Evacuarea unui chiriaș de către locator se poate face, în principiu, numai în baza unui anumit document oficial, potrivit legislației civile. Desigur, regula nu prea se mai poate aplica în lipsa unui contract între părți.
Locatorul poate da afară din casă un chiriaș numai dacă obține în instanță dreptul de a-l evacua. Totuși, există și o prevedere care lasă o „portiță” reglementării prin lege a unor alte situații.
„Dacă prin lege nu se prevede altfel, evacuarea chiriașului se face în baza unei hotărâri judecătorești”, dispune, mai exact, Codul civil.
Într-o asemenea situație, chiriașul trebuie să plătească chiria până la momentul la care pleacă din casă. Plus că, dacă a provocat daune locatorului, este obligat să le repare în același termen.
„Chiriașul este obligat la plata chiriei prevăzute în contract până la data eliberării efective a locuinței, precum și la repararea prejudiciilor de orice natură cauzate locatorului până la acea dată”, scrie în actul normativ.
Cu toate acestea, regula evacuării în baza hotărârii judecătorești este inutilă în cazurile în care locatorul și chiriașul n-au încheiat un contract de închiriere, ci doar au o simplă înțelegere verbală.