Ministrul Finanțelor a modificat proiectul care prevedea înghețarea salariilor profesorilor. Vor fi măriri de salarii cu 8% de la 1 ianuarie

Salariile profesorilor vor fi majorate cu 8% de la 1 ianuarie, după ce Ministerul Finanțelor a modificat proiectul de ordonanță care inițial îngheța veniturile cadrelor didactice, scrie edupedu.ro.

Potrivit sursei citate, proiectul repus în transparență decizională a fost completat cu acordarea de la 1 ianuarie 2022 a unei creșteri de 1/4 din diferența dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017 și cele din luna decembrie 2021.

Conform legii în vigoare, profesorii ar fi trebuit să primească o creștere de 16% pentru a ajunge la grila prevăzută de lege pentru anul 2022.

 

Guvernul s-a reunit în ședință, vineri dimineață, iar măsura este discutată pentru că ordonanța cu prorogări va fi adoptată vineri, potrivit anunțului făcut de premierul Ciucă în debutul ședinței.

Proiectul de OUG prevede „prin excepție de la alin. (1), pentru personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar, personalul didactic de conducere și personalul de îndrumare și control din învățământ, începând cu data de 1 ianuarie 2022 salariile de bază se majorează cu 1/4 din diferența dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare pentru anul 2022 și cele din luna decembrie 2021“.

Modificarea apare după ce marți seara, surse guvernamentale au declarat pentru Edupedu.ro că se discută exceptarea creșterii salariilor profesorilor de la prorogare, lucru care ar fi echivalat cu acordarea salariilor mărite.

Miercuri Ministerul Finanțelor a publicat un proiect de ordonanță de urgență care prevedea înghețarea salariilor din Educație pentru anul 2022.

Toate acestea vin după ce sindicatele din învățământ au amenințat cu proteste.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Opt elevi din Protopopiatul Dorohoi s-au calificat la etapa județeană și finală pe Mitropolie a Concursului de cunoaștere a Noului Testament!

astăzi, 14:30

Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Dorohoi a găzduit, în data de 4 noiembrie 2026, etapa pe protopopiat a Concursului de cunoaștere a Noului Testament, o competiție dedicat...

Un băiat de 27 de ani a furat alimente de 350 de lei dintr-un magazin din Botoșani!

astăzi, 13:35

La data de 06 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 27 de ani, din municipiul Boto...

Sfântul Ierarh Nectarie – izvor nesecat de minuni, programul slujbelor la Biserica din Botoșani! (Foto)

astăzi, 12:50

Luni, 9 noiembrie 2026, biserica „Sfântul Apostol Andrei şi Sfântul Ierarh Nectarie”, din curtea Spitalului de Copii Botoşani, își serbează hramul, cu ocazia prăznui...