Eveniment
Alertă într-o comună din Botoșani, după ce lucrurile dintr-o bucătărie de vară au luat foc!
La fața locului au ajuns pompierii din Trușești, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din comună.
Aeronavă SMURD solicitată la Dorohoi pentru a prelua un pacient în stare gravă!
Măsurile PSI de aterizare și decolare sunt asigurate de salvatorii botoșăneni.
A făcut focul în sobă și a ieșit în curte, în scurt timp a sunat la 112!
La fața locului au ajuns două echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, dar și SVSU din Vârfu Câmpului.
Bărbat transportat la spital cu arsuri pe față și piept, soția a sunat la 112!
Botoșăneanul a încercat să aprindă focul în sobă cu benzină sau diluant.
Carambol cu cinci mașini într-o localitate din Botoșani!
În urma evenimentului nimeni nu a fost rănit, însă autoturismele au fost serios avariate.
Detaliile accidentului de la ieșire din Suceava în care a fost implicată o mașină cu numere de Botoșani!
O șoferiță ar fi ajuns pe sensul opus de mers și a lovit o autoutilitară care circula regulamentar.
Locuințe puse în pericol de flăcări, pompierii botoșăneni au intervenit prompt!
ISU Botoșani face în acest context mai multe recomandări pentru a evita producerea de astfel de evenimente.
Două persoane au ajuns la spital, în urma unui accident în care a fost implicată o mașină din Botoșani! (foto, video)
Unul dintre autoturismele implicate în eveniment a ieșit în decor.
Trei bărbați transportați la spital în urma unui grav accident petrecut într-o localitate din Botoșani! (foto)
La fața locului au ajuns și pompierii care au scos din mașină șoferul rămas încarcerat și au acționat pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu.
Locuințe din trei localități din Botoșani, în pericol din cauza coșurilor de fum necurățate. Sfaturile pompierilor!
Pompierii militari din Săveni și Botoșani, dar și Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență Avrămeni și Tudora au intervenit prompt și au stins flăcările înainte de a produce p...
Pompieri chemați în ajutor să taie două inele blocate pe degetul unui adolescent!
Băiatul a rămas în grija medicilor botoșăneni.
Incendiu într-o gospodărie din Botoșani. Proprietarul a încercat să își salveze agoniseala, dar a apelat la pompieri!
Bărbatul s-a intoxicat cu fum și a primit îngrijiri medicale la fața locului.
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2025 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.71 secunde