Ce sancţiune a primit învăţătorul de la Şcoala din Viişoara, acuzat că a lovit o elevă! Se confirmă agresiunea!

Cazul elevei în vârstă de 9 ani de la Şcoala din Viişoara, a cărei mamă îl acuză pe învăţător că a lovit-o pe copilă, s-a finalizat cu o sancţiune după ce la nivelul unităţii de învăţământ a fost constituită o comisie de cercetare disciplinară.

În urma analizării raportului acestei comisii în cadrul Consiliului de Administraţie al unităţii de învăţământ, s-a decis ca învăţătorul Dinu Midoschi să primească drept sancţiune o "observaţie scrisă".

“Domnul învăţător Dinu Midoschi a fost sancţionat disciplinar  cu observaţie scrisă, decizia fiind luată de Consiliul de Administraţie al unităţii de învăţământ. Are dreptul de contesta în termen de 15 zile de la comunicare decizia, după cum i se garantează şi dreptul de a se adresa instanţei de judecată”, a declarat Ciprian Manolache, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani.

 

Verifcările făcute de comisia constituită la nivelul şcolii au concluzionat că eleva a fost agresată de învăţătorul incriminat.

“A avut un comportament care poate fi interpretat ca agresiune fizică şi este responsabil de săvârşirea prin imprudenţă a faptei de bruscare a elevei”, se arată în raportul comisiei de disciplină,

Fapta pentru care cadrul didactic este acuzat s-a petrecut chiar în primele zile din acest an şcolar. Fetiţa a ajuns acasă plângând, iar printre suspine i-a spus mamei sale că o dor foarte tare mâinile şi spatele. Când a ridicat bluza copilei, mama a observat pe spatele acesteia o urmă roşie, ce părea a fi produsă în urma unei lovituri. A aflat de la fetiţă că cel care ar fi lovit-o ar fi chiar învăţătorul.

Extrem de indignată, mama elevei a sesizat conducerea unităţii de învăţământ, dar a sunat la şi Protecţia Copilului. Şi nu este prima dată când fiica sa se plânge că a fost bătută de învăţător, spune mama. Fetiţa a ajuns şi anul trecut acasă cu lovituri, iar în urma incidentului a necesitat tratament, fiind extrem de afectată, după cum relatează mama.

Pentru acest copil, specialiştii apreciază că ar fi bine să fie transferat la o altă clasă, la o altă învăţătoare. Copilului i s-a recomandat consiliere psihologică, iar cum familia nu se poate deplasa la Botoşani, s-a găsit soluţia ca fetiţa să fie consiliată de psihologul şcolii.

Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) susţin că anul trecut, când a existat o reclamaţie vizavi de comportamentul învăţătorului, a fost realizată o anchetă. În urma verificărilor făcute în anul şcolar anterior, învăţătorul incriminat s-a ales cu un avertisment.

Citeşte şi Educaţie cu palma! Învăţător de la o şcoală din judeţul Botoşani, acuzat că a lovit o elevă!

Primele concluzii ale specialiștilor de la Protecția Copilului în cazul elevei de la Viișoara, care ar fi fost agresată de învățător!

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Biroul nu salvează spatele dacă scaunul și monitorul rămân la întâmplare

Sunday, 2 August 2026

Amenajarea unui spațiu de lucru funcțional înseamnă mai mult decât alegerea unui blat plăcut și a unui scaun cu aspect modern. Înălțimea, distanța, poziția brațelor și lib...

Impactul temperaturilor extreme asupra performanței bateriei auto

Sunday, 2 August 2026

În acest articol, vei descoperi cum reacționează bateria la diverse condiții meteorologice, ce semne ar trebui să nu le ignori și ce soluții eficiente poți adopta pentru a-ți menține ma...

Au început înscrierile pentru Festivalul-concurs Național de Muzică Folk „Seri Eminesciene” 2026!

Sunday, 2 August 2026

Memorialul Ipotești Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”a deschis înscrierile pentru cea de-a IV-a ediție, în noul format, a Festivalului-concurs Național de Muzică...