LOC DE DAT CU…EPIGRAMA (241)

LOC DE DAT CU…EPIGRAMA (241)

O rubrică de prof. GEORGICĂ MANOLE, scriitor, epigramist.

Vrei să citeşti volumul de dueluri umoristice scris de Teodora Pascale şi Petru-Ioan Gârda, intitulat „Maestrul şi Teodora” (Editura „Pim”, Iaşi, 2023).  Intri în text  şi constaţi că peste 20 de pagini sunt ocupate de prefaţa Cezarinei Adamescu, de „cuvintele înainte” ale celor doi autori şi de stările de prologi pe care şi le-au impus prin cele două prologuri, toate având scopul de a ne înlesni înţelegerea demersului duelistic. Cu ce puncte de vedere să mai vii şi tu, cititor, dacă pe cele 20 de pagini s-a spus tot?  Nu-ţi rămâne decât să intri în text pe aleea orizontală dată de psihologia lui Jung (pentru Teodora), sau pe coloana verticală a modelului impus de Freud (pentru „Maestrul” Gârda).

Dacă ar fi ca pe Teodora Pascale s-o încadrez într-o tipologie feminină, m-aş duce spre o clasificare făcută de Sorin Lavric în volumul său  intitulat „Decoct de femeie”. Ar ocupa un loc între Persefona şi Circe,  între „mulier abscondita” şi „mulier domina”, adică un fel de „mulier ludica”, încadrare dată şi de evidenta frumuseţe anatomică  la care se adaugă şi o stimă de sine lucidă. Imediat ce un bărbat intră în câmpul ei magnetic, acesta cedează trăirilor ei estetice  şi spirituale. Eu cred că, după cum spunea un poet,  îmblânzeşte şi sufletul de piatră al unui călău. E un fel de mică fiară care   îşi caută mereu culcuş cald în sufletul unui epigramist, ca apoi să practice cu artă jocul impus de acoperişul fierbinte al creaţiei. O şi recunoaşte în „Prologul” care urmează „cuvintelor înainte”: „Fii înţelept, acum, bărbate şi sorţii, de-o-ntâlneşti, îi cere /  Să-ţi descifreze viitorul, ce-ţi fu brodat cu ace fine, / În colţul cel mai dinăuntru al ochiului şi vei obţine / Un avantaj în bătălia pe care-o porţi cu o muiere.”

Aşa s-a întâmplat şi cu Petru-Ioan Gârda pe care Teodora Pascale l-a găsit în mulţimea introspectivilor de la  Cluj. Nu a fost primul care a căzut în vraja acestei poete care tinde  Pas cu Pas spre titulatura de „mulier domina”. Prima parte a diadei ce dă titlul volumului, cea de „maestru”, dintr-o perspectivă a „ego”-ului  şi a conştiinţei, conduce către ideea că Petru-Ioan Gârda ar marşa pe o orientare egotică. Acest autor face parte dintre acei creatori, nu mulţi, care şi-au impus domeniului creativ pe care îl practică punându-şi eticheta de „Eu”: „Stimată parteneră de dueluri, / Apreciind pornirile-ţi buiestre, / Ador să-mi scrii sonete şi rondeluri, / Dar cel mai mult, să mă numeşti Maestre!”

Primele cinci părţi ale volumului formează tot atâtea sublime florilegii de sonete, cu o construcţie venită dinspre sonetul italian,  prin care cei doi  duelgii sunt autorii  unui umor  duios, producător de emoţii asemenea unui cutremur de, cel mult, gradul al 3-lea pe scara Richter. Verbul  este unul viu care, asezonat cu alte cuvinte picurate din bagajul cultural şi elevat al celor doi, pare a fi curgerea unei ape limpezi în zi de vară.  Curgerea aceasta,  care tresare peste fiecare treaptă dată de cele 14 versuri, pune în evidenţă temperamentul celor care le-au dat naştere:  TEODORA PASCALE – „Mult prea stimate domn epigramist, / Te abordez în scris şi cu sfială, / Căci sunt admiratoarea ta loială / Iar tu, (te dai) un mare umorist. //  CV: nicio problemă medicală / (Că-s blondă şi tunată, nu insist) / Îmi place cel „gură cască”, că-s dentist / Şi-a ta perfecţiune, colosală. // Ce-ţi cer? Să discutăm, din când în când - / Singurătatea, totuşi, mă apasă; / Citeşte-mi epigrame-n primul rând, /  Aud că-s de-o înţelepciune crasă. / Am ce-nvăţa, pe lângă tine stând - / Cu aşa prof pot repeta o clasă.” („Scrisoare de intenţie”); PETRU-IOAN GÂRDA – „Singurătatea, lesne de-nţeles, / E rea şi-ar trebui îndepărtată / Şi-i lucru clar: un trup frumos de fată / Se cere frământat destul de des. // Tu vrei mai mult: un geniu, să te scoată / Din lumea ta, centrată pe abces / Şi-apoi, prin grija lui, să ai succes, / S-ajungi, cândva, o divă adulată. // Analizez atent ideea ta - / Eşti blondă, dintre cele băgăcioase, / Iar eu, în tagmă, corifeu sadea // Şi comparat cu marele Tănase, / Deci nu ştiu dac-avem ce discuta: / Mă tem că sunt mai sus cu două clase.” („Rezervă la pretenţie”).

Dacă în duelul cu Valentin David ea era o esenţă venită din cer, iar el un vultur ce urmărea această esenţă, în volumul de faţă  ea este  o mâţă blândă, una care se pisiceşte în faţa unui freudian de ocazie. Şi mai e un lucru interesant care  contribuie  la economia acestui volum: intenţiile,  voite sau nu,  de transformare a  Teodorei într-o veritabilă  Laura de Noves şi a lui Petru-Ioan Gârda  într-un echivalent al lui Petrarca.

Partea a şasea, intitulată „Rondeluri sonate în dialog” este o găselniţă reuşită de a pune rimele sonetului pe structura unui rondel. Arhitecţi remarcabili ai creaţiilor cu formă fixă, le reuşeşte şi acest experiment: TEODORA PASCALE – „Savantule pierdut în lumi astrale, / Pedant, abstract, subtil şi cam ermetic, / Te-nvârţi în universul tău cinetic, /  Femeile îţi par făpturi banale. // Dar smuls ai fost din calmul tău ascetic / De-o tipă cu idei fenomenale, / Savantula pierdut în lumi astrale, / Pedant abstract, subtil şi cam ermetic. //  V-aţi tatonat intens la integrale - / La Einstein, Euclid erai frenetic - / De soaţă ai cerut-o teoretic, / La contrele pe legea lui Pascal(e)…  // Savantule pierdut în lumi astrale.” („Studiul dragostei”);  PETRU-IOAN GÂRDA – „Eram pierdut de tot în lumi astrale, / Căci universul îmi părea ermetic / Şi în raport cu astrele, estetic, / Femeile-mi păreau făpturi banale. // Nu m-a clintit din calmul meu ascetic / Vreo tipă cu idei fundamentale, / Eram pierdut de tot în lumi astrale, / Căci universul îmi părea ermetic. // Dar iată că schimbări esenţiale / S-au întâmplat şi nu doar teoretic… / De ce am devenit, subit, frenetic? / Ai apărut în drumul meu, Pascale… // Eram pierdut de tot în lumi astrale.” („De ce-ai venit?”).

Se citesc cu plăcere aceste creaţii mulate pe arhitectura sonetului italian,    rezultatul unui duel în care domină umorul, iar  puseurile de lirism sunt evidente. (GEORGICĂ MANOLE)

Pentru voi, epigramiştii, Ştiri.Botoșani.Ro  a inventat acest LOC DE DAT CU… EPIGRAMA.  Aşteptăm creaţiile voastre  pe adresa de mail manolegeorgica@yahoo.com  până în fiecare  zi de vineri a săptămânii. (Georgică  Manole).

MODA…

Transformări sunt an de an,

Totu-n modă-i inedit,

Astăzi chiar şi Erdogan

Poartă fesul mai turtit… (FLORINA DINESCU)

 

PARLAMENTARILOR, ÎN GENERAL

Obicei prost românesc:

În deşert ei doar vorbesc,

Însă, prinşi cu mâţa-n sac,

Toţi, ca peştii-n lac, ei tac. (ELENA MÂNDRU)

 

UNUI PARLAMENTAR

Cândva cuvântul ţi l-ai dat

Şi-ar trebui, zău, respectat;

Dar „sus” ajuns, se-observă bine,

Că te gândeşti mai mult la tine. (CĂTĂLINA ORŞIVSCHI)

 

„ŢARA ARDE ŞI…”

E soarele mult prea dogoritor,

Iar seceta-i distrugătoare,

De apă ca să dea un senator

Şi-a programat sejur la mare. (VASILE LARCO)

 

DIN VIAŢA LUI PĂSTOREL

O rimă pentru „Păstorel”

Găsi maestrul: „păhărel”,

Iar pentru cei cheflii, ştim noi,

Perfecta rimă e… butoi! (VASILE LARCO)

 

NIMIC NOU DESPRE OM (anapestic)

De-i război sau de-i pace,

Azi e-aceeași poveste:

Sărăcia îl face

Mai neghiob decât este. (MIHAI HAIVAS)

 

 

BLESTEM PENTRU POLITICIENI (amfibrahic)

De-aveți iar pe liste minciuni,

Nu vreau să le dau vreo crezare

Și am pentru voi drept „salvare”

Doar ploaia de foc și tăciuni! (MIHAI HAIVAS)

 

ADEVĂRATA PEDEAPSĂ

Eu de când îs însurat

Cu a inimii aleasă,

Clima nu m-a afectat

Cât climatul de acasă. (GRIGORE COTUL)

 

ÎN TOT RĂUL E ŞI-UN BINE…

Deşi ploua necontenit,

Natura nu m-a pedepsit,

Că soacră-mea, din bătătură,

S-a dus cu prima viitură. (GRIGORE COTUL)

 

 

INSTITUŢIILE STATULUI SPRIJINĂ ÎNOTUL

Programul meu de-antrenament,

Se miră chiar şi medicii;

ANAF l-ajută consistent;

Înot mereu. În datorii! (MIHAI BATOG BUJENIŢĂ)

 

METAMORFOZĂ

A plecat un om la munte

A mâncat ca un neom

A tras şi beţii mai crunte

Şi s-a-ntors munte de om! (MIHAI BATOG BUJENIŢĂ)

 

ACCESAREA FONDURILOR EUROPENE

În criza asta mondială,

Eu cred şi îndoială nu e,

C-am fi murit de plictiseală

De nu aveam un sponsor: U. E.! (ION MORARU)

 

CONDIŢIE

Visul de a o duce-n pat

S-a spulberat atunci când ea

I-a spus zâmbind dar apăsat

Că i-o dă când… o ia! (DUMITRU MONACU)

 

HORA POLITICĂ

(Un pas înainte, doi pași inapoi!)

În țară multe s-au schimbat;

Sunt foști, acum lăsați la vatră,

Ce la străini s-au închinat

În drum spre... Epoca de Piatră!  (MAX OPAIȚ)

UNEI ȘAHISTE

Ea iubește sacrificiul,

De aceea, cu măsură,

Așteptând la rând serviciul,

Vrea rocada la o ... tură!   (MAX OPAIȚ)

 

UNUI FOST ARTILERIST

Omul poate da și lecții

Când e vorba de furcuță,

Căci asemenea corecții,

Azi, le face c-o... sticluță!  (MAX OPAIȚ)

 

INSCRIPŢIE PE UN STEJAR

Pe trunchiul de stejar un prost

A scris măşcat „Aici a fost…”,

Un nume n-a mai vrut să scrie,

Dar cine-a fost şi-aşa se ştie… (GHEORGHE BÂLICI)

 

GÂNDUL NENOTAT

Aveai şi tu un gând deştept

Şi te băteai cu pumnu-n piept,

Azi vrei să-l spui, dar n-are rost,

Că l-ai uitat ca orice prost… (GHEORGHE BÂLICI)

 

SPRE JUDECATA DE APOI

Însemne, decoraţii, pălărie

Îţi stau la cap, întins pe năsălie,

Sunt pentru Domnul un indiciu toate

Că dânsul ar avea … imunitate! (GEORGE  EFTIMIE)

 

PROGNOZE

Tot vorbim de-o săptămână

De cutremur, chiar glumind,

Dacă Mărmureanu-amână

Mulţi se tem… că nu-l mai prind! (GEORGE EFTIMIE)

 

DIETĂ DE SUCCES

Cum într-adevăr slăbesc,

Fără pâine și cartofi,

Pot acuma să zăresc

Vârfurile la pantofi! (DAVID VALENTIN)

 

SUCCES LA DIETĂ             

Cura de vei urmări,

Fără pită, barabulă,

Ȋntr-o lună vei zări

Chiar și vârful coanei .... (SORIN FINCHELSTEIN)

 

AFEMEIATUL

Respecta nespus femeia,

Se-nclina în faţa ei,

Că avea el, vorba ceea,

Înclinaţii spre femei. (VASILE MANOLE)

 

DEFINIŢIA

Acestui temei i s-au dat

Interpretări, mereu diverse;

Dar eu (profan) l-am botezat:

Generator de controverse! (MIHAI SCHWEITZER)

 

UNUI INSTIGATOR LA RĂSTURNAREA CONDUCERII POLITICE A RM

Ai vrea să dai regimul jos

La mine, în Moldóvia?

Au n-ar fi, boss, mai cu folos

La tine, în Moscóvia? (LERU CICOARE)

 

 

PARADOX

(CÂND LEGEA VIENEZĂ CONFUNDĂ NIQAB-UL CU MASCA)

N-aveai mască-n pandemie,

Plăteai ștraf niscái parai.

Tot în public, azi, Mărie,

Iei amendă dac-o ai. (LERU CICOARE)

 

 

LIBERTATE DOZATĂ ȘI-N CAPITALISM?

Ești cenzurat în spațiul ciber,

În tot talâmu-n curs al firii

Și tot mai crezi că ești om liber

Cu o poliție-a gândirii? (LERU CICOARE)

 

 

 

TACĂ-ȚI PLISCUL!

Temuta de mai ieri cenzură

Cerea să-ți pui lácăt la gură.

Azi CNA, grozav ca fiscul,

La jeb te frige - să-ți ții pliscul. (LERU CICOARE)

 

LABILITATE (HOTARUL DINTRE DEMOCRAȚIE ȘI AUTOCRAȚIE)

Hotaru-ntre pretinsa grijă publică

Și interesul criptic al puterii

E-atâta de labil, încât și-o dúplică

Devine lesne-un clenci al acuzării. (LERU CICOARE)

 

ACOMODARE LA NOILE REALITĂȚI

Teza din antichitate:

„Să-i domíni vrei? Îi dezbínă!”-

În noua realitate:

„Mituiește-i și-i alină!” (LERU CICOARE)

 

SECRETOMANIA DE LA CAP SE    … PROPAGĂ

Domnul Președinte-al țării

Nu ne-ar spune prin ce CSAT

Costurile deplasării

Au ajuns secret de stat? (LERU CICOARE)

 

STRINGENȚĂ

La ce necesități avem, gust de exotic,

N-am supsona nevoia unui Air Force One.

Un singur risc: la morgu-ne egotic

Nu l-am schimba-n transport cotidian? (LERU CICOARE)

 

DE CE SE VOR FI TEMÂND DE VULG?

Instituțiile de stat

Ce propagă transparența

Tocmai și-au secretizat

Lefile și opulența. (LERU CICOARE)

 

O INIȚIATIVĂ ÎN PARLAMENT CONTRA

ACTIVISMULUI CIVIC AL ONG-URILOR

De ce-n cazul Répedea*

Activiștii dorm: sfor! sfor! ?

Spada lui Damocle, grea,

Spânzură pe capul lor. (LERU CICOARE)

 

*Aluzie la canalul Bâstroe (rus. Bâstroe – rom. Répedea).

LEAC DE TACĂ

Tac canalele trompete,

ONG-urile starlete…

Li s-a dat o-mbucătură

Și-au și luat apă-n gură? (NICOLAE CRIHĂNEANU)

 

 

REDUCTIO AD ABSURDUM

(DE CE NU SE DOREȘTE REFORMAREA PENSIILOR SPECIALE)

O lege de salarizare unitară,

O alta – de pensionare unitară

Cum naiba să le pui în aplicare

Când nimeni nu mai poate-a profitare? (NICOLAE CRIHĂNEANU)

 

 

HÂTRIE DE GUVERN (DE CE NU PLAFONEAZĂ PREȚURILE

LA NIVELUL DE DINAINTEA CREȘTERII LOR?)

Un guvern lasă să crească

Prețu-, -ntâi, de patru ori

Și-apoi pune popritori:

Ne dă, vezi,   … mană cerească. (NICOLAE CRIHĂNEANU)

 

 

SPECULĂ LEGALIZATĂ?

Untul, laptele și oul

Au ajuns bunuri de lux.

N-ar fi trebuit cargoul*

Să fi survenit c-un fux? (NICOLAE CRIHĂNEANU)

___________________________________

*Cargoul – Aici, sens figurat: conducerea; guvernul.

 

SCUMPIREA AVANTAJEAZĂ GUVERNUL

Scump la pharma, pâinea-n hală,

Energia la pachet…

O scumpire generală –

Pricopseală la buget. (NICOLAE CRIHĂNEANU)

 

TOȚI AU TĂBĂRÂT PE UNUL

Nu vedeți că rupt i-i jebul,

Samsar, stat și vânzător?

Toți vă-mbogățiți  pe ghebul

Amărâtului popor. (NICOLAE CRIHĂNEANU)

 

 

STATUL EȘTI CHIAR DUMNEATU!

De la grajd și pân-la piață

Prețul, hoț, s-a sextuplat,

Iară tu, vătaf-bobleață,

Să dai vina tot pe stat?! (NICOLAE CRIHĂNEANU)

 

LUNGUL ȘI ÎNTORTOCHEATUL DRUM DE CONSTITUIRE

A SUPRAPREȚULUI DE LA PRODUCĂTOR LA VÂNZĂTOR

State, chiar nu poți vedea

Cum înfloare specula?

Prețu-l ia producătorul,

Supraprețul – vânzătorul.

Specula de n-o să pice,

Te vom socoti complice. (NICOLAE CRIHĂNEANU)

 

 

SAC FĂRĂ FUND

Dacă banii-ți vin pe față,

Încât, poți să zici, prosperi,

De ce te-mprumuți pe piață

Mult mai lacom decât ieri? (NICOLAE CRIHĂNEANU)

 

 

FATUM?

Tot ce mișcă-n țara asta: pâine, suc, medicamente,

Merge totul de mânuță cu cucoana de inflație.

Amărâtei doar de pensii niște rațiuni demente

Îi tot dau peste mânuță și-o aruncă în dizgrație. (NICOLAE CRIHĂNEANU)

 

REPLICĂ LUI MOȘ BODRÂNGĂ CEL FĂȚARNIC

Ce obraz să-l faci pe om să creadă

Prețurile c-au început să scadă

Și puterea s-o ignori de cumpărare

A produselor de bază-alimentare! (NICOLAE MĂTCAȘ)

 

PREȚURILE LA MEDICAMENTELE PRODUSE ÎN ROMÂNIA

 RACORDAȚI-LE LA PENSIILE PACIENȚILOR, NU LA INFLAȚIE

Spre-a nu excedá-n extensii,

Fixând prețul la pastile

Pentru cei ce mor cu zile,

Ajustați-li-l la pensii. (NICOLAE MĂTCAȘ)

 

 

ȘTAFETĂ PENTRU URMAȘI

Nu doar lipsa, sărăcia,

Șovăiala pașilor -

Și rambursul, datoria

El le las’ urmașilor. (NICOLAE MĂTCAȘ)

 

UN SPOR NOU: PENTRU SUPRASOLICITARE NEUROPSIHICĂ?

Ruinare ultra-/supra- neuropsihică

Numai la cei ce activează-n ANI?

O, ce cutíe ați deschis, fatidică!

S-o-nchidă cum Pandóra sau titanii? (NICOLAE MĂTCAȘ)

 

DACĂ RISCUL DE STRES SE PLĂTEȘTE…

Dați-mi spor că, la cutremur,

Grinda mă poate strivi,

Că, de șef, încep să tremur,

Iar de lucru – a mă speti. (NICOLAE MĂTCAȘ)

 

PE CÂND – MAREA JUDECATĂ?

De scumpit ai tot scumpit,

De-mprumut – împrumutat,

De penet ne-ai jumulit,

De bănuți ne-ai scuturat,

Dar de banii de-mprumut

Ori de cei ce s-au pierdut,

N-o fi nimeni întrebat:

„Spune, lupe, ce-ai mâncat!” (NICOLAE MĂTCAȘ)

 

UNUI MINISTRU CARE ÎȘI ACORDĂ PREMII SIE ȘI FAMILIEI

A mai apărut un geniu?

Pugilistă? - Arată-mi-o,

Că, de nu, mie-mi dau premiu.

Mie și lui tată-mio. (NICOLAE MĂTCAȘ)

 

ȘI ÎN PLINĂ-ACTIVITATE, ȘI CU PENSIE VIAJERĂ

Da, funcția e efemeră,

Dar cât e în activitate,

Simbria&pensia viajeră

Nu sunt în contrarietate? (NICOLAE MĂTCAȘ)

 

VIITORUL NI-I ASIGURAT DE REZERVA DE NĂDEJDE A PARTIDULUI

 Dacă tineretul cântă:

„Cu Ciorpacu președinte

România dă-nainte!

Cu Ciortacu marțafoi

România dă-napoi!”,

Viitorul nu-l frământă,

Place-i jocul: Unu, doi,

Și-nainte, și-napoi! (NICOLAE MĂTCAȘ)

 

CANDIDATUL LA PREȘEDINȚIE LEVITEAZĂ

Nu le taie bulibacul

Macaroana sau maneaua,

Semn că-i place dananaua,

Dar și táca: vila „Lacul”.  (NICOLAE MĂTCAȘ)

 

 

O PAPORNIȚĂ DE GOLURI*

Aolică muică, of,

N-avuși față de play-off;

Acuș grofii ne-nțepară:

Out mititei, afară! (DUMITRU BUJDOIU)

* SEPSI Sfântu Gheorghe - FCU Craiova: 4 - 0

  

NU TE PUNE, BRE, CU ARBITRII…

Unii se pișă pe VAR,

Pentru alții e calvar;

Sunt și-arbitri panglicari,

Dictează henț la…portari. (DUMITRU BUJDOIU)

 

 

VĂDUVĂ A TREIA OARĂ, LA TRIBUNAL

- Cum explici tripla năpastă,

Nici săracă, nici nevastă?

- Păi, doamnă judecătoare,

Toți aveau…asigurare. (DUMITRU BUJDOIU)

 

SOȚ GELOS, DAR POLITICOS

Soața, blondă,- a luat permis,

El, suspicios, i-a zis:

Vezi cum te plimbi fără mine,

Să nu intre vrunu-n tine. (DUMITRU BUJDOIU)

 

NEVASTĂ DUȘMĂNOASĂ

Nervoasă, când o apucă,

Dușmănia mult o ține;

Nu vorbește-un an cu mine,

Nici cu Iohannis, cu Ciucă…(DUMITRU BUJDOIU)

PENSIONARII ȘI PRESA

Din presa noastră  toată

„Capitalul“  ei citesc,

Fiindcă mereu le arată:

„Pensiile se măresc!” (ADRIAN TIMOFTE)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

(P) Ghidul complet pentru amenajarea unei bucătării noi

astăzi, 09:07
9

Amenajarea unei bucătării noi este un proiect plin de provocări și potențial creativ. Fie că te pregătești să construiești de la zero sau să renovezi complet, fiecare aspect al amenajării ...

Poliția din Vatra Dornei, în stare de alertă maximă: Bebeluș găsit mort într-o mașină de spălat!

astăzi, 09:00
180

Mama, în vârstă de 32 de ani, și-ar fi învelit copilul și ar fi încercat să-l ascundă. Tânăra născuse pe 14 martie, acasă, și nu apărea în evidențele med...

Rareș Prisacariu s-a mutat din Botoșani. ”Părinții mei au făcut cel mai mare sacrificiu din viața lor!” (Foto)

astăzi, 08:12
2025

Premiul câștigat la ”Românii au talent” i-a adus notorietate, dar și dorința de a face mult mai mult pentru a-și îndeplini visul, acela de a deveni actor. Copilul din...