De dragul "adevărului" mânjim cu sânge obrazul fratelui nostru. De dragul "adevărului" îl omorâm cu pietre pe fratele de lângă noi, care, deodată, peste noapte, s-a transformat în duÅŸmanul No. 1 al poporului. Tot din dragoste de "adevăr" începem să distingem dracii kgb-iÅŸti, dracii cia-iÅŸti, dracii securiÅŸti. Åži ca unii care am plinit toate poruncile Evangheliei, ca unii ce ne-am arătat adevăraÅ£i povăţuitori de suflete ÅŸi modele destoinice de urmat, începem să îi vădim pe aceÅŸti "draci securiÅŸti" în numele Scripturii, că deh… spune Scriptura: "De-Å£i va greÅŸi Å£ie fratele tău, mergi, mustră-l pe el între tine ÅŸi el singur. Åži de te va asculta, ai câÅŸtigat pe fratele tău. Iar de nu te va asculta, ia cu tine încă unul sau doi, ca din gura a doi sau trei martori să se statornicească tot cuvântul. Åži de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar de nu va asculta nici de Biserică, să-Å£i fie Å£ie ca un păgân ÅŸi vameÅŸ"(Mt. 18:15-17). Åži aÅŸa noi toÅ£i ajungem apostoli, iar ceilalÅ£i păgâni ÅŸi vameÅŸi, kgb-iÅŸti ÅŸi cia-iÅŸti.
Noi am secat izvorul nemuririi – dragostea – ÅŸi ne chinuim zadarnic în deÅŸertăciunile lumeÅŸti. ViaÅ£a de dincolo o gustăm prin harul lui Dumnezeu, iar harul se dobândeÅŸte prin dragostea de Domnul, prin râvnă ÅŸi inimă fierbinte. Dar noi am uitat cum sună dragostea ÅŸi nu-i mai dăm de urmă. Iar dacă este, se consumă într-una pătimaşă. Dovadă că dragostea e cea care susÅ£ine ÅŸi sufletul ÅŸi lumea este ÅŸi goana lumii de azi care aleargă ca o nebună, inconÅŸtient aÅŸ zice, după dragostea trupească, crezând că acolo se vor elibera de insatisfacÅ£ia lăuntrică. Amăgire, cumplită amăgire. Trăim un veac al amăgirilor la nivel universal. Iarba, florile, legumele ÅŸi toate roadele pământului sunt false; aerul este pervertit, învăţătorii sunt mincinoÅŸi, păstorii sunt lupi în piei de oi; ne trădăm prietenii ÅŸi am început să vedem cu duhul securiÅŸti, spioni ÅŸi kgb-iÅŸti. Unde eÅŸti tu, Pavel, Doamne, să ne-nveÅ£i cum să iubim?
Dragostea este îndelung răbdătoare, începe Pavel. De ce oare începe cu răbdarea ÅŸi nu numai cu răbdarea, cu îndelungă răbdarea? Pentru că ea ÅŸtie că orice lucru trainic în timp se clădeÅŸte, prin multă trudă ÅŸi nevoinţă. De am avea noi înÈ›elegerea că fratele de lângă noi, că prietenul nostru este într-un moment nedesăvârÅŸit al vieÅ£ii lui, aflat însă pe urcuÅŸul desăvârÅŸirii, că lipsurile lui se vor completa prin experienÅ£a ce va să treacă, nu ne-am mai lepăda de el, ci l-am răbda cu inimă bună.
Dragostea este plină de bunătate, continuă apostolul. De am avea răbdare, am câÅŸtiga ÅŸi bunătatea, că de aici izvorăşte aceasta. ÎnÅ£elegând neputinÅ£ele fratelui nostru, ne vom purta cu bunătate ÅŸi de la sine dorim binele lui ca ÅŸi cum ar fi binele nostru. Răbdarea celuilalt este o osteneală a sufletului meu, iar roada acestei osteneli o aflu numai când celălalt află odihnă, bucurie ÅŸi cununi de la Hristos.
Iată de ce continuă Pavel, că dragostea nu este invidioasă, pentru că atâta timp cât rodul fratelui este rodul tău, durerea fratelui ar fi durea ta. Numai cel ce nu suferă să iubească poate fi invidios, se întristează de bunăstarea fratelui său. Åži pentru că mulÅ£i au impresia că iubesc ÅŸi că au multă dragoste, Pavel înÅŸiruie câteva calităţi negative ale dragostei, pentru a nu face confuzii, bineÅŸtiind că dacă săvârÅŸeÅŸti una din cele enumerate, dragostea ta se vădeÅŸte a fi puÅ£ină sau deloc.
Dragostea nu se laudă. Cel ce iubeÅŸte nu se laudă în faÅ£a aproapelui său, pentru că tot ce este al lui socoteÅŸte că este ÅŸi al fratelui său. Cei ce se iubesc împart toate ale lor, nu ascund nimic unul de altul, ÅŸi nu fac diferenţă între bunurile lor, chiar dacă sunt diferiÅ£i. Ei sunt mai multe trupuri într-un singur suflet ÅŸi dacă te consideri că ai mai mult decât celălalt, te diferenÅ£iezi ÅŸi dragostea te scoate afară.
Nu se umflă de mândrie. Cel ce iubeÅŸte nu se mai gândeÅŸte la sporul lui material sau chiar duhovnicesc. Cei ce caută desăvârÅŸirea în afara celorlalÅ£i se înÅŸală pe sine ÅŸi nu ajung decât la umflătura mândriei. Aceasta este specific tuturor religiilor, mai puÅ£in creÅŸtinismului. Nimeni nu poate să-L iubească pe Dumnezeu dacă nu-l iubeÅŸte pe aproapele. Cel ce nu simte în trupul ÅŸi sufletul său daună din pricina nedesăvârÅŸirii fratelui, este departe de desăvârÅŸire. Aceasta, mândria, cred că împiedică cel mai mult lucrarea dragostei. Pentru că mândria te întunecă, nu mai vezi ce face cel de lângă tine, ci numai de tine îÅ£i pasă.
Nu se poartă necuviincios. Dacă până acum s-a vorbit la nivel de teorie, Pavel aduce discuÅ£ia ÅŸi în faptă. Pentru că, după cum credinÅ£a fără fapte este moartă, la fel ÅŸi dragostea ÅŸi cu atât mai mult, ca una ce este numită mai mare dintre toate. Un sfânt părinte vorbea despre sfiala care a existat între Maica Domnului ÅŸi dreptul Iosif de la început ÅŸi până la sfârÅŸit. Cel ce iubeÅŸte este atent să nu mâhnească pe fratele său prin vreo purtare de-a sa, nici măcar să dea de bănuit ceva. Nu îndrăzneÅŸte să jignească pe fratele său nici măcar cu o privire.
Nu caută ale sale. Åži nu numai că încearcă să nu-l deranjeze sau jignească pe fratele, dar se osteneÅŸte mai mult pentru el decât pentru sine. Iată unde s-a suit dragostea de astă dată! Am convingerea că cel ce păşeÅŸte pe aceste trepte ale apostolului, reuÅŸeÅŸte să ajungă la această minunăţie de stare – să te bucuri nu numai pentru el, să te bucuri mai mult pentru el. Numai cine iubeÅŸte poate înÅ£elege aceasta. Numai cine a ajuns aici poate cunoaÅŸte această mare desfătare pentru sufletul lui – începi să te asemeni dumnezeirii(după cum mărturisesc PărinÅ£ii).
Nu se aprinde de mânie. Până ÅŸi mânia se înmoaie în faÅ£a acestei desfătări. Această stare deja începe să topească răutăţile cele ascunse ÅŸi chiar de am avea prilej de tulburare pe fratele, ea nu ne dă prilej de revoltă.
Nu se gândeÅŸte la rău. Chiar dacă fratele te-a supărat, a greÅŸit înaintea ta, tu ne te poÅ£i răzbuna pe el, pentru că ea(dragostea) ÅŸi-a pus deja pecetea în inima ta. Åži chiar dacă te superi nu poÅ£i să-i faci rău.
Nu se bucură de nedreptate. Dragostea nu rabdă nedreptăţirea fratelui său, ci când îl vede suferind sau nedreptăţit, sare să-l ajute. Această specificare este foarte importantă. MulÅ£i cred că iubesc atunci când stau deoparte, când alÅ£i fraÅ£i suferă. Dragostea te împinge la o atitudine de a ajuta pe cel în suferinţă, fără ca acesta să-Å£i ceară ajutorul.
Ci se bucură de adevăr. Aceasta s-a spus pentru a arăta că dacă nu arzi când celălalt e în suferinţă, te-ai abătut de la adevăr; mergi pe o cale strâmbă, care-Å£i ascunde drumul desăvârÅŸirii.
Suferă toate. Câtă minunăţie! Nu suferi ceva ci toate câte Å£i-ar face fratele. O, de ce desfătare ne lipsim! Oare unde ne-am pierdut pe drum de nu mai putem ajunge aici? Lovitura lui spre tine se transformă în mângâiere, pentru că este palma celui pe care îl iubeÅŸti. Aici deja ea este desăvârÅŸită. Întoarce obrazul celălalt dintr-o dispoziÅ£ie nefăţarnică a inimii. Pe cel ce iubeÅŸte, nimic ÅŸi nimeni nu-l mai poate vătăma.
Crede toate. De aceea suferă toate, pentru că înÅ£elege căderea fratelui său ce îl determină să facă rău, să prigonească. Vedem de aici că nu ura celorlalÅ£i ne împiedică pe noi să iubim, ci necredinÅ£a noastră. Singur bun să fii, iubeÅŸte! Că dragostea îÅ£i dă puterea să suferi tot.
NădăjduieÅŸte toate. Åži suferi în nădejdea că Domnul ne va schimba pe toÅ£i. Socotesc că fără această nădejde nu am putea răbda ÅŸi suferi nedreptăţile aproapelui. Dragostea are puterea ÅŸi de a schimba, de a îndrepta. Cu nimic nu te păgubeÅŸte.
Rabdă toate. Iar aminteşte de răbdare, dar de data aceasta cred că de una mai presus de fire, una dumnezeiască, care se naşte din nădejdea că Domnul va stabili şi pacea şi dreptatea şi adevărul.
Dragostea nu cade niciodată. Åži ajuns aici, nimeni nu te mai poate clinti. EÅŸti mai tare decât toÅ£i puternicii lumii care au furat scaunele din faţă. Află că, dacă dragostea ta s-a transformat la un moment dat în ură sau nu a putut trece cu vederea neajunsurile fratelui, acea dragoste nu era desăvârÅŸită. Dragostea ta era pătimaşă, ori din mândrie, ori din desfrânare. Åži dacă dragostea Å£i s-a clintit, ia aminte ÅŸi vezi de unde a venit greÈ™eala ÅŸi îndreptează-te ÅŸi nu lăsa iubirea.
Am scris acestea nu pentru că eu am dragoste, ci pentru că, lipsită de dragoste fiind, jindui după ea, ÅŸi pentru ca să ne amintim ce departe suntem de Adevăr. Åži dureros este să vezi, cum sfâÅŸiindu-se fraÅ£ii între ei în goana după kgb-iÅŸti, sfâÅŸiem Biserica lui Hristos. Să ne temem de cei ce ne ucid sufletul ÅŸi să ne punem întrebarea: Nu cumva invidia este mult mai mare "securist"?
Da, luptăm împotriva duÅŸmanilor Bisericii ÅŸi ai neamului nostru, dar în duhul Evangheliei, în duhul SfinÅ£ilor PărinÅ£i, în duhul martirilor neamului românesc, iar nu în duhul nostru care ne transformă pe noi singuri în apostoli, iar pe toÅ£i ceilalÅ£i, restul, în securiÅŸti.
(MONAHIA FOTINI, editorial din numarul 15 al revistei ATITUDINI)
