Am stat de vorbă cu o fată frumoasă care, chiar pe 1 iunie, împlinește 17 ani. Am stat la taifas cu un dascăl care a educat multe generații de copii. Am vorbit și cu un preot înconjurat în fiecare zi de copii, dar ne-au povestit câte ceva despre copilărie și doi profesori respectați. Despre inversul copilăriilor, despre anapoda vârstelor. Despre inocență și maturizarea forțată. Pe 1 iunie sărbătorim Copilăria. Ziua în care scotocim după copilul din noi, prea des și prea repede uitat. Aţi observat, poate, că pe măsură ce creştem și devenim adulți cădem într-un soi de afișată inocenţă? Purtăm rucsacul şcolăresc, de care atârnăm jucărioare de pluş. La vârsta tinereţii visătoare ne punem pe cap căciuliţe cu urechiuşe comice, purtăm fulare viu colorate, cizmuliţe vii, copilăreşti. Gesturi inocent-șotioase. Dor de copilărie.
 
Dar privind îndărăt, spre copiii-copii, de ce îi vedem de pe la 4-5 ani în costume scorţoase la linie, neapărat de firmă, în croieli şi linii care fac figuraţie de adult? De ce pantofiorii sunt cu toc, de ce buzele atât de fragede se ascund sub un strat de ruj, iar genele şi pleoapele colorate coboară din înaltul copilăriei spre des-creşterea inocenţei fireşti? Nu judecăm părinţii acestor copii, ci simţim nevoia să aşezăm faţă în faţă două ipostaze despre inversul copilăriilor, despre anapoda vârstelor. 

1 Iunie e ziua în care ar trebui să scriem pe caiete, pe ziduri, în podul palmei, pe retina vârstelor târzii, pe orice cărare de răsărit sau de apus, să scriem şi să ne însuşim poemul lui Lucian Blaga, Trei feţe: Copilul râde:/ "Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul!"/ Tânărul cântă:/ "Jocul şi-nţelepciunea mea-i iubirea!"/ Bătrânul tace:/"Iubirea şi jocul meu e-nţelepciunea!"

CITEȘTE ȘI: "Ieșenii îi laudă pe botoșăneni, dar speră la o victorie în derby-ul Moldovei: ..."

Pentru cititorii noștri am stat la taifas cu oameni care ani mulți au fost alături de copii, care au privit deseori în sufletul lor zburdalnic sau chinuit, fericit sau trist.

Cum ar trebui să sărbătorim copilul? 

Dorel Băitănciuc este psihopedagog la Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională. Ne vorbește despre Osho, marele învăţat şi filozof eclectic asiatic, "care îşi exprima nedumerirea că oamenii caută liniştea şi echilibrul intrând şi rugându-se în biserici sau temple. Acestea, spunea Osho, sunt simple ziduri materiale care nu pot aduce nici iliminare, nici fericire. Singura lor utilitate, pentru că recunoaşte că au totuşi o utilitate, este aceea că ne amintesc de existenţa lui Dumnezeu". 

De aceea, ne spune Dorel Băitănciuc, şi rolul acestor zile, "fie ele ale copiilor, femeilor, bărbaţilor, bunicilor, mamelor, nu fac altceva decât să ne aducă aminte că... existăm. Starea noastră de bine, de bucurie, exuberanţă nu poate fi redusă doar la anumite zile. Ea ar trebui să fie una permanentă, cvasicontinuă, nefragmentată. Tot aşa cum nici educaţia nu poate fi făcută doar în săptămâna educaţiei globale sau săptămâna educaţiei naţionale. De aceea spun că, dacă 1 iunie este o zi a copilului, pentru copii este prea puţin. În fapt ar trebui să existe 365 de Ziua copilului pe an".

Și prof. Lucian Manole ne spune că Ziua Copilului trebuie să fie în fiecare zi! "Trebuie să recunoaștem că de 1 iunie se vorbește mai mult despre copil și mai puțin despre copilărie. De ce? Datorită influenței comercialului care este interesat de prezent și mai puțin de trecut".


"Niciodată nu mi-a plăcut să fiu sărbătorită de 8 martie. Nu sunt nici mamă, și nici măcar femeie!"

Să vorbim, dară, despre copilărie! Despre inocență, puritate și degraba maturizare, prea rapida ieșire din copilărie. Există - cel puțin în ultimul deceniu - obiceiul ca fetele începând cu clasele mici să fie sărbătorite de băieți pe 8 martie. Este oare o fugă de copilărie, este o precocitate asumată, este o consecință a consumului și a comercialului care ne conduc, iată, într-o direcție anume? 

Andreea Calistru este elevă la Liceul Pedagogic. Împlinește 17 ani pe 1 iunie. O vârstă care pășește ușor către lumea ispititoare a oamenilor mari. Am întrebat-o pe Andreea dacă 1 Iunie este pentru ea o zi (încă) a copilăriei sau dacă i se pare firesc faptul că pe 8 Martie – Ziua Femeiii, Ziua Mamei - fetele de liceu sunt sărbătorite cu mare fast de către colegii lor. 

-Andreea, 1 Iunie sau 8 Martie?

-Pentru mine, dintotdeauna, 8 martie a fost doar ziua mamei. O zi specială, în care eu mi-am arătat din nou recunoștința, dragostea și aprecierea față de mama mea, față de bunica și față de toate mamele minunate din viața mea. Cu toate acestea, am primit atenții cu ocazia acestei zile încă de când am intrat la școală, mai ales din partea băieților. Personal, nu le-am înțeles și nici nu le înțeleg rostul. Niciodată nu mi-a plăcut să fiu sărbătorită de 8 martie, în primul rând pentru că nu merit și pentru că nu am de ce. Nu sunt nici mamă, și nici măcar femeie. 

-Și totuși, de ce se întâmplă asta? Fugim de copilărie? 

-Cred că ziua aceasta și-a schimbat atât de mult semnificația în ultimii ani din pricina societății de consum în care trăim. Este o nouă ocazie pentru comercianți de a vinde dulciuri, mărțișoare și flori, pentru că fiecare copil vrea să ofere o atenție colegelor de clasă. Greșeala este a noastră, a tuturor, pentru că permitem așa ceva. În plus, asistăm la dorința tot mai acută a fetițelor, adolescentelor de a sări niște etape și a ajunge direct la maturitate. Își doresc să crească, să fie mari, să fie femei, puternic influențate de mass-media. Este drept că am evoluat, noi nu mai avem aceleași preocupări precum aveau părinții sau bunicii noștri, însă cred că ar trebui să ne amintim că suntem totuși copii și că ziua noastră este, încă, de 1 iunie. 

-Pentru tine o zi cu atât mai specială! La mulți ani!

-Mai presus de pima zi de vară și ziua mea de naștere, ziua de 1 iunie este o zi cu mare însemnătate pentru mine, care îmi aduce întotdeauna multă bucurie și împlinire sufletească. Este ziua în care copiii se bucură de copilărie așa cum se cuvine, cu zâmbete, cântece și jocuri, și este ziua în care adolescenții și adulții readuc la viață inocența pe care au conservat-o cu atâta grijă. 1 iunie este, pentru mine, una dintre cele mai fericite zile din an. Văd veselie, văd naturalețe, văd candoare și seninătate la toată lumea, iar asta mă bucură. E ziua în care simt că trebuie să mă bucur cât de mult pot de fiecare etapă a vieții mele, de anii pe care îi am acum și de copilărie. E ziua în care râd, visez, iubesc, creez, vorbesc, simt și mă alint mai mult decât în toate celelalte zile, e ziua în care, parcă, trăiesc un pic mai frumos și sunt mai luminoasă. 

-Ce mesaj ai pentru generația ta, pentru colegii tăi de aceeași vârstă?

-Mi-aș dori să nu uităm să fim copii, să păstrăm vie inocența copilăriei în sufletul nostru și să ne bucurăm de fiecare perioada a vieții noastre, pentru că nu se va mai întoarce.


"Fete frumoase îşi schimbă înfăţişarea. Parcă au un chip de hârtie sau carton, din cauza stratului gros de fond de ten!" 

Tăifăsuim mai departe. Despre copilărie și copii. Florentina Dănilă este dascăl la Liceul Pedagogic, profesor pentru învățământul primar, cu decenii de experiență. A cunoscut Copilul din anii 80, 90, a educat copilul anilor 2000. Copiii se schimbă, ne spune doamna Florentina Dănilă. Dar sunt tot copii!

-Copiii de ieri, copiii de azi! Cum se vede asta din perspectiva unui dascăl care de peste 30 de ani se află la catedră?

-Spunem mereu: "Nimic nu mai este cum a fost! Nici timpul, nici oamenii, nici copilăria…!" Dar nu ne asumăm răspunderea pentru contribuţia la degradarea frumosului natural şi a normalului. Copiii de azi sunt tot copii! Este drept că sunt mai informaţi, mai isteţi, mai curioşi, mai agitaţi, dar tot copii sunt! 

-Sunt oglinda noastră, a societății, a noastră, ca părinți?

-Sunt agitaţi pentru că noi le transmitem această stare. Sunt mereu nemulţumiţi pentru că noi aşa i-am format oferindu-le de foarte multe ori ceea ce-şi doresc pentru că sunt atraşi de senzaţionalul comercial, fără să avem răgaz şi răbdare să le arătăm că nu întotdeauna ceea ce "străluceşte" are şi valoare. În ultimul deceniu, aflat tot mai mult sub dominaţia banului, Crăciunul începe de prin septembrie, ouă roşii şi cozonaci avem de prin ianuarie, Moş Crăciun e zăpăcit cu totul şi nu-şi mai poate regla ceasul pentru că nu mai ştie când ar putea fi cu adevărat o bucurie pentru copii. Şi în  acest cadru cresc copiii noştri. De foarte multe ori le comprimăm copilăria cu bună ştiinţă, în goana după mult şi multe. Nu mai avem timp să ne aşezăm lângă ei şi să le citim o poveste cu glasul nostru cald prin care transmitem o trăire, nu mai avem timp să-i luăm de mânuţă şi să mergem într-o grădină cu flori, să admirăm culorile, formele, nu mai avem răbdare să observăm împreună minunata lume a necuvântătoarelor, nu mai avem timp să le admirăm un desen sau o jucărie făcută de mânuţele lor. Mai ales copiii crescuţi la bloc sunt vitregiţi de multe bucurii simple, dar profunde, ale copilăriei. 

-Oferta zilei de azi este, să recunoaștem, foarte bogată și ispititoare! De fapt, ușor-ușor părăsesc realitatea și se afundă într-o altă lume...

-Ce fac acum copiii? Butonează de la vârste prea fragede! Butonează telefon, tabletă, telecomandă, încet-încet se ,,mută” în lumea virtuală care este rapidă, atractivă, captivantă… dar virtuală! Părinţii sunt mulţumiţi că au linişte în casă, copilul are o preocupare şi ei pot să-şi vadă de treburile lor. Dar acea preocupare de moment, pe nesimţite, devine un …drog! Ce mai fac copiii de azi? Ţipă…pentru că aşa se ţipă uneori în familie, la grădiniţă sau la şcoală, la petrecerile cu adulţi unde sunt luaţi de către părinţi.Ţipă pentru că asta văd şi aud la televizor: emisiuni foarte zgomotoase, dar lipsite de substanţă. Ţipă unii la alţii, ţipă în magazine unde muzica e dată la maxim, ţipă pe terenurile de joacă. Tonul normal nu mai prezintă interes pentru ei, nu mai atrage. Şi de aici vine permanenta stare de agitaţie, de nervozitate, care duce la o oboseală cronică şi la copii. 

-Revenind la 1 Iunie. Ce mai înseamnă această zi în afară de, iată, o nouă zi liberă pentru angajați și pentru copii?

-1 Iunie ar trebui să fie o sărbătoare frumoasă a copilăriei. Ar trebui, dar nu mai este pentru că prea repede îi maturizăm pe copii. 

-Cum se produce acest proces de maturizare? Desigur, nu vorbim de maturizarea firească, cea care curge odată cu vârsta?

-Dăm vina pe alimentaţie, pe alţii, dar nu privim puţin şi la gesturile noastre: îi îmbrăcăm pe copii cu haine nu tocmai potrivite vârstei, le cumpărăm fetiţelor prea timpuriu încălţăminte de domnişoară, le machiem la spectacole, petreceri. Şi aşa le "furăm" inocenţa şi frumuseţea copilăriei. E trist ce văd în jurul meu, lucrând într-o şcoală cu mulţi copii şi adolescenți. Fete frumoase îşi schimbă înfăţişarea folosind un machiaj profesionist, la salon (Că…de! Aşa e cool!). Parcă au un chip de hârtie sau carton, din cauza stratului gros de fond de ten! Buzele nu mai sunt delicate, ci devin adevărate fortăreţe colorate intens. Acestea sunt modelele pe care le văd fetiţele şi vor şi ele să facă la fel cât mai repede. Nu prea mai are nimeni timp să le explice că frumuseţea vârstei este minunată, că machiajul poate fi discret, că folosirea timpurie a unor produse cosmetice nu este benefică pentru ten, că au o viaţă înainte pentru a experimenta fel de fel de înfăţişări, dar că înfăţişarea ta naturală, frumuseţea sufletească, nobleţea gesturilor simple sunt mai importante în viaţă. 

-Cum ar trebui să intervenim noi, adulții?

-Copilăria are nevoie de poveşti, de jocuri, de cântece pentru copii, de o vorbă caldă, de o prăjitură făcută cu drag în casă, de mângâierea părinţilor, dar şi de îndreptare atunci când se greşeşte.Văd la diferite spectacole fel de fel de copii , de la 3 la 10-11 ani, care cântă cu patos despre dragoste, despre bădiţă, despre… sentimente pe care nu le-au trăit. Sunt ca nişte roboţei care impresionează până la lacrimi publicul spectator. Dar sufletul lor? Se întreabă cei care îi formează ce se întâmplă în sufletul lor? Doar de dragul succesului să sacrifici copilăria? Foarte trist! Vilele imense pe care le construiesc părinţii plecaţi la muncă departe sau aici, în vârtejul agoniselii, maşinile nemaipomenite, hainele de firmă iau ochiul pe moment, sunt motiv de laudă, dar secătuiesc sufletele copiilor. Şi de aceea, când ajung la rândul lor părinţi, nu mai au sensibilitate şi căldură părintească normală. Totul intră într-o curgere a vieţii şi a timpului: job cât mai bănos, excursii cu destinaţii cât mai apetisante, copii pentru a avea cui lăsa toată agoniseala. Şi trăirea sufletească dispare încet- încet! Nu mai este la modă! Cred că ar trebui să ne alarmeze faptul că de la vârste fragede tot mai mulţi copii au nevoie de psiholog, că depresia face ravagii printre tineri aflaţi mereu în căutarea senzaţionalului şi de multe ori are consecinţe tragice. 
    
-Ce mesaj le-ați transmite celor mari astăzi, de ziua Copilului?

-"Copilăria este inima tuturor vârstelor!" (Ce frumos spunea poetul!) şi dacă această "inimă" începe prea de timpuriu să sufere, noi suntem vinovaţi. Noi, adulţii: părinţi, bunici, cadre didactice, reprezentanţi mass-media… noi, maturii din jur, care am uitat de normalitate, de sensibilitate, de frumuseţe naturală, de bucurie simplă, de omenie, de valori adevărate şi suntem într-o goană permanent după acumulările materiale. 


"Toţi se simt copii şi doresc să rămână copii, chiar dacă în comportamente şi aşteptări ar dori să "ardă" nişte etape"

Părintele profesor Daniel Dascălu este, de o vreme, și directorul Seminarului Teologic "Sf. Gheorghe" din Botoșani. O misiune grea, dar pe care a preluat-o nu doar cu curaj, dar mai ales cu responsabilitate și cu încrederea că ei, copiii noștri, merită să aibă alături de ei oameni deschiși, onești, adulți dispuși să investească în viitorul lor. 

-Mai avem copilărie, mai avem copii în liceele zilelor noastre? 

-Copilăria reprezintă perioada curăţeniei, a începuturilor, a bucuriilor fără motiv. Se constată, social şi economic, o schimbare a paradigmelor copilăriei, marcată tot mai mult de consum, de străluciri şi zgomote care aruncă această perioadă într-o luptă a devenirii inechitabilă. Cum să reziste un copil la ceea ce îi oferă azi lumea? Oare nu toţi vor să aibă ceea ce au ceilalţi? Din păcate şi părinţii cad în aceeaşi capcană şi cred că numai acele lucruri posedate conferă libertate şi conturează personalitatea copilului. 

-1 iunie sau 8 martie? Copilă sau femeie? 

-8 martie este impus ca sărbătoare pe filiera socialului din dorinţa de emancipare a femeii, dar devine nu un motiv de celebrare a feminităţii, cred eu, ci mai ales un motiv de petrecere, un alt pretext pentru a avea un party. Şi fetele de grădiniţă, ca şi celelalte din celelalte cicluri educaţionale sunt prinse în această capcană, însă constat că toţi copiii, indiferent de vârstă, tânjesc după 1 iunie. Toţi se simt copii şi doresc să rămână copii, chiar dacă în comportamente şi aşteptări ar dori să „ardă” nişte etape.

Părintele profesor ne-a făcut cale și spre liceenii din a XI-a B, Seminarul Teologic Botoșani, care – atunci când vine vorba despre când sărbătorim copilăria – ne spun clar: 1 iunie este ziua lor! 

"1 iunie, deoarece atunci se sărbătoreşte ziua copiilor, copiii nu însemnând doar cei sub 14 ani, ci şi adolescenţii".

"Consider că ziua copilului este pe 1 iunie deoarece, după cum ştim, se sărbătoreşte ziua pentru protecţia copiilor. În acea zi acordăm o atenţie deosebită celor mici şi nu numai, ne bucurăm că avem zi liberă şi părinţii îşi petrec ziua în familie. Pe de altă parte, ziua de 8 martie este ziua internaţională a femeii şi în special a mamelor".

"1 iunie, pentru că atunci e ziua copilului, nu pe 8 martie, când se sărbătoreşte mama, chiar dacă acestea au legătură".

"În opinia mea, a fi copil înseamnă să ai raiul în tine. 8 martie şi 1 iunie se completează una pe cealaltă, însă sunt sărbători ale unei lumi tot mai străine de Dumnezeu".

"Nu cred că trebuie să existe o zi anume ca un copil să fie sărbătorit. El poate fi sărbătorit în fiecare zi, pentru că un copil le aduce părinţilor  multă bucurie şi fericire prin inocenţa lui. Un copil trebuie să se bucure de tot ce este frumos, curat, sincer. Să fii copil înseamnă să crezi în dragoste, în frumuseţe şi în credinţă".

 

E atât de greu de trăit COPILĂRIA? 

Ne întoarcem la frumusețea zilei de 1 Iunie. Să ne golim sufletul de gânduri, de griji, de oameni care nu ne mai încap. Să ne privim pruncii în ochi? Fără planuri de viitor. Doar clipa de ACUM! 

Haideţi, măcar în acest weekend liber, să ne pregătim de COPILĂRIE! Să trăim conştient fiecare CLIPĂ. Să trăim cu suflet de copil. Să ne supărăm doar dacă nu avem timp să ne jucăm (da, de când nu te-ai mai jucat tu, OM mare?!), să ne îmbufnăm atunci când copilul nostru stă prea mult la calculator şi nu ne bagă în seamă, să învăţăm că mâncarea, dacă nu îţi place, nu înseamnă că nu îi iubeşti pe cei din jur, ci pur şi simplu starea ta are nevoie de altceva în acea clipă! Poate de o îmbrăţişare, de un zâmbet, de o floare furişată în inima celui drag. 

AI FOST COPIL şi ţi-a plăcut. De ce acum e atât de greu de trăit COPILĂRIA?