Iluzia ieftinirii din pix sau ”un fel de somnifer pentru cei mulți”: Lecția de economie a lui Valeriu Iftime pentru premierul Ciolacu

Președintele Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Botoşani a reacționat la anunțul prim-ministrului Marcel Ciolacu privind scăderea ”semnificativă” a prețurilor la alimentele de bază, Valeriu Iftime vorbind despre ”iluzia ieftinirii din pix”.

Iluzia ieftinirii din pix sau ”un fel de somnifer pentru cei mulți”: Lecția de economie a lui Valeriu Iftime pentru premierul Ciolacu

Valeriu Iftime
Foto: Facebook

Valeriu Iftime arată, într-o analiză realizată astăzi, că plafonarea la comandă a prețurilor unor alimente este o ”iluzie care nu a funcționat nicăieri în lume”. De asemenea, președintele Camerei de Comerț Botoșani arată, în stilul caracteristic, și care ar fi efectul unor asemenea reglementări: ”același ca atunci când au fost sfințite porțile stadionului pe care juca echipa Steaua pentru ca adversarii să nu mai poată înscrie”. În final, Iftime spune că, pentru a obține alimente ieftine, există numeroase măsuri eficiente, ”dar acestea sunt ignorate de politicieni”.

Redăm integral analiza lui Valeriu Iftime:
 

Iluzia ieftinirii din pix

A spune că vrem să micșorăm prețurile la unele alimente de bază - declarația îi aparține domnului Ciolacu - este aproape ca atunci când un înalt prelat sfințea porțile Stadionului Steaua ca să apere echipa de golurile adversarilor. Rezultatul probabil va fi la fel! Adică, după sfințire, echipa a încasat tot atâtea goluri câte au putut adversarii să dea. În cazul declarației domnului Ciolacu, alimentele se vor scumpi în continuare, fix atât cât o vor impune legile implacabile ale economiei de piață.

Firește, ele pot să se și ieftinească, însă nu la comanda vreunui politician, ci numai dacă, de exemplu, oferta va fi mai mare decât cererea.

Sigur, cu toții am vrea ca unele prețuri să scadă. Sau măcar să nu mai crească. Dar, ca să se întâmple așa ceva, ar trebui să acționăm la cauză. Știe oare domnul prim-ministru sau cineva din guvern care este cauza creșterii prețului la alimente și, implicit, care sunt pârghiile reale care ar trebui acționate pentru a putea asista la ieftiniri?

Orice acțiune de plafonare sau de limitare, orice reglementare forțată a pieței introduce distorsiuni, dacă nu este foarte bine echilibrată ca măsură. Prețurile nu pot fi reglate la comandă, fie ea chiar și politică. Cel puțin dacă trăim, așa cum știm, într-o economie de piață normală.

Avem la îndemână exemplele de dată recentă ale altor autocrați care au crezut că pot dicta din pix evoluția prețurilor, sfidând legile economice. Și Erdogan, în Turcia, și Orban, în Ungaria, au obținut până la urmă exact efectul contrar: Turcia a ajuns la cea mai mare inflație din Europa (80% la un moment dat, actualmente în jur de 40%), iar Ungaria la cea mai mare inflație din Uniunea Europeană (în continuare de peste 20%). La aceste cifre, însemnând scumpiri generalizate, s-a ajuns după ce, într-o primă fază, produsele au dispărut pur și simplu de la vânzare, refuzând să fie vândute la prețurile stabilite de politicieni.

Și atunci, ce ar trebui făcut?

Ei bine, în primul rând trebuie măsuri fiscale ca să încurajăm producția de bunuri alimentare. Astfel vom ajunge să producem mai mult și, pe termen lung, se vor vedea efectele și în prețuri.

Putem, de asemenea, să reglăm, tot prin măsuri fiscale bine țintite, costurile înregistrate pe lanțul producției, prelucrării și comercializării produselor agricole. Asta înseamnă, de exemplu, să vedem dacă și cum putem subvenționa prețul la îngrășăminte, la combustibil, la manoperă etc. Iar exemplele de acțiuni binevenite și eficiente, care să nu se întoarcă împotriva ta, pot continua.

Irigațiile sunt un alt exemplu. În condițiile în care noi înșine nu facem, de atâția ani de zile, sistemele de irigații de care ar fi nevoie, mai putem lua în calcul numai cu titlu de posibilitate (nicidecum ca o certitudine!) o variantă optimistă privind evoluția prețurilor la alimente: aceea că se va ocupa din nou Dumnezeu de agricultura noastră și ne va da ploaie și căldură atât cât trebuie, în așa fel încât producția să fie mai mare! Doar așa, s-ar putea ajunge la o scădere sau cel puțin la o limitare a prețului la produsele agricole. Sau, cine știe, poate că domnul Ciolacu are în vedere să dea o ordonanță de urgență prin care să Îl constrângă și pe Cel de Sus să ajute la creșterea recoltelor românești.

În orice caz, revenind la măsurile deja anunțate de domnul prim-ministru, nu impunerea unui mercurial, așa cum aveam în comunism, este soluția! De ce? Pentru că pur și simplu va produce același efect ca și înainte de 1989: penuria mărfurilor, rafturile goale!

De aceea cred și că a te răsti la comercianți ca să scadă prețul la raft nu este deloc o măsură normală și mai cred că, în afară de ecoul unor astfel de declarații în urechile electoratului, nu va avea niciun alt efect.

Pentru mine, această declarație a domnului prim-ministru este un fel de somnifer pentru cei mulți, care așteaptă minuni, fără a acționa într-un mod eficient. Și confirmă încă o dată zicala că politica este lupta dintre cei fără caracter, adică oamenii politici, și cei mulți, dar care uită repede, adică electoratul.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Avarie majoră la Registrul Auto Român: Stațiile ITP nu mai funcționează de ieri dimineață!

astăzi, 19:22

De joi, activitatea Registrului Auto Român este perturbată din cauza unei probleme informatice. RAR a anunțat că este vorba de un incident neprevăzut, apărut în camera serverelor cent...

Accident pe un drum din județ, au intervenit pompierii și ambulanța! (foto)

astăzi, 18:47

La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, dar și o ambulanță SAJ Bot...

Avertisment din partea ANAF Botoșani: „Ignorați mesajele false transmise în numele instituției!”

astăzi, 18:40

„Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să inducă în eroare destinatarii. Mesajele false pot conține informații înșelătoare, solicitări nejustificate sau linkuri pe...