Accident cumplit în Suceava: O femeie de 23 de ani a murit, iar un copil de 4 ani a fost transportat la spital! (Foto)
NEWS ALERT

Un accident mortal a avut loc, luni după-amiază, pe raza localității Forăști, din județul Suceava. Doi pietoni, o femeie și un copil, au fost acroșați de un autoturism.

Intervin pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul a două echipaje SAJ.

Copilul, conștient, a fost preluat de către echipajul SMURD și transportat la spital. Din păcate, femeia este în stop cardio-respirator și i se aplică manevre de resuscitare.

Din nefericire, victima nu a răspuns la manevrele de resuscitare, iar medicul aflat la fața locului a declarat decesul acesteia.

Femeia avea în jur de 23 de ani, iar fetița are 4 anișori.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Studentele care au întrerupt sau abandonat studiile în contextul acuzațiilor aduse lui Alexandru Toader „pot cere îndrumare” pentru a reveni la studii!

astăzi, 13:23

„Studenții care au întrerupt sau abandonat studiile în contextul acestei situației vor putea solicita informații și îndrumare cu privire la posibilitățile de revenire la ...

Tragedie în Spania: 46 morți și zeci de răniți în urma coliziunii a două trenuri!

astăzi, 12:29

Un tren de mare viteză AVE s-a ciocnit cu un tren Iryo care era oprit pe șine. Accidentul feroviar din Spania ar fi fost cauzat de o eroare umană, relatează presa spaniolă. Bilanțul provizori...

Anunț pentru călători: Ce se întâmplă cu trenul Iași – Dorohoi!

astăzi, 11:37

Regio Călători face un anunț important pentru publicul călător. În perioada 29.10.2026 – 6.11.2026 se vor efectua lucrări la șina de cale ferată, iar circulația trenurilor va sufe...