Născut în Botoșani, Cetățean de Onoare la Iași: ”Am refuzat multe propuneri interesante, am rămas la catedră și slujesc școala mea!” (Foto)

Primăria Municipiului Iași a găzduit, luni 14 octombrie 2024, o nouă ediție a Serii Valorilor, un moment tradițional al Sărbătorilor Iașului dedicat omagierii personalităților locale și naționale.

„Personalități care și-au adus contribuția, prin activitatea lor, la promovarea Iașului pe plan național și internațional. Dorim să evidențiem atât anvergura acestor personalități cât și valoarea comunității care a știut să-i aprecieze și căreia ei i-au dăruit prin propria lor valoare și muncă”, a rostit primarul municipiului Iași, Mihai Chirica.

Cu acest prilej, i-a fost acordat titlul de Cetățean de Onoare profesorului universitar doctor Gerard Jităreanu, rector al Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad”.



”Ați reușit, domnule profesor, să transformați această instituție de învățământ superior într-un veritabil brand al orașului, demonstrând încă o dată că Iașul este o capitală a educației. Domnul prof. univ. dr. ing. Gerard Jităreanu este unul din absolvenții de seamă ai Institutului Agronomic „Ion Ionescu de la Brad”, astăzi Universitatea de Științele Vieții, promoția 1980. Prestigiul profesional și uman al domnului profesor se bucură de recunoaștere în comunitatea științifică și academică care l-au recomandat pentru alegerea în funcția de Decan al Facultății de Agricultură, apoi de rector al Universității în 2004-2012 și 2020-prezent, iar în 2024 ca membru al Academiei Române”, a menționat în cuvântul său primarul Mihai Chirica.

Născut pe 8 decembrie 1956, în Havârna, județul Botoșani, prof. univ. dr. Gerard Jităreanu a devenit, din primăvara anului 2024, și membru al Academiei Române.

„Distins auditoriu, sunt foarte onorat de primirea acestui titlu (...) Sunt în Iași împreună cu trei generații ale familiei mele, în Iași unde am venit la 18 ani, cu gândul de lua o diploma de inginer și apoi de a mă întoarce în orașul adolescenței mele pentru a continua munca de agronom a tatălui meu. Pe parcurs, m-am îndrăgostit și de oraș și de școala mea, așa că am primit cu bucurie propunerea de a deveni cadru didactic, ceea ce fac și în momentul de față. După 40 de ani, încă îmi place să lucrez cu studenții, masteranzii, doctoranzii în laborator, în campus iar acest lucru m-a făcut să refuz de-a lungul timpului multe alte propuneri interesante și am rămas, în continuare, la catedră și slujesc școala mea.

Dacă în parcursul profesional am avut unele realizări care au fost apreciate, acest lucru se datorează profesorilor pe care i-am avut și care m-au format, care m-au inspirat și mi-au acordat încredere, iar dacă ar fi să amintesc doar câțiva dintre ei, îmi face o deosebită plăcere să pronunț numele profesorilor Constantin Vasilică, Ioan Avarvarei, Traian Neagu, Paul Savu și Gheorghe Timaru. Fie-le țărâna ușoară! Iar dacă în mandatele de Rector am avut unele realizări care au contribuit la dezvoltarea Universității și la creșterea prestigiului ei în lumea academică românească, acest lucru se datorează muncii asidue care a fost desfășurată pe parcursul multor ani împreuna cu colegii mei si cu echipele de conducere cu care am lucrat”, a transmis prof. univ. dr. Gerard Jitareanu în cadrul galei „Seara Valorilor”, ediția 2024.

Gerard Jitareanu s-a născut pe 8 decembrie 1956, în Havârna, județul Botoșani. Între anii 1971 și 1975 urmează cursurile Liceului de cultură generala nr. 2, secția reală, din orașul Dorohoi. După un an ajunge în Iași, unde începe Facultatea de Agronomie a Institutului Agronomic Iași, obținând, în anul 1980, Diploma de inginer - profilul agricol, specializarea agronomie.

Pregatirea profesională nu se oprește aici. În 1993 devine Doctor în agronomie, specializarea Agrotehnică, la Universitatea Agronomică "Ion Ionescu de la Brad" Iași.

Capacitățile obținute în timpul studiilor îi deschid drumul către o carieră de succes. Imediat după finalizarea studiilor, timp de patru ani, Gerard Jităreanu activează ca inginer la Sectorul de Cercetare, Laboratorul de Agrotehnică, Stațiunea de Cercetări Agricole, Podu-Iloaie, județul Iasi, loc de unde accede în mediul universitar. În 1999 ajunge la stadiul de Profesor universitar, disciplina de Agrotehnică, Facultatea de Agricultură. Din 2000 este Decan al Facultatii de Agricultură Iași, până în 2004, an în care devine Rector al Universitatii de Știinte Agricole și Medicina Veterinară "Ion Ionescu de la Brad", Iași.

În decembrie 2023, Gerard Jităreanu a obținut un nou mandat de rector al Universității de Științele Vieții ”Ion Ionescu de la Brad” din Iași.

Pe 20 martie 2024, Gerard Jităreanu, rectorul Universității de Științe ale Vieții (USV) „Ion Ionescu de la Brad” din Iași, a devenit membru corespondent al Academiei Române. 


 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O biserică din Botoșani s-a îmbogățit cu un odor de mare preț: unul dintre papucii Sfântului Ierarh Spiridon

astăzi, 07:50

Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu și mijlocirea Sfântului Ierarh Spiridon, Biserica ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Hilișeu-Crișan, comuna Hilișeu-H...

Iftime i-a făcut ofertă lui Mailat: ”Credeți că am pierdut timpul? Am luat legătura cu el!”

astăzi, 07:33

Valeriu Iftime îl vrea pe Sebastian Mailat la FC Botoșani. Chiar dacă au plătit 250.000 de euro pentru a-l transfera de la Botoșani, sud-coreenii l-au pus pe liber pe Mailat. În aceast...

Cât de mare este inflația de la noi? (Foto, Video)

astăzi, 07:15

-Domnule Isărescu, cât de mare este inflația cu adevărat? -Păi dacă scapi 10 lei pe jos, până îi ridici devin 5 lei. -Și dacă nu îi ridic? -Dacă nu îi r...