Proiectul OAMENI ŞI MESERII a ajuns la poarta Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, mai ales că duminică în întreaga ţară s-a sărbătorit Ziua Jandarmeriei Române. "Meseriaşul" de astăzi este o femeie, tânără şi simpatică, fără alura ameninţătoare la care ne-am fi aşteptat. Plutonier Sânziana Sauciuc. De nouă ani lucrează cot la cot cu bărbaţii, în Jandarmerie. Doi ani a lucrat la Brigada Specială de Intervenţie de la Bucureşti, alţi patru ani a profesat în judeţul Suceava, iar din 2014 s-a transferat mai aproape de casă, la Dorohoi. La Botoşani rămâne provizoriu, pe perioada sarcinii care i-a pus parcă un zâmbet permanent pe faţă şi o strălucire aparte a ochilor, fără legătură cu uniforma pe care o poartă cu mândrie şi cât se poate de natural.
O luăm de la început, cu o amintire. Dimineaţa Sfântului Vasile, după noaptea de Revelion. În faţa scării blocului, duba de la Jandarmerie. La un moment dat, un jandarm coboară scările, deschide portiera laterală a dubei şi ia un scut. Urcă înapoi. Orice martor ar fi crezut că e o situaţie de urgenţă iar scenariile s-ar amesteca în cap. Care, cine, ce-a făcut? După câteva minute, un alt jandarm iese şi, din urma lui, un ciobănesc mioritic alb şi frumos, împins de la spate cu scutul de alţi doi jandarmi. Săracul câine fugise din curtea pe care o păzea, de teama pocnitorilor şi a zgomotului de artificii, şi se refugiase acolo unde găsise o uşă deschisă. În acest caz, uşa scării de bloc, unde urcase până la uşa unui vecin. Când să iasă omul din casă, păi pe unde, când pe preşul din faţa uşii se odihnea un ditamai câinele de vreo 50 de kilograme? Ce faci în cazul ăsta? Suni la 112 şi te rogi ca cineva să vină repede. Şi au venit. Jandarmii.
"Foarte des se întâmplă, apeluri de genul ăsta avem tot timpul. Dar sunt nişte apeluri foarte OK, faţă de scandaluri, bătăi şi alte treburi. Un astfel de apel e chiar lejer, dar până la urmă eşti în slujba cetăţeanului", povesteşte Sânziana Sauciuc.Copilărie în lotul de canotaj
Cum a ajuns Sânziana în Jandarmerie? De la Canotaj. Avea 13 ani şi în clasa a VII-a, când în urma unei selecţii prin şcolile botoşănene, a fost invitată la Orşova, la Grupul Şcolar Sportiv. Şi-a lăsat familia şi s-a mutat în celălalt capăt de ţară, începând o nouă viaţă, deloc uşoară, alături de alţi adolescenţi şi tineri, la fel de singuri, dar viaţa asta i-a adus o mulţime de satisfacţii. Despărţirea de părinţi a fost cumplit de grea, iar prima săptămână în noua "casă" a fost teribilă. Şi-a asumat însă alegerea şi a mers mai departe, încăpăţânată.
"Singură, la peste o mie de kilometri de casă, ai nevoie de oleacă de curaj. Şi părinţilor le-a fost necesar mult curaj să lase copilul să plece. Eu nu conştientizam, dar ei... Prima săptămână a fost mai grea, dar apoi n-am mai avut treabă. Eram mulţi copii, începători, juniori. A contat mult şi antrenorul care ne-a tratat ca pe copiii lui. Şi aşa au trecut şase ani de zile. Trecerea de la canotaj, care e un fel de armată mai dură decât armata la jandarmi...A fost foarte simplu, pentru că nu era mare diferenţă între disciplina sportivă şi disciplina militară, respectul faţă de colegi. M-am adaptat foarte uşor", povesteşte Sânziana.
Vâsla este înlocuită cu arma
Avea 20 de ani fără o lună atunci când a ajuns la Brigada Specială de Intervenţie "Vlad Ţepeş" a Jandarmeriei de la Bucureşti, unde a stat până în 2009. Un copil în uniformă, iar când fetele de vârsta ei mergeau la discotecă, ea mergea la serviciu. Dar era deja disciplinată şi nu simţea nevoia de extravaganţe. A trecut printr-o grămadă de aventuri, o mulţime de misiuni- unele mai amuzante, altele mai puţin. Nu le-a uitat, le-a pus bine în sertarul cu amintiri de unde le scoate din când în când.
"Se întâmpla la Suceava. O femeie dată dispărută de pe bucata ei de teren, pe care o muncea cu sapa. Seara nu a mai ajuns acasă, iar rudele au alarmat poliţia. A doua zi am găsit-o sub un pod, decedată".
Amintirea femeii de sub pod a chinuit-o şi atunci când era în misiune, la Lozna, în toamna trecută, când o fetiţă de doi ani şi jumătate ieşise din curtea bunicii şi o luase către pădure. A fost atunci o mobilizare de forţe cum Lozna nu mai văzuse. Sânziana activa la Dorohoi şi cu toţii au fost trimişi să caute fetiţa prin pădure: poliţişti, Rocky- câinele de urmă, poliţişti de frontieră, jandarmi. Şi oamenii din sat, băbuţe şi copii au bătut pădurea de la Străteni în lung şi în lat, în căutarea micuţei.
(Foto: Operaţiunile de căutare a fetiţei de la Lozna)
"Era duminică. Am căutat vreo trei ore neîntrerupt. Deja scenariile se derulau în minte. Chiar vorbeam cu colegul şi îi spuneam că treaba era cam neplăcută, pădure, lupi, câini. Toată lumea o striga, Andreea- Alexandra o cheamă, s-au uitat şi prin fântână, nimic! Ştiţi cum e, ca şi cum ai pierde ceva în casă, cauţi de zăpăceşti ore în şir. Şi când ţi-ai luat gândul, atunci îţi iese în faţă acel lucru. Fix acelaşi lucru l-am păţit eu. Am căutat-o pe fetiţă disperaţi, pădurea în lung şi în lat, plus sătenii. Şi la un moment dat, eram cu colegi de la frontieră, pentru că se suplimentaseră forţele. Şi cum mergeam pe drumul ăla pe care mai fusesem de vreo zece ori până atunci, văd copilaşul, plângând, speriat, murdar de noroi pe faţă, prăfuit!Vai... a fost o senzaţie pe care mi-e greu să o descriu. Ţi se înmoaie picioarele, oricât de bărbătoasă ai fi şi oricât sânge rece ai avea. Am luat-o în braţe şi nu ştiam cum să-mi stăpânesc emoţiile, să nu mi se ducă picioarele în faţă. A fost ceva... cu o încărcătură emoţională peste poate. Atunci când am găsit femeia moartă, la Suceava, era moartă, fusese omorâtă. Ulterior s-a găsit şi criminalul şi l-au închis. Dar cu fetiţa asta... M-a luat de gât, era aşa de speriată. Cred că Dumnezeu a vrut să fie aşa. Putea să fie oricine altcineva în locul meu, dar aşa a fost să fie", îşi aminteşte Sânziana.Sânziana, singura jandarmeriţă din Dorohoi
Au mai fost şi alte misiuni de căutare, oameni plecaţi după bureţi, străini veniţi la munte la Gura Humorului şi rătăciţi prin pădure. În toate a participat alături de colegii ei. O întreb pe Sînziana cum s-au adaptat colegii ei prezenţei unei femei în rândurile lor şi dacă a fost inclusă în categoria "băieţi de treabă". Râde şi crede că da.
"Când am ajuns la Dorohoi, ei nu mai avuseseră nicio fată între colegi. La Botoşani mai este o doamnă la Mobil, dar la Dorohoi eram singură. La început erau mai jenaţi, mai cu reţineri, să nu deranjeze. După aia a fost mult mai bine", povesteşte plutonierul.
Şi nici nu prea înjurau în prezenţa ei. Şi nici ea. Admite însă că sunt situaţii în care parcă o înjurătură mai merge, că doar oameni suntem şi avem limite. Nu e voie nici cu bătaie, dar parcă uneori s-ar impune, mai ales când în timpul misiunilor întâlneşti tot felul de tinerei care parcă nu ţin cont nici de respect, nici de educaţie, nici de uniformă. "Dar avem şi alte posibilităţi de a-i calma, o amendă, un avertisment".
Şi dacă jandarmii colegi au primit-o în rândurile lor fără prea multe discuţii, firesc, suntem curioşi să aflăm cum o privesc civilii cu care interacţionează, mai ales că pare că are darul de a calma spiritele eficient.
"Sunt situaţii în care eu m-am înţeles mult mai bine cu bărbaţii şi i-am adus pe calea cea bună, să coopereze, iar colegul cu care făceam patrulă cu femeile. Sunt însă şi alţii care-s mai ţâfnoşi şi nu vor să vorbească cu mine, ci cu colegul. Trebuie să-i împaci pe toţi", spune Sânziana Sauciuc.
(Foto: Sânziana şi colegii în aşteptarea suporterilor Legia Varşovia)
De altfel, în echipaj de doi îşi desfăşoară activitatea, fie că este vorba de misiuni de asigurare, fie meciuri, fie religioase. Şi că veni vorba de meciuri, a făcut parte din forţele de intervenţie care asigură liniştea la stadion. Nu o încântă în mod deosebit fotbalul, dar n-are de ales. De departe însă cea mai frumoasă misiune a fost atunci când la Botoşani a venit Legia Varşovia şi suporterii ei."Mă gândeam că va fi ceva foarte tumultuos, că va ieşi cu scandal, având în vedere ce se ştia despre suporterii Legiei. Dar s-a demonstrat contrariul, au fost civilizaţi. Probabil au fost şi impresionaţi de numărul mare de forţe de ordine, sau poate nici nu au venit cu gânduri de scandal. Important este că a fost bine, linişte", susţine Sânziana.
Cum e atunci când termină serviciul şi se îndreaptă spre casă? Reuşeşte să se detaşeze, îşi lasă problemele de serviciu la uşă şi nu intră în casă cu ele. Asta e înţelegerea cu partenerul de viaţă, şi el parte a unei structuri aparţinând Ministerului Afacerilor Interne. Ar rămâne în Jandarmerie până la pensie, dar nu s-a gândit prea mult la viitorul atât de îndepărtat. Şi dacă ar fi să o ia de la capăt ar face acelaşi lucru, fără urmă de regret. Pentru că este o meserie care i se potriveşte şi care îi place. Pentru că este meseria pe care şi-a dorit-o. Şi-ar dori însă ca legea să ajute mai mult echipele operative, să aibă mai multe pârghii legale de a interveni, de exemplu, într-un conflict familial, să poată face mai multe pentru părinţii abandonaţi de copii sau pentru copiii abandonaţi de părinţi pentru că dincolo de toate, e om şi ca orice om, îşi doreşte să ajute.
Dar cum instrumentele legislative sunt cele care sunt, ascultă ordinul şi-şi îndeplineşte misiunea. La fel ca toţi colegii săi din Jandarmerie. Tuturor le dedicăm acest material, parte a serialului "Oameni şi meserii".
