Martor mincinos în procesul lui Florin Ţurcanu, condamnat de instanţă!

S-a prefăcut că nu a înţeles sau că nu a auzit întrebările în timpul cercetării judecătoreşti, astfel că s-a ales cu o condamnare. Este vorba de unul din martorii chemaţi să dea declaraţii în privinţa casei din Aleea Pajiştei pe care omul de afaceri Marcel Bîrsan ar fi construit-o pentru fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Botoșani, Florin Ţurcanu, în contrapartidă pentru contracte vizând lucrări publice.

Martor mincinos în procesul lui Florin Ţurcanu, condamnat de instanţă!

   FOTO: Ştiri.Botoşani.Ro

Dumitru Anuţei a coordonat echipa de muncitori care s-a ocupat de amenajarea beciului peste care ulterior a fost construită casa din zona Lebăda, însă în faţa instanţei s-a încurcat în declaraţii, omiţând multe dintre detaliile pe care le oferise procurorului DNA în timpul urmăririi penale.

Reacţiile şi omisiunile sale au determinat procurorul de şedinţă să solicite trimiterea în judecată a lui Dumitru Anuţei pentru mărturie mincinoasă, însă acesta a ajuns la un acord de recunoaştere a vinovăţiei. Astfel că la primul termen al procesului, Dumitru Anuţei a fost sancţionat cu o amendă penală în valoare de 1.350 de lei, instanţa punându-i în vedere că neîndeplinirea obligaţiei de plată ar însemna că "numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoarea, iar în cazul înlocuirii unei zile de amendă îi corespunde o zi de închisoare".

Deşi condamnat, Dumitru Anuţei nu va ajunge din nou în instanţă pentru a relua declaraţiile şi asta pentru că judecătorul de caz a stabilit la unul din termenele anterioare că nici acesta şi nici Ştefan Codău, un alt martor care, la fel ca Anuţei, a omis o mulţime de amănunte, nu vor fi reaudiaţi.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De ce recuperarea merită un loc în programul tău de sport

Wednesday, 4 November 2026

Acest ghid se adresează atât începătorilor, cât și celor avansați care vor să iasă din cercul vicios al alternanței dintre efort extrem și zile lipsite complet de vlagă. Rec...

Dincolo de frig: de ce o haină de blană cu glugă schimbă aerul unei ținute urbane

Wednesday, 4 November 2026

Poate că nu te-ai gândit niciodată să cumperi o haină de blană naturală. O asociezi cu ținute solemne, cu seri speciale sau cu un stil care nu este al tău. Un model cu glugă schimbă &i...

Sindicate: Profesorii cu vechime de 25 de ani și grad didactic I să aibă salariul unui medic specialist!

Wednesday, 4 November 2026

Salariul profesorului cu vechime de 25 de ani și gradul didactic I să fie echivalent cu cel al unui medic specialist, au cerut reprezentanții sindicatelor din învățământ la înt...