Vulcanii noroioşi de la Oneaga. Oamenii îi zic locului humărie sau "ochi glodos". De acolo porneşte până hăt, spre bisericuţa din vale, pârâul Humosul. În anii trecuţi, spun sătenii, "răbufnea" mai tare. Fotografia cu "ochiul glodos" stă la loc de cinste, pe peretele şcolii din sat. Pentru că acolo bolboroseşte, explică imediat un ţânc din clasele primare.
De la Schitul Oneaga (comuna Cristeşti, judeţul Botoşani), cărarea se prăbuşeşte abrupt în pădurea seculară, prin care se strecoară curajos soarele de octombrie. Frunzele nu s-au străluminat în galben, semn că toamna nu are încă putere. E mai degrabă o vară târzie, cu smucituri scurte de vânt rece. Cărarea se încrucişează cu alte zeci, urmele noastre se acoperă repede de alţi paşi. Săteni sporovăitori vin de la slujba de la schit, copii gălăgioşi taie pădurea în drumul nerăbdător spre casă.
"Când eram mici răbufnea tare, tare!"
Coborâm mai mult decât crezusem iniţial. Apoi urcăm, iar coborâm, ocolim alte pâlcuri de copaci. Undeva, pitită într-o margine de pădure, apare humăria. Îi ghicim albeaţa de departe. În faţa noastră, doi bătrâni îşi poartă vorba de la unul la altul cu glas nepăsător şi calm. Au crescut la Oneaga de când se ştiu, de când erau atâtuca
! Humăria? Da. E acolo, în coasta pădurii.
"Răbufneşte câteodată, iese aşa...", şi mâna bărbatului se aruncă spectaculos spre înaltul aerului însorit. De ce le spune vulcani noroioşi? Din cauză că, în alţi ani, "răbufneşte mai tare"!
Pârâul care iese din humărie se cheamă Humosul.
"Noi ştim locul de când eram atâtuca. Când eram mici răbufnea tare, tare! Era înaltă tare! Acum, cu ploile, a luat-o parcă la vale. Dar nu te puteai duce acolo, că te scufundai în noroi".
Interesul pe care îl manifestăm pentru vulcanii noroioşi îi amuză. "Pe noi nu ne interesează, că nu mai mergem acolo. Suntem oameni în vârstă acum, nu ne mai înglodăm", spune cel mai hâtru dintre ei. Dar adaugă imediat, cu un aer de Moromete înţelept: "Şi totuşi, undeva are un centru, o chestie".
Oamenii din Oneaga coboară la humărie doar atunci când au nevoie de humă. Spoiesc pereţii exteriori ai caselor sau, cel mai des, folosesc huma în adăposturile de animale. "Zilele trecute am luat humă şi am dat în grajd, în loc de var, se prinde mai bine".
Vulcanii de la Copălău au adormit, la Oneaga pământul încă "bolboroseşte"!
În judeţul Botoşani sunt cunoscuţi mai ales vulcanii noroioşi de la Copălău (foto stanga). Care, însă, ieşind din atenţia cercetătorilor, par să fi intrat într-un con de umbra. Mai mult, sunt invadaţi de stufăriş care, hrănindu-se cu umiditatea vulcanilor, i-au lăsat fără energia răbufnitoare. Despre vulcanii noroioşi de la Oneaga nu se vorbeşte, sau se vorbeşte prea puţin. Chiar dacă locul – mult mai greu accesibil decât la Copălău – este spectaculos, o lucrătură a naturii cum rar se găseşte.
Desigur, nu vedem la Oneaga nimic asemănător vulcanilor noroioşi de la Buzău, atât de cunoscuţi în România, şi care atrag an de an mii de turişti. Cu toate acestea, ne spune prof. Vicu Merlan, autorul cărţii "Vulcanii noroioşi din România", în zona Moldovei există numeroase astfel de formaţiuni, inclusiv în zona Botoşani.
Vulcanismul, explică prof. Vicu Merlan, cuprinde totalitatea proceselor şi fenomenelor geologice legate de ascensiunea apei cu nămol până la suprafaţa scoarţei terestre. Totuşi, spre deosebire de vulcanii formaţi în urma erupţiilor de lavă topită, aceşti vulcani sunt formaţi din noroi. De cele mai multe ori, gazele naturale din sol trec printr-un sol argilos, combinat cu apa din pânza freatică, împingând la suprafaţă apa amestecată cu argilă.
Astfel iese la suprafaţă nămolul care, în contact cu aerul, se usucă.
"Este dificil de apreciat dacă un vulcan este stins definitiv, deoarece printr-un aport hidric însemnat de la suprafaţă, dar şi prin unele frământări importante ale scoarţei, pot fi reactivaţi oricând", spune prof. Vicu Merlan.
(Oneaga, octombrie 2015)
"Vulcani noroioşi activi, cu o activitate mai anemică astăzi"
Prof. Vicu Merlan - după ce a consultat materialul foto şi video pe care i l-am pus la dispoziţie - este de părere că la Oneaga avem de-a face cu vulcani noroioşi activi, deşi cu o activitate "mai anemică".
"Sunt vulcani noroioşi activi, cu o activitate mai anemică astăzi, având analogii cu cei din Moldova din Depresiunea Elanului, judeţul Vaslui, si Valea Moşnişoarei, judeţul Iasi. Sunt fenomene naturale care apar datorită unor gaze de la adâncime nu prea mare", ne asigură prof. Vicu Merlan.
Pe de altă parte, prof.univ.dr. Corneliu Iaţu, decanul Facultăţii de Geografie şi Geologie din cadrul Universităţii "Al. Ioan Cuza" Iaşi, pune sub rezervă prezenţa – la Oneaga - gazelor care ar provoca aruncarea argilei în exterior.
"Este clar că nu avem de-a face cu vulcanii noroioşi clasici (asa cum sunt cei de la Berca - zona gazeifieră şi petroliferă). Este vorba, cel mai probabil, de două lentile de argilă între care s-a depozitat apa, iar prin presiunea creată (în anumite conditii), apa dintre cele două lentile antrenează spre suprafaţă şi această argilă", ne spune prof.univ.dr. Corneliu Iaţu, care este de părere că, pentru o analiză cât mai exactă, este nevoie de consultarea unui specialist, pentru a stabili structura geologică a solului.
"Ceea ce este clar este faptul că avem de a face cu argile (popular humă), cunoscute pentru utilizarile tradiţionale la spoitul caselor. Datorită grosimii argilelor (şi care asigură o impermeabilizare a straturilor) pot exista condiţii ca această apă (atunci când este, eventual, în exces) să ajungă la suprafaţă, antrenând şi particule de argilă. Trebuie verificat dacă este vorba pur şi simplu de gaze sau este vorba despre pungi de aer care se formează prin contracţia straturilor. Ar trebui analizat "aerul" care iese din adâncuri. Este posibilă şi prezenţa unor gaze (metan) rezultate din descompunea în timp a vegetatiei acumulate şi scufundate", spune prof.univ.dr. Corneliu Iaţu, de la Facultatea de Geografie şi Geologie.
Pentru a clarifica structura solului de la Oneaga ar fi nevoie, adaugă profesorul universitar, de "o analiză simplă cu un detector, care ar lamuri misterul", fiind necesar să se stabilească şi grosimea straturilor argiloase.
(Vulcanii noroioşi de la Bărboieni, Republica Moldova)
Vulcanii noroioşi, un spectacol al naturii
Asemănătoare cu vulcanii noroioşi de la Bărboieni, Republica Moldova, humăria de la Oneaga are similitudini nu doar în structura solului (argila denumită humă). Localnicii din zona Bărboieni (Nisporeni) numesc vulcanii noroioşi "ochiuri de glod", denumire care se regăseşte la Oneaga: "ochiul glodos" (foto stanga). De asemenea, huma de la Bărboieni este foarte prețuită de către săteni, fiind folosită la spoitul pereţilor şi al prispelor, dar şi în scopuri tămăduitoare, la tratarea durerilor de oase şi nu numai.
Relieful specific de la Oneaga, huma din belşug pe care adâncul o aruncă în lumina soarelui, legendele şi poveştile sătenilor, dar mai ales spectacolul pe care natura îl oferă, sunt motive suficiente pentru ca zona să se bucure de mai multă atenţie din partea celor care dispun de fondurile necesare.
Până atunci, humăria de la Oneaga, "ochiul glodos" care bolboroseşte, vulcanii noroioşi sau - chiar de ar fi doar atât -, craterele semeţe din marginea pădurii, rămân în aşteptare.
Poate dacă autorităţile ar solicita sprijinul unei echipe de specialişti, locul din marginea pădurii de la Oneaga ar beneficia de studii ample ale solului, de o cercetare mai atentă din partea geologilor. Consemnarea sau recunoaşterea humăriei de la Oneaga drept vulcan noroios ar însemna un câştig semnificativ, mai ales din punct de vedere turistic.
Fotografii: Ionuţ Iosub
