„Școlile Satelor Noastre – Educație pentru Cetățenie Activă și Drepturile Omului”, proiect desfășurat în patru județe, inclusiv Botoșani

În patru județe din România, printre care se numără și Botoșani, se derulează proiectul „Școlile Satelor Noastre – Educație pentru Cetățenie Activă și Drepturile Omului”.

Proiectul este derulat de Asociația Sprijin pentru Comunitate și Asistență Umanitară în parteneriat cu CTR – Consiliul Tineretului din România, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul proiectului este de a crește nivelul de informare și educare al elevilor din mediul rural cu privire la cetățenia activă și drepturile omului, demnitate și protecția mediului.

Acesta se desfășoară în 4 comunități rurale din județele Tulcea, Suceava, Botoșani și Ilfov și implică peste 2.300 de elevi și 250 de cadre didactice.

În perioada martie - mai 2022, elevii de liceu și gimnaziu și cadrele didactice din liceele „Demostene Botez” Trușești, județul Botoșani, „Mihai Eminescu” Dumbrăveni, județul Suceava, „Cezar Nicolau” Brănești, județul Ilfov și liceul tehnologic Topolog vor participa la sesiuni de informare și educare pe 3 teme principale: educație civică, educație pentru drepturile omului și educație protecția mediului.

Livrarea curriculei se va face cu 5 traineri și 2 voluntari recrutați pentru aceste activități. Sunt vizați peste 2.300 de elevi și peste 250 de cadre didactice, iar sesiunile vor fi interactive și vor facilita cunoașterea între participanți. Obiectivul este acela de a-I informa și educa pe elevi cu privire la drepturile universale ale omului, cetățenia activă, demnitate umană, ecologie și sustenabilitate și rolul acestora în comunitatea lor.

Ulterior acestor activități de informare și educare, se vor realiza în cele 4 comunități, împreună cu elevii, și câte o campanie de voluntariat locală prin care vom informa și adulții din cele 4 comune cu privire la drepturile și responsabilitățile acestora ca cetățeni activi.

Dincolo de impactul în cifre în cele 4 comunități, proiectul își propune să inspire și să activeze atât elevii, cât și cadrele didactice, încurajând curiozitatea și entuziasmul lor. Susținerea primită de cele 4 licee parte din proiect sunt un semn că liceele din mediul rural își doresc și au capacitatea de a primi și cataliza expertiză din exterior, atât de necesară pentru a crea un impact local pe termen lung.

Asociația Sprijin pentru Comunitate și Asistență Umanitară va continua eforturile și inițiativele sale în școlile din sate, asigurând continuitate și stabilitate proceselor inițiate în cele 4 comunități.

Scopul intervenției noastre în mediul rural este recuperarea decalajelor de învățare formală și nonformală și a dezvoltării personale a elevilor din mediul rural. Inițiativa își propune să creeze un spațiu de învățare, interacțiune și transformare pentru elevi, astfel încât aceștia să își dezvolte abilități necesare dezvoltării lor. Implicarea și susținerea directorilor unităților de învățământ și a cadrelor didactice este vitală pe toată durata implementării proiectului, precum și a sustenabilității acestuia.

În cadrul aceluiași proiect, în perioada iunie - iulie 2021, 81 de elevi au fost selectați din cele 4 licee pentru a participa la o formare pe tema advocacy, susținută de un reprezentant al Consiliului Tineretului din România. În cadrul celor 4 formări din cele 4 comunități locale, elevii au învățat despre drepturile și responsabilitățile tinerilor, despre cum funcționează autoritățile locale, ce sunt proiectele legislative și cum își pot reprezenta drepturile, dar și ideile pe care și le doresc implementate local.

Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene.

Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul sau în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, va rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro

(Comunicat de presă)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

IPJ Botoșani: Principalele fapte interzise în ziua votului, precum și pedepsele prevăzute de lege!

astăzi, 12:30

Persoana care continuă propaganda electorală sau sfătuiește alegătorii, la sediul secțiilor de votare, să voteze sau să nu voteze un anumit candidat, poate primi o amendă cuprinsă într...

Valeriu Iftime, vot pentru ”un președinte credincios, care iubește poporul” (Foto, Video)

astăzi, 12:29

Însoțit de liberalii din echipa de campanie, Valeriu Iftime a votat duminică la amiază într-o circumscripție electorală din localitatea Cătămărăști Deal, comuna Mihai Eminescu. ...

Botoșani: Prezența la vot la ora 12.00

astăzi, 12:10

Până la ora 12.00, în județul Botoșani au votat peste 50.000 de cetățeni. Astfel, în cele 433 de secții de votare, au votat de la deschiderea urnelor 51.002 cetățeni. D...