Elevii din Botoșani, invitați să se înscrie la Concursul de recitare „Dor de Eminescu” – Descarcă Fișa de înscriere

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, cu sprijinul Consiliului Județean Botoșani, organizează în data de 15 ianuarie 2026, de la ora 16:00, la Teatrul pentru Copii și Tineret „Vasilache” din Botoșani, a treia ediție a Concursului de recitare „DOR DE EMINESCU”, în cadrul Zilelor Eminescu 2026.

Concursul își propune descoperirea și promovarea copiilor și tinerilor din județul Botoșani cu aptitudini pentru arta recitării.

 

Participanții vor recita, din memorie, o poezie la alegere din opera lui Mihai Eminescu, doar în limba română. Durata recitării nu va depăși 5 minute. Se acceptă participarea unui număr de maximum 5 elevi din fiecare unitate de învățământ înscrisă în competiție. Responsabilitatea selecției participanților și a textelor propuse, adecvate vârstei elevilor, va fi a unității de învățământ reprezentate. Dacă numărul de înscrieri va fi mai mare decât așteptările, organizatorul își rezervă dreptul unei selecții.

Evenimentul se adresează copiilor și tinerilor care îndrăgesc poeziile marelui poet și se desfășoară pe trei categorii de vârstă:

-Elevi clasele 0-IV

-Elevi clasele V-VIII

-Elevi clasele IX-XII

Înscrierile se fac prin completarea corectă și trimiterea fișei de înscriere (ANEXA jos) la adresa de e-mail: literatura.cjcpctbt@yahoo.com, până la data de 12 ianuarie 2026, ora 16:00. Confirmarea înscrierii va fi comunicată pe e-mail.

”Juriul va fi alcătuit din personalități ale culturii botoșănene și va ține cont de expresivitatea interpretării, sensibilitate, aptitudini artistice și originalitate. Se vor acorda premii pentru fiecare secțiune/ categorie de vârstă. Toți concurenții vor primi diplome de participare”, a declarat Iustina Irimia-Cenușă, manager al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani.

Descarcă FIȘA DE ÎNSCRIERE 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Calendar ortodox, 8 august: Sf. Preot Mucenic Alexandru din Basarabia; Sf. Ier. Emilian Mărturisitorul, Episcopul Cizicului, şi Miron, Episcopul Cretei

astăzi, 08:00

Sfântul Preot Mucenic Alexandru Baltaga s-a născut în Basarabia, la 14 aprilie 1861, în comuna Lozova, județul Lăpușna. A făcut parte dintr-o familie binecredincioasă care a da...

Cum întreții o mașină de cusut ca începător?

Friday, 7 August 2026

De ce contează întreținerea de la început? Mașina de cusut este o unealtă mecanică prin care trece, la fiecare proiect, o cantitate surprinzătoare de scame și fire mărunte. Ele ...

Aspirator Philips în apartament - consumul din modul turbo nu spune toată povestea

Friday, 7 August 2026

Când alegi un aspirator Philips pentru apartament, cifra mare de pe cutie atrage imediat atenția: watti, mod turbo, putere de aspirare. În utilizarea de zi cu zi, însă, zgomotul ș...