PriviÅ£i-vă mâinile. Ce poveste spun? Vă citiÅ£i viaÅ£a de până acum în mâini? Sunt fine? Sunt muncite? Vă dor uneori? PriviÅ£i mâinile apropiaÅ£ilor. Ce vedeÅ£i în palmele lor? Acum priviÅ£i mâinile unui chirurg. Acestea sunt mâinile care taie, care cotrobăie în noi, care vindecă. Mâini vindecătoare.

Proiectul OAMENI ÅžI MESERII, derulat de Åžtiri.BotoÅŸani.Ro, a ajuns la etajul VI al Spitalului JudeÅ£ean Mavromati, acolo unde perechi de mâini de chirurgi fac ce-au învăţat în ani de ÅŸcoală. MulÅ£i ani de ÅŸcoală. Despre meserie, despre viaÅ£a dată de mâinile vindecătoare ÅŸi despre omul din spatele măştii sterile, ne-a vorbit medicul Maria-Silvia Å¢ighiliu, ÅŸeful SecÅ£iei de Chirurgie. Femeie, soÅ£ie ÅŸi mamă. Chirurg.

Începuturile

În 1995 ÅŸi-a început cariera de chirurg ÅŸi în cei 21 de ani de când Å£ine viaÅ£a în mâini a trecut prin Rai ÅŸi prin Iad. Ale sufletului pentru că, spune Silvia Å¢ighiliu, e imposibil să nu pui suflet în tot ceea ce faci. VorbeÅŸte despre ea ÅŸi despre colegii ei cu care împarte responsabilitatea salvării de vieÅ£i, responsabilitatea dăruirii.

De mică ÅŸi-a dorit să fie "doctoriţă", chiar dacă nici nu putea pronunÅ£a bine cuvântul. Nu ÅŸtia că va deveni chirurg, însă ÅŸtia că vrea să facă bine, să nu vadă oameni bolnavi, să nu vadă suferinÅ£a pe chipul lor. A fost sprijinită de părinÅ£i ÅŸi de familia extinsă. Un unchi din partea bunicului i-a deschis uÅŸa casei adolescentei care stătea la căminul Laurianului ÅŸi a susÅ£inut-o permanent. "În casa lui eram foarte bine primită, să pot să învăţ, să mă pregătesc pentru olimpiade. Eu, fiind de la Å£ară, stăteam în internat ÅŸi cum eram opt fete în cameră... Acolo am ascultat pentru prima oară muzică simfonică. A crezut în mine ÅŸi m-a încurajat".

A ajuns la Medicină, la IaÅŸi. Cum a fost prima oră de Anatomie Patologică? ZâmbeÅŸte ÅŸi admite că nu a fost foarte plăcut, dar spune că omul, aÅŸa cum este natura lui, se poate obiÅŸnui cu orice. "Râdeam cu colegii mei, cu care eram la lucru la cadavru, că ajunsesem să considerăm asta ceva firesc. Am avut marele noroc, un noroc extraordinar, cu profesorul Petrovanu, care avea un stil pedagogic ieÅŸit din comun. Ne explica la ore, ne arăta pe cadavru toate elementele. Numai că avea o pretenÅ£ie de la studenÅ£i. Când mergeai la oră, trebuia să ÅŸtii lecÅ£ia de la începutul anului pentru că te întreba de la primul curs. Dacă nu ÅŸtiai, erai dat afară, or asta era o chestie cumplită. Am avut noroc pentru că Anatomia m-a ajutat ulterior în chirurgie. Ca să fii un chirurg bun, trebuie să fii un anatomist bun", povesteÅŸte Silvia Å¢ighiliu.

Prima operaÅ£ie la care a intrat ca "mâna întâi" a fost în perioada rezidenÅ£iatului ÅŸi, ca prima operaÅ£ie dată unui rezident, era o apendicectomie. "Totul a mers în regulă, aveam pe cineva de bază alături de mine". Åži da, a avut emoÅ£ii. Încă mai are ÅŸi acum, după atâÅ£ia ani. "EmoÅ£ia este firească. Este ca ÅŸi cum atunci când Å£i-e frică empatizezi cu persoana respectivă... ÅŸi este firească. Nu poÅ£i să intri într-o intervenÅ£ie fără să-Å£i fie teamă. Omul este unicat ÅŸi aÅŸa cum figura lui n-o vei mai regăsi la altcineva, aÅŸa ÅŸi în abdomenul lui organele, vasele, nervii nu sunt identici de la un corp la altul. Întotdeauna este ceva nou, diferit. Niciodată nu ÅŸtii ce vei găsi acolo, cum va fi, ce va fi. Åži acum, după 21 de ani de chirurgie, când am o intervenÅ£ie laborioasă, citesc, mă pun la punct cu intervenÅ£ia ÅŸi mă gândesc la toate posibilităţile ÅŸi da, la fiecare intervenÅ£ie există teamă", mărturiseÅŸte chirurgul.

PrinÅŸi între Raiul unei operaÅ£ii reuÅŸite ÅŸi Iadul unui eÅŸec

Cum a fost Raiul, atunci când l-a văzut prima dată? "Am Å£inut în mâna mea inima unui om ÅŸi am cusut-o. Se zbătea ca un porumbel în mâna mea. În momentul în care am salvat acea viaţă, acea inimă, iar copilul de 22 de ani pe care îl operam a trăit, am simÅ£it că sunt în Rai. Sunt situaÅ£ii în care ne simÅ£im foarte- foarte sus, dar lucrurile astea sunt rare ÅŸi imediat urmează reversul. Se spune că 50% din vindecarea pacientului stă în suflet ÅŸi în credinÅ£a lui că va fi bine. Atunci când vine pacientul cu încredere la tine ÅŸi el se lasă în mâna ta, fiind convins că îl vei face bine, chiar aÅŸa va fi. De asta trebuie mult suflet. Însă stresul ÅŸi efortul la care suntem supuÅŸi... Apoi sufletul pe care îl pui în fiecare clipă are ÅŸi el o limită. AÅŸa că după o perioadă ne simÅ£im secătuiÅ£i de vlagă. SimÅ£im că nu mai avem putere să-i dăm celuilalt, eÅŸti nervos, agitat, lucrurile nu mai sunt bune. Atunci trebuie să te rupi, să pleci ÅŸi să-Å£i încarci bateriile. Eu plec din oraÅŸ pentru că altfel nu mă pot detaÅŸa. Sunt momente în care mă duc la mânăstire pentru că simt nevoia să stau acolo, uitată de lume", spune Silvia Å¢ighiliu, iar vocea pare apăsată de greutatea responsabilităţilor. Åži da, plânge ÅŸi acum, de bucurie, de tristeÅ£e, de emoÅ£ie.

"Asta nu înÅ£eleg oamenii, că noi chiar ne dăruim. Noi ne dorim ca lucrurile să fie bune, să facem bine, să vindecăm oamenii. Noi ne rugăm pentru pacienÅ£ii noÅŸtri, pentru că asta e cea mai mare bucurie a noastră. Plângem ÅŸi de bucurie, ÅŸi de tristeÅ£e".

Iar oamenii nu uită că au primit o bucăţică de viaţă atunci când totul pe părea potrivnic. "Am un pacient care acum e plecat din Å£ară, dar a venit câÅ£iva ani la rând ... un tânăr care se plimba cu prietenii, cu motocicletele. Avea viteză foarte mare ÅŸi s-a izbit într-o piatră de kilometraj ÅŸi pur ÅŸi simplu a fost despicat în două. Am reuÅŸit să-l salvez ÅŸi apoi ani de zile a venit cu un buchet de flori chiar în ziua respectivă. Spunea că i-am salvat viaÅ£a ÅŸi că s-a născut a doua oară".

Soţul, "mamă şi tată" pentru copilul a cărui mamă era la spital

Familia i-a fost alături mereu, i-a fost oază de liniÅŸte, i-a fost sursă de putere ÅŸi sprijin necondiÅ£ionat. "Au fost ÅŸi momente foarte grele, când la serviciu aveam probleme. Dar mă duceam acasă ÅŸi vorbeam cu cel care a fost alături de mine, care întotdeauna a avut timp pentru mine, să mă asculte, să mă încurajeze. Noi mergeam la congrese, familia rămânea aici, în BotoÅŸani ÅŸi întotdeauna a avut încredere în mine ÅŸi m-a susÅ£inut. Iar cu copilul am avut un noroc extraordinar. Am avut un copil care a muncit singur, care a fost de mic obiÅŸnuit că mama este la spital, dar m-a suplinit soÅ£ul meu. SoÅ£ul meu i-a fost ÅŸi mamă ÅŸi tată. Poate că reproÅŸuri nu au fost, pentru că reuÅŸeam să compensăm atunci când eram împreună ÅŸi făceam lucruri extraordinare împreună. La un moment dat avea la o lecÅ£ie cu doamna dirigintă o temă: cine este cel mai bun prieten cu părinÅ£ii lui, iar copiii din clasă au spus că Raluca ÅŸi părinÅ£ii ei. ReproÅŸuri nu au fost din partea ei, dar eu, în momentul în care a plecat la facultate, la BucureÅŸti, am simÅ£it că am pierdut foarte mult din viaÅ£a copilului meu, că au fost clipe care au trecut pe lângă mine ÅŸi eu nu am fost alături de ea, nu m-am bucurat alături de ea de clipele acelea ÅŸi reproÅŸul a fost în sufletul meu", rememorează mama Silvia Å¢ighiliu.

Åži nu, chirurgia, medicina în general, nu e un câmp de flori, nu e o rază de soare, e ÅŸi durere, e ÅŸi frustrare. "Au fost momente când mă trezeam dimineaÅ£a ÅŸi-mi ziceam: Doamne, oare ce meserie mi-am ales eu, să tai oameni? Mă duc ÅŸi tai oameni, pun bisturiul pe corpul unui om ÅŸi tai. Åži m-a Å£inut aÅŸa cam o lună de zile, dar încet- încet a trecut. Da, sunt ÅŸi încercări din astea".

Chirurgul îÅŸi caută liniÅŸtea ÅŸi crede în Dumnezeu, pentru că simte sprijinul divin atunci când operează. "Sunt momente în care parcă cineva te ajută, cineva îÅ£i scoate în faţă că ceva nu este în regulă ÅŸi că trebuie să te duci ÅŸi în locul respectiv să cauÅ£i. La noi, în chirurgie, există aÅŸa-numitul miraj al primei leziuni. În sensul că te duci, ai operat, ai găsit, ai scos ÅŸi te apuci să rezolvi lucrul ăla. Åži parcă cineva te împinge ÅŸi-Å£i spune să nu te opreÅŸti, mai caută, mai există ceva ÅŸi într-adevăr, mai există ceva, există două sau trei leziuni. Eu am simÅ£it..."

Orgoliile chirurgilor cu mâini blânde

Cum e când mâinile "cotrobăie" printre organele unui alt om? Chirurgul trebuie să aibă inimă de leu ÅŸi mâini de femeie, să fie gentil, blând ÅŸi asta e prima lecÅ£ie pe care îi învaţă pe mai tinerii colegi. Åži dacă tot am ajuns la colegii de muncă, am vrut să ÅŸtim cum se simte o femeie ca ÅŸef al unei secÅ£ii în care majoritari sunt bărbaÅ£ii.

"În general chirurgii sunt niÅŸte bărbaÅ£i cu personalităţi foarte puternice, foarte orgolioÅŸi, foarte încăpăţânaÅ£i, că altfel nu ar fi chirurgie. Trebuie o tărie de caracter foarte mare ÅŸi fiind orgolioÅŸi, eu sunt ca un tampon între ei. Părerea mea este că ei mă acceptă pentru că eu nu sunt în concurenţă cu ei. Este însă foarte greu pentru că sunt personalităţi puternice, orgolii puternice ÅŸi atunci eu trebuie să am o inteligenţă, un spirit pacificator dar ÅŸi un simÅ£ de a prevedea dinainte ce se va întâmpla ca să încerc să evit conflictele", povesteÅŸte Silvia Å¢ighiliu.

În ciuda oricăror probleme, a ÅŸtiut de la începutul carierei că nu va părăsi chirurgia. "Când eram rezident, în IaÅŸi, în Clinica a III-a Chirurgie, erau niÅŸte oameni deosebiÅ£i, niÅŸte profesori universitari deosebiÅ£i. Profesul Cristian Dragomir... Atunci era preÅŸedintele Societăţii de Chirurgie din România, acceptat ca unul dintre cei mai mari chirurgi ai României. Era profesorul Mihai Stoian, un chirurg ÅŸi mai ales un om cu lucrări ÅŸtiinÅ£ifice publicate în străinătate ÅŸi care era extraordinar de bine pus la curent cu toate noutăţile ÅŸi, cel mai de suflet, profesoara mea Cristina Dăscălescu. Atunci nu era profesor, ci era conferenÅ£iar, dar care mi-a fost ca o mamă spirituală, care m-a marcat nu doar din punctul de vedere al profesiei ci a fost un model pentru mine- era femeie, era chirurg, îmi doream să fiu ca ea. Mi-a fost alături din toate punctele de vedere, un om cu adevărat extraordinar", rememorează chirurgul Silvia Å¢ighiliu.

Durerea chirurgului în realitatea românească

Dacă ar fi s-o ia de la capăt, tot medicină ar face, deÅŸi acum o doare acest răspuns. "Atunci când eram mică ÅŸi apoi în liceu, mi se părea că medicina este cea mai frumoasă meserie, cea mai nobilă. Dar în ultimii ani, campania asta denigratoare la adresa medicilor ne-a făcut foarte mult rău, sufleteÅŸte ÅŸi social. Toată lumea zice să pleacă doctorii în străinătate, însă medicii pleacă pentru că statutul nostru social în societatea românească a decăzut foarte mult. S-a ajuns să fii denigrat ÅŸi ne doare foarte mult pentru că tot ceea ce noi facem facem din pasiune ÅŸi punem foarte mult suflet. Poate că sunt ÅŸi excepÅ£ii, poate apar ÅŸi greÅŸeli, însă acestea sunt peste tot, nu doar la noi. Omul nu este perfect, doar Dumnezeu este perfect", susÅ£ine cu convingere Silvia Å¢ighiliu.

Poate de aceea, fiica ei n-o urmează în meserie deÅŸi trăsăturile necesare le are. "Fiica mea ar fi putut fi un medic foarte bun, pentru că este inteligentă, este tenace, dar i-am spus că numai dacă vrea să se dăruiască pe sine pentru ceilalÅ£i, atunci merită să facă Medicina. Dacă nu, toată viaÅ£a îi va fi un chin pentru că în meseria de medic trebuie foartă dăruire, dragoste faţă de oameni ÅŸi fiecare fibră a ta să o dărui celuilalt. Sunt ÅŸi avantaje pentru că este o meserie foarte frumoasă ÅŸi te simÅ£i alături de Dumnezeu, un mic Dumnezeu, când ai succes, când lumea te adulează, când eÅŸti lăudat. Dar a doua zi poÅ£i să ajungi în Iad pentru că atunci când ai un insucces... Åži Raiul, ÅŸi Iadul fac parte din viaÅ£a noastră ÅŸi trebuie să fii foarte puternic să poÅ£i face faţă la aceste treceri atât de rapide.

Cât timp am stat de vorbă, mâinile vindecătoare ale chirurgului nu s-au odihnit. Degetele s-au împletit ÅŸi s-au despletit, au oftat, s-au strâns ca în rugăciune, au spus povestea unei vieÅ£i. Dar timpul e scurt, iar oamenii aÅŸteaptă. Un diagnostic, o explorare, un sfat, o prognostic.

Coborâm la cabinetul în care o tânără aÅŸteaptă să fie supusă unei analize deloc plăcute. Vocea chirurgului e blândă, iar tânăra, despre care aflăm că e mama a doi băieÅ£i, chiar măriÅŸori, prinde curaj ÅŸi suportă. Analiza deloc plăcută devine prilej de conversaÅ£ie între femei, între mame. Închidem uÅŸa cabinetului în care mai multe suflete emană lumină ÅŸi speranţă.

 
 

CITEȘTE ȘI: "Furtuni anormale È™i fenomene extreme - ANM anunță o săptămână bizară în RomÃ..."