"Nu-i uşor ca de Crăciun să fii chemat să soluţionezi o arestare preventivă pe un omor". Despre responsabilitatea deciziei, cu judecătorul Florin Cotoi! FOTO
OAMENI si MESERII

DiscuÅ£ii, comentarii, acuze- toate acestea au fost prezente în spaÅ£iul public în ultimii ani atunci când a venit vorba despre judecători. De la cei acuzaÅ£i că au băgat oameni în puÅŸcării "pe nedrept" până la cei care au dat dovadă de o generozitate ieÅŸită din tipare- cum ar fi judecătoarea cu pantofi albaÅŸtri, judecătorii României sunt "Å£inte".

În acest episod al proiectului "Oameni ÅŸi meserii" încercăm să zgâriem un pic suprafaÅ£a, să vedem ce se află dedesubt, să chestionăm, să apelăm la corzile sensibile, să stârnim.

Judecătorul Florin Cotoi conduce SecÅ£ia Penală a Tribunalului BotoÅŸani. În această toamnă împlineÅŸte 17 ani de când judecă, cercetează fiinÅ£a umană ÅŸi resorturile negative care o animă, dă sentinÅ£e, face dreptate. Cum a ajuns judecător, însă, e o poveste.

Nu i-ar fi plăcut avocatura, mai ales că nu-i place să vorbească mult. Ba, printre dosare, a dezvoltat ÅŸi o reacÅ£ie alergică la praf, astfel că după cel mult un sfert de oră de vorbit, rămâne fără aer ÅŸi tuÅŸeÅŸte. Prietenii procurori i-au "desenat" o imagine despre munca în Parchete care nu l-a încântat, aÅŸa că a ales să fie judecător, după ce a sondat opinia altor prieteni care practicau deja această profesie.

"Era primul an în care funcÅ£iona Institutul NaÅ£ional al Magistraturii ÅŸi aveam posibilitatea să optăm pentru cursuri de un an la BucureÅŸti, care la vremea aia erau mai mult teoretice, dar de teorie eram sătul, aÅŸa că am ales Judecătoria BotoÅŸani, ÅŸtiind că voi intra direct în practică. Am stat pe lângă un judecător definitiv timp de ÅŸase luni, a urmat un examen la Curtea de Apel Suceava, apoi până la doi ani vechime am lucrat la stagiar. Dosare de complexitate redusă, dar care puneau probleme ÅŸi cu posibilitatea de a învăţa în continuare până la examenul de definitivat, examen pe care, fără să mă laud ÅŸi am spus-o de fiecare dată când am avut ocazia, este cel mai dur examen din România".

ImaginaÅ£i-vă următoarea situaÅ£ie: trei probe scrise în trei zile una după alta, apoi ÅŸapte probe orale, toate în aceeaÅŸi zi.

"În prima zi după ce am ajuns în BucureÅŸti, ne-am cazat, condiÅ£iile fiind asigurate de Ministerul JustiÅ£iei, a doua zi ar fi urmat să susÅ£inem prima probă scrisă, cu o durată de patru ore. Din cauza unor probleme de organizare, primul examen l-am susÅ£inut după-amiază, pe la ora 17.00, ÅŸi s-a terminat seara. A doua zi dimineaţă am luat-o de la capăt, cu al doilea examen, ÅŸi a treia zi dimineaţă cu al treilea. După ce am trecut de proba scrisă, am avut probele orale, ÅŸapte la număr, toate în aceeaÅŸi zi. IeÅŸeam dintr-o sală ÅŸi intram în alta. Aceste examene orale au avut loc la INM, o clădire foarte frumoasă pe dinafară dar înăuntru plină de săli, coridoare, birouri. Ajunsesem după patru verificări ca fiecare candidat să fie luat de mână de soÅ£, soÅ£ie sau prieteni ÅŸi condus la următoarea sală pentru că nu mai ÅŸtiam dacă am intrat sau nu în sala respectivă. Mai erau unii care intrau de două ori în aceeaÅŸi sală ÅŸi când dădeau ochii cu profesorul îÅŸi dădeau seama că pe acolo au mai fost, îÅŸi cereau scuze ÅŸi ieÅŸeau. Cam aÅŸa a fost. După examenul de definitivat, am ales din nou postul, în ordinea mediilor. Faptul că ai intrat la INM ÅŸi ai fost stagiar la o instanţă nu-Å£i garantează că după examenul de definitivat vei fi judecător la aceeaÅŸi instanţă. Am ales din nou BotoÅŸaniul pentru că am avut medie mare ÅŸi am avut posibilitatea să aleg, era ÅŸi concurenţă ÅŸi când am îndeplinit condiÅ£iile de vechime, am promovat la Tribunal ÅŸi apoi la Curte (de Apel Suceava, n.r.)".

"Nu visăm grozăviile noaptea, ci le vedem ziua, cu ochii deschişi"

Să ÅŸtii din poveÅŸtile prietenilor ce înseamnă profesia de judecător e una, dar să te "loveÅŸti" de ea, să simÅ£i apăsarea responsabilităţii, a nefericirilor ce decurg din ea, e cu totul altceva. Dar Florin Cotoi a ÅŸtiut că în Penal va găsi satisfacÅ£ia muncii, mai ales că a avut ÅŸi de la cine să înveÅ£e. De aceea simte ÅŸi acum recunoÅŸtinţă faţă de "maestrul" său îndrumător, judecătorul Veronica AvieriÅ£ei, preÅŸedintele SecÅ£iei Penale de la Judecătoria BotoÅŸani.

"Un judecător excepÅ£ional, de la care am învăţat Penalul practic, dincolo de teoria pe care o ÅŸtiam eu de la facultate ÅŸi de la examenele pe care le dădusem pentru admiterea la Institutul NaÅ£ional al Magistraturii. Luând contact cu dosarele ei pe care le vedeam- nu le soluÅ£ionam eu că nu aveam cum, dar participam la toate activităţile ei- studiam dosarul, citeam motivările-, m-am pregătit pentru dosarele mai grele, care urmau după definitivat. Pentru mine, dosarele în care am intrat ca judecător definitiv nu au fost un ÅŸoc, tehnic vorbind. EmoÅ£ional, însă, dosarele din Penal ne creează un ÅŸoc continuu. Grovăziile pe care le vedem în dosar... nu că ajungem în faza în care le visăm noaptea, ci le vedem ziua, cu ochii deschiÅŸi".

Cine a văzut un dosar de urmărire penală ÅŸtie că, pe lângă declaraÅ£iile martorilor, ale suspecÅ£ilor, există ÅŸi planÅŸe foto ÅŸi pentru ca un judecător să aibă imaginea completă a faptei trebuie să parcurgă ÅŸi acele planÅŸe foto.

"Să vă dau un exemplu, a fost cazul de la Săveni, cu copilaÅŸul de doi ani care a fost omorât de Ioan Lazăr. Eu l-am judecat. La vremea respectivă, copilul meu era mic, de aceeaÅŸi vârstă, doi- trei ani. Åžocul pe care îl ai parcurgând un astfel de dosar ÅŸi audiind martori, rude ale copilaÅŸului decedat, este înfiorător. Să parcurgi un astfel de dosar ÅŸi în acelaÅŸi timp să-Å£i păstrezi calmul... SoluÅ£ia pe care o dai trebuie să se bazeze inclusiv pe piesele din dosar. În cazuri din astea nu ÅŸtiu dacă putem noi stabili ce a avut în cap suspectul, ce-a gândit, ci dacă a avut discernământ ÅŸi cum a fost săvârÅŸită fapta, în amănunte- de la ce a pornit, relaÅ£ia lui cu mama copilului ÅŸi ce a dus la săvârÅŸirea faptei. Pare-se că a fost un moment de rătăcire, doar aÅŸa putem să caracterizăm, pentru că să comiÅ£i o asemenea faptă nu presupune vreo logică, vreo pregătire, nu poÅ£i să explici. Partea rea a fost aici să te detaÅŸezi de ceea ce ai văzut în dosar ÅŸi să dai soluÅ£ia după criteriile stabilite de Codul Penal, în vigoare la acea dată. A fost oarecum un prag acel dosar- dacă am reuÅŸit atunci să nu pun la suflet ÅŸi să dau o soluÅ£ie cu mintea limpede, am reuÅŸit ÅŸi ulterior, în cazurile care au urmat, pentru că am avut ÅŸi alte cazuri asemănătoare".

Åži da, admite franc faptul că a dus o luptă cu sine însuÅŸi, mai ales că acasă îÅŸi vedea propriul copil. "Åži acum văd acele planÅŸe foto, mai ales că am o memorie vizuală foarte bună, dar am trecut peste, altfel ar fi însemnat să judec pe omul ăla nu ca judecator, ci ca opinia publică, adică să fac răzbunare".

Adevărul poate fi diferit de adevărul judiciar!

Să doarmă liniÅŸtit, asta a fost cea mai mare dorinţă a lui Florin Cotoi, de când a intrat în profesia de judecător. Celelalte raÅ£iuni s-au mai modificat de-a lungul timpului. "La început a fost dorinÅ£a de afirmare profesională, dar nu de a ieÅŸi în evidenţă, ci de a te pregăti cât mai bine ÅŸi a cuprinde cât mai mult din peisajul nostru juridic, mai ales în Penal care este considerat o ramură pur tehnică a Dreptului- se spune că luăm cazul concret, suprapunem peste un text din Codul Penal ÅŸi dăm soluÅ£ia. Nu este chiar aÅŸa, îndrăznesc să spun că Dreptul Penal ÅŸi Procesual Penal este cea mai complexă ramură a Dreptului. La început, preocuparea mea a fost să acopăr cât mai mult. Apoi, după ce am reuÅŸit să răspund la aceste exigenÅ£e- am studiat, am scris, am publicat, preocuparea a fost să pot sta liniÅŸtit cu o soluÅ£ie pe care am dat-o, iar asta este preocuparea mea ÅŸi în continuare- EU să fiu convins că acea soluÅ£ie este corectă. Cum pot ajunge la liniÅŸtea asta? Să o pot motiva. Dacă pot să motivez o soluÅ£ie pe baza pieselor din dosar, nu cu fraze generale ÅŸi cu texte din legislaÅ£ie, eu stau liniÅŸtit fiindcă noi dăm o soluÅ£ie nu pe baza convingerii pe care ne-o formăm ca simplu om ci pe baza pieselor din dosar. Adevărul adevărat poate diferi de adevărul judiciar- noi lucrăm pe baza probelor din dosar, cu probele strânse în anchetă ÅŸi cu ce putem noi strânge. Chiar dacă anii de experienţă pe care îi avem ne pot forma la un moment dat o convingere, în urma contactului direct cu părÅ£ile, adevărul este altul. Am avut de multe ori această convingere, dar probele din dosar, verificate ÅŸi răs- verificate, administrate ÅŸi răs- administrate au condus la o altă concluzie, alta decât cea pe care mi-o formase experienÅ£a".

La fel de franc recunoaÅŸte că sufletul său de om s-a schimbat în atâÅ£ia ani de practică judiciară, s-a durizat ÅŸi ÅŸi-a pierdut naivitatea.

"Totul se reducea la a soluÅ£iona probleme de drept, aÅŸa vedeam lucrurile. Erau o mulÅ£ime de probleme de drept, toate foarte interesante, pe care merita să te apleci, să te gândeÅŸti, să le soluÅ£ionezi, inclusiv acasă, să studiezi. Dar naivitatea de la început a dispărut, nu mai este, ÅŸi am devenit mai dur pentru a face faţă, atât cantităţii de dosare cât ÅŸi ritmului în care se succed, nu neapărat modificărilor legislative. Chipurile, avem noi coduri care ar trebui să simplifice procesul penal, să-i scurteze durata, să reducă atât eforturile noastre cât ÅŸi ale părÅ£ilor. Dar din ce constat eu, la doi ani ÅŸi ceva de la intrarea în vigoare a noilor Coduri, nu s-a întâmplat asta. Da, mă simt dezamăgit, sincer. Eu ÅŸi colegii facem tot ce Å£ine de noi. Prin simplul fapt că s-au promovat o mulÅ£ime de sesizări de neconstituÅ£ionalitate ÅŸi au fost admise multe dintre ele, că pe rolul completelor de la Înalta Curte, competente să dezlege probleme de drept, sunt o mulÅ£ime de sesizări care au fost soluÅ£ionate sau urmează să fie soluÅ£ionate. Dar problemele rămân".

Presiunea publicului care cere dreptate n-o mai simte, ci doar o constată şi, tocmai datorită anilor de "antrenament", nu dă soluţii timorat.

"Când am promovat la Tribunal, am început să simt ÅŸi presiunea cauzelor pe care le soluÅ£ionam, complexitatea crescută, numărul de părÅ£i, de martori, volumul de muncă imens din unele cauze. Mi-amintesc de dosarul cu bacalaureatul de la Colegiul Economic, în care am avut o sută ÅŸi ceva de martori ÅŸi mă gândeam cum ar fi să audiez o sută ÅŸi ceva de elevi, profesori. Nu am avut curiozitatea de a aduna toate orele în care am muncit în acest dosar, însă, ca să soluÅ£ionăm dosarul într-un termen rezonabil, am fixat termene tot la două săptămâni. Dacă era să stabilim termenele aÅŸa cum sunt ele pe programare, terminam dosarul în doi- trei ani".

Simte dezamăgire atunci când oameni din exteriorul sistemului judiciar, care nu au legătură cu legea, nu cunosc ceea ce se află într-un dosar, dau verdicte, nesocotind regula de bază- până ne pronunţăm public, să aÅŸteptăm soluÅ£ia din dosar.

Clădirea Tribunalului la Sărbători, goală şi dezolantă

OboseÅŸte judecătorul? Da. Åži ce face când este obosit? Bea cafea. Pe termen mediu ÅŸi lung, însă, îÅŸi propune ca atunci când ajunge acasă, să uite ce-a văzut la serviciu, să se rupă de profesie ÅŸi să se dedice familiei, mai ales că timpul este atât de rău ÅŸi de scurt.

"Mi-aÅŸ dori mai mult timp alături de familia mea, dar nu îl avem. Copilul meu are acum 11 ani, dar nu prea vrea să înÅ£eleagă ceea ce fac eu. Când i-am mai povestit, nu a vrut să asculte, să înÅ£eleagă ÅŸi sigur nu vrea să facă Dreptul".

Este profesia judecătorului un sacrificiu pe care îl resimte toată familia?

"Nu ne-am pus problema asta pentru că e, până la urmă, meseria pe care mi-am ales-o ÅŸi să ne victimizăm acum că facem un lucru sau altul, nu e potrivit, din moment ce toÅ£i ne-am ales profesiile în cunoÅŸtinţă de cauză ÅŸi cred că ar trebui să facem ceea ce facem cu pasiune. Nu e o muncă normată ÅŸi mai ales în Penal, acolo unde trebuie să facem planificări pentru judecătorul de drepturi ÅŸi libertăţi. În săptămâna în care suntem planificaÅ£i trebuie să fim aici, în oraÅŸ, cu telefonul lângă noi. Asta înseamnă activitatea judecătorului de drepturi ÅŸi libertăţi, pentru cei care nu ÅŸtiu. Se poate întâmpla ca într-o săptămână nu ai nimic de soluÅ£ionat, se poate întâmpla însă să fii chemat de acasă, să vii noaptea, să vii sâmbăta sau duminica, să vii de PaÅŸti sau de Crăciun. Åži nu-i lucru uÅŸor ca, de Crăciun, de exemplu, când stai acasă cu familia ta fericită ÅŸi serveÅŸti cozonac sau friptura de purcel, să fii chemat să soluÅ£ionezi o propunere de arestare preventivă pe un omor. De genul că tatăl ÅŸi-a omorât fiul sau invers. Efectiv te rupi din familie, din atmosfera aia paÅŸnică, luminoasă ÅŸi vii la serviciu, în clădirea goală, vii tu cu procurorul, cu grefierul ÅŸi cu inculpatul, ÅŸi începi toată procedura aia. Åži apoi, ce aÅŸteaptă familia de la tine? Să te întorci acasă ÅŸi să fii acelaÅŸi, relaxat ÅŸi luminos, nu să te închizi într-o cameră ÅŸi să te gândeÅŸti ce înseamnă viaÅ£a judecătorului de drepturi ÅŸi libertăţi. Mi s-a întâmplat, mai ales de Crăciun, ÅŸi mă aÅŸtept să se întâmple. Eu sunt pregătit".

Activitatea unui judecător, dincolo de seriozitatea pe care o impune, are însă ÅŸi părÅ£i mai amuzante, cel puÅ£in la prima vedere ÅŸi, e drept, puÅ£ine. Dar se întâmplă.

"Eram tot în dosarul cu Bacalaureatul, unde unul dintre martori, mama unui copil care dădea examen, s-a ocupat de platourile transportate în diferite locuri. Eu nu-mi pot Å£ine gura întotdeauna ÅŸi am întrebat-o pe martoră, mama copilului, "Doamnă, ce-aÅ£i avut dumneavoastră în cap când aÅ£i venit cu platourile alea, în văzul lumii. Vi s-a părut normal să vi se pretindă aÅŸa ceva? Dacă eu v-aÅŸ cere să îmi aduceÅ£i ÅŸi mie un platou din ăla, aÅ£i merge după el?". La care femeia, extrem de sinceră, cred că nici nu ÅŸi-a dat seama ce spune: "Da, domnule preÅŸedinte, numai ca să scap de stresul ăsta". La momentul respectiv mi s-a părut amuzant, dar totuÅŸi, ulterior, mi s-a părut trist".

Judecătorii sunt la dispoziţia părţilor

Acelor magistraÅ£i care îi vor urma le oferă un sfat: judecătorii nu sunt cu o treaptă mai sus decât procurorul, avocatul sau părÅ£ile. "Noi prestăm un serviciu public. În limitele procedurii, NOI suntem la dispoziÅ£ia părÅ£ilor. Că trebuie să le disciplinăm atunci când este cazul, este foarte adevărat, dar rămânem la dispoziÅ£ia părÅ£ilor, mai ales în contextul actual, cu modificările legislative, cu practica neunitară. Trebuie să acceptăm că ÅŸi cel mai tânăr avocat, ultimul intrat în profesie, poate să ne înveÅ£e ceva, poate să ne supună atenÅ£iei o problemă de drept la care nu ne-am gândit sau să ne ofere soluÅ£ia la o problemă de drept. Ce înseamnă asta? Că trebuie să-i ascultăm, că trebuie să-i lăsăm să vorbească- desigur, în anumite limite, iar noi trebuie să fim atenÅ£i".

Există o relaÅ£ie între Dumnezeu ÅŸi judecător? Cu siguranţă. "Trebuie să avem o legătură, e punctul meu de vedere ca om credincios. Nu sunt neapărat practicant, dar simpla constatare că eu cred mi-e suficientă ÅŸi dacă am ajuns să-mi formez o certitudine vizavi de aspectul ăsta, mie îmi este suficient, mă ajută întotdeauna".

Judecătorul Florin Cotoi este unul dintre miile de judecători care împart dreptatea, care ne pun pe noi la adăpost de cei care încalcă legea ÅŸi care comit grozăvii pe care nici nu putem să ni le imaginăm. Judecători care se încarcă cu drame, cu nenorociri, pe care le soluÅ£ionează cât de bine pot. Într-atât de bine încât noaptea, când apucă să pună capul pe pernă, să fie liniÅŸtiÅ£i că soluÅ£ia dată a fost cea corectă. Pentru că tot ce contează este liniÅŸtea sufletului.

 

 

Spune-ne opinia ta