Tupeul l-a costat scump! Și-a aprins o țigară în fața jandarmilor, într-un loc interzis!

Refuzul unui bărbat de a părăsi o sală de jocuri din municipiul Botoșani, dar și pentru că a fumat o țigară în interior, îl va costa scump pe acesta. 

Individul a mers, joi seară, la o sală de jocuri din oraș, iar la un moment dat personalul de serviciu i-a cerut să părăsească incinta. Bărbatul a început să facă scandal, la fața locului fiind solicitată intervenția jandamrilor. 

Pentru ieșirea sa acesta a primit o amendă de 400 de lei, plus 100 de lei pentru că a fumat în interiorul sălii de jocuri. 
Jandarmii i-au explicat prevederile legale în momentul în care acesta și-a aprins țigara, dar bărbatul a savurat-o liniștit în continuare, prea puțin interesat de precizările oamenilor legii. 

 

Tot în noaptea de joi spre vineri, o femeie a reclamat un scandal în familie pe strada Plopilor, din municipiul Botoșani, protagoniști fiind soțul și fiul.

Pentru injuriile adresate tatălui vitreg, fiul femeii s-a ales cu 200 de lei amendă, iar tatăl a fost sancționat cu avertisment, dar datorită stării de agitație în care se afla, a fost transportat la Unitatea de Primire a Urgențelor a Spitalului Mavromati, unde personalul medical a hotărât internarea acestuia la secția de psihiatrie.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un preot botoșănean, chemat să păstorească o nouă comunitate ortodoxă românească în Marea Britanie!

astăzi, 10:59

De la altarul unei biserici din Botoșani, unde și-a început drumul slujirii încă din copilărie, până la păstorirea unei noi comunități ortodoxe românești din Regatul U...

Apel către întreaga comunitate pentru Elena: Tânăra riscă să rămână fără picior!

astăzi, 09:40

Elena, o tânără de 33 de ani, trece printr-o situație dificilă. Viața i-a fost zdrobită, în 2024, în urma unui cumplit accident de circulație. Aceasta trăiește în Bucu...

Tradiție reinterpretată cu stil: Balul Bobocilor 2026 la Colegiul Economic din Botoșani! (Foto)

astăzi, 08:23

Emoții la maximum, eleganță și un strop de mândrie locală au transformat Balului Bobocilor de la Colegiul Economic „Octav Onicescu” într-unul dintre cele mai apreciate eve...