Ministerul Energiei: Reducerea consumului de gaze are caracter voluntar. România va avea asigurat necesarul pentru iarna 2022 - 2023

România, prin profilul de consum, dar È™i prin disponibilitatea unor surse interne de gaze naturale, este bine poziÈ›ionată pentru a face față iernii 2022 - 2023, transmite ministerul Energiei, într-un comunicat de presă după decizia luată la nivelul Uniunii Europene privind reducerea consumului de gaze naturale.

„Regulamentul presupune, în esență, ca volumul de gaze consumat la data de 31 martie 2023 să fie cu 15% mai mic decât media volumului consumat în perioada similară din ultimii 5 ani pentru a ne asigura securitatea în aprovizionarea cu gaze în iarna 2022-2023, precum È™i un nivel adecvat de gaze în depozite în trimestrul II al anului 2023. Măsurile de economisire vor avea un caracter VOLUNTAR la nivelul statelor membre, Comisia furnizând un set de instrumente pe care țările le pot lua în calcul în funcÈ›ie de specificitățile naÈ›ionale. În măsura în care se materializează riscul întreruperii complete sau al reducerii a aprovizionării cu gaze naturale din Rusia, prin decizie de implementare a Consiliului, se va putea aproba intrarea în stare de alertă la nivelul UE, prin care se vor lua măsuri coordonate de reducere a consumului, până la atingerea unei scăderi în procent de 15%”, se arată în comunicatul ministerului.

 

Consumatorii casnici, IMM-urile sau industria critică nu intră în sferă de aplicare, precizează ministerul.

„În cazul României nivelul de stocare la momentul actual este de 55%, peste nivelul obligatoriu de 46% la 1 august 2022. România, prin profilul de consum, dar È™i prin disponibilitatea unor surse interne de gaze naturale, este bine poziÈ›ionată pentru a face față iernii 2022-2023. În cazul în care vor fi necesare măsuri suplimentare de reducere a consumului de gaze, consumatorii casnici, IMM-urile, serviciile sociale sau industria critică nu vor intra în sfera de aplicare. De asemenea, la propunerea României, a fost recunoscut rolul critic al sectorului de încălzire centralizată în securitatea aprovizionării, prin garantarea constantă a volumelor de gaz necesare pentru acest sector”, transmite ministerul energiei.

Comunicatul ministerului Energiei:

Secretarul de stat, Dan-DragoÈ™ Drăgan, a participat marÈ›i, 26 iulie, la reuniunea Extraordinară a Consiliului Energiei, la Bruxelles, în contextul continuării discuÈ›iilor la nivel european cu privire la securitatea aprovizionării cu gaz natural pentru iarna următoare.

Reducerea dependenÈ›ei de importurile energetice din Rusia È™i pregătirea pentru iarna viitoare reprezintă obiectivele principale ale reuniunii extraordinare a miniÈ™trilor. Pentru a veni cu soluÈ›ii constructive È™i adaptate actualului context geopolitic È™i de securitate Comisia Europeană a propus la data de 20 iulie 2022 un plan care cuprinde măsuri coordonate de economisire a gazului natural, în vederea garantării securității aprovizionării cu gaze naturale a UE.

Conform estimărilor Comisiei Europene È™i a majorității statelor membre, măsurile pro-active de pregătire pentru iarna viitoare sunt mai eficiente decât cele reactive în caz de întrerupere a livrărilor È™i transmit un mesaj clar la nivel internaÈ›ional cu privire la poziÈ›ia unitară a statelor membre ale Uniunii Europene în faÈ›a tentativelor de È™antaj ale Rusiei.

Încă de la declanÈ™area războiului din Ucraina È™i a crizei energetice, România a susÈ›inut È™i continuă să sprijine cooperarea la nivel european, în scopul depășirii în mod constructiv a provocărilor, urmărind de asemenea protejarea intereselor sale strategice.

În marja Consiliului Energiei, MiniÈ™trii au ajuns la un acord politic privind propunerea de Regulament al Consiliului privind acÈ›iuni coordonate de reducere a consumului de gaze pentru perioada 1 august 2022 – 31 martie 2023 la nivelul statelor membre prin măsuri menite să asigure un flux constant de gaze către consumatorii protejaÈ›i È™i industria critică.

Regulamentul presupune, în esență, ca volumul de gaze consumat la data de 31 martie 2023 să fie cu 15% mai mic decât media volumului consumat în perioada similară din ultimii 5 ani pentru a ne asigura securitatea în aprovizionarea cu gaze în iarna 2022-2023, precum È™i un nivel adecvat de gaze în depozite în trimestrul II al anului 2023.

Măsurile de economisire vor avea un caracter VOLUNTAR la nivelul statelor membre, Comisia furnizând un set de instrumente pe care țările le pot lua în calcul în funcÈ›ie de specificaÈ›iile naÈ›ionale. În măsura în care se materializează riscul întreruperii complete sau al reducerii a aprovizionării cu gaze naturale din Rusia, prin decizie de implementare a Consiliului, se va putea aproba intrarea în stare de alertă la nivelul UE, prin care se vor lua măsuri coordonate de reducere a consumului, până la atingerea unei scăderi în procent de 15%.

Reducerile anterioare intrării în vigoare a stării de alertă comparativ cu perioada similară din ultimii 5 ani, sunt de asemenea reflectate în È›inta de reducere, lucru care uÈ™urează demersurile naÈ›ionale. La parcursul de reducere a consumului vor fi luate în calcul È™i o serie de flexibilități negociate în textul regulamentului. Spre exemplu, gazul utilizat în scopuri non-electrice poate fi dedus din È›inta de economisire, la fel È™i volumele de gaz natural stocate care depășesc È›intele intermediare de înmagazinare stabilite în regulamentul privind obligativitatea stocurilor de gaze naturale. În cazul României nivelul de stocare la momentul actual este de 55%, peste nivelul obligatoriu de 46% la 1 august 2022.

România, prin profilul de consum, dar È™i prin disponibilitatea unor surse interne de gaze naturale, este bine poziÈ›ionată pentru a face față iernii 2022-2023. În cazul în care vor fi necesare măsuri suplimentare de reducere a consumului de gaze, consumatorii casnici, IMM-urile, serviciile sociale sau industria critică nu vor intra în sfera de aplicare. De asemenea, la propunerea României, a fost recunoscut rolul critic al sectorului de încălzire centralizată în securitatea aprovizionării, prin garantarea constantă a volumelor de gaz necesare pentru acest sector.

MiniÈ™trii au discutat de asemenea pe marginea celor mai recente evoluÈ›ii la nivel european cu privire la aprovizionarea cu gaz în contextul continuării agresiunii Rusiei în Ucraina.

Măsurile adoptate de statele membre în scopul pregătirii pentru iarnă vizează creÈ™terea eficienÈ›ei energetice, utilizarea surselor regenerabile de energie È™i a celor cu emisii reduse de carbon È™i producÈ›ie în bandă, consolidarea interconectărilor la nivelul reÈ›elei gazelor naturale, adoptarea unor măsuri pentru protejarea populaÈ›iei È™i industriei în contextul creÈ™terii preÈ›urilor la energie.

România a susÈ›inut importanÈ›a surselor de energie indigene, fiind deja demarată extracÈ›ia de gaze naturale din Marea Neagră care acoperă aproximativ 10% din consumul anual al țării noastre. Prin realizarea investiÈ›iei în perimetrul Neptune Deep, România va deveni independentă de importurile de gaze naturale, fiind deopotrivă un factor de stabilitate în regiune. Energia nucleară È™i, într-o oarecare măsură, cărbunele, prin producÈ›ia lor în bandă reprezintă un element suplimentar de echilibrare a reÈ›elei. În viitorul apropiat, România este interesată de finalizarea interconectărilor aferente Coridorului Vertical È™i Coridorului Transbalcanic de gaze pentru a fluidiza aprovizionarea din surse noi de furnizare în regiune. De asemenea, operaÈ›ionalizarea Platformei energetice UE pentru achiziÈ›ia în comun a gazelor naturale este o cerință necesară pentru a asigura distribuirea unor fluxuri suplimentare de gaze din state terÈ›e, la preÈ›uri stabile.

PreÈ›urile crescute la energie reprezintă în continuare un subiect care se află în atenÈ›ia Comisiei Europene È™i a MiniÈ™trilor Energiei. Analiza diferitelor posibilități de optimizare a design-ului actual al pieÈ›ei de energie este de interes pentru România în vederea asigurării unui preÈ› accesibil pentru consumatori. În acest sens, România susÈ›ine în continuare explorarea posibilității de decuplare a preÈ›ului la energie electrică de preÈ›ul la gaze naturale, arhitectură care ar permite limitarea efectului de contagiune a creÈ™terii preÈ›ului la gaze naturale asupra preÈ›ului la energie. Comisia Europeană a indicat că va realiza un studiu de impact cu privire la diferite măsuri de optimizarea a designului pieÈ›ei de energie electrică.

Sursa: Digi24.ro.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un elev din Botoșani a urcat pe podiumul Olimpiadei Naționale de Interpretare Instrumentală!

astăzi, 19:50

Elevul care a reprezentat judeÈ›ul BotoÈ™ani la Olimpiada de interpretare instrumentală pentru clasele V-VIII, faza naÈ›ională, desfășurată la Târgu MureÈ™, în perioada 14-17 aprilie ...

Premii obținute de elevii botoșăneni la Olimpiada Națională de Istorie! (Foto)

astăzi, 18:13

Elevii judeÈ›ului BotoÈ™ani confirmă, È™i în acest an, excelenÈ›a în domeniul educaÈ›iei, obÈ›inând rezultate remarcabile la Olimpiada NaÈ›ională de Istorie, ediÈ›ia cu numărul XL...

DELICII CULINARE angajează inginer tehnolog în industria alimentară

astăzi, 17:13

  Solicităm: CunoÈ™tinÈ›e solide în igienă alimentară - absolvent/a de studii superioare/ master pe profil de industrie alimentara /chimie alimentara / biotehnologii/ contr...

-->