În anul 1957, în peisajul şcolar botoşănean apărea o nouă instituţie de învăţământ, care avea să aducă noi oportunităţi pentru doritorii de frumos şi pentru iubitorii de artă. Şcoala de Muzică. De-a lungul timpului, chipul acestei instituţii a prins contur, s-a definit şi a devenit Liceul de Artă de astăzi, care îmbracă Bulevardul Mihai Eminescu în sunet şi culoare, de la primele ore ale dimineţii până către asfinţitul fiecărei zile de curs şi care conferă un farmec aparte oraşului.
 

În perioada 28 ianuarie - 1 februarie 2019, Liceul de Artă „Ştefan Luchian” este în sărbătoare, celebrând 62 de ani de existenţă a învăţământului vocaţional de artă din Botoşani.

De peste şase decenii, acest Liceu rămâne un stindard spiritual al oraşului nostru. A trăit prin elevii şi profesorii săi, odată cu ceea ce au gândit şi au înfăptuit, renumele i-a trecut dincolo de graniţele lumii artistice, a rămas statornic în nisipul efemer al timpului, iar povestea lui întreagă şi adevărată, care nu apare scrisă nicăieri, o putem citi doar în privirile şi în sufletele celor care i-au trecut pragul, ca maeştri sau ucenici, în inimile celor care au păstrat fiecare zâmbet şi fiecare lacrimă din care s-a clădit Liceul de astăzi.

Audiţii muzicale, recitaluri vocal-instrumentale, un Concurs interjudeţean de tehnică pianistică, un Concurs judeţean de vioară, Cursul Master-class pian-flaut, Simpozionul „Incursiune în Curriculum”, aflat la a 10–a ediţie şi de acum renumitul vernisaj al expoziţiei „Omagiu Ştefan Luchian” sunt activităţi care vor marca această săptămână. 

Toate făurite de oamenii acestui Liceu, care au aşteptat fiecare primăvară, ca să se îndrăgostească de oameni, de viaţă, au întâmpinat soarele fiecărei vacanţe de vară şi au revenit odată cu ploaia de frunze a fiecărei toamne, pentru ca iernile să le simtă din nou cu penelul în mână, în sunetul muzicii.

Şi toate, repetate mereu, de fiecare dată la fel, de fiecare dată altfel, au răscolit seminţele gândului bun al lor şi le-au încolţit în fiecare generaţie care a urmat, ca să nu uite nimic din ce-a fost şi să se poată clădi mai departe ce va să fie. Ca să se poate reface drumul artistului către mântuirea prin frumos.

Să ne înclinăm măcar pentru o clipă în faţa celor care au lăsat urme pe treptele acestui Liceu, fie aceştia Profesori sau Elevi. O reverenţă în faţa acestora ne răpeşte o clipă de viaţă dar poate răsplăti o eternitate. Pentru că Arta este eternă.