"Ars musicae" la Liceul de Artă "Ştefan Luchian" FOTO

Propunerea pentru a dedica o zi muzicii a fost făcută de renumitul violonist și muzicolog Yehudi Menuhin și de Boris Yarustowski, președintele și vicepreședintele Consiliului Internațional al Muzicii al UNESCO, care au semnat o scrisoare, adresată IMC (International Music Council) în acest sens, la 30 noiembrie 1974.

Prima Zi internațională a muzicii organizată de către Consiliul Internațional al Muzicii a avut loc pe 1 octombrie 1975, potrivit Rezoluției celei de-a 15-a Adunare Generală de la Lausanne, din 1973. 

De atunci şi până astăzi, această sărbătoare este marcată prin evenimente care au ca scop promovarea tuturor genurilor artei muzicale, a idealurilor de pace și prietenie între popoare, cu scopul de a determina evoluția culturală a comunităților, schimbul de experiență și de a încuraja aprecierea numeroaselor valori estetice care ne îmbogățesc realitatea.

Începând din anul 2011, Liceul de Artă "Ștefan Luchian" a inițiat marcarea oficială a acestei zile, evenimentul devenind deja o tradiție. Aflată la cea de a VI-a ediție, manifestarea desfășurată vineri, 30 septembrie, în sala de audiţii "George Holca", sub genericul "Ars Musicae", s-a constituit într-un periplu muzical prin diferite țări ale mapamondului.

În desfășurarea spectacolului au fost implicate cadre didactice și elevi din cadrul catedrelor de specialitate: pian, vioară și corzi grave, respectiv, suflători-percuție-canto. Coordonaţi de prof. Ioana Botez, Elena Hănţescu, Cristina Ivănescu, Mirela Frângu, Stela Şerpeanu, Costel Druţu, Ioana Popovici şi Marius Havârneanu, elevii – de la clasa a II-a, până la clasa a XII-a – au interpretat lucrări ale unor compozitori din Germania, România, Ungaria, Armenia, Brazilia, Italia şi Austria, acompaniați de prof. corepetitori  Anamaria Andronic, Adrian Moroşanu şi Cristian Lungu. 

Evenimentul a fost organizat de prof. Cristina Roşu, Coordoonator pentru programe și proiecte educative.





 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De la birou în living: Cum alegi o boxă audio în funcție de distanța de ascultare

Thursday, 29 October 2026

Când înțelegi cum circulă sunetul într-o cameră și cum se schimbă percepția muzicii de la câțiva centimetri la câțiva metri, alegerea echipamentului devine o deci...

A jucat într-o agenție loto din Botoșani și a câștigat aproape 70.000 de lei!

Thursday, 29 October 2026

La tragerile loto de duminică, Loteria Română a acordat 22.238 de câștiguri, în valoare totală de peste 1,98 milioane de lei. La tragerea Loto 5/40 de duminică, la categoria ...

„Vacanță All Inclusive” la Cinema Unirea Botoșani: Smiley și Pavel Bartoș, polițiști antidrog într-o comedie inspirată dintr-un caz real! - VIDEO

Thursday, 29 October 2026

„Vacanță All Inclusive”, comedia polițistă cu Smiley și Pavel Bartoș în rolurile principale, ajunge și la Cinema Unirea Botoșani. Inspirată dintr-un caz real petrecut pe ...