Acestea au fost curiozităţile noastre atunci când am dus proiectul OAMENI ŞI MESERII în două ateliere de croitorie şi retuşuri din municipiul Botoşani. Discrete, existenţele croitorilor se împart între comenzi, aţe, foarfeci şi maşinile fără de care nu şi-ar putea face meseria.
Odată cu intrarea în primul atelier de croitorie, ochii fac un efort să se adapteze la semi-întunericul din care răsună o voce clară şi caldă. "Da? Cu ce să vă ajut?". O găsim pe doamna Doina Piaskovski lucrând la maşină, reparând pantaloni de trening. Maşina ţăcăne ritmic, mişcarea foarfectului este fascinantă, iar rapiditatea mâinilor sucind materialul ne surprinde. Aceste mâini care joacă materiale, aţe şi foarfeci de 39 de ani!
"Am învăţat meserie întorcând paltoanele evreilor"
"Am învăţat la Cooperativa Confecţia. Am făcut trei ani şcoală la Iaşi şi ucenicia la Cooperativa Confecţia. Este o mare diferenţă (între materialele pe care le folosea atunci când a început lucrul şi cele cu care lucrează acum, n.r.) În primul rând, furniturile sunt sub orice critică, nu mai găseşti ceva bun. Am făcut sacou bărbătesc, la un costum, şi a trebuit să umble doamna la toate magazinele până a găsit un pic de pânză tare. Nu mai spun că la piept, ca să dai prestanţă sacoului, să stea aşa cum trebuie, pe timpuri se punea o pânză făcută din păr de cal, se numea Rosar. Aşa ceva nu mai găseşti de ani buni în comerţ, a apărut pânza asta de lipit, care la prima ploaie se strânge şi apar încreţituri. Modul de lucru nu mai este acelaşi. Cred că înainte, 70-80% din modul de execuţie era manual, pichir, ştafir, craiştec- sunt nişte puncte de croitorie, butoniere, totul se făcea de mână. Acum totul e industrializat", se plânge doamna Doina.Şi continuă seria criticilor cu lipsa bumbacului din aţele şi materialele sintetice, care se strică la primul călcat, iar munca de a croi şi a coase devine "Cooperativa Munca în Zadar". La îndemâna croitoresei se găsesc zeci, sute de aţe ce stau înşirate colorat pe o poliţă. În spate e maşina de surfilat iar mai încolo staţia de călcat. Masa de lucru e mare şi pe margini stive de materiale îşi aşteaptă rândul la croit. Îşi aminteşte cu drag că a învăţat meserie întorcând paltoanele evreilor din Botoşani. Şi asta pentru că oamenii aduceau paltoanele uşor uzate la croitorie, cerând să li se dea o altă faţă.
"Ei le purtau şi zece ani pe faţă şi le aduceau la noi, noi le desfăceam şi le mai purtau încă zece ani. Era materialul foarte bun, dar fiind material velurat, se rodea pe faţă şi atunci întorceam pe dos unde mai era puf. Aşa am învăţat eu meserie. Bine, mai lucram şi costume bărbăteşti, că doar croitorie pentru bărbaţi am învăţat, dar acum 90% fac damă, restul pentru bărbaţi. Am ajuns să fac şi decoraţiuni interioare, fac orice cere clientul", povesteşte doamna Doina.Despre respectul faţă de client pe care îl tratezi ca pe familie
Din toţi anii ei de experienţă, doamna Doina a învăţat ceva: croitoria nu este plătită niciodată, cu referire la manoperă. Nici descusutul, nici curăţatul aţelor, nici tăiatul, ci doar produsul ca atare. Se pierde? Sigur că da, dar când intri în breaslă ştii la ce să te aştepţi. Şi mai ştii că numai atitudinea croitorului aduce clienţii în croitorie, onoarea şi respectarea cuvântului dat.
Doina Piaskovski afirmă că toate aceste semne de bună-cuviinţă şi respect i-au adus clienţii care îi calcă pragul atelierului de ani de zile şi pentru fiecare lucrare pe care o are de făcut, notează un termen şi un nume, încercând din răsputeri să nu depăşească ziua şi ora stabilită pentru predare. "Lucrez foarte mult, nici nu-mi respect programul de pe uşă pentru că eu consider că e foarte important să-mi respect angajamentele". De aceea, clienţii o şi urmează peste tot, chiar dacă şi-a schimbat "sediul" de câteva ori în câţiva ani.
Povesteşte că o sună clienţi plecaţi în străinătate şi care atunci când vin acasă în concedii îi aduc de lucru. "Pe mine mă bucură mai mult că mă apreciază clientul decât banul în sine. Normal că fără bani nu putem trăi şi nu putem să ne descurcăm dar mă bucură când clientul mă sună şi mă întreabă dacă mai trăiesc, dacă mai lucrez". Iar vorba circulă din client în client şi aşa în atelier apar persoane care, chiar dacă nu au avut niciodată de a face cu doamna Doina, îi cunosc munca din poveştile prietenilor."E important să nu iei lucrul în scârbă, să dai importanţă fiecărui client aşa cum dai familiei tale. Mai ales în meserie, dacă nu oferi omului un dram de câldură, de atenţie, omul se duce în altă parte, acolo unde este primit cu drag, chiar dacă e un pic mai scump cu un leu. "Este însă convinsă că de croitori lumea va avea în continuare nevoie, chiar dacă era consumeristă în care am intrat dictează că lucrurile nu mai trebuie să fie durabile, ci cât mai ieftine şi mai uşor-stricătoare.
Croitoria, o meserie în care stresul nu trebuie să existe
De acelaşi lucru este convins şi Ovidiu Gagiuc, ce "croitoreşte" din 1990. A încercat şi varianta lucrului "instituţionalizat", adică în fabrici, la fel ca doamna Doina, însă a ajuns la concluzia că i-ar fi mai bine să lucreze pentru el. Şi i-a mers, pentru că, după cum spune, "în croitorie nu poţi să lucrezi stresat. În fabrică e prea mare presiunea, însă aici nu e aşa. Aici lucrez mai mult, însă în ritmul meu şi fără stres".Atelierul lui Ovidiu Gagiuc e plin de tipare, aşa cum vedeam în copilărie, cu dimensiuni scrise şi linii trase de sus în jos şi de la dreapta la stânga, de materiale, de sacoşe în care se "odihnesc" alte materiale, fiecare cu rostul său şi cu timpul său. Pe masă se întinde o pereche de pantaloni care trebuie strâmtaţi, iar foarfecele taie cu precizie, maşina de cusut "pune parafa", iar maşina de surfilat încheie, ca să arate frumos pe dinăuntru şi să nu se trezească purtătorul de pantaloni cu aţe atârnând aiurea.
Nu e uşor, dar Ovidiu Gagiuc e mulţumit de meseria lui cu care îşi întreţine familia. Nu e un om bogat însă reuşeşte să-şi câştige pâinea cu mâinile lui. Ne miră materialul lucios care se aşază sub lână pantalonului şi întrebăm care e rostul lui.
"În primul rând, nu faci genunchi. Apoi materialul ăsta e aspru, iar partea de dedesubt e molcuţă. Nu pun la toţi pantalonii pentru că unii nu suportă. Dar pantalonul se întreţine mai bine atunci când are protecţia asta", explică Ovidiu Gagiuc. Clienţii intră în atelier, lasă comanda, se lasă măsuraţi, pleacă. În timp ce vorbim, mâinile croitorului nu stau o clipă pentru că nu au timp de odihnă.
O nemulţumire are- tinerii de astăzi nu mai au răbdare să înveţe, sunt grăbiţi să câştige mult şi repede şi nu mai investesc în a învăţa. "Trebuie timp să acumulezi experienţă, fiecare caz este diferit, fiecare om arată altfel. Este o meserie bună, însă nu ştiu cine o va mai face. Necesită multă răbdare. Întotdeauna va fi nevoie de croitori, chiar şi pentru modificări. Până la urmă, nu toată lumea este perfectă- standard! Mai este nevoie de modificări, mai este nevoie de haine făcute la comandă. Însă cheltuielile sunt mari, furniturile sunt scumpe, ca să porneşti o afacere în domeniul ăsta trebuie să ai un fond pentru că nu e simplu. Ca să faci un lucru bun în croitorie nu poţi să sari niciun pas. Îţi trebuie o maşinuţă bună, un fier de călcat bun, un foarfec bun", explică Ovidiu Gagiuc."Mă bucur când prind un material de pe vremea lui Ceauşescu"
Clientela croitorului s-a format în timp şi din vorbă în vorbă, dar şi din întâlnirea faţă în faţă. Şi fiecare revine atunci când are nevoie. "Nu mă supăr când rămân fără un client care pleacă la alt croitor. Nu am fost pus în situaţia de a colabora cu colegii, însă când ne întâlnim, mai stăm la poveşti, ne mai plângem unul altuia şi mergem mai departe. Asta-i meseria".
În schimb, admite că simte lipsa materialelor de calitate. "Mă bucur când mai prind un material, o ţesătură de pe timpul lui Ceauşescu. Mai sunt bătrâni care păstrează în dulapuri materiale vechi şi sunt atât de frumos de lucrat, se modelează atât de bine. În ziua de astăzi, aproape toate materialele sunt pe bază de elastan. Nu poţi să scoţi un produs bun deoarece se lucrează dificil, nu se prelucrează cum trebuie, se calcă aiurea şi oricât te străduieşti, ceva nu e în regulă. În fabrici sunt maşini speciale, de presă, cu care calcă, se dă faţă. Însă după prima spălare se strică, de parcă ar fi de unică folosinţă", spune Ovidiu Gagiuc.Îi lăsăm pe croitori în lumea lor colorată, în care principala voce pare cea a maşinii de cusut care ţăcăne întruna, acompaniată de maşina de surfilat. Lumea în care mâinile dau tonul iar ochii privesc dindărătul ochelarilor cum modernitatea nu a însemnat acel "mai bine" ci dimpotrivă. Mai multe haine, de o calitate uşor îndoielnică. Şi când ne vom convinge, ne vom întoarce la atelierele croitorilor.