Măsuri aspre față de tânărul ieșean care a accidentat mortal, în Suceava, o mamă, iar fiica acesteia este în stare gravă!

Tragicul accident s-a petrecut în a doua zi de Paște într-o localitate din județul Suceava.

Tânărul în vârstă de 25 de ani care a provocat groaznicul accident rutier din a doua zi de Paște, de la Forăști, soldat cu decesul unei femei și cu rănirea gravă a fiicei acesteia, în vârstă de nici 4 ani, a fost trimis în judecată de procurorii de la Fălticeni, de după gratii, fiind arestat preventiv.

Inculpatul va fi judecat pentru nu mai puțin de trei infracțiuni, iar arestul preventiv i-a fost prelungit ultima oară chiar vineri, 13 iunie, de către magistrații de la Judecătoria Fălticeni. Există așadar posibilitatea ca Relu Ionuț T. să își afle pedeapsa de după gratii, dacă arestul îi va mai fi prelungit, iar procesul va decurge într-un termen rezonabil, potrivit monitoruldesuceava.ro.

 

Asta cu atât mai mult cu cât, după schimbarea legislației, autorul unui accident mortal cu circumstanță agravantă (conducere fără permis în cazul de față) nu poate fi condamnat, dacă este găsit vinovat, decât cu executare.

Cum s-a întâmplat accidentul

Pe 21 aprilie 2025, o tânără și fiica sa au fost lovite de un BMW pe drumul județean 208E, pe raza satului Forăști. Pe imaginile surprinse de o cameră de supraveghere montată în zonă s-a putut observa că mașina circula cu viteză foarte mare. Imaginile au șocat pur și simplu și au denotat cu cât de multă inconștiență pot rula unii ”șoferi”, în localitate, mai mult într-o zonă unde erau mai multe mașini parcate și persoane în afara carosabilului.

Trebuie subliniat în context că și copila a țâșnit pe drum, pe lângă o mașină parcată, iar mama a fugit după ea, pentru a o salva. A urmat un impact extrem de violent, în urma căruia cele două au fost proiectate la mare distanță. Tânăra care a murit, încercând să își salveze fiica, se numea Raluca S. și era originară din Drăgușeni.

La volanul mașinii care a provocat accidentul se afla Relu T., un tânăr în vârstă de 25 de ani, din comuna Cristești, județul Iași. Cauza care a determinat producerea accidentului a fost ieșirea în drum a copilei, urmată de mamă, care a vrut să o salveze. Tot la fel de evident este și faptul că șoferul circula cu viteză mare, fapt care a fost factorul favorizant la producerea tragediei.

Conform unei expertize, dacă șoferul ar fi rulat cu o viteză măcar apropiată de limita prevăzută în localitate, tragicul accident, provocat de ieșirea copilului pe partea carosabilă, ar fi putut fi evitat.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că șoferul avea dreptul de a conduce suspendat pentru alte abateri la regimul rutier. Femeia a intrat în stop cardio-respirator și i s-au aplicat manevre de resuscitare, însă fără succes, iar echipajul medical a declarat decesul.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Alertă de la hidrologi pentru județul Botoșani: Cod galben de inundații locale până miercuri dimineață!

Tuesday, 12 May 2026

Hidrologii au anunțat instituirea unui Cod galben de inundații locale, valabil până miercuri la ora 09:00, care se pot produce din bazinele hidrografice: Prut – afluenții aferenți sec...

Rochii de nuntă pentru domnișoare de onoare: cum să armonizezi stilul cu tema evenimentului?

Tuesday, 12 May 2026

Vedem că, mirii au început să acorde tot mai multă atenție detaliilor care creează experiențe memorabile. Din acest motiv, selecția unor rochii de nuntă potrivite pentru domnișoarele de...

COMUNICAT DE PRESĂ PRIVIND DEMARAREA PROIECTULUI „REABILITARE, MODERNIZARE SI DOTARE SCOALA NR.2, str. Principala, nr 71, sat Rauseni, comuna Rauseni, judetul Botosani„

Tuesday, 12 May 2026

  Programul Regional Nord-Est 2021-2027, Prioritatea PRNE_P6 O regiune educată (PR/NE/2025/6/RSO4.2/1/INVĂȚĂMÂNT COMUNE) Dezvoltarea infrastructurii educaționale pentru î...

-->