Profesori, actori, preoÅ£i, scriitori ne-au îngăduit în lumea lor intimă, în bucuria lor de demult. Sfintele PaÅŸti din copilărie sunt, pentru fiecare dintre noi, un popas sufletesc pe care îl facem an de an, în drumul nostru spre Înviere.
GeneraÅ£ii după generaÅ£ii, în propriul timp ÅŸi cu percepÅ£ii diferite: gânduri cuibărite de emoÅ£ie, bunici ÅŸi părinÅ£i care au intrat în poveste, năzbâtii sau daruri care astăzi poate nu ar mai mulÅ£umi inima pruncilor, obiÅŸnuiÅ£i ca "iepuraÅŸul" să le aducă toate cele ÅŸi din lună ÅŸi din stele. Anul acesta ne-am gândit să petrecem împreună, în amintire-de-copilărie, Sfintele PaÅŸti. Recunosc, am trăit emoÅ£ii ÅŸi am stat în colÅ£ de lacrimă citind cele de mai jos, gânduri sosite pe rând în ultimele zile. Profesori, actori, preoÅ£i, scriitori ne-au îngăduit în lumea lor intimă, în bucuria lor de demult. Să ne bucurăm ÅŸi să întâmpinăm în gând bun Sfintele PaÅŸti: HRISTOS A ÎNVIAT! Dacă gândurile noastre v-au inspirat, dacă v-am stârnit drumul spre propriile amintiri, vă rugăm să le adăugaÅ£i celor pe care vi le oferim astăzi cu drag. (Florentina Toniţă)
Al. D. Funduianu (profesor, scriitor): Imposibila reclădire a bucuriei de odinioară... - secvenţe
*părinÅ£ii, oameni tineri, simpli (fără multă carte, dar bine educaÅ£i) ÅŸi trei copii: eu, fratele ÅŸi sora mea, de vârste oarecum apropiate;
* casa părintească, mai mult decât modestă, de la Å£ară, acoperită cu draniţă, neelectrificată, dar cu pereÅ£ii mereu albiÅ£i cu var proaspăt ÅŸi cu grădina scăldată în verde ÅŸi flori;
* mirosul de busuioc, nelipsit de sub grinda casei şi de la icoană; candela aprinsă;
* ÅŸi, iar, mirosul de in proaspăt al albiturilor (lenjerie, feÅ£e de pernă, perdele, feÅ£e de masă), netezite cu fierul incins cu cărbune din lemn de salcâm;
* hăinuţele modeste, ieftine, dar totdeauna spălate, curate şi - uneori - noi;
* cupolă deasupra satului, biserica; şi clopotele de un cristalin aparte, cu o rezonanţă divină, neegalată;
* blândul, înÅ£eleptul, venerabilul părinte, Mina GaÅŸpar, coborâtor de-a dreptul parcă din icoanele altarului;
* taina spovedaniei ÅŸi împărtăşania; nimicurile copilăriei mărturisite cu conÅŸtiinciozitate ÅŸi minuÅ£iozitate care îl făceau pe părinte să intervină cu câte o vorbă de duh (la care reflectam noaptea întreagă!);
* slujbele - deniile, de la care eram nelipsit ( nu mergeam pentru divertisment sau hârjoană) ÅŸi la care asistam mai atent ÅŸi, poate, mai interesat decât la lecÅ£iile de la ÅŸcoală;
* Slujba de Înviere, emoÅ£ionantă, impresionantă, de neuitat; sfinÅ£irea bucatelor ÅŸi drumul făcliilor către casă;
* ritualul - cu totul special, în tradiÅ£ii ÅŸi rugăciuni de mulÅ£umire - al mesei de PaÅŸti, cu preparate pregătite eclusiv acasă, la cuptor sau la plita cu lemne;
* nu aÅŸteptam / nu pretindeam ÅŸi nu primeam alte daruri decât, poate, câte o hăinuţă nouă sau ceva de încălÅ£at (...).
...Dacă aÅŸ privi ÅŸi aÅŸ judeca lucrurile cu mintea (ÅŸi standardele de acum), aÅŸ spune că am avut / am trăit o copilărie mai degrabă modestă. Ce bine, însă, că atunci, demult - demult, eram mult mai puÅ£in pretenÅ£ios! Åži mi-am trăit - fără să ÅŸtiu - Copilăria ÅŸi Sărbătorile fără griji, mulÅ£umit, bucuros, fericit!...
Dana Tapalagă (actriţă): "Mă apucă un dor nebunesc de acele vremuri..."
Amintiri... Amintiri... Mă năpădesc... Se întâmplă de foarte multe ori să fug în copilăria mea.. Mă apucă un dor nebunesc de acele vremuri... Eram cu capul în nori ÅŸi asta mă făcea să nu observ sărăcia... disperarea mamei care îÅŸi făcea griji pentru ziua de mâine... Sfintele PaÅŸti sau Învierea Domnului, pentru mine era Sărbătoarea prin care Iisus aducea primăvara! AÅŸa vedeam eu Învierea... ca pe o Primăvară! Am avut ÅŸansa de a trăi într-o Mică VeneÅ£ie (BotoÅŸani)! Un loc cu oameni frumoÅŸi! Degeaba încercau comuniÅŸtii să ne deturneze de la Învierea Domnului... N-aveau nici o ÅŸansă! Mama, draga de ea, vopsea ouăle cu coji de ceapă roÅŸie în Joia Mare! Toată casa mirosea a oÅ£et! Pasca ÅŸi cozonacul le făcea sâmbăta! Nu erau zile libere, aÅŸa că se strecura. Îmi plăcea liniÅŸtea ei. Frământa cozonacul cântând încetiÅŸor... ÅŸi din când în când se închina! Pregătea cu mare drag coÅŸul ÅŸi ÅŸtergarul alb în care punea bucăţele cu care plecam la Înviere. Făcea totul aÅŸa cum o învăţase bunica ÅŸi respecta această tradiÅ£ie cu mare bucurie. Nu simÅ£eam nici un pic de osteneală din partea ei. Oamenii erau răbdători în acele vremuri... Se mergea în tăcere la Slujba de Înviere ÅŸi se pleca dimineaÅ£a cu lumină ÅŸi bucatele sfinÅ£ite! Doamne! Ce frumos! Cortegii de coÅŸuri din care răsăreau ouăle roÅŸii! Credeam pe atunci că dacă plouă în seara de Înviere înseamnă că Dumnezeu plânge de fericire când ne priveÅŸte!
Doresc botoșănenilor mei dragi Sfintele Paști cu bucurie!
Preot Daniel Dascălu: "De la Masa Domnului (Cina Domnului) la masa părinților și a bunicilor"
Îmi amintesc cu mult drag de chipurile copiilor, pentru care Deniile erau momentul lor, caracterizat de exclusivitate. De asemenea, PaÈ™tile îmi amintesc de bucuria luminii, care trebuia împărtășită. MulÈ›i ajungeau primii la lumină, iar mai apoi de "lumină purtătorii" o dădeau È™i celorlalÈ›i din afara Bisericii.
Programe TV nici nu existau, ci numai bucuria revederii cu ceilalÈ›i, răsfiraÈ›i de pretutindeni, unde munca È™i viaÈ›a îi aÈ™eza. Pasca È™i Cozonacul nu È›ineau de comerÈ›. Ce bun erau cozonacul mamei È™i pasca bunicii!! Am frământat în copilărie, după recomandările mamei, până transpira podul casei. Adică, era neapărat să transpir prin muncă, pentru a preÈ›ui munca. Copiii erau permanent implicaÈ›i în pregătirea PaÈ™telui, precum È™i în bucuria trăirii lui.
Eu am încredinÈ›area că nostalgia este proprie celor care au trăit atunci, dar specifică fiecărei etape a vieÈ›ii. Și copiii de azi vor avea nostalgiile PaÈ™telui lor, numai că e bine să fie ancorat în realitatea sănătoasă a sărbătorii È™i nu în cea comercială. Îmi aduc aminte că mielul nu era atât de prezent la masă, ci ne mulÈ›umeam cu mult mai puÈ›in. În fond nu conta ce mănânci, ci cu cine te vezi. Ne vedeam în rugăciune È™i la masă, de la Masa Domnului (Cina Domnului) la masa părinÈ›ilor È™i a bunicilor. Treceam în bucurie de la o masă la alta. Cel puÈ›in asta încerc È™i eu să le transmit copiilor mei. Să îÈ™i facă ordine în casă È™i în suflet pentru Învierea lui Hristos È™i să sară de la o Masă la alta.
Florentina Dănilă (învăţător): Cozonăcelul din căniţă
Abia aÅŸteptam dimineaÅ£a în care mama făcea amestecul magic din făină, ouă, lapte, drojdie ÅŸi multe alte bunătăţi. Eram un ghindoc mic ÅŸi neastâmpărat ÅŸi mă tot învârteam pe lângă lighean până căpătam ÅŸi eu bucăţica de aluat parfumat. Cu "TurtiÅ£a fermecată" lângă mine porneam împreună cu aluatul meu pe firul poveÅŸtii. În acest timp camera se umplea cu mirosuri de vanilie, de nucă aromată, coajă de lămâie ÅŸi scorÅ£iÅŸoară. Cu coada ochiului pândeam magia făcută de mama. Åži aluatul creÅŸtea, creÅŸtea... ca un vis de copil, până era gata-gata să se reverse dincolo de limitele impuse de ligheanul special pentru coptură. Atunci începea mama să dea forme amestecului magic. Eu aÅŸteptam minunea- ciupercuÅ£a din căniţă. În fiecare an, ritualul coptului începea cu pasca rotundă, cu cruce din aluat, cu brânză ÅŸi multe stafide ÅŸi se încheia cu cozonăcelul meu. Era ultimul, dar cel mai bun ÅŸi mai dorit. Într-o căniţă mică, aÅŸa cum eram eu la vârsta aceea, mama punea un pumniÅŸor de aluat cu multă umplutură ÅŸi ...apărea minunea- cozonăcelul- ciupercuţă. Abia aÅŸteptam prima zi de PaÅŸti cu ritualul spălării feÅ£ei cu apa în care era aÅŸezat un ou roÅŸu! Eu, ghindocul, luam bănuÅ£ul ca să am spor în toate . Åži apoi ...cozonăcelul-ciupercuţă! Ce bunătate!
Din acele vremuri de vis ÅŸi poveste pentru mine cozonacul este "regele" dulciurilor. Degeaba denumiri întortocheate, degeaba ingrediente aduse de peste mări ÅŸi ţări, dacă nu pluteÅŸte în casă înaintea PaÅŸtelui parfumul de cozonac românesc, frământat de o mână magică ! Sunt mirosurile copilărie cu care "pleci" în viaţă ÅŸi care te leagă de casa părintească, de locul natal ÅŸi de amintiri dragi.
Lenus Moraru (actriţă): "Nu mă interesa simbolistica, doar jocul"
În copilăria mea comunistă ÅŸi, deci, fără Dumnezeu, PaÅŸtele era minunat pentru că puteam mînca în voie oricîte ouă fierte voiam ÅŸi îmi plăcea la nebunie jocul spargerii ouălor încondeiate - nu întrebam de ce, nu mă interesa simbolistica, doar jocul. Am aflat abia după RevoluÅ£ie ce înseamnă ÅŸi am încercat să recuperez cît am putut.
Elena Agachi (profesor): "Åži acum, în amintire, bunica mi se pare o zeitate care frământă coca"
Vorbim de tradiÈ›ii, ne îmbrăcăm în costume populare, cumpărăm pască făcută gata, de la patiserie, cumpărăm cozonac, făcut la patiserie sau mai facem noi înÈ™ine, "ca să miroasă frumos în casă".
Mirosul de PaÈ™ti... câÈ›i È™i-l mai amintesc? Mirosul de PaÈ™ti de la bunici!
Noi am avut norocul să-l cunoaÈ™tem, noi am avut norocul să CREDEM, să respectăm PaÈ™tele. Noi nu am râs, la Înviere, noi am mirosit tămâia È™i am mirosit PaÈ™tele. Pentru noi, părinÈ›ii È™i bunicii noÈ™tri au făcut ca PaÈ™tele È™i celelalte Sărbători să existe!
Noi suntem generația care nu a crescut cu televizorul, care nu a crescut și nu s-a format cu derizoriul. Noi nu am fost niște eroi, poate că niște perdanți.
Dar, în noi înÈ™ine, mirosul È™i sensul PaÈ™tilor există È™i va exista È™i l-am transmis copiilor noÈ™tri, atât cât putem È™i cât am putut.
Mă întrebi ce anume contează pentru mine, de Sărbători? Firescul, normalitatea, măsura È™i nu lipsa de măsură.
Am să-È›i povestesc un episod pe care l-am tot trăit, cât au trăit bunicii mei, episodul pregătirii PaÈ™tilor, MIROSURILE DE PAȘTI.
Evident, culinare, dar nu prostesc culinare. Nu excesiv culinare. Nu fiÈ›os culinare. Bunica pregătea coca de cu seară, muncea la ea, în covată, mama o ajuta cu smerenie. Coca este ceva greu de făcut, acum sunt maÈ™ini, dar bunica o făcea cu mâinile... Mi se părea o zeitate, când frământa coca. Pentru mine, neinspirată È™i neîndemânatică, È™i acum, în amintire, bunica mi se pare o zeitate care frământă coca. Aluatul trebuia să se "odihnească", apoi iar era pus la frământat. Dura câteva ore... cum Dumnezeu nu obosea? Apoi era lăsat să crească. CreÈ™tea. Începea alchimia asta teribilă: pasca È™i cozonacii. Erau puÈ™i în "tăvăli", să crească iar. CreÈ™teau, deveneau uriaÈ™i. UriaÈ™i È™i frumos mirositori: nu exista, pe vremea aceea, "esență de...", existau numai lămâi rase È™i ele parfumau totul. Apoi, tătuÈ›a punea lemne È™i pregătea cuptorul. AcelaÈ™i cuptor pe care eu dormeam. Sunetul de lemn care trosneÈ™te în foc... În jarul rămas, bunica îndesa "tăvălile". Vreo 12, ca apostolii. Mereu 12.
Le lăsa să se coacă lent, în jarul acela încins, le mai încerca, le mai certa. Mirosul, Doamne, mirosul acela de pâine coaptă pe vatră!
În "rulă" fierbeau molcom sarmalele. Bunicul pregătea totul pentru "Înviere": lumânările, coÈ™ul cu pasca È™i ce mai puneau în el. Mergeam cu el È™i cu tata la Slujba de Înviere. Eu adormeam în cântări. Tata mă lua în braÈ›e È™i mă trezeam pe cuptorul cald încă. PaÈ™tele venise!
AÈ™a că, vezi tu, cei care-È™i bat joc, aici È™i acum, de Sărbătorile Sfinte, îÈ™i bat joc de toată copilăria mea, copilărie la care nu au acces, pentru că, nu-i aÈ™a? de PaÈ™ti numai IepuraÈ™ul e viu!
Mihaela Mihăescu (preşedinta Asociaţiei Ihtis): Bucuraţi-vă!
PaÅŸtele copilăriei mele a însemnat dorinÅ£a nemăsurată de a MÄ‚ BUCURA DE SLUJBA ÎNVIERII, prezenÅ£a lângă gardul unei biserici mici, unde mulÅ£imea era mai puÅ£in numeroasă. În rugăciunea rostită tainic, era vrerea mea de copil, de a locui lângă o biserica MARE, astfel încât bucuria Sfintei Învieri să o simt iar, ÅŸi iar… duminică de duminică (de la fereastră, întrucât fizic îmi era imposibil să ajung).
Visul devenit în timp realitate, dă astăzi sens profund primului Cuvânt pe care îl adresează Iisus cel înviat femeilor mironosiÅ£e: "BucuraÅ£i-vă!".
Ionut IOSUB (reprezentant vânzări): "Nu vreau să spun ÅŸi eu: nu mai este, dom’le, PaÅŸtele ce-a fost odată! Pentru că încă este!"
PaÅŸtile nu sunt iepuraÅŸ, ci ouă roÅŸii, nu înseamnă cumpărăturile excesive ÅŸi căruÅ£urile înÅŸirate în cozi, sunt cozonaci ÅŸi păscuÅ£e cu ÅŸervet aÅŸezat deasupra, lăsate în sufragerie pe dulap, aÅŸteptare în răbdare cu post ÅŸi pregătire. Pregătire trupească, pregătire gospodărească, dar ÅŸi pregătire sufletească.
Îmi aduc aminte cu drag ÅŸi încerc ÅŸi eu, la rândul meu, să insuflu alor mei acea senzaÅ£ie frumoasă de aÅŸteptare, mersul seara la Denii, trecerea pe sub Sfântul-Aer, ceremonia din seara Învierii.
Nu vreau să spun ÅŸi eu că "nu mai este, dom’le, PaÅŸtele ce-a fost odată!". Pentru că încă este. SimÅ£irea în noi trăieÅŸte, ea se cultivă, puterea exemplului primează. Ea se învaţă.
Mi-aÅŸ dori să exprim în cuvinte frumuseÅ£ea pe care doar o simt, dar nu sunt înzestrat cu darul scrisului precum tu reuÅŸesti de cele mai multe ori, scriu aceste cuvinte ca să-Å£i confirm că da, PaÅŸtele încă este bine ancorat în unii dintre noi, chiar dacă riscul de a deveni doar o "miÅŸcare de rezistenţă" este mare. Nicio problemă, la Å£ară sau în locurile învecinate nouă, ce frumos lumea încă poartă straiele populare de sărbătoare!
Gina Catargiu (medic): "Drumul spre casă cu responsabilitatea uriașă de purtător de Lumină"
EmoÈ›iile mele copilăreÈ™ti de fiecare PaÈ™te: aÈ™teptarea Luminii, împărÈ›irea ei cu mare generozitate în jur È™i drumul spre casă cu responsabilitatea uriașă de purtător de Lumină, cântarea alături de oamenii din jur a singurului cântec pe care îl cânt cu bucurie în public "Hristos a înviat din morÈ›i cu moartea pe moarte călcând È™i celor din morminte viață dăruindu-le", dimineaÈ›a PaÈ™telui cu spălarea pe obraji cu oul roÈ™u pentru ca tot anul să-mi rămână obrajii roÈ™ii.
Daniel Bucatariu (reprezentant firmă publicitate ÅŸi marketing): "...încă abia aÅŸteptăm să ne spălăm cu apa din bolul în care am pus banuÅ£i ÅŸi ouă roÅŸii"
Eu încă îmi aduc aminte cum vopseam ouăle, toata familia. Acum mai fac bunicile ÅŸi merg nepoÅ£ii. Mai că aÅŸ merge ÅŸi eu, mâine… Åži încă ceva, o mică spovedanie: înainte stăteam la slujbă, acum nu; înainte posteam mai mult, acum aproape deloc… Dar în prima zi de PaÅŸti, dimineaÅ£a, încă abia aÅŸteptăm să ne spălăm cu apa din bolul în care am pus banuÅ£i ÅŸi ouă roÅŸii, în special cei mici.
Preot Radu Constantin ZaiÅ£: "...adormeam ÅŸi mă trezeam, copil fiind, cu glasul în rugăciune al bunicii mele"
Doamne ajută,
mă bucur de initiaÅ£iva dumneavoastră. Amintirile mele sunt recente pentru că vârsta mă ajută, ca să spun aÅŸa, să nu uit încă timpurile nu de mult trecute ale copilăriei mele. Îmi amintesc de fiecare dată, în aceste momente, de o prezenţă mereu vie în mintea mea: bunica, Dumnezeu s-o ierte.
Săptămâna Patimilor, ca de altfel tot timpul anului, intensifica rugăciunea si prelungea timpul de rostire a lor. Nu ÅŸtia să scrie, dar ÅŸtia o mulÈ›ime de rugăcini. Se ruga cu glas tare ÅŸi rostea rugăciunile foarte rar. Åžtiu doar că adormeam ÅŸi mă trezeam, copil fiind, cu glasul în rugăciune al bunicii mele. O pomenesc mereu în umilele mele rugăciuni ÅŸi cred că Domnul, Cel care o asculta de fiecare dată, a chemat-o la El să o asculte mai de aproape o veÅŸnicie.
Sărbătoarea Învierii Domnului să vă fie la fel de actuală în fiecare an.
Mihaela Nistorică (actriţă): "Astăzi nu ne mai întâlnim la masa mare. Ne dăm mesaje pe Facebook, ne trimitem SMS"
Ne îmbrăcam cu haine noi ÅŸi mergeam la masa mare, la Bica. Åži mai târziu, la mama mea, ne întâlneam toÅ£i fraÅ£ii mei, cu copiii noÅŸtri alături, cărora le confecÅ£ionam noi hăinuÅ£e dintre cele mai deosebite, lucrate de mână.
Astăzi nu ne mai întâlnim la masa mare. Suntem plecaÅ£i prin străinătate, ne dăm mesaje pe Facebook, ne trimitem SMS. Am uitat de masa mare, unde nu ce era pe masă ne interesa, ci cum eram toÅ£i în jurul ei. Azi nu mai avem timp. Petrecem sărbătorile departe de casă, nu ne mai mulÅ£umeÅŸte acea hăinuţă.
Pentru noi era sentimentul de nou. Åži bucuria era foarte mare. Dar nu ne aducea IepuraÅŸul nimic, ne cumpăra mama... Noi aÅŸa ÅŸtiam, că sunt de la mama, ÅŸi asta avea în sufletul nostru un fior care a rămas până astăzi.
Silvia Griciuc (preÅŸedinte AsociaÅ£ia Ne trebuie speranţă): "Încheiam cu o cană de lapte cu cicoare alături de o felie de cozonac"
În acestă săptămână se postea, deÅŸi cozonacii mamei copÅ£i în Joia Mare ne făceau cu ochiul. Miercurea seara casa strălucea de curăţenie, iar mama pregătea covata din lemn pentru a frământa dis-de-dimineaţă. Când eram mici ne trezeam în mirosuri de mirodenii ce veneau de la bucătărie, mai târziu, noi, fetele, frământam aluatul. Se pregătea din 10 kg de făina, deoarece veneau mătuÅŸi, unchi, veri din alte localităţi.
Primul lucru pentru mama era pasca cu cruce, care se sfinÅ£ea în noaptea de Înviere, alături de cozonac, ouă roÅŸii, sare, zahăr ÅŸi slănină.
Toate erau coapte în cuptorul din bucătărie, după ce jarul era scos cu cociorba. Coptura trebuia să fie gata până plecam la denie.
Între timp vopseam ÅŸi ouăle, roÅŸii cu sfeclă roÅŸie, cu coji de ceapă ÅŸi frunze de spanac, apoi ne lăudam la copiii din vecini.
Slujba de la Prohodul Domnului din Vinerea Mare era pentru noi, copiii, un prilej de a cânta alături de adulÅ£i. Era impresionant.
Sâmbăta se pregateau bunătăţile tradiÅ£ionale, coÅŸul ÅŸi lumânările pentru a merge la biserică ÅŸi sosirea rudelor. Era un obicei la noi ca, în noaptea de Înviere, să mergem la biserica de la cimitir, pentru a duce Lumina Învierii ÅŸi bunicilor, străbunicilor, cunoÅŸtinÅ£elor. După sfinÅ£irea coÅŸurilor veneam spre casă cu lumânările aprinse. Era minunat, toată lumea, adulÅ£i, copii, veneau cu lumânările ÅŸi chiar de nu ne cunoÅŸteam, se auzea creÅŸtinescul salut HRISTOS A ÎNVIAT.
Acasă, masa era aÅŸezată de seară, ne spălam pe faţă într-un castron cu apă în care era un ban de argint ÅŸi un ou roÅŸu, apoi ne aÅŸezam la masă. În famile era o tradiÅ£ie, moÅŸtenită de la bunici, că la sfârÅŸit încheiam cu o cană de lapte cu cicoare alături de o felie de cozonac.
Când ne trezeam, eram curioÅŸi să vedem ce haine noi ne aÅŸteptau, rochiÅ£e, săndăluÅ£e, pălărioare ÅŸi ieÅŸeam pe cerdacul din faÅ£a casei, să ne vadă vecinii. Eram mici, a fost o zi de PaÅŸti friguroasă, noi fetele, 3 la numar, aveam rochiÅ£e de catifea noi, sandale, ÅŸosete ÅŸi pălăriute din fetru, grena ca rochiÅ£ele. Cum trebuia să ne lăudăm, fără să observe adultii, am zăbovit pe afară, ca apoi să ne îmbolnăvim.
Un alt ritual era să schimbăm ouă roÅŸii ÅŸi cozonac cu vecinii pentru a ne lăuda ale cui sunt mai frumoase, uneori ne supăram, dar apoi ne împăcam.
Eu ÅŸi acum păstrez tradiÅ£ia moÅŸtenită, de a coace ÅŸi pregăti ouăle în joia mare, bineînÅ£eles în cantităţi mult mai mici.
Sper că sunt câteva amintiri dragi mie, din copilaria petrecută în oraÅŸul Dorohoi, care să vă inspire. Cu smerenie ÅŸi în liniÅŸte ÅŸi pace să întâmpinăm Sfânta Înviere.
Constantin Arcu (scriitor): "Riscam ca È™i în acest an să trec pe lângă Sfintele PaÈ™ti cu nebăgare de seamă"
Abia întors dintr-un sejur japonez, propunerea Dvs. de a relata o întâmplare legată de Sfintele sărbători pascale a avut darul să mă readucă cu picioarele pe pământ… românesc. Mă aflu într-un tren (ticsit) spre Bucovina, unde îmi voi sărbători Sfintele PaÈ™ti, È™i încerc să-mi aduc aminte de ceva cât de cât semnificativ. Sărbătorile pascale din copilărie sunt legate, în primul rând, de anuala primenire a vestimentaÈ›iei. Pe atunci nu ne deplasam la Milano sau la Paris, ca să ne îmbrăcăm la cele mai mari case de modă. DeÈ™i lucrurile se petreceau mult mai simplu, aÈ™teptam perioada asta cu nerăbdare. De obicei, părinÈ›ii ne cumpărau, mie È™i surorii mele, câteva hăinuÈ›e pe care le îmbrăcam tot anul, È™i de bune, È™i de purtat, cum se spunea. Mie îmi cumpărau câte un costum de È™colar È™i o pereche de teniÈ™i. Costumul rezista de obicei până la următoarea sărbătoare pascală, însă teniÈ™ii ajungeau ferfeniță până spre toamnă, de la cât băteam mingea.
Într-un an, lucrurile s-au petrecut altfel. Tatăl meu se cam săturase să-È™i rupă oasele pe tarlale CAP-ului È™i-i pasase mamei sarcina de a îndeplini ambele norme, iar el lucra la fermele vegetale din apropierea IaÈ™ului sau la Cotnari. În acel an, ne-a adus È™i hainele pentru PaÈ™ti (cred că le-a găsit într-un talcioc din Hârlău), stricând tradiÈ›ia de-a ne îmbrăca la magazinul sătesc din Flămânzi. Nu reÈ›in ce i-a adus surorii mele, însă eu m-am trezit cu un sacou din pepită (aÈ™a îi spuneau părinÈ›ii, un material cu mici stropi coloraÈ›i, pe un fond închis la culoare). Nu È™tiam tendinÈ›ele modei din acea primăvară, însă haina nu mă dăduse pe spate. Nu mai văzusem prin sat o haină atât de pistruiată È™i-mi imaginam că ar putea stârni ironia È™i glumele copiilor. TotuÈ™i, nu puteam să refuz ori să fac vreun comentariu, pentru că justeÈ›ea acÈ›iunilor tatălui nostru era mai presus de orice discuÈ›ie. Nu puteam pune la îndoială autoritatea paternă, cum nu-mi trecea prin cap să contest Legea lui Arhimede sau Teorema lui Pitagora.
Am ieÈ™it în drum cu inima cuprinsă de îndoială; voi rezista cruzimii celorlalÈ›i copii? Nu gândeam în aceÈ™ti termeni, dar presimÈ›eam maliÈ›iozitatea lor ca pe un pericol imanent. Mi se zbătea inima când m-am întâlnit cu prietenii de prin vecini. Mi-au admirat haina în tăcere, ca pe o ciudățenie; niciunul n-a făcut vreo remarcă. Ne-am dus împreună la scrânciob, o roată cu scaune care te urcau tocmai până în înaltul cerului (de unde se auzeau È›ipetele fetiÈ™canelor È™i vocile grave ale însoÈ›itorilor care se dădeau mari făcând glume), am căscat gura la vârtejul perechilor din hora de alături, uimit de performanÈ›ele flăcăilor care îÈ™i izbeau cu iuÈ›eală sandalele stârnind noriÈ™ori de praf, am cumpărat câte o îngheÈ›ată la cornet de la un ciung care venea cu o È™aretă dintr-un sat vecin, È™i apoi ne-am dus la È™coală să tragem un fotbal. După un timp am transpirat, aÈ™a că mi-am dat jos haina È™i am aruncat-o lângă un tufiÈ™ de pe marginea terenului. M-am dezlănÈ›uit într-un meci aprig, uitând de orice altceva.
După ce s-a încheiat marele derby pascal, am plecat spre casele noastre, continuând să comentăm fazele discutabile È™i contrazicându-ne cu multă convingere. Am ajuns acasă lihnit de foame. Nu È™tiam unde se aflau ai mei, aÈ™a că am mâncat pe nerăsuflate un ou cu niÈ™te felii de pască. Nu exista un protocol pentru cină È™i fiecare lua masa când È™i cum apuca. Nu aveam televizor pe atunci È™i nu-mi aduc aminte ce făceam când au apărut părinÈ›ii mei. Taică-meu era niÈ›el aghesmuit, însă mama se afla ca de fiecare dată la post. Ceva i s-o fi părut suspect È™i s-a interesat în È™oaptă de haina mea din pepită. A fost momentul când cerul s-a năruit într-un zgomot asurzitor peste capul meu. Mama era blândă È™i înÈ›elegătoare, însă tata era un tip aprig, care spunea Tatăl nostru numai când se vedea la ananghie È™i nu tolera greÈ™elile altora. Am pus-o! mi-am spus în sinea mea. Prin cap mi-au trecut alte cuvinte, pentru că această elevată expresie aveam să mi-o însuÈ™esc mult mai târziu. Trecând peste aspectul lingvistic, mi-am amintit că haina rămăsese pe marginea terenului din curtea È™colii. Existau È™anse s-o găsesc, deÈ™i multă lume râvnea la un obiect atât de nepreÈ›uit. Se făcuse noaptea deja È™i eu fugeam de mama focului pe drumeagul scufundat în întuneric, prin praf È™i peste urme pietrificate de roÈ›i în hleiul întărit. De obicei, mă temeam pe întuneric, însă nu aveam încotro. Frica de cureaua tatălui meu era mai puternică decât teama de tenebrele nopÈ›ii. Nu mai insist, am ajuns în curtea È™colii È™i pe bâjbâite am dat peste nepreÈ›uita mea haină.
Și pentru că trenul abia a trecut de FocÈ™ani, am timp să mai relatez o întâmplare. În preajma sărbătorilor, mama cocea pască È™i cozonaci, vopsea ouă roÈ™ii etc., însă făcea aprovizionarea cu mult înainte. Mama cumpăra esenÈ›e È™i mirodenii, dar È™i rahat pentru cozonaci. Bucățile colorate de rahat însemnau o irezistibilă tentaÈ›ie pentru mine È™i sora mea. Era greu până descopeream punga dosită în vreun dulap, înfășurată de fiecare dată într-un teanc de prosoape. Ne uneam eforturile detectiviste până reuÈ™eam să-i dăm de urmă. Când descopeream comoara, luam câte două sau trei bucăți, promiÈ›ându-ne solemn să dăm uitării locul È™i să ne abÈ›inem pe viitor de la alte sustrageri, de teamă să nu bage de seamă mama. Din acest moment, începea între mine È™i sora mea o competiÈ›ie ascuÈ›ită, fiecare îndulcindu-se pe ascuns, cu speranÈ›a că fapta sa va rămâne pe veci nedescoperită, deÈ™i din colÈ›ul camerei de curat ne privea dintr-o icoană Maica Domnului cu Pruncul în braÈ›e. Oricâtă înÈ›elegere ar fi manifestat sfinÈ›ii, cantitatea de rahat din punga de hârtie scădea implacabil È™i lipsa devenea tot mai vizibilă. Ignobila faptă era descoperită È™i mama se vedea nevoită să reînnoiască aprovizionarea, supunând la mari presiuni rezervele financiare de care dispunea pentru situaÈ›ii neprevăzute (fără È™tirea tatălui nostru). TotuÈ™i, într-un an lucrurile au părut să scape de sub control, deoarece la magazinul mixt nu mai era rahat. Sărbătorile se apropiau, tragedia începuse să se contureze. Devenisem sabotorii PaÈ™tilor. Un mare pericol plana peste capetele noastre, mama ameninÈ›ând că va mărturisi părintelui toate fărădelegile noastre. Iar preotul numai ce-i È™optea la ureche lui Dumnezeu È™i drumul spre mântuire urma să ne fie barat pentru totdeauna. Pe vremea aceea nu È™tiam că am un înger păzitor numit Gabriel, dar se vede treaba că el era pus în temă cu ce poamă are în pază È™i apărare, dacă din fragedă pruncie o luasem pe drumul fărădelegilor. Cu siguranță, numai intervenÈ›ia lui Gabriel trebuie să fi fost la mijloc, abătând mânia mamei de deasupra capetelor noastre, după ce mămuca a renunÈ›at la jumătate din provizia sa de rahat. "Îs copchii, fa, ce să le faci?", a argumentat, depunând în mâinile mamei o pungă cu rahat din rezerva proprie. Și peste casa noastră s-a aÈ™ternut iar liniÈ™tea.
Prin Japonia am circulat de câteva ori cu Shinkansen, un tren care ajunge rapid la 285 km pe oră. Nimic nu se compară însă cu acest tren din România, care reuÈ™eÈ™te performanÈ›a să mă transporte din BucureÈ™ti la Suceava (pe enorma distanță de peste 400 de km) în numai 7 ore È™i jumătate. În trenul japonez nu ai timp să gândeÈ™ti, avantajul trenului din România este peste aÈ™teptări. Dacă te scufunzi în gânduri, bunăoară, fii convins că trenul nostru se opreÈ™te chiar È™i în mijloc de miriÈ™te, trage eventual pe o linie secundară, ca să te poÈ›i concentra. Scăpat de presiunea timpului, adineauri am vorbit la telefon cu sora mea È™i ea mi-a adus aminte de sfintele denii, minunatele seri cu slujbe bisericeÈ™ti din preajma sărbătorilor de PaÈ™ti. Sora mea cânta în corul bisericii, iar eu alergam jur-împrejur cu alÈ›i mici derbedei. Din când în când intram în locaÈ™ pentru a lua pulsul slujbei, scoteam limba la vreo fetiță pe care o È™tiam de la È™coală, însă la scurt timp ne chema iar misterul nopÈ›ii de afară. Ne zbenguiam pe săturate. Alături de noaptea de revelion, serile cu denie au fost cele mai spectaculoase nopÈ›i ale copilăriei. În fiecare an, abia aÈ™teptam să înceapă slujbele de denii.
Se întâmplau multe lucruri minunate în preajma sărbătorilor de PaÈ™ti È™i de fiecare dată le aÈ™teptam cu nerăbdare. Din păcate, cu trecerea anilor, constat cu tristeÈ›e că aÈ™teptările sunt din ce în ce mai slabe. MulÈ›umesc pentru invitaÈ›ia de a-mi aduce aminte de toate astea. Riscam ca È™i în acest an să trec pe lângă Sfintele PaÈ™ti cu nebăgare de seamă. Doamne ajută!
Radu Ciobănaşu (actor): Speram si o iubeam cu toata fiinta mea. Eram Iubirea.
Din Pastele senin al copilariei mele imi amintesc franturi.
In dimineața primei zile de Paste faceam tot posibilul ca sa ma trezesc ultimul din casa, pentru a-mi reveni mie banutul pus de mama in bolul cu apa si cu ou roș. Oportunism de copil incurajat cu drag de ai mei. Dincolo de gluma, imi amintesc ca implineam cu sfintenie ritualul "boirii" (de la a boi) pe fata cu ou ros si moneda valoroasa. De trei ori in cerc pe fata cu oul pentru sanatate si de trei ori cu banul pentru prosperitate. Nu am renuntat la acest obicei indiferent unde am sarbatorit Pastele.
Dupa acest ritual, mai bogat cu cinci lei (bani de o îngheÈ›ată Polar si un bilet la film) si mai increzator in fortele proprii, ma asezam frumos la masa pregatita de mama, o gospodină desavarsita, adevărata moldoveanca cu un cult pentru gatit. In casa mirosea a curatenie si a flori, iar de pe masa nu lipseau bunătățile potrivite la un mic dejun de sarbatoare importanta: platoul cu ridichi, ceapa, rosii, si alte legume cu gust adevarat, cas de oaie frematand de proaspat si gustos ce era, chiftele, drob de miel, rulada de miel, si bineinteles cozonaci, oua rosii si pasca. Ma distram copios spargand oua cu ai mei: Hristos a Inviat! Ca sa ne distreze si mai mult, de fapt, ca sa o faca sa rada pe mama, tata mai spargea cate un ou de frunte. Mama il certa cu blandete, spunandu-i ca o sa il copiez si o sa devina obicei. Ma mai grozavesc cateodata pe la mesele de Paste cu fruntea mea tare, recunosc.
Sărmăluțele scufundate in smantana si fripturile erau rezervate pentru pranz.
Desi bunica Maria, bunica din partea tatei si parintii se ocupasera de educatia mea religioasă, eu nu înÈ›elegeam foarte bine ce sarbatoream, dar ma infioram la gandul ca Iisus Omul a murit si a inviat.
Era bine, era caldura, era veselie. Eram inconjurat si rasfatat de eroii copilariei mele: mama si tata. Erau tineri si frumosi, se iubeau si asta se simtea in atmosfera casei. Nu imi doream nimic mai mult.
Un alt Paste il am mai clar si mai viu dureros in minte: ultimul Paste petrecut cu mama mea draga in București, in apartamentul din Obor unde locuiam atunci.
Bolnava, cu prognostic rau care s-a confirmat cateva luni mai incolo, mama pregatise masa de Paste (o incercare de reeditare a mesei de acasa, din prima zi de Paste) toata noaptea. Nu pentru ca ar fi avut multe de pregatit, ci pentru ca boala nu-i mai permitea sa reziste foarte mult timp in picioare. 5 minute in picioare, 15 minute in pat. Mamei mele i se terminau puterile, i se scurgea viata din trup, dar ea a vrut neapărat sa sarbatorim Pastele ca acasa, asa cum cere traditia in Moldova si in spiritul in care fusese crescuta.
DimineaÈ›a, la masa, ii straluceau ochii de fericire: in ciuda bolii pregatise totul ca la carte. Aveam pasca, cozonaci (cumparate), oua rosii si ciorba radauteana (pe care o pregatisem împreună, cu o zi inainte, eu cu partea practica, ea cu sfaturile; stiu si acum sa o pregătesc si nu cred ca o sa uit vreodata) si un sfesnic cu o lumanare aprinsa pe masa.
Eu o sorbeam din ochi si ii sorbeam fiecare cuvant. Stiam amandoi ca e ultimul Paste petrecut împreună. Cel mai intens si dureros Paste. Am mancat cu noduri si o incurajam ca boala da inapoi, ca Pastele a facut un miracol. Ma aproba entuziasmata ca un copil si incepea sa creada in minuni. Speram. Chiar si eu care discutasem direct cu medicii si stiam adevarul. Speram si o iubeam cu toata fiinta mea. Eram Iubirea.
Doua luni mai incolo mama s-a stins in apartamentul din Obor. Nu a vrut sa moara acasa, a vrut ca oamenii care o stiau sa ramana cu imaginea ei de om sanatos, "doamna frumoasa de la receptie, de la Cabana Stejaru". A plecat in cerul mucenicilor, trimisa de boala ei. Pastele din aprilie 2008 insa imi ramane limpede si viu in suflet.
La fiecare sarbatoare importanta mi-e dor de parintii mei. Nu am vrut sa va intristez, am vrut sa profit de aceasta invitatie si sa amintesc de mama, de parintii mei.
Sarbatori cu pace, oameni buni!"
(A consemnat Florentina Toniță)
Credit foto: Facebook, blog "A.T.Laurian", monitorulsv.ro