9 idei pentru decorațiuni care transformă camera unui copil într-un spațiu de vis!

Când te gândești ce decorațiuni să folosești pentru camera unui copil trebuie să mizezi pe principii diferite față de ideile pentru adulți. Cei mici au nevoie de un spațiu relaxant, dar care le reflectă personalitatea și conține culori care îi ajută să fie binedispuși și plini de energie.

Camera unui copil este spațiul perfect pentru decorațiuni creative și originale, dar nu trebuie să uiți că și organizarea contează. Precis nu vrei să te întâmpine grămezi de jucării și haine, așa că este cazul să aplici sfaturile specialiștilor pentru a realiza un spațiu curat, aerisit, dar compatibil cu energia și bucuria copiilor. Camera creată de tine va fi spațiul multor momente speciale de care copilul tău își va aminti la vârsta adultă și merită să investești timp și efort pentru a obține o variantă care îl face fericit.

Iată cum alegi ce decorațiuni se potrivesc în camera unui copil:

1. Coordonează culorile dulapului

„Pentru dulapurile copiilor mei aleg de obicei o combinație de alb și verde deschis sau bej cu lila pal, iar umerașele vor fi bej. Dacă totul arată frumos și ordonat de la început cei mici sunt mult mai motivați să își așeze cu grijă hăinuțele”, spune Emily Henderson, designer de interior.

2. Investește într-un pat care arată cu totul special

„Mi s-a părut cel mai potrivit să aleg un pat ca o căsuță în copac pentru ca fiul meu să aibă impresia că este într-o poveste când merge la culcare. Există foarte multe culori și dimensiuni disponibile și merită să cheltuiești un pic mai  mult pentru un pat care îl va încânta pe cel mic”, spune Elsie Larson, blogger specializat în designul de interior.

3. Include un perete-tablă de scris pentru a da frâu liber imaginației copilului

Un perete–tablă și creta de diferite culori sunt ideale pentru a-ți încuraja copilul să scrie la ce se gândește sau să deseneze lucrurile care îi plac. În acest mod își poate „redecora” camera zilnic, în funcție de sursa de inspirație.

4. Creează un tablou personalizat

Alege o poză reușită cu cel mic, mergi la un centru special pentru a o transforma în pictură, dar nu într-una întreagă, ci împarte tabloul în secțiuni verticale sau orizontale pe care le vei înrăma separat și le vei plasa pe perete la o distanță de 3-4cm.

5. Zugrăvește camera într-o nuanță care favorizează calmul și optimismul

Este foarte important să încadrezi mobilierul și restul decorațiunilor pe fundalul potrivit. Alege fie culoarea lavandei, care inspiră liniște și relaxare, fie un albastru pastelat, care va calma copilul după o zi agitată și plină de noutăți.

6. Realizează un „spațiu de birou” pentru copil

Este vorba despre o zonă discretă din cameră, unde își poate face temele sau va scrie în jurnal. Alege un birou în formă de ciupercă, floare sau minge de fotbal pentru a încuraja copilul să nu considere temele ca o povară.

7. Nu uita de „colțișorul de citit”

În acest caz trebuie să creezi o mică bibliotecă eventual cu niște cărți închise într-un cufăr creativ, cu un scaun plușat confortabil și o pătură cu poza animalului preferat al copilului.

8. Include tema preferată a copilului în timp ce creezi spațiu suplimentar de depozitare

Majoritatea copiilor vor fi pasionați de o anumită temă. Poate fi vorba despre spațiu, insecte, fotbal, Hello Kitty etc.

Este util să incluzi câteva jucării de pluș cu tema favorită, decorațiuni pentru pereți sau poți alege cutii pentru depozitarea jucăriilor cu stickere interesante.

Fii pregătit să modifici tema pe măsură ce copilul tău va crește.

9. Realizează o expoziție cu lucrările copilului

Dacă cel mic desenează sau pictează este foarte util să expui diferite lucrări în rame din acril, schimbând desenele sau picturile de îndată ce a realizat altele noi. În acest mod îți vei încuraja copilul și îi vei arăta că tot ceea ce face are o valoarea specială pentru familia voastră.

Sursa: Eva.ro

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Magia sărbătorilor, adusă la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani și de colegii din județ! (video)

astăzi, 19:20

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani a fost astăzi gazdă pentru colegii de la Detașamentul de Pompieri Botoșani și Gărzile de Intervenție Trușești și Ștefănești, Pompi...

Petiția pentru interzicerea comercializării petardelor, semnată de peste 70.000 de cetățeni!

astăzi, 18:40

Peste 70.000 de cetățeni au semnat petiția Declic, prin care cer Guvernului României interzicerea comercializării petardelor și utilizării lor de către persoane fizice. În ultima lu...

Continuă demersurile municipalității pentru eficientizarea și modernizarea întregii rețele de iluminat public!

astăzi, 17:45

Demersul municipalității a fost un succes, în condițiile în care fondurile disponibile la nivel național au fost epuizate în doar 5 minute de la deschiderea sesiunii. Este vor...