Oameni de afaceri din Botoșani şi un fost inspector al ONJN, condamnaţi într-un dosar cu un prejudiciu de 5 milioane lei

Trei oameni de afaceri, doi din judeÅ£ul BotoÅŸani ÅŸi unul din judeÅ£ul NeamÅ£, dar ÅŸi un fost inspector al Oficiului NaÅ£ional pentru Jocuri de Noroc (ONJN) – Serviciul Teritorial Nord-Est Suceava au fost condamnaÅ£i, joi, definitiv la pedepse cu suspendare, într-un dosar privind săvârÅŸirea unor infracÅ£iuni de corupÅ£ie în legătură cu organizarea ÅŸi exploatarea jocurilor de noroc, cu un prejudiciu estimat de peste cinci milioane de lei.

Înalta Curte de CasaÅ£ie ÅŸi JustiÅ£ie (ÎCCJ) a dispus condamnarea lui Ioan Teodorescu, fost inspector al ONJN, la trei ani de închisoare sub supraveghere pentru săvârÅŸirea infracÅ£iunii de luare de mită. InstanÅ£a supremă l-a obligat pe acesta să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaÅ£iune sau organizat în colaborare cu instituÅ£ii din comunitate, apreciat ca adecvat de către serviciul de probaÅ£iune BotoÅŸani, dar ÅŸi să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei municipiului BotoÅŸani sau al Muzeului JudeÅ£ean BotoÅŸani. În acelaÅŸi timp, instanÅ£a a confiscat ‘de la inculpatul Teodorescu Ioan sumele obÅ£inute prin infracÅ£iune (cu titlu de mită), respectiv 23.600 lei ÅŸi 3.050 euro’.

 

De asemenea, ÎCCJ l-a condamnat la o pedeapsă de un an, o lună ÅŸi 20 de zile de închisoare sub supraveghere pe omul de afaceri Costel Calistru, administrator al societăţii comerciale Panayotiss SRL, pentru săvârÅŸirea infracÅ£iunilor de dare de mită ÅŸi desfăşurare fără licenţă sau autorizaÅ£ie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc.

InstanÅ£a l-a obligat „pe inculpatul Calistru Costel, în solidar cu inculpata SC Panayotiss SRL BotoÅŸani, la plata către partea civilă M.F.P. – A.N.A.F. – D.G.R.F.P. IaÅŸi – prin AdministraÅ£ia JudeÅ£eană a FinanÅ£elor Publice Suceava a sumei de 180.781,3 lei (echivalentul a 41.000 euro la cursul de 4,4093 lei/euro – curs stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie 2014, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene), reprezentând: taxa de licenţă de 20.000 euro, taxa aferentă autorizaÅ£iei de exploatare a jocurilor de noroc de 2.600 euro x 7 aparate ÅŸi taxa de viciu de 400 euro x 7 aparate, la care se adaugă accesoriile fiscale aferente, calculate începând cu data de 14.11.2015, până la data plăţii, cu titlu de despăgubiri civile”.

În acelaÅŸi dosar, omul de afaceri Åžtefan Viorel Dănuţă, care a administrat societăţile comerciale DV Consulting SRL BotoÅŸani ÅŸi Trans Expres SRL BotoÅŸani, a fost condamnat la pedeapsa de doi ani, cinci luni ÅŸi zece zile închisoare sub supraveghere pentru săvârÅŸirea infracÅ£iunilor de dare de mită ÅŸi desfăşurare fără licenţă sau autorizaÅ£ie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc.

De asemenea, inculpatul Dănuţă Åžtefan Viorel a fost obligat, „în solidar cu inculpata SC DV Consulting SRL BotoÅŸani, la plata către partea civilă. M.F.P. – A.N.A.F. – D.G.R.F.P. IaÅŸi – prin AdministraÅ£ia JudeÅ£eană a FinanÅ£elor Publice Suceava a sumei de 1.596.166,6 lei (echivalentul a 362.000 euro la cursul de 4,4093 lei/euro – curs stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie 2014, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene), reprezentând: taxa de licenţă de 20.000 euro, taxa aferentă autorizaÅ£iei de exploatare a jocurilor de noroc de 2.600 euro x 114 aparate ÅŸi taxa de viciu de 400 euro x 114 aparate, la care se adaugă accesoriile fiscale aferente, calculate începând cu data de 14.11.2015, până la data plăţii, cu titlu de despăgubiri civile’, iar ‘în solidar cu inculpata SC Trans Expres SRL BotoÅŸani, la plata către partea civilă M.F.P. – A.N.A.F. – D.G.R.F.P. IaÅŸi – prin AdministraÅ£ia JudeÅ£eană a FinanÅ£elor Publice Suceava a sumei de 365.971,9 lei (echivalentul a 83.000 euro la cursul de 4,4093 lei/euro – curs stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie 2014, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene), reprezentând: taxa de licenţă de 20.000 euro, taxa aferentă autorizaÅ£iei de exploatare a jocurilor de noroc de 2.600 euro x 21 aparate ÅŸi taxa de viciu de 400 euro x 21 aparate, la care se adaugă accesoriile fiscale aferente, calculate începând cu data de 14.11.2015, până la data plăţii, cu titlu de despăgubiri civile”.

ÎCCJ a mai dispus condamnarea omului de afaceri Silviu Spiridon, administrator al firmei Marsesi SRL NeamÅ£, la un an de închisoare sub supraveghere, la care se adaugă o amendă penală de 10.000 lei. El a fost obligat să plătească, în solidar cu inculpata SC Marsesi SRL NeamÅ£, către „partea civilă M.F.P. – A.N.A.F. – D.G.R.F.P. IaÅŸi – prin AdministraÅ£ia JudeÅ£eană a FinanÅ£elor Publice Suceava a sumei de 180.781,3 lei (echivalentul a 41.000 euro la cursul de 4,4093 lei/euro – curs stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie 2014, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene), reprezentând: taxa de licenţă de 20.000 euro, taxa aferentă autorizaÅ£iei de exploatare a jocurilor de noroc de 2.600 euro x 7 aparate ÅŸi taxa de viciu de 400 euro x 7 aparate, la care se adaugă accesoriile fiscale aferente, calculate începând cu data de 14.11.2015, până la data plăţii, cu titlu de despăgubiri civile”.

În februarie 2016, procurorii Serviciului Teritorial Suceava al DirecÅ£iei NaÅ£ionale AnticorupÅ£ie (DNA) au dispus trimiterea în judecată a 12 inculpaÅ£i (opt persoane fizice ÅŸi patru societăţi comerciale), în legătură cu săvârÅŸirea unor infracÅ£iuni de corupÅ£ie (luare ÅŸi dare de mită, trafic ÅŸi cumpărare de influenţă) privind organizarea ÅŸi exploatarea jocurilor de noroc, cu un prejudiciu estimat de peste cinci milioane de lei.

Potrivit rechizitoriului procurorilor DNA, ‘în perioada 2013 – 2015, funcÅ£ionari publici din cadrul Oficiului NaÅ£ional pentru Jocuri de Noroc – Serviciul Teritorial Nord Est au desfăşurat activităţi ilicite pe teritoriul judeÅ£elor BotoÅŸani, Suceava, IaÅŸi ÅŸi NeamÅ£, cu prilejul exercitării atribuÅ£iilor de serviciu, în scopul sprijinirii ÅŸi protejării unor societăţi comerciale care au ca obiect activităţi de jocuri de noroc ÅŸi pariuri, deÅ£inute de importanÅ£i oameni de afaceri din BotoÅŸani, cu puncte de lucru în judeÅ£ele menÅ£ionate mai sus, în sensul favorizării acestora în timpul controalelor, astfel încât să nu fie sancÅ£ionaÅ£i potrivit legislaÅ£iei în vigoare.

Societăţile în cauză, prin administratorii lor, au pus la punct un mecanism de fraudare a bugetului de stat prin folosirea unor echipamente de tip slot-machine fără licenţă ÅŸi autorizaÅ£ie de exploatare, nerespectându-se prevederile OUG nr. 77/2009 (ce reglementează jocurile de noroc).

În vederea ascunderii originii ilicite a fondurilor rezultate a fost creată aparenÅ£a legalităţii prin folosirea de aparate donate care au seriile de identificare ÅŸi softurile unor aparate licenÅ£iate (aproximativ 60% din aparatele care funcÅ£ionează în mod ilegal, fiind donate).

Activităţile ilicite desfăşurate de oamenii de afaceri s-au derulat atât în locaÅ£iile declarate ÅŸi aflate în evidenÅ£a ONJN, cât ÅŸi în localuri de alimentaÅ£ie publică nedeclarate, preponderent în mediul rural.

Concret, în perioada respectivă, inculpatul Teodorescu Ioan, în calitate de funcÅ£ionar cu atribuÅ£ii de control în cadrul ONJN – Serviciul Teritorial Nord-Est Suceava, a pretins ÅŸi primit de la oamenii de afaceri inculpaÅ£i în cauză ÅŸi de la alte persoane, sume de bani cuprinse între 100 lei ÅŸi 3.000 euro, în legătură cu neîndeplinirea atribuÅ£iilor de serviciu, în contextul unor controale efectuate de funcÅ£ionar, referitoare la constatarea abaterilor ÅŸi aplicarea sancÅ£iunilor impuse de legislaÅ£ia în domeniul jocurilor de noroc.

De multe ori, banii au fost pretinÅŸi ÅŸi primiÅ£i sub forma unor împrumuturi pe care inculpatul nu le-a mai restituit ulterior.

În acelaÅŸi context, la data de 28 iulie 2014, inculpatul Teodorescu Ioan a pretins ÅŸi primit de la inculpatul Calistru Costel mai multe sume de bani, susÅ£inând că are influenţă asupra unui coleg ÅŸi că îl va determina să nu-ÅŸi îndeplinească atribuÅ£iile de serviciu ori să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, în scopul acoperirii neregulilor constatate cu ocazia unui control la firma omului de afaceri ÅŸi implicit a evitării aplicării de sancÅ£iuni potrivit legislaÅ£iei în domeniu.

La data de 25 iunie 2014, inculpatul Teodorescu Ioan, în aceeaÅŸi calitate, i-a furnizat aceluiaÅŸi om de afaceri informaÅ£ii ce nu sunt destinate publicităţii, de care a luat cunoÅŸtinţă prin prisma atribuÅ£iilor de serviciu, în cadrul ONJN – Serviciul Teritorial Nord-Est Suceava, în scopul obÅ£inerii pentru acesta din urmă de foloase necuvenite, constând în evitarea aplicării unor amenzi contravenÅ£ionale sau sancÅ£iuni mai severe. InformaÅ£iile respective i-au fost transmise omului de afaceri, prin intermediul inculpatului Budeanu Pânzariu DragoÅŸ Constantin, finul omului de afaceri.

Concret, funcÅ£ionarul l-a anunÅ£at pe inculpatul Calistru Costel cu privire la controalele care urmau să aibă loc pe raza judeÅ£ului BotoÅŸani, pe linia jocurilor de noroc, în scopul asigurării protecÅ£iei acestuia ÅŸi a evitării unor sancÅ£iuni.

În urma atenÅ£ionărilor primite de la funcÅ£ionarul public, omul de afaceri ÅŸi-a închis locaÅ£iile unde deÅ£inea aparate tip slot-machine fără licenţă sau fără autorizaÅ£ie de exploatare, evitând astfel ca, la efectuarea controlului, să fie depistate nereguli ÅŸi aplicate sancÅ£iuni potrivit legislaÅ£iei în domeniu.

„În cursul lunii octombrie 2014, inculpatul Teodorescu Ioan, în aceeaÅŸi calitate, l-a consiliat pe inculpatul Calistru Costel cu privire la ceea ce trebuie să întreprindă pentru a evita aplicarea unei amenzi contravenÅ£ionale prevăzute de legislaÅ£ia în domeniul jocurilor de noroc”, precizează procurorii DNA.

Consilierea acordată de funcÅ£ionar omului de afaceri a avut loc în exercitarea atribuÅ£iilor de serviciu, cu scopul de a acoperi săvârÅŸirea unei contravenÅ£ii constând în omisiunea anunţării ONJN, în termen de cinci zile, cu privire la achiziÅ£ionarea a cinci aparate tip slot-machine noi.

Această conduită a funcţionarului public a avut ca urmare vătămarea intereselor legale ale ONJN şi prejudicierea bugetului de stat cu suma de bani prevăzută cu titlu de amendă şi a condus la obţinerea unor foloase necuvenite pentru inculpatul Calistru Costel, prin neaplicarea amenzii şi a măsurii confiscării aparatelor nedeclarate.

La data de 30 iunie 2014, inculpatul Teodorescu Ioan l-a învăţat pe inculpatul Dănuţă Åžtefan Viorel să încheie în fals cu proprietarul barului unde au fost constatate neregulile un contract de închiriere antedatat, astfel încât acestea să nu mai fie de natură penală, ci contravenÅ£ională, ajutor care a avut drept rezultat împiedicarea cercetărilor într-o cauză penală.

Acest lucru s-a ÅŸi întâmplat ulterior, inculpaÅ£ii Teodorescu Ioan ÅŸi Dănuţă Åžtefan Viorel determinându-l pe inculpatul Bălăucă Claudiu, în calitate de reprezentant al firmei respective, să încheie documentul.

Pentru acest ajutor, inculpatul Dănuţă Ştefan Viorel, prin intermediul inculpatului Bălăucă Claudiu, i-a remis funcţionarului public suma de 1.000 lei.

„AgenÅ£ia NaÅ£ională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 5.220.611 lei, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat de inculpaÅ£ii Dănuţă Åžtefan Viorel, Calistru Costel, Spridion Silviu, în solidar cu inculpatele SC DV Consulting SRL BotoÅŸani, SC Trans Expres SRL BotoÅŸani, SC Panayotiss SRL BotoÅŸani, SC Marsesi SRL. În cauză s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra mai multor bunuri imobile ÅŸi mobile proprietatea inculpaÅ£ilor: Teodorescu Ioan, Calistru Costel, Dănuţă Åžtefan Viorel, Spiridon Silviu, Sc Trans Expres SRL ÅŸi Sc DV Consulting SRL. De asemenea a fost dispusă măsura asiguratorie a sechestrului asupra aparatelor de joc tip slot machine proprietatea SC Trans Expres SRL, SC DV Consulting SRL, SC Panayotiss SRL ÅŸi SC Marsesi SRL”, se arăta în rechizitoriul DNA.

 

Spune-ne opinia ta