Povestea dramatică a lui Lucian a fost împărtășită în fața a peste 400 de elevi din Botoșani. O poveste adevărată, tulburătoare, despre alegeri și consecințe. Despre riscuri și pericole, dependență, capcane și transformări. Despre cum, atunci când nu mai pui niciun preț pe propria viață, ajungi să o iei pe a altuia. Despre cedare, prăbușire, prăpăstii suicidare și… salvare.
Dacă ai putea să o iei de la capăt, ai mai face aceleași alegeri? Dacă te-ai gândi că, într-o zi, îți vei privi copilul abia născut și ți se va spune că alegerea ta din adolescență îl afectează iremediabil, ai vrea să schimbi ceva din trecutul tău?
Întrebări. Unele au răspunsuri, altele doar retorica unui discurs care, dincolo de durere și regrete, nu mai poate schimba trecutul. Însă, în fața a peste 400 de elevi, retorica acestui gen de discurs poate deveni salvator. Poate pune alte întrebări și poate deschide uși către alegerea corectă.
Vă spune astăzi povestea lui Lucian, împărtășită chiar de el la Conferința Antidrog „Educația – element esențial în prevenția consumului de droguri”, un eveniment organizat de Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, la inițiativa Asociației MLNR și a Ministerului Educației și Cercetării, având alături și Federația Națională a Părinților – Edupart.
”Sunt aici ca să împărtășesc cu voi povestea mea de viață”, a spus Lucian. Cuvinte rostite cu sinceritate, dar și cu responsabilitatea unui om marcat de experiențe teribile, care l-au dus nu în marginea, ci până în adâncul cel mai neguros al prăpastiei.
Astăzi licențiat în drept, Lucian a ales să vorbească despre ce înseamnă dependența de droguri dincolo de statistici, programe stufoase și încâlcite, dincolo de o așa-zisă preocupare a statului care, din păcate, există dar… lipsește cu desăvârșire.
”Motivul pentru care îmi permit să stau astăzi în fața voastră, să vă vorbesc despre experiența mea, este că a fost o alegere proastă, cea mai proastă alegere pe care o puteam face”, a început Lucian, conștient că în fața lui se află adolescenți care știu ”mai mult despre droguri, poate și în detaliu, decât adulții din viața voastră”.
”Însă vreau să vedeți și altă latură a acestei alegeri, să aveți o imagine mai de ansamblu despre ce înseamnă consumul de droguri. Nu sunt un exemplu de urmat. Vreau să știți că există un risc foarte mare atunci când cineva ca mine, un fost consumator, vine în fața voastră și împărtășește povestea lui de viață. Pentru că voi mă vedeți acum într-o perioadă bună a vieții mele. Vă povestesc despre tâmpeniile pe care le-am făcut, despre alegerile pe care le-am făcut, iar riscul este ca voi să trageți o concluzie greșită. Să credeți că majoritatea consumatorilor sau a oamenilor care fac alegerea asta pot la un moment dat să se lase cu ușurință, să-și schimbe viața și, pentru că nu au altceva mai bun de făcut, să vină până la Botoșani să vă povestească experiența lor”, a adăugat Lucian, atrăgând imediat atenția că, din păcate, ”realitatea este complet diferită”.
”Am prieteni pe care îi vizitez la cimitir!”
Potrivit estimărilor, din 1000 de consumatori, doar doi au șansa reală să scape de dependență. ”0,2 % sunt șansele persoanei care face alegerea asta să se lase. Sunt aici cu voi astăzi exclusiv datorită faptului că am primit o șansă. O șansă pe care nu o meritam!”.
A reușit atunci când a acceptat ajutorul. Când a înțeles că se află în prăpastie. ”Dar suntem atât de puțini. Prietenii mei nu au avut șansa asta. Am prieteni care nu mai sunt în viață, pe care îi vizitez la cimitir. Am fost la înmormântări ale oamenilor dragi mie, care au făcut alegerea asta și nu au mai apucat să primească șansa pe care eu am primit-o”.
Consecințele pe care le-a trăit nu le trăiește orice consumator, spune Lucian. Însă mecanismul dependenței este același în cazul oricărei persoane care face această alegere.
”Trăiesc cu regrete. Însă să știți că nu a început cu regrete. Îmi aduc aminte, prima dată când am auzit despre droguri eram destul de mic, pe la 7-8-9 ani, conceptul de droguri a intrat în viața mea prin muzica pe care o ascultam. Muzica a avut asupra mea o influență imensă. Artiștii pe care îi ascultam vorbeau despre droguri. Apoi am văzut în jurul meu oameni care făcuseră alegerea asta”.
Și-ar fi dorit ca societatea, școala, instituțiile statului să fi acționat la timp, să aibă parte de informare, de sfaturi corecte. ”Mie nu mi-a spus nimeni ce înseamnă cu adevărat să consumi droguri. Tot ce am văzut eu la 14 ani a fost pentru mine o reclamă genială, din păcate, la droguri, la stilul acesta de viață. Când am avut ocazia, prima oară, nu am ezitat”.
S-a drogat prima dată în clasa a VIII-a, la Balul Bobocilor celor de la clasa a IX-a.
Așa a început o poveste de viață teribilă, pe muchia dintre viață și moarte. La propriu, din păcate!
”Căutam să mă distrez, căutam împlinire. A fost cea mai mare țeapă. La 14 ani chiar am crezut că am găsit împlinirea. Prima oară mi-a plăcut, m-a câștigat, m-a sedus, m-a atras. Fără să știu cu ce vine asta la pachet. Asta a fost țeapa! Toți oamenii care se droghează caută ceva. Doar că ei caută în direcția greșită”.
Iar în cazul lui Lucian, direcția a devenit din ce în ce mai greșită și din ce în ce mai periculoasă. Într-o zi i s-a povestit despre consecințele alegerilor greșite, despre viață distrusă. ”Nu arăt ca oamenii aceștia”, își spunea, amăgindu-se că nu va fi niciodată în situații grave.
”Eram dependent!”
Patru ani nu a crezut în pericol. ”A fost cea mai mare țeapă”, repetă astăzi Lucian. Nu i-a luat în serios pe cei care i-au atras atenția asupra riscurilor. ”De consecințe nu scapă niciun consumator. Nu poți să ai doar partea de distracție de la droguri. După ce am experimentat și am văzut unde duce alegerea asta, vă spun că nu merită!”.
Într-o zi, la ieșirea dintr-un gang, după ce se drogase cu prietenii, le-au ieșit înainte jandarmii. I-au urcat în dubă, i-au arestat și… povestea a luat o turnură nouă. A fost prima dată când s-a gândit să se lase. S-a jurat acolo, în arest, că se va lăsa. A urmat ancheta în stare de libertate. ”Primul lucru pe care l-am făcut, la ieșirea din arest, a fost să mergem la traficantul de droguri și să ne drogăm din nou. Eram dependent”.
Consecințele s-au rostogolit unele după altele. Internarea în spital pentru evaluare, ca parte din proces. Diagnosticarea. Dezintoxicarea. ”Apoi totul va fi ok”, i-a spus medicul.
”Nimeni nu îmi povestise cum e să faci dezintoxicarea la noi în țară. La 19 ani, m-am trezit într-un spital de psihiatrie, în mijlocul unei păduri. Eram cel mai mic dintr-o secție de 60 de pacienți, singurul de acolo cu consum de droguri. La noi în țară, secțiile de dezintoxicare le numeri pe degetele de la o mână”. Mediul, sistemul, contextul… și ”cea mai traumatizantă experiență”, la 19 ani.
Își privea pe rețelele sociale colegii absolvind. ”Eram atât de apăsat, oamenii aceștia trăiesc o viață frumoasă iar eu mi-am ratat viața”.
Cu toate acestea, nu a rezistat… ”Am ieșit de la tratament. Am rezistat două zile fără să mă droghez. Șansele de recuperare sunt 0,2%. Aveam nevoie de dezintoxicare, dar știți ce s-a întâmplat apoi? M-am întors în același mediu, cu aceiași oameni, aceleași obiceiuri, același stil de viață. Și am rezistat doar două zile”.
”La 20 de ani, am ajuns să fiu responsabil de moartea unui om!”
Consumul nu te afectează doar medical, atrage atenția Lucian. ”Te afectează psihic, emoțional, social”. Iar vindecare este un proces foarte complicat.
”Nu mi-e ușor să vorbesc despre cea mai tragică, cea mai dură întâmplare. În ultimul an de dependență am făcut un accident de mașină…”, a continuat Lucian.
A lovit un om pe trecerea de pietoni. Un om care la scurt timp a murit…
”La 20 de ani, am ajuns să fiu responsabil de moartea unui om. Ceea ce, pentru mine, începuse ca cel mai tare lucru, s-a transformat în șase ani de zile în motivul pentru care o familie întreagă plătește și în ziua de azi un preț. Motivul pentru care familia mea, pentru tot restul vieții, plătește un preț. Nu sunt cuvinte ca să descrii asta. Ce înseamnă pentru o soție, pentru un copil, pentru un nepot să trăiască fără cineva drag…”.
”Tot ce îmi doream în acele momente era să mor”
După accident, Lucian s-a trezit într-o zi, în Cluj, pe acoperișul unui bloc de 12 etaje. ”O luasem razna, eram drogat și tot ce îmi doream în acele momente era să mor, să se termine tot. Îmi spuneam că nu mai merit să trăiesc, că nu se mai alege nimic bun din viața mea. Că nu mai am nicio șansă. Și mi-a fost teamă, mi-a fost frică să sar. Eram înspăimântat de ce se întâmplă cu mine când mor. A fost un gest pe care nu am avut curaj să îl fac”.
Viață la 20 de ani… pe muchia vieții dinspre moarte. ”Fusesem condamnat, aveam cinci dosare penale, anchetat într-o grămadă de situații…”
”Trei ani de zile ca să învăț de la zero cum să trăiesc!”
Însă, în timp ce se afla acolo, pe acoperișul blocului, cineva l-a văzut, a sunat la 112. Apoi cineva a vrut să știe mai mult despre ce se întâmplă în viața lui. A venit și l-a salvat. Un consilier care i-a așezat în față o carte. O carte cu povestea de viață a unei foste consumatoare. ”Mi-a câștigat respectul într-un mod atât de profund, o femeie care a trecut prin niște chestii incredibile…”.
Așa a ajuns într-un centru de recuperare. Nu a fost ușor! ”Ca să mă fac bine, doar să învăț de la zero cum să trăiesc, a durat trei ani de zile”.
În loc de epilog: ”Sunt tătic…” / ”Aș da orice să pot să dau timpul înapoi!”
”Trăiesc cu regrete. Plătesc un preț pentru tot restul vieții. Sunt consecințe în viața mea care vor exista pentru totdeauna. Am răspuns legal pentru tot ce s-a întâmplat. Dar dincolo de partea asta sunt lucruri mult mai profunde. Sunt tătic. E cea mai mare mândrie din viața mea…
Din cauza alegerii mele, fetița mea, cea mai mare bucurie pentru mine, a avut cu 20% șanse mai mari să se nască cu o malformație. În primii trei ani de zile trăiește cu un risc crescut – o listă întreagă – să dezvolte afecțiuni cronice. Și pentru tot restul vieții ei, fetița mea are cu 50% șanse mai mari spre o predispoziție genetică să dezvolte o dependență.
Vă spun din toată inima: mă joc cu copilașul meu, o pun în pătuț seara, pun capul pe pernă și mă rog la Dumnezeu ca fata aceasta să nu treacă niciodată prin ce am trecut eu.
Când eram ca voi credeți că m-am gândit eu vreodată cum va fi când voi avea copii? Dar stau în fața voastră astăzi și vă zic: aș da orice să pot să dau timpul înapoi. Pentru familia care a pierdut pe cineva drag, pentru fetița mea care trăiește cu acest risc, dacă aș putea da timpul înapoi, să fiu un elev simplu din Botoșani, într-o zi de marți, nu aș mai face aceleași alegeri.
Eu nu mai am șansa asta. Dar voi o aveți! Aveți șansa să trăiți o viață liberă, fără niciun fel de regret!”