Părinţii săi, deşi erau foarte săraci, erau nişte creştini devotaţi şi evlavioşi. La Botez a primit numele Anastasie. Pe când avea 20 de ani, povăţuit de Duhul Sfânt, a mers în insula Hios, unde a fost învăţător. După câteva luni a intrat în monahism sub numele de Lazăr, apoi, la scurt timp, a fost hirotonit diacon, primind numele de Nectarie. În 1886 a fost hirotonit la Alexandria preot, apoi episcop. La 15 ianuarie 1889, Patriarhul Sofronie l-a făcut Mitropolit de Pentapole. Vreme de mai mulţi ani, Sfântul Nectarie a slujit în Biserica „Sfântul Nicolae” din oraşul Cairo.
A fost invidiat pentru smerenia sa de ceilalţi ierarhi din Egipt şi a fost izgonit pe nedrept din scaunul său. A construit între 1904 și 1907 o frumoasă mănăstire de călugăriţe în insula Eghina. Sfântul Nectarie a murit de cancer şi, de atunci, el îi vindecă de această boală necruţătoare pe toţi cei care se roagă cu evlavie lui Dumnezeu. Fragmente din sfintele sale moaşte se află şi în România, la Catedrala Patriarhală, precum şi la Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti. Tot astăzi îi pomenim şi pe Sfinţii Claudiu, Castor, Sempronian şi Nicostrat. Aceştia au fost străromâni şi au trăit pe vremea lui Diocleţian (284-305).
Au fost botezaţi de Episcopul Chiril al Antiohiei, iar de meserie erau sculptori. Pentru că au refuzat să îl sculpteze pe zeul păgân Asclepios şi pentru că erau creştini, au fost întemniţaţi, apoi omorâţi, fiind aruncaţi în râul Sava.