INCREDIBIL! Doi dintre tâlharii din Botoşani au dat atacul, vineri seara, şi în Suceava! Imediat au fost prinși! GALERIE FOTO
UPDATE!

Tupeu incredibi! Doi dintre tâlharii care au acţionat în ultimele zile în municipiul Botoşani au atacat o femeie şi în municipiul Suceava.

INCREDIBIL! Doi dintre tâlharii din Botoşani au dat atacul, vineri seara, şi în Suceava! Imediat au fost prinși! GALERIE FOTO

S-a întâmplat vineri seara, în jurul orei 17.00, când Ionuţ Iasciuc şi Cătălin Aniţa, din Dorohoi, au urmărit o femeie în vârstă de 59 de ani, iar când aceasta a intrat în scara unui bloc au lovit-o cu un corp contondent, după care i-au smuls geanta în care avea suma de 200 de lei, un telefon mobil şi alte bunuri personale.

După atac, cei doi s-au făcut nevăzuţi. Femeia a sunat la 112, iar poliţiştii suceveni au intrat imediat în alertă, pe lângă mobilizarea echipajelor din teren fiind chemaţi şi 30 de poliţişti şi de acasă, dar şi mascaţii.

După circa patru ore de căutări, în jurul orei 22.00, cei doi au fost identificaţi pe strada Tineretului din municipiul Suceava, în proximitatea zonei în care s-a produs tâlhăria anterioară, şi întrucât aveau un comportament suspect, au fost legitimaţi şi conduşi la sediul Poliţiei pentru audieri, stabilindu-se că sunt principalii suspecţi în cazul tâlhăriei din Suceava.

"În cauză există suspiciunea rezonabilă că cei doi sunt implicaţi şi în faptele ilicite săvârşite pe raza municipiului Botoşani în ultimele zile. În funcţie de materialul probator administrat se va stabili vinovăţia acestora, se vor dispune măsuri procesuale cu privire la cauza săvârşită în municipiul Suceava şi vor fi predaţi colegilor de la biroul judiciar din Botoşani pentru a stabili activitatea infracţională a acestora şi a dispune măsuri procesuale", a declarat Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava.  

În jurul orei 23.00, a fost adus la sediul IPJ Botoşani şi al treilea individ, fiind vorba de Dragos Moroşanu, de 20 de ani, acesta fiind găsit în Dorohoi, unde locuieşte. Moroşanu a fost primul capturat, de poliţiştii botoşăneni.

Citeşte şi  Au fost CAPTURAȚI cei trei tâlhari care au băgat spaima în botoșăneni! FOTO








 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bărbat de 28 de ani din Darabani, prins de polițiști beat la volan!

Miercuri, 8 Mai 2024
87

În cursul zilei de miercuri, 8 mai 2024, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au oprit pentru control, pe drumul public din orașul Darabani, un autoturism condus de un tân...

Scad prețurile la gaze naturale și electricitate, anunțul ministrului Energiei!

Miercuri, 8 Mai 2024
96

„Au fost emise primele facturi pe luna aprilie la gaze şi energie electrică. Faţă de preţul maxim prevăzut de plafon, preţurile facturate la gaze naturale sunt cu până la 25% mai m...

Târgului Meșterilor Populari se va desfășura în perioada 10-12 mai 2024 la Botoșani

Miercuri, 8 Mai 2024
134

În acest an sunt așteptați la Botoșani 84 de meșteri populari din județele: Botoșani, Suceava, Iași, Vaslui, Neamț, Argeș, Mureș, Prahova, Covasna, Maramureș, Harghita și Republica M...