A contribuit la crearea și dezvoltarea unui Laborator de Explorări Biofizice și Fiziologice în Centrul de Cercetari Antropologice al Academiei Române (1975-2001), la elaborarea domeniului teoretic și experimental numit Integronica (1977-2001). S-a implicat în elaborarea unei metodologii electrografice de diagnostic medico-antropologic (1980-2001), participând totodată la crearea unui Cabinet de Electrografie Palmo-Plantara (EPPG) cu sprijinul conducerii Spitalului Universitar Bucuresti (1994-1999).
În calitate de cadru didactic asociat la Universitatea Ecologica Bucuresti, a initiat primul curs de Antropologie Ecologică din România, iar în cadrul cursului de antropologie, primul curs de Antropologia individului din România, la Facultatea de Psihologie și Știinte Cognitive.
Cornelia Guja este membru Titular al Academiei Oamenilor de Știință din România, consilier științific la Institutul de Cercetări Antropologice "Fr. Rainer ", al Academiei Române, București, și supervizor în domeniul științelor medicale. Este autor sau coautor a peste 177 de lucrări publicate în reviste de specialitate sau în volume ale diferitelor congrese naționale și
A fost distinsă cu Premiul "Iuliu Hațieganu" al Academiei Române (1995) pentru volumul "Aurele Corpurilor. Interfețe cu Cosmosul", editura Enciclopedica Bucuresti, 1993, precum și cu Premiul de prietenie India-România, 2005, Academia de om de știință" George Emil Palade ", 2008 pentru" Antropologie informațională".
"Trebuie să înțelegem că nu suntem numai materie, suntem și câmp, iar câmpul acesta e infinit. Dacă partea materială se duce când murim, ceea ce trece dincolo, ceea ce rămâne în universul ăsta din noi este partea ne-grea, informația aceasta din câmp, compusă din forme arhetipale, simbolice. Este aura, este conștiința care se amplifică o dată cu evoluția spirituală a omului", spune fizicianul și antropologul Cornelia Guja, într-un interviu acordat jurnalistei Dia Radu, în Formula AS.
Drama copilăriei, durerea unui întreg neam
În vara anului 1940, România trăia una dintre cele mai cumplite drame din istorie. În câteva luni, țara noastră pierde 99.738 kilometri pătrați și aproape 7 milioane de locuitori, ceea ce însemna la acea vreme 33,5 % din populație, potrivit datelor extrase din România după Marea Unire (M. Mușat, I. Ardeleanu, București, 1988). Românii devin refugiați în propria țară, dramele timpului fiind și astăzi evocate cu mare durere de către supraviețuitori. Oamenii și-au părăsit casele, curțile, agoniseala de o viață și au pornit către sud, unde aveau să înceapă o nouă viață, una de restricții cumplite și de dor neîmpăcat. Sfârtecarea teritorială din 1940 a afectat și cele două județe, Botoșani și Dorohoi.
Dacă judeţul Botoşani era frustrat de numai trei comune prin ultimatumul din 26 iunie 1940, în judeţul Dorohoi, căruia i-au fost răpite opt comune cu 34 sate (de la comuna Mihăileni numai satul Sinăuţi) situaţia era mai complicată la prima vedere, chiar dacă dintre refugiaţi numărul cel mai mare îl constituiau propriii concetăţeni din judeţ, relatează Stela Giosan în Documente botoşănene privind refugiaţii din teritoriile româneşti aflate sub ocupaţie străină (1940-1944), Revista Forum Cultural.
Familia Mihalachi (în care ne născuse Cornelia), din Mihăileni, și-a văzut casa dărâmată și tot avutul distrus într-o clipită.
Cornelia Guja, născută pe 9 aprilie 1939, într-o familie de dascăli, povestește după multe decenii drama prin care a trecut.
“Noi eram refugiaţi de la Mihăileni, din Moldova, de unde se trage şi George Enescu. O întâmplare nefericită a istoriei a făcut ca locuinţa tatălui meu să cadă exact pe fâşia noii graniţe. Aşa că s-a demolat, iar noi ne-am stabilit la Câmpulung Muscel. Tata era profesor de matematici, mama era învăţătoare, n-aveam un dosar prea bun”, mărturisește Cornelia Guja în Formula AS.
Urcușul către universul științei
A absolvit Facultatea de Fizică și, ulterior, Facultatea de Biologie, cea din urmă deschizându-i noi perspective și un univers pe care Cornelia Guja avea să îl exploateze, dar mai ales să îl revoluționeze prin cercetare și studii inovative.
“Am studiat biologia cu o pasiune uriaşă şi am decis să fac un doctorat în antropologie medicală, cu profesorul Victor Săhleanu, de la Cluj, care tocmai publicase "Biofizica", o lucrare care mi-a devenit carte de căpătâi. Profesorul Săhleanu dăduse concurs pentru a ocupa postul de conducere al Institutului de Antropologie de la Bucureşti. Ajuns acolo, m-a chemat să lucrez cu el. L-am urmat, neştiind ce viitor pot avea, fiindcă ocupam locul cuiva plecat din ţară, care s-ar fi putut întoarce oricând. Cred însă că m-aş fi dus şi voluntar, atât de puternică era pornirea”, povestește cercetătoarea.
Aici, la Institutul de Antropologie, cu ajutorul unui dispozitiv inovator, al doctorului Florin Dumitrescu, Cornelia Guja fotografiază urma aurei umane, o poveste care avea să aducă în atenția întregi lumi științifice.
„În 1975, am făcut primele electrografii, pe clişee radiologice, de 30/40 cm. La început, am pus pe ecranul electrografului tot ce mi-a căzut în mână: o piatră, un lemn, o bucată de sticlă, o pisică, un fluture, palmele şi tălpile. Dar curiozitatea mea nu se oprea. Şi, fiindcă ecranul aparatului era micuţ şi nu prea puteam pune părţi din corpul nostru, am hotărât, într-o zi, să-mi pun fruntea. Am fost uluită să constat că inflorescenţa care a apărut pe clişeu în jurul capului semăna perfect cu cea pe care o văzusem în adolescenţă, într-o carte veche despre educaţia Yoga. Era o traducere românească, bătută la maşină, după Charles Webster Leadbeater (autor englez), în care existau şi nişte desene făcute după descrierea unui clarvăzător, care vizualizase aceste structuri luminiscente, corespunzătoare unor structuri interioare – chakrele”.
Nu a putut vorbi despre studiile sale decât după 1990. Până atunci, Cornelia Guja folosea termenul de "descărcărcare electromagnetică". Cartea despre aură a apărut abia în 1993 şi a fost republicată de Editura Polirom, în anul 2000.
“În ea am încercat să arăt că, pentru a înţelege individul uman, trebuie să înţelegi că omul face parte din Cosmos şi că interfaţa lui cu Cosmosul este aura. Am avut însă marea bucurie să pot ieşi în lume cu cercetările mele. Aveam 60 de ani când am plecat prima oară la un congres, în America. A fost una dintre întâmplările fericite ale vieţii mele. Îmi amintesc că nici nu ştiam bine engleza, fiindcă o învăţasem doar după cărţi, fără să o fi vorbit vreodată. Eram ca un atom, atomul Guja, cu o valijoară, pierdut în aeroport. Congresul din America a deschis calea multor călătorii: Calcutta, Budapesta, Tokio etc., în care am avut prilejul să vorbesc despre descoperirile mele. Ieşirile acestea în lume mi-au adus foarte mult, au contat enorm, chiar dacă ştiinţa a ajuns azi atât de departe, încât e imposibil să mai urmăreşti tot ce se discută la un congres. Au loc mii de prezentări. Important e să schimbi măcar câteva cuvinte, care să te facă să pulsezi, să-ţi doreşti să înaintezi în cunoaştere”, povestește în același interviu Cornelia Guja.
Cât de importante sunt cercetările și studiile despre aură? Cât de important este pentru noi să cunoaștem și să conștientizăm cât de mult suntem influențați nu doar de ceea ce se vede, de palpabil, ci și de nevăzutul care ne curprinde?
“În fiecare clipă a vieţii noastre, aura noastră interacţionează cu a tuturor celorlalţi. Închipuiţi-vă de ce încâlceală luminoasă am avea parte, dacă am avea darul clarvederii. Asta înseamnă şi că informaţia dintr-un punct este, în acelaşi timp, peste tot. Aşa se pot explica multe, şi telepatia, şi rugăciunea. Orice gând emanat aici, acum, rămâne în univers şi se amplifică. Dar nu e doar ceva ce trece de la unul la altul, ci e şi o relaţie de reciprocitate. Ciclicitatea e o lege universală. Totul se întoarce. Şi, câteodată, ne mai mirăm de ce am visat urât sau de ce am atras o întâmplare neplăcută...”, ne spune Cornelia Guja.
"Motorul supravieţuirii e bucuria. Omul care supravieţuieşte e omul care se poate bucura de universul care i s-a dat, care e capabil de un răspuns emoţional la ceea ce trăieşte. Suntem supuşi unei etici cosmice, despre care vorbesc foarte mulţi. Dacă bine faci, bine găseşti, nu imediat şi nu în acelaşi loc. Suntem, deci, propriii noştri constructori, reconstructori şi arhitecţi.
Construim permanent ceea ce suntem, exact aşa cum construim lucrurile şi în afară. Ne clădim permanent destinul, cu mintea aceasta, din căpşorul nostru. Dacă o lăsăm liberă, e manipulabilă. Trebuie să le aducem noi pe cele bune în vizorul ei: calmul, încrederea, liniştea, iubirea, luciditatea şi nădejdea că nimic nu e întâmplător.
Şi aşa cum omul n-a ştiut de-a lungul istoriei multe lucruri, dar le-a deprins, trebuie să ne amintim că mai avem multe de învăţat, chiar şi la adânci bătrâneţi: să învăţăm să facem bine tot ce ne aşteaptă. Să învăţăm, cu alte cuvinte, şi să murim!" (CORNEIA GUJA)