Atunci când rămânem fără apă la robinete, ne umplem de nervi şi ne repezim să criticăm operatorul, să spurcăm angajaţii, să ne lansăm în tot felul de peroraţii cu care nu rezolvăm mai nimic. Vă propunem un exerciţiu: să ne punem, măcar pentru jumătate de oră, în cizmele de cauciuc ale muncitorilor din echipele de intervenţie, cei care ştiu doar când pleacă dimineaţa de acasă dar nu şi când se vor întoarce, cei care locuiesc în noroi, îl inspiră, îl găsesc şi prin urechi şi prin păr dacă se uită cu atenţie. E uşor să critici de după perdele, mult mai greu să fii în locul lor.

Încercăm să elucidăm dificultăţile oamenilor care lucrează în canale într-un nou episod al proiectului "OAMENI ŞI MESERII", dedicat celor cărora noroiul şi apa rece le-au devenit obişnuinţe. Cei care scociorăsc în adâncurile oraşului. Doctorii de ţevi.

Avarie în Stejari, extremă urgenţă!

Zilele trecute, cartierul Stejari din municipiu. Se anunţă o avarie destul de complicată, reprezentanţii Nova Apaserv îşi iau măsuri "anti-înjurat" şi anunţă că există posibilitatea ca reparaţiile să dureze mult. La ora 15, reporterul se înfiinţează "la faţa locului" pentru a-i lua la puricat pe muncitorii din echipa de intervenţie. În spatele tipografiei din Bulevard, trei tineri trag din ţigări. La câţiva metri de ei, o ditai groapa săpată cu un buldoexcavator cu şenile, mititel şi nouţ, mai să-l iei acasă că nu ştii la ce-ţi trebuie.

Lângă groapa în care cad, din când în când, pumni de ţărnă de pe margini, două fragmente de istorie: două bucăţi de ţeavă de oţel, ruginite şi ciuruite, proaspăt tăiate din conducta ce alimentează jumătate de cartier. Din cauza celor două bucăţi de ţeavă spartă a venit echipa de intervenţie, pentru că se pierdea apă iar oamenii de la bloc nu aveau presiune la robinete. Încerci să intri în vorbă cu tinerii, dar nu prea au chef de discuţii şi îndeamnă reporterul să aştepte şeful de echipă. Păi, unde-i şeful de echipă? După piese, desigur.

Pe lângă tineri, un nene cu o mustaţă nemţească, de aia care coboară pe lângă gură spre barbă. El este şeful buldoexcavatorului, nenea Vasile. Nu e angajat la Apă, ci la firma privată de la care Nova Apaserv închiriază cu ora utilaje şi oameni, pentru că investiţiile în utilajele proprii nu s-au făcut nici acum, din cauze "obiective", să le spunem.

Nenea Vasile mai are ceva ani până la pensie şi de câteva luni suferă cot la cot cu echipa de intervenţie. Nici nu e din Botoşani, face naveta de la Brăeşti şi îşi priveşte îngrijorat ceasul, că acuş nu mai are cu ce ajunge acasă. Treaba lui e făcută, "buldo" a săpat groapa, dar nu poate pleca. Trebuie să aştepte finalul lucrării, că cine ştie? Încă o tură pe lângă tineri, apreciem adâncimea gropii, mai discutăm de vreme.

Colegii din redacţie postează pe site o avertizare meteo de cod galben de ploi, soarele râde în bătaie de joc deasupra noastră. O Dacie albă parchează la câţiva metri de groapă, şeful de echipă apare preocupat, află ultimele noutăţi, scrutează groapa şi dă semnalul de începere efectivă a lucrării de înlocuire a aproape zece metri din conducta de oţel cu o bucată de conductă nouă, din polietilenă de înaltă densitate. Zis şi făcut. Tinerii sar în groapă şi încearcă să nimerească un soi de şuruburi prin care conducta nouă se va lega la cea veche. Dar dacă ar fi aşa de uşor, oricine ar putea s-o facă.

Prima "surpriză"- piesele nu se potrivesc

"Şuruburile" sunt prea înguste pentru ţeavă şi nu intră nicicum. "Piesele astea sunt standard acum, însă conducta nu. Avem piesele de 3 ţoli şi de 4 ţoli, dar nu se potrivesc pe conductă, care e între cele două dimensiuni. Deci, improvizăm", spune Sergiu, foarte liniştit în faţa uimirii evidente a reporterului care nu pricepe cum se poate aşa ceva. Păi se poate, pentru că atunci când s-a pus respectiva conductă nu s-a gândit nimeni că la un moment dat va fi nevoie de piese şi instalaţia toată s-a făcut "pe repede înainte", că aşa cerea planul cincinal, explică băieţii, uşor amuzaţi. Vorbim de conducte puse în anii '80.

Curiozitatea e majoră- cum va fi rezolvată problema? Ei, cum! La fel ca şi cu alte ocazii. Şeful de echipă- între timp aflăm că-l cheamă Mihai Cimpoi, pleacă iar. În Cătămărăşti Deal, la Staţie, să ceară ajutoare şi alte scule. Pe Sergiu îl sună de acasă şi băieţii râd că doamna lui a răsturnat mămăliga. "O s-o încălzeşti la microunde", spun ei. De unde să ştim la momentul respectiv că gluma lor era reală?

E deja ora 16, tinerii privesc cu îngrijorare spre geamurile locuitorilor de la blocul lăsat fără apă, cel mai aproape de ei. "Acuş vin oamenii acasă de la muncă, o să vadă că nu au apă", spune Ciprian. Toţi gîndesc la fel: "Orice ar fi, trebuie să dăm drumul la apă, să nu lăsăm oamenii fără apă, oamenii vin de la muncă, au nevoie de apă". Au mai trecut prin asta. Certaţi de oameni, cu scandalul care e ceva obişnuit, cu reproşuri, inclusiv referitoare la salariile de la Apă. "Trei mii, patru mii... aşa cred oamenii că luăm salariul. Poate toată echipa ia suma asta", râd băieţii. O să aflăm imediat şi cam cât câştigă. Când îi întreb dacă vreodată cineva, oricine, le-a adus o cană cu apă sau un sandviş, zâmbesc. "S-a mai întâmplat, dar rar. Şi ştiţi, tot cei care nu au se dovedesc mai sufletişti şi ne mai întreabă dacă avem nevoie de ceva, dacă ne pot ajuta cu ceva", spune Sergiu.

Vine ploaia, utilalele întârzie

Soarele se ascunde printre nori şi porneşte o ploaie răpăită şi obositoare. Ne căutăm adăpost pe sub copertine, pe sub acoperişuri. Şi plouă, se face frig. Toată lumea e în tricou, cu câteva minute era cald şi bine. Acum e frig şi umed. Şi apa se adună în canalul în care acuş oamenii vor intra să termine reparaţiile. Plouă şi când apare autoutilitara de la Nova Apaserv, cu sudorul electric, cu generatorul şi cu alte scule necesare.

Sudorul îşi pune mâinile în cap când vede ce are de făcut. Ioan Coşcodan e sudor la o altă echipă de intervenţie, dar cum sudorul din echipa lui Mihai Cimpoi e în concediu, a fost solicitat. Mihai Cimpoi e comic- revoltat. Îşi manifestă necazul hâtru şi orice ar spune, parcă nu te poţi supăra pe el. Are 37 de ani de carieră în adâncurile oraşului şi a văzut cu ochii lui cum s-au instalat toate aceste conducte care duc apa din magistrale în conducte mari, conducte mijlocii şi conducte mici până în oala de pe aragazul nostru.

"Înainte, toate utilităţile publice erau într-o singură unitate, IJGCL (Întreprinderea Judeţeană de Gospodărire Comunală şi Locativă, n.r.). Erau gazul, apa rece, apa caldă, căldura, curăţenia oraşului, tot- tot. După Revoluţie, s-au spart în multe firme, cu mulţi directori, cu mult personal. Înainte, îmi cunoşteam toţi colegii, acum nici 10%. O fi bine?", se întreabă retoric omul care mai are puţini ani până la pensie şi speră să o prindă tot în picioare, aşa cum a fost şi până acum. În picioare, zicem, pentru că e o meserie tare parşivă asta.

Sergiu deja simte oasele care au suferit de frig, de cald, de umezeală. De opt ani se bagă prin canale. Nu îi place în mod deosebit, dar asta este viaţa. A încercat şi prin afară, şi în privat, dar crede că e mai bine la Apă, chiar dacă salariile... ei, sunt şi ele cum sunt, bine că vin la timp. Zâmbeşte amar şi oftează. E specializat în meseria asta, a învăţat-o încă din liceu dar mai important i se pare învăţătura primită de la tatăl lui, la rândul său, muncitor în echipa de intervenţie odată. De altfel, cam toţi urmează meseria taţilor, e un soi de moştenire de familie.

Ciprian şi Ştefan, Ştefănel- cum îl strigă şeful, sunt proaspeţi în echipă. Sunt printre puţinii muncitori angajaţi pentru echipele de intervenţie în valul de angajări pe bază de CV din decembrie. Ştiţi concursul ăla, în care s-au angajat "doi cu sapa, 50 cu mapa". Nu erau chiar doi la sapă, dar la birouri erau cam 50 de posturi. Băieţii s-au obişnuit cu munca, nici nu se aşteptau la altceva. Au prins şi frigul, iată că a venit şi căldura. Şi ploaia.

Începe corul nemulţumirilor

La blocuri, capete se iţesc de după perdele, alţii cu mai mult curaj ies în balcoane şi analizează situaţia. Ţistuie nemulţumiţi şi se retrag în case, acolo unde nu plouă. Ioan Coşcodan e în groapă, cu picioarele în apa de ploaie şi în noroi, şi lipeşte cu aparatul de sudură blinduri pe ţeava de oţel şi facă câte o gaură deasupra, acolo unde ar trebui să intre alte "şuruburi" mari de care să se prindă conducta nouă. Blindurile au fost tăiate cu flexul şi mii de steluţe s-au împrăştiat pe cizmele de cauciuc, pe echipament, pe tricouri.

Mihai Cimpoi îşi trage mai bine bluza peste tricou şi se lansează într-o poveste cu 36 de ore petrecute în teren. "Atunci când s-a făcut devierea pe conducta de apă de la mall. 36 de ore n-am dat pe acasă, am muncit. A fost cea mai lungă intervenţie", îşi aminteşte el.

Amintirea lui atrage amintirea lui Sergiu cu o zi geroasă, la aproape minus 28 de grade. "Am intrat în groapa săpată şi când am ieşit, după ce s-a făcut reparaţia, au îngheţat hainele pe mine. Parcă eram teleghidat", îşi aduce el aminte. Râde el, râd toţi, de parcă râsul anihilează tot ce e rău în jurul lor. Încă aşteptăm ca sudorul să-şi termine treaba. Supraveghem de pe marginea gropii, ploaia nu se mai opreşte, apa în groapă s-a transformat într-o mocirlă.

La un moment dat, telefonul lui Mihai Cimpoi sună, iar în timpul discuţiei, tonul lui se schimbă, de la calm la nervos. "Au sunat vecinii din cartier la dispecerat să ne reclame că stăm degeaba şi buldoexcavatoristul doarme în post", spune omul înciudat. "De parcă ce poţi să faci? Să ne băgăm cu toţii în canal şi să-i suflăm sudorului în ceafă? Până nu termină el ce are de făcut, noi nu putem face absolut nimic. Of, cum nu înţeleg oamenii ăştia. Noi dăm zor să le dăm drumul la apă şi ei ce fac?", explică situaţia Mihai Cimpoi. Şi reporterului îi e ciudă, martor fiind la tot ce se întâmplă la groapă.

Conducta e instalată, apare a doua "surpriză"

Într-un final, sudorul electric termină de sudat tot ce avea de făcut. În canal intră Mihai Cimpoi, Sergiu, Ciprian, iar Ştefan rămâne la mal, "să dea la mână". Se chinuie, întorc piesele de pe o parte pe alta, sucesc conducta. Cizmele se înfundă în noroiul moale, e greu să mai păşeşti....

Într-un final, conducta de polietilenă e prinsă între capetele de oţel ale conductei originale, iar Ştefan se duce să dea drumul la apă, de la cămin. Un gâlgâit ciudat se aude dinspre conducta ce alimentează blocul cu reclamagii şi un fir de apă se scurge din ea. Dezamăgirea umple spaţiile dintre oameni, necazul pune capac. Sergiu pune mâna pe hârleţ şi îndepărtează glodul, pentru a avea o perspectivă mai bună asupra nenorocirii care se prefigurează. Din noroi răsare un şuvoi de apă, cu presiune. Se improvizează repede un dop care să oprească pierderea apei.

"N-avem ce face. Dacă oprim iar apa, toată lumea ne sare în cap. Ne întoarcem dimineaţă", decretează domnul Cimpoi. Altfel spus, groapa va fi extinsă, conducta de oţel care tocmai a fost legată la cea nouă va fi descoperită, apa se va opri din nou, o altă porţiune de conductă va fi înlocuită, altă sudură, alte improvizaţii, altă bătaie de cap. Aparatul de sudură este strâns, la fel ca flexul. Sculele sunt încărcate în bena autoutilitarei, oamenii sunt obosiţi, uzi de ploaie, înfriguraţi.

Este aproape ora 20. Programul lor normal ar fi trebuit să se încheie la ora 16, dar cum să-i laşi pe oameni fără apă la robinete? Mai ales pe seară, când se întoarce toată lumea acasă, şi adulţi, şi copii.

În loc de concluzii

Ceea ce au făcut oamenii din echipa de intervenţie în acea zi e rutină. E rutină să întârzii la masă, e rutină să-ţi vezi copiii în pat, dormind când tu ajungi acasă. E rutină ca glodul din groapă să-ţi captureze cizmele, să-ţi murdărească mâinile, e totul rutină. Pentru un salariu ce porneşte de la 1.100 de lei şi urcă la 1.300 şi ceva- ca şef de echipă şi mulţi ani de muncă.

"Asta e reţeaua, cu ea lucrăm. Ne-am dori o grămadă de lucruri. Mi-aş dori ca atunci când băieţii au nevoie de materiale să se ducă în magazia noastră şi să-şi aleagă tot ce le trebuie, nu să improvizeze şi să nu alerge pe la magazine particulare. Dar apar şi situaţii din astea. Iar oamenii.... ce să mai spunem? Aţi văzut că imediat apar reproşuri, că fac, că nu fac, că de ce fac?, spune ing. Romeo Obuf, coordonatorul echipelor de intervenţie de pe municipiu.

Patru echipe de intervenţie, 25 de oameni- puţini faţă de necesar, cu utilaje puţine dar care sunt obişnuiţi cu improvizaţiile şi cu "datul înainte să fie bine, să aibă oamenii apă". Ei sunt oamenii care repară conductele ce ne aduc apa în oală şi apoi pe aragaz. Ei sunt oamenii pe care înjurăturile nu-i mai impresionează, aşa de obişnuiţi sunt cu ele. Ei sunt oamenii care se murdăresc în fiecare zi, la fiecare pierdere de apă. Ei sunt oamenii care improvizează în lipsa materialelor necesare. Lor trebuie să le mulţumim pentru efort, pentru că fac tot ce le stă în putinţă pentru confortul nostru. Noi le mulţumim.
 




 

CITEȘTE ȘI: "Mircea Magdalena: „Am votat singurul candidat care are programe de stimulare a anga..."