O femeie s-a aruncat pe geamul unei secții a Spitalului Mavromati!

O pacientă internată pe una dintre secțiile Spitalului Județean Mavromati s-a aruncat, miercuri după-amiază, de la geamul salonului în care stătea.

Femeia, în vârstă de 63 de ani, a ajuns la spital după ce a făcut crize epileptice, fiind internată pe Secția Neurologie.

Aceasta este cunoscută cu probleme psihice. Potrivit medicului Ștefan Bercea, purtătorul de cuvânt al Spitalului Mavromati, miercuri după-amiază pacienta s-a decompensat, a început să aibă halucinații și a fost sedată pentru a se liniști dar nu s-a reușit calmarea acesteia, femeia devenind din ce în ce mai agitată.

 

La un moment dat, când personalul de pe secție administra tratamentul pacienților, aceasta a deschis geamul de la salon, situat la etajul I, și s-a aruncat în gol căzând pe spațiul verde.

Cadrele medicale de pe echipajul SMURD de Terapie Intensivă Mobilă care se flau în apropiere au preluat-o pe femeie și au dus-o în Unitatea de Primire Urgențe. Pacienta a suferit mai multe traumatisme, starea acesteia fiind gravă.

Nu este pentru prima dată când are loc un astfel de incident la Spitalul Județeann Mavromati. Anul trecut, o fostă profesoară a murit după ce s-a aruncat de la etajul șase al unității spitalicești.



 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce gândește mireasa când el zice da! (Video)

astăzi, 07:15

- Ce gândeşte mireasa când el zice da? - În sfarsit, pot să renunţ la dietă!

Calendar Ortodox, 27 octombrie 2026: Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor; Sf. Mc. Nestor

astăzi, 07:00

Acest Cuvios Părinte a trăit pe vremea împăraţilor româno-bulgari ai veacului al 13-lea. Era din satul Basarabi şi a fost păstor de vite. Într-o zi, mergând prin iarba &i...

REACȚIA salvatorilor botoșăneni, după ce un coleg din țară a fost lovit de un cetățean în timpul unei misiuni!

Monday, 26 October 2026

Un pompier din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Argeș a fost lovit de un cetățean în timp ce intervenea la o misiune. După acest incident, salvatorii botoșăneni ...