INS: Gazele naturale s-au scumpit cu peste 85% în ultimul an, iar cartofii cu aproape 42%

Gazele naturale, cartofii şi uleiul comestibil s-au scumpit cel mai mult în ultimul an, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate miercuri.

În intervalul aprilie 2021 – aprilie 2022, preţurile la gaze naturale au urcat cu 85,27%, la cartofi cu 41,84% şi la uleiul comestibil cu 38,19%.

La capitolul mărfuri alimentare, în afară de cartofi şi ulei, creşteri mari au mai fost înregistrate la făină (plus 26,70%) şi mălai (plus 28,12%).

 

Comparativ cu luna anterioară, uleiul s-a scumpit cu 5,60%, iar cartofii cu 4,03%.

În aprilie 2022, faţă de martie 2022, există şi produse care s-au ieftinit: fasole boabe şi alte leguminoase cu 0,25% şi citricele şi alte fructe meridionale, cu 0,38%. Per total, comparativ cu martie 2022, preţurile mărfurilor alimentare s-au majorat în aprilie, în medie cu 2,56%.

La categoria mărfuri nealimentare, în ultimul an, creşteri mari au fost consemnate, în afară de gaze naturale, la combustibili, 35,69%, la energia termică (22,98%) şi la energia electrică (18,82%).

Faţă de luna anterioară, gazele s-au scumpit în aprilie 2022 cu 26,47%, energia electrică cu 28,65%, iar combustibilii şi energia termică s-au scumpit cu 1,65%.

În cazul serviciilor, cele mai mari creşteri anuale au fost consemnate la cele de transport aerian (19,38%), poştale (17,50%) şi la cele de apă, canal, salubritate (17,78%), precum şi alte servicii (11,45%). Faţă de luna anterioară, serviciile de transport aerian s-au scumpit cu 7,37%. Serviciile de telecomunicaţii s-au ieftinit cu 0,08%.

În ceea ce priveşte preţurile la energia electrică şi la gazele naturale, INS explică faptul că „s-au luat în considerare prevederile OUG nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023”, potrivit Agerpres.

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 13,76% în luna aprilie 2022, de la 10,15% în martie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 16,35%, cele alimentare cu 13,54%, iar serviciile cu 7,11%, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un inginer silvic a murit lovit de o creangă în timp ce curăța un copac într-o unitate militară din Botoșani!

Sunday, 18 October 2026

Un inginer silvic în vârstă de 46 de ani a murit, sâmbătă, după ce a fost lovit în cap de o creangă căzută dintr-un copac pe care îl curăța împreună cu al...

Un șofer „a zburat” cu mașina în curtea unui service din Trușești, avea o alcoolemie de 1,08!

Sunday, 18 October 2026

La data de 17 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din comuna Durnești, cercetat pentru ...

Patru localități din Botoșani vizate de o avertizare nowcasting a meteorologilor!

Sunday, 18 October 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o avertizare nowcasting tip cod galben de vânt pentru o parte din județul Botoșani, valabilă până la ora 21:00. Sunt prognozate intensif...