TREI TENORI – Concertul Primăverii la Filarmonica Botoşani!

"Tosca", "Granada", "Fantoma de la Operă", "Funiculli, funiculla", "O, sole mio!". Botoşănenii sunt invitaţi vineri, la ora 18.30, la un concert simfonic de excepţie pe care Filarmonica Botoşani îl oferă în cinstea primăverii.

Cei trei tenori invitaţi, Sorin Lupu, Constantin Nica şi Ovidiu Daniel, alături de dirijorul Cristian Sandu şi Orchestra Filarmonicii Botoşani, vor încânta publicul nu numai prin calităţile artistice, ci şi printr-un repertoriu menit să creeze bucurie şi optimism, evenimentul fiind un prilej de reîntâlnire cu muzica marilor compozitori ai lumii.

În program:
Leonard Bernstein:
Uvertura operei Candide
Friedrich von Flotow: Martha, aria lui Lyonel - Solist: OVIDIU DANIEL 
Giacomo Puccini: La Boheme, aria lui Rodolfo - Solist: SORIN LUPU, tenor
Giacomo Puccini: Tosca, aria lui Mario Cavaradossi - Solist: CONSTANTIN NICA
Franz von Suppé: Uvertura operetei Cavaleria uşoară
Francis López: Secretul lui Marco Polo, aria lui Marco - Solist: SORIN LUPU, tenor
Emmerich Kálmán: Contesa Maritza, Aria lui Tassilo - Solist: OVIDIU DANIEL
Franz Lehár: Ţara surâsului, aria lui Sou Chong - Solist: CONSTANTIN NICA
José Padilla: Canzonetta Valencia - Solist: SORIN LUPU, tenor
Pablo Sorozábal: La Tabernera del Puerto, aria lui Verdier Gabi - Solist: OVIDIU DANIEL

Agustín Lara: Canzonetta Granada - Solist: CONSTANTIN NICA
Andrew Lloyd Webber - Selecţiuni orchestrale din musicalul Fantoma de la Operă
Ruggiero Leoncavallo: Canzonetta Mattinata - Solişti: TREI TENORI
Salvatore Cardillo: Core`ngrato - Solişti: TREI TENORI
Luigi Denza: Canzonetta Funiculli, funiculla - Solişti: TREI TENORI
Ernesto De Curtis: Canzonetta Tu ca nun chiagne - Solişti: TREI TENORI
Richard Rodgers: Selecţiuni orchestrale din musicalul Sunetul muzicii
Ernesto De Curtis: Canzonetta Non ti scordar di me - Solişti: TREI TENORI
Ernesto De Curtis: Canzonetta Torna a Surriento - Solişti: TREI TENORI
Eduardo di Capua: Canzonetta O, sole mio! - Solişti: TREI TENORI

Pretul unui bilet este de 30 lei, 20 lei la balcon (aceste bilete fiind si pentru pensionari, elevi, studenti)

SORIN LUPU a absolvit Academia de Muzică Gheorghe Dima Cluj-Napoca şi masteratul în Stilistica Interpretării Cântului, la aceeaşi Academie, clasa lector universitar Gheorghe Mogoşan. Din 2001 este angajat al Operei Naţionale Române Cluj-Napoca. Rolurile de primă mărime ale repertoriului său i-au prilejuit relizarea unui mare număr de turnee în Europa. Sorin Lupu a evoluat in Otello alături de Ansamblul Operei Naţionale Române Cluj-Napoca în cadrul Festivalului Internaţional George Enescu, Bucureşti, ediţia 2009.

CONSTANTIN NICA a studiat canto la Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca cu profesorul Ionel Pantea. A câştigat locul I la Festivalul Naţional Cântarea României în 1980, şi a apărut în mai multe emisiuni de radio de televiziune. El a continuat studiile muzicale în Italia, Germania, Elveţia. În anul 1981 el a câştigat premiul întâi la Concursul Internaţional Maria Callas de la Athena. După un angajament la Lucerna Sommerfestwochen 1981, el a părăsit România, stabilindu-se în Elveţia. A fost angajat la diferite teatre de operă în Elveţia, Germania, Macedonia, Ţările de Jos, Austria, Republica Cehă, Africa de Sud, Italia, Israel, Anglia, România, Egipt.

OVIDIU DANIEL s-a născut la data de 27 martie 1985, în Bistriţa. A început studiul muzicii la liceul de artă din oraşul natal, continuându-l la Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca, secţia canto, clasa Marius Budoiu. Tenorul Ovidiu Daniel a fost distins cu premii la concursuri de interpretare precum: Premiul II la concursul Marţian Negrea de la Ploieşti (2009), Premiul Steliana Calos la Concursul Ionel Perlea de la Slobozia (2009), Premiul I l a Concursul Sabin Drăgoi de la Timişoara (2009) şi Premiul II la Concursul de Lied Românesc de la Braşov (2009).
 

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

A plătit 250 de euro pentru o carte de identitate falsă!

astăzi, 11:45

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Stânca efectuează cercetări în privința unui cetățean R. Moldova, asupra căruia a fost descoperită o carte d...

Uneori, unui copil îi lipsește doar o șansă. Rotary Botoșani oferă zece!

astăzi, 11:25

Pentru zece asemenea tineri din județul Botoșani, anul școlar 2026–2027 ar putea arăta altfel. Rotary Club Botoșani continuă proiectul „Ajută un copil să învețe!” È...

Se deschide Patinoarul din Botoșani, elevii și preșcolarii au acces gratuit în cadrul programului „Luni învăț să patinez”!

astăzi, 11:19

Odată cu venirea sezonului rece, patinoarul de la Cornișa îi așteaptă din nou pe botoșăneni și pe vizitatorii orașului, indiferent de vârstă, pentru sesiuni de mișcare, distracț...