Se întâmplă în Botoşani: membrii unei familii sunt arestaţi la domiciliu, cu interdicţia de a comunica între ei!

Situaţie absurdă creată de o instanţă într-un dosar de trafic de droguri: trei dintre suspecţi, ce locuiesc în aceeaşi casă, nu au voie să comunice unul cu altul!

Se întâmplă în Botoşani: membrii unei familii sunt arestaţi la domiciliu, cu interdicţia de a comunica între ei!

   Foto: Ştiri.Botoşani.Ro

Aceasta a fost decizia judecătorilor de la Curtea de Apel Suceava care au judecat contestaţiile depuse de doi soţi din Dorohoi care săptămâna trecută au fost arestaţi preventiv, iar fiica lor a fost plasată în arest la domiciliu după ce au organizat o adevărată reţea de distribuţie de etnobotanice în rândul adolescenţilor şi a tinerilor din municipiul Dorohoi.

Cei doi soţi au contestat măsura arestului preventiv, iar la rejudecare, judecătorii suceveni au decis că cei doi vor fi plasaţi tot în arest la domiciliu. Mai mult, în condiţiile în care "Mediaş", "Baba" şi "Gogonica" locuiesc în aceeaşi casă, nu au voie să comunice între ei (!) şi cu ceilalţi suspecţi din dosar.

"În baza art. 221 alin. (4) şi (11) Cod procedură penală, atrage atenţia inculpaţilor că, în caz de încălcare cu rea credinţă a măsurilor sau obligaţiilor ce le revin sau există suspiciunea rezonabilă că au săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva lor, măsura arestului la domiciliu va fi înlocuită cu măsura arestării preventive", arată judecătorii suceveni în decizia lor.

Cei trei, ajutaţi de alţi zece suspecţi în dosar, au pus pe picioare o reţea prin care procurau şi apoi distribuiau tinerilor din Dorohoi şi din localităţile limitrofe pliculeţe cu substanţe cu efect psihoactiv, la 10 lei per plic. Anchetatorii DIICOT au documentat până acum o activitate infracţională întinsă pe mai bine de jumătate de an, cu rulaj financiar important.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Situație dramatică și un apel către rudele Corinei: Nu are cine ridica trupul neînsuflețit de la morgă!

Thursday, 22 January 2026

În prezent, trupul neînsuflețit al Corinei, tânăra mamă care a murit miercuri, într-un accident rutier, se află în morga din orașul Deva. Autoritățile încear...

La Suceava: Primul spital județean din România care dispune de un cabinet stomatologic pentru copii!

Thursday, 22 January 2026

Cabinetul este specializat în intervenții ambulatorii sau de spitalizare de zi pentru copii, inclusiv cu anestezie generală, integrate în circuitul spitalicesc și realizate în con...

Cum ajung copiii și adolescenții la acte de violență extremă: Factorii declanșatori și semnele văzute prea târziu!

Thursday, 22 January 2026

Responsabilitatea este astfel împărțită între familie, școală, comunitate și sistem: printre factorii care duc la acte de violență se numără cei psihologici, cum sunt trauma timp...