Despre Mamă și Femeie, cu dragoste: ”În urmă cu 6 luni Dumnezeu mi-a trimis o scrisoare...”

”În urmă cu 6 luni Dumnezeu mi-a trimis o scrisoare...”. Așa începe mărturisirea intimă a unei mame care a luptat și a ars pentru cei care aveau nevoie de ea: familie, școală, societate.

Despre Mamă și Femeie, cu dragoste: ”În urmă cu 6 luni Dumnezeu mi-a trimis o scrisoare...”

 Gabriela Munteanu  

”În urmă cu 6 luni Dumnezeu mi-a trimis o scrisoare... Nu m-a surprins...”, scrie Gabriela Munteanu, dascăl în nordul îndepărtat al unei țări care nu vrea să știe nimic despre sacrificiile educatorilor ei.

”Cancerul nu e sfârșitul!” 

Ce s-a întâmplat după acea ”scrisoare”? Vă lăsăm să descoperiți singuri:

”Dacă mi-aș fi căutat locul pe unul dintre degetele de la ambele mâini, nu mi-aș fi găsit un loc... Și atunci Dumnezeu mi-a trimis răvașul: E TIMPUL SĂ TE GÂNDEȘTI ȘI LA TINE!

 

Cancerul nu e sfârșitul! Nu e o condamnare la moarte și, ce e mai important, NU E O BOALĂ A RUȘINII!

Când am primit confirmarea începuse noul an școlar...nu m-a speriat diagnosticul..., făceam ecografie mamară anual de aproximativ 20 ani. Îngrijorarea din ochii doamnei doctor Răilianu Felicia de la clinica Arhimed Iasi mi-a fost de ajuns să înțeleg că inevitabilul se produsese. Intuiam că sunt pe un drum greșit, știam că nu avusesem grijă de mine, conștientizam că trebuia să îmi schimb modul de a trăi...

Nu m-am speriat! Rezultatul biopsiei l-am citit cu o cafea alături. O cafea ca însăși viața mea...

Au urmat 6 luni de viață frumoasă! Mi-am continuat viața... acasă, la școală, la Povestea de seară, am continuat să scriu, să trăiesc, să iubesc și în același timp am trecut prin CT-uri, RMN-uri, scintigrafie, operație și radioterapie...

CANCERUL NU E SFÂRȘITUL!

Azi am încheiat cele 15 ședințe de radioterapie!

Sunt un om VINDECAT și RECUNOSCĂTOR pentru ceea ce am primit!

De ce împărtășesc cu dumneavoastră?

Pentru că sunt bucuroasă și Bucuria trebuie împărtășită!

Pentru că sunt recunoscătoare!

Recunoscătoare lui Dumnezeu, Maicii Domnului și Sfinților protectori!

Recunoscătoare familiei, prietenilor, medicilor!

De ce împărtășesc cu dumneavoastră? Pentru a vă face să înțelegeți că PREVENȚIA este cheia succesului în orice boală! Când te-ai programat la un consult medical ultima dată? Pe o scara de la 1 la 10 unde te afli?

Cu bucurie și recunoștință, vă îmbrățișez pe toți!

P.S. Sunt înmiit mai mulți bolnavi oncologici decât aș fi crezut vreodată!”

O viață dedicată Școlii

Gabriela Munteanu predă de peste 25 de ani într-un sat de la granița cu Ucraina. Acolo, la Hilişeu-Horia, unde mai rău decât războiul era scenariul în care elevii ei să nu aibă o dezvoltare armonioasă.

Este mamă, dascăl și sfetnic pentru copiii de la Școala Gimnazială Nr.1 Hilișeu-Horia, la 50 de kilometri de municipiul Botoșani. Ar fi putut profesa într-un oraș mare, cu mai multe facilități și oportunități de dezvoltare pe toate planurile. Încercările vieții au purtat-o, însă, tocmai la capătul țării, într-un sat mic, dar plin de oameni inimoși și de copii gata să se hrănească din tot ce a adunat frumos în minte și în suflet învățătoarea lor.

Elevii sunt parte din sufletul ei. Lor vrea să le insufle dragostea de carte așa cum a primit-o și ea în copilărie: cu modestie, simplitate, dar cu corectitudine științifică, cu resurse la îndemâna oricui, fără găselnițele didactice împrumutate de la alții de peste hotare. Gabriela Munteanu e convinsă că poporul acesta are înzestrarea lui materială și spirituală, are străbunii și învățătura lor neprețuită, ce am mai putea vrea? Pe această temelie își clădește dăscălița zestrea pe care o transmite copiilor.

Poveste de viață inspirațională

Povestea de viață a Gabrielei Munteanu pare desprinsă dintr-un film, cu trimiteri certe către segmentul motivațional, de care în zilele noastre prea puțini copii de la sat au parte.

Mărturisește cum a petrecut doi ani în spital, în secția de Reanimare, lângă patul copilei sale pe atunci grav bolnavă. A văzut atâta suferință, încât a dorit să își încarce viața cu cât mai multă lumină. Or unde putea să găsească mai multă lumină decât în privirile și sufletele copiilor de la școală?

”Meseria de cadru didactic m-a găsit într-o perioadă în care rezolvasem problemele medicale ale fetei mele și aveam nevoie să lucrez într-un mediu cu copii sănătoși. Pentru că după doi ani de zile petrecuți în Reanimarea Spitalului din Iași, printre copii aflați în pragul dintre viață și moarte, îmi doream foarte, foarte mult să lucrez cu copii sănătoși și să simt bucuria aceea a copilăriei. Să fii învățător nu se compară deloc cu a fi profesor. Iei copilul, materie brută, la 6 anișori și îl dai mai departe la gimnaziu, floare înflorită”, spune Gabriela Munteanu.

Nu s-a complăcut în neajunsurile zilei, nu s-a lăsat doborâtă de lipsuri, nici de faptul că la clasa ei nu avea ”elevi de top” cu care să facă atât de prețioasa ”performanță”.

”Anii petrecuți de mine la simultan au fost și o muncă de cercetare. Pentru că a trebuit să stau în fiecare zi să fac un hibrid al zilei trecute și să conștientizez ce a mers, ce nu a mers, cu ce pot să plec a doua zi la drum, ce trebuie să îmbunătățesc sau ce trebuie să elimin din predare”, spune învățătoarea din Hilișeu-Horia.

A înțeles că un dascăl are în primul rând menirea de a-i pregăti pe elevi pentru viață. De aceea, a vrut ca mai întâi copiii să înțeleagă ceea ce învață, apoi să acumuleze teorii și practici pedagogice.

”Încerc în activitățile pe care le fac cu copiii să duc totul în viața de zi cu zi, să vadă aplicabilitatea matematicii în viața de zi cu zi. Să vadă aplicabilitatea limbii române, studiului limbi române”, explică Gabriela Munteanu.

La școală, Gabriela Munteanu crede în puterea spirituală a poveștilor. Într-o lume tehnologizată la tot pasul, își propune să-i țină pe copii aproape de adevăratele valori cu care trebuie să pornească în viață: bunătatea, perseverența, empatia, munca cinstită care îți aduce împlinire sufletească, prietenia care nu are frontiere.

În viață, crede în puterea lui Dumnezeu și în forța Binelui.

Pentru că, atunci când o ușă se închide, Dumnezeu deschide o fereastră!

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Pompierii și paramedicii SMURD au adus zâmbete și flori în Piața Centrală din Botoșani! – FOTO, VIDEO

astăzi, 11:15

Printre misiunile de salvare și intervențiile de zi cu zi, salvatorii Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani au avut astăzi una cu adevăr...

Autoturism condus de o femeie acroşat de un autobuz tractat, un botoșănean s-a ales cu amendă și cu permisul reținut!

astăzi, 09:23

Accidentul rutier s-a produs pe DN 2H, în satul Bădeuţi, oraşul Milişăuţi, din județul Suceava. Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Milişăuţi, sesizaţi prin SNUAU 112, au c...

Înlocuitorul lui Leo Grozavu, după o nouă înfrângere suferită de FC Botoșani: ”Jucătorii și-au pierdut plăcerea de a juca fotbal!”

astăzi, 08:50

FC Botoșani a fost învinsă de Petrolul Ploiești, scor 0-1, în cadrul rundei 30 din SuperLiga României. Singurul gol al partidei a venit încă din minutul 2, atunci cân...