Am dus proiectul "OAMENI ÅŸi MESERII" acolo unde ambulanÅ£ele aduc pacienÅ£i "cu un picior în groapă", acolo unde Moartea pândeÅŸte printre instrumentele medicale, de sub paturi, agăţată de stativele pe care de regulă sunt agăţate perfuzii. Acolo unde ViaÅ£a dă coate să triumfe.
La Unitatea de Primire a UrgenÅ£elor, medicii, asistenÅ£ii, registratorii, infirmierii ÅŸi brancardierii ÅŸtiu un singur lucru: viaÅ£a trebuie salvată ÅŸi preÅ£ul nu contează. Ceasul din UPU nu funcÅ£ionează ca orice ceas, ci după alte coordonate. Într-o săptămână sunt momente în care ai timp să-Å£i iei micul dejun, ai timp să aÅ£ipeÅŸti 10 minute, însă sunt ÅŸi momente în care nu ai timp nici să te duci la toaletă.
Sâmbătă dimineaţă, UPU- SMURD. Medicul urgentist Doina Viziteu este de gardă. "Ce vă supără? Cum e durerea? Unde doare mai tare?", răsună vocea medicului, cu un pronunÅ£at accent ardelenesc. Termină de umplut o fişă de prezentare ÅŸi are un moment liber. Abia spre după-amiază UPU începe să se aglomereze, aÅŸa cum se întâmplă de fiecare dată. Noi profităm de momentul liber al medicului pentru a-l "descoase".
O maramureşeancă la Botoşani
La UPU lucrează din 2002, imediat după ce a terminat rezidenÅ£iatul. A făcut Medicina la IaÅŸi ÅŸi cu ochii minÅ£ii parcă o ÅŸi vedem pe maramureÅŸeanca volubilă, al cărei zâmbet pare permanent. A venit la BotoÅŸani pentru că de aici este soÅ£ul ei, pe care îl cunoaÅŸte de 25 de ani. I-a plăcut BotoÅŸaniul de la început, i-au plăcut mult oamenii pentru că sunt mai veseli, mai toleranÅ£i, mai buni, le pasă mai puÅ£in de reguli."Mie chiar mi-a plăcut oraÅŸul ÅŸi m-am adaptat bine, nu ÅŸtiu dacă el s-ar fi adaptat la fel de bine în MaramureÅŸ. Acesta a fost motivul pentru care am ÅŸi venit aici. Voi moldovenii sunteÅ£i primitori ÅŸi drăguÅ£i, mai petrecăreÅ£i. Acolo oamenii îs mai direcÅ£i, mai disciplinaÅ£i, mai severi. Îmi spun copiii: Mama, tu nu ÅŸtii de glumă? Până te prinzi tu....", râde Doina Viziteu.
Dintotdeauna a ÅŸtiut că va fi medic, pentru că a învăţat de mică ce înseamnă importanÅ£a vieÅ£ii. "Mama mea a fost asistentă medicală ÅŸi mi-a plăcut ÅŸi îmi place medicina. Dacă ar fi s-o iau de la capăt, tot Medicina aÅŸ face. Åži zic la oricare că este cea mai frumoasă ÅŸi mai nobilă meserie. Cunosc o fetiţă care de printr-a unÅŸpea voia să dea la Jandarmerie ÅŸi a venit pe aici cu tatăl ei. Åži eu i-am spus: nu este nimic mai nobil decât profesia de medic! Åži acum e studentă la Medicină, în anul V. Cred că cine poate ÅŸi mai ales cine poate duce, pentru că are greutăţile ei, este una dintre cele mai frumoase profesii din câte există. Medic de Urgenţă? Cred că a fost o conjunctură, pentru că era o specialitate nouă. Cred că nici nu ÅŸtiam bine ce mi-am ales dar ce-mi place mie în meseria asta e că niciodată nu te plictiseÅŸti, întotdeauna apar lucruri noi, înveÅ£i lucruri noi, că nu e acelaÅŸi lucru, bolnavii sunt diferiÅ£i, cazurile sunt diferite ÅŸi tu, ca medic, eÅŸti obligat să gândeÅŸti diferit. Meseria asta e ca un puzzle- din ce îÅ£i spune bolnavul că îl doare, cum îl doare, ce simte, ce-a simÅ£it, pui informaÅ£ia cap la cap ÅŸi construieÅŸti un puzzle, ca să înÅ£elegi ce-l doare. Îmi place, e o chestie antrenantă", rosteÅŸte cu convingere medicul urgentist.
Ce nu-i place? Nu-i plac abuzurile pe care unii pacienÅ£i le fac atunci când cer atenÅ£ie exclusivă, când vin cu suferinÅ£e care nu i-au deranjat cu lunile ÅŸi dintr-o dată vor să fie trataÅ£i. "Eu nu pot să tratez o boală care îl deranjează de un an de zile, eu am pregătirea de a rezolva o boală care îl deranjează acum. Asta nu-mi place la locul de muncă. Bolnavul caută o ieÅŸire, de regulă, dar noi suntem ieÅŸirea pentru urgenÅ£e", explică Doina Viziteu.
Urgenţa, hotarul dintre viaţă de moarte
"De multe ori da. Mi s-a întâmplat de multe ori, la fel ca ÅŸi colegilor mei, să vezi aici hotarul dintre viaţă ÅŸi moarte. Să reuÅŸeÅŸti să salvezi oameni care ÅŸi acum trăiesc, oameni pe care i-am văzut stopaÅ£i, i-am văzut muriÅ£i, ÅŸi apoi au deschis ochii ÅŸi erau conÅŸtienÅ£i de ceea ce li s-a întâmplat".
Åži atunci urgentiÅŸtii sunt cei care întind mâna ÅŸi trag omul înapoi spre viaţă. E o viziune prea poetică? Da, crede medicul, pentru că practic- nu chiar mâna. "Când stopează, suferă de o boală gravă, fac un infarct ÅŸi-i salvezi- ăştia-s cei mai minunaÅ£i din profesia asta. Din câteva manevre, dacă conjunctura lui e favorabilă, sau vorba soÅ£ului meu- se aranjează bine astrele, iese din stop, vorbeÅŸte, te cunoaÅŸte. Astea sunt lucrurile frumoase, minunate, cele care îÅ£i dau putere să mergi mai departe ÅŸi puterea să crezi că omul trăieÅŸte pentru că ai fost acolo lângă el ÅŸi l-ai salvat", spune Doina Viziteu.Nu i-a contabilizat niciodată pe cei pe care i-a salvat, dar crede că, dacă măcar un pacient din cei salvaÅ£i în Urgenţă ÅŸi puÅŸi pe picioare în celelalte secÅ£ii ale spitalului trăieÅŸte bine ÅŸi se simte bine, e un câÅŸtig. Dacă n-ar fi făcut Medicina de urgenţă, ar fi avut ÅŸi alte ramuri pe care i-ar fi plăcut să le încerce- neurologia, ginecologia, oftalmologia. În schimb, ÅŸtie sigur că Pediatrie n-ar fi făcut ÅŸi n-ar face niciodată. "Mă sperie, cred, faptul că cei mici nu ÅŸtiu să comunice, că unii sunt mult prea mici pentru o boală gravă, că e tragic dacă li se întâmplă ceva. Cum mi-am crescut copiii? Cu multă dragoste, dar am fost destul de panicoasă, ca toate doctoriÅ£ele. Cred că ÅŸtiind mai multe lucruri decât alte mame, e mai mare anxietatea să nu li se întâmple ceva copiilor", zâmbeÅŸte medicul urgentist.
Medicina, ca pe front. Dureri profunde, lacrimi ÅŸi purici
Se spune că soldaÅ£ii ajung la un moment dat la capacitatea de a dormi ÅŸi în picioare, dacă e nevoie, ÅŸi în noroi, ÅŸi în zăpadă, ÅŸi atunci iepureÅŸte. Întrebăm dacă e la fel ÅŸi în UrgenÅ£e. "Cred că la început e greu, atunci stresul e mare, presiunea psihică e mare ÅŸi nu reuÅŸeÅŸti să te odihneÅŸti în gardă. Cu timpul, când experienÅ£a se adună ÅŸi eÅŸti sigur că ceea ce ai gândit ai gândit bine, reuÅŸeÅŸti să te odihneÅŸti mai uÅŸor. E vorba de încrederea care vine odată cu experienÅ£a".
Nu va uita niciodată primul pacient care i-a murit în braÅ£e, primul stop cardio- respirator pe care nu a reuÅŸit să-l elimine. "Era un bărbat de 40 ÅŸi ceva de ani, foarte tânăr din punctul meu de vedere. L-am resuscitat cu doctoriÅ£a Å¢urcanu (Angela Å¢urcanu, medic urgentist ÅŸi director medical al Spitalului JudeÅ£ean Mavromati, n.r.). Am aflat mai târziu că el căzuse pe câmp cu o oră înainte de a fi găsit, de pe bicicletă. A stopat ÅŸi am plâns, grozav am plâns. Mi-am dorit să iasă din stop, am sperat să iasă dar nu a ieÅŸit. Åži am plâns ÅŸi m-am speriat tare ÅŸi de faptul că am plâns. Nu cred că aveam o lună de când eram venită în Urgenţă ÅŸi când am ajuns acasă, m-am dus la soÅ£ul meu ÅŸi i-am spus: dragă, ce mă fac eu dacă plâng la fiecare pe care îl pierd? Åži clar e că o să mai pierdem pacienÅ£i, după cum se arată în serviciul ăsta... M-am întristat ÅŸi m-au îndurerat după aceea mulÅ£i mulÅ£i pacienÅ£i care au murit, dar după acel pacient eu nu am mai plâns. Nu că mi-o fost ciudă, ci m-a îndurerat. Când am coborât cu soÅ£ia lui ÅŸi cu copilaÅŸul de sus, de la Reanimare, în lift, băieÅ£elul m-a întrebat: dar tata meu unde este? Atunci m-a apucat plânsul, am venit în gardă ÅŸi nu mă puteam opri. Nu ÅŸtiu dacă noi dăm viaţă oamenilor ăştia, ci ei au viaţă, eu aÅŸa cred. Iar noi, dacă Dumnezeu de sus vrea, reuÅŸim să facem ceva pentru ei. Am văzut oameni despre care eram sigură că o să trăiască dar din păcate s-au dus, am văzut ÅŸi oameni despre care puteam să jur că o să moară, dar nu au murit. De asta cred că e ceva dincolo de noi. Eu sunt un om religios ÅŸi cred că nu putem lucra altfel decât cu Dumnezeu, iar ceea ce reuÅŸim e numai cu voia Lui", oftează doctoriÅ£a.
Bucurii? Dincolo de urgenÅ£ele mari, atunci când pacienÅ£ii o prind de mână ÅŸi-i spun că au fost "dincolo", e bucuria de a găsi boala unui om, de a-i găsi diagnosticul pentru a-l putea direcÅ£iona spre celelalte ramuri ale medicinei. A amestecat însă durerea cu râsul într-o noapte de Revelion, când artificiile luminau cerul, iar girofarul ambulanÅ£ei lumina strada, ÅŸi apoi curtea Unităţii de Primiri UrgenÅ£e.
"Eram aici la intrare ÅŸi am crezut că erau artificii, dar era salvarea cu Puricosul. L-am resuscitat aici, aÅŸa cum era el, plin de păduchi ÅŸi de purici, săreau de pe el pe noi, ÅŸi în ciuda prognosticului nostru, a ieÅŸit din stop, cel puÅ£in la noi. L-am urcat pe Reanimare, l-am despuricat, l-am despăduchit, l-am spălat, ÅŸi a mai trăit vreo două ore. Nu a fost cel mai simpatic lucru pentru toată echipa, dar aÅŸa, în gândurile mele, am zis că trebuie să facem ÅŸi pentru el ca ÅŸi pentru orice alt om. Dar să ÅŸtii că am ÅŸi râs când ne-am dat seama că noi resuscitam la miezul nopÅ£ii dintre ani, ne-am ÅŸi întristat că a murit. În general însă nopÅ£ile de sărbători sunt aÅŸa neliniÅŸtite. Sărbătorile sunt zbuciumate în UrgenÅ£e- lumea bea, se agită, se ceartă. Eu în meseria asta vreau să fac tot ce pot eu. Nu cred că pot totul, dar în sufletul meu vreau să fac tot ce pot. Altfel, dacă aÅŸ avea vreo îndoială că poate aÅŸ fi putut mai mult, n-aÅŸ putea să trăiesc aÅŸa. De aici îmi vine ÅŸi împăcarea", susÅ£ine medicul urgentist.
Colegii Doinei Viziteu spun despre ea că are tact pedagogic, că are răbdare cu toată lumea să înveÅ£e, să explice, să detalieze. În "Săptămâna altfel", Medicul urgentist le-a fost îndrumător elevilor de la mai multe unităţi de învăţământ care au fost curioÅŸi să vadă ce se întâmplă la UrgenÅ£e. I-a plimbat prin toate încăperile din UPU, le-a arătat instrumentarul ÅŸi a răspuns la toate întrebările."Îmi place, cred că e plăcut să poÅ£i să înveÅ£i pe cineva ceva. Cu mare drag, dacă mă întreabă, le spun. Åži din personal, ÅŸi copii. Eu sunt o fire destul de volubilă ÅŸi vorbăreaţă ÅŸi cred că-i normal să le spunem din ce ÅŸtim noi, ca să înÅ£eleagă ÅŸi ei. Dar nu mă tentează deloc o carieră didactică, sub nicio formă".
Despre presiunea psihică a urgentistului
Cum îÅ£i păstrezi minÅ£ile întregi atunci când îÅ£i dai seama că munca ta înseamnă lupta cu Moartea, pentru ca ViaÅ£a să triumfe? Cum faci faţă presiunii? Din medicina de urgenţă se poate ieÅŸi la pensie cu minÅ£ile întregi?
"Cred că trebuie să vrei să ieÅŸi cu capul zdravăn, să ai parte ÅŸi de bucurii. Cred că viaÅ£a asta nu e doar muncă, ÅŸi asta poate pentru că am o familie minunată ÅŸi niÅŸte prieteni extraordinari ÅŸi am o viaţă personală bună, echilibrată ÅŸi da, cred că dacă poÅ£i echilibra ce este aici ÅŸi ce este acasă, poÅ£i ieÅŸi cu mintea limpede. Din familie îmi găsesc resursele, dar sunt un om sociabil, ieÅŸim cu toÅ£ii foarte mult, foarte des. Mi-s dragi musafirii, mi-i drag să mă duc în vizită. Nu sunt un om retras, să trăiesc doar cu mine.
Presiunea apare ÅŸi atunci când apar pacienÅ£ii sau aparÅ£inătorii lor ÅŸi pentru un degeÅ£el lovit sunt în stare să treacă ÅŸi pentru unul care-ÅŸi dă duhul pe pat sau peste altul din care Å£âÅŸneÅŸte sângele. EducaÅ£ia este foarte importantă, crede Doina Viziteu.
"Poate el nu înÅ£elege că există o anumită gravitate a bolilor. El crede că boala lui, oricare ar fi, e cea mai importantă. Sunt oameni care înÅ£eleg situaÅ£ia, nu chiar toÅ£i Å£ipă ÅŸi urlă când vin aici, dar cred mult că această campanie de denigrare a medicilor ne-a făcut mult rău. Pentru că bolnavul vine gata pornit, în ideea că noi nu vrem. Omul nu mai vine cu încredere, crezând că tu eÅŸti de bună- credinţă. Despre asta vorbim: omul trebuie să ÅŸtie că tu eÅŸti de bună- credinţă ÅŸi să ÅŸtie că eu asta pot să fac ÅŸi chiar fac. El crede că eu aÅŸtept... că ar trebui să facă altceva ÅŸi să se ducă în altă parte. Dar să ÅŸtii că dacă poÅ£i să comunici cu el, să-i explici ce se întâmplă, înÅ£elege. Însă nu întotdeauna avem timp să le explicăm, aia e problema, explică urgentistul.Despre timp e vorba. Despre timpul pe care îl rupi din viaÅ£a ta pentru a da timp altora, să poată trăi. Despre ViaÅ£a care aici, la Urgenţă, se ia în trântă dreaptă cu Moartea. Iar finalul e cel dat de Dumnezeu, care pe toate le potriveÅŸte cum ÅŸtie mai bine. UrgentiÅŸtii dau o mână de ajutor ÅŸi pentru asta le suntem recunoscători.
