O expoziție pe al cărei afiș figurează numele Ana Maria Micu include și un avertisment: avem de a face cu un univers neobișnuit, cu teme și tehnici inovative, cu performance și artă digitală.

Avem, așadar, artă contemporană, care implică din partea privitorului nu doar o anume experiență artistică, ci și disponibilitatea de a reflecta, de a se supune unor perspective diverse asupra lumii.

Nu mai puțin important este faptul că, printr-o astfel de expoziție, artistul devine vulnerabil în fața propriului public. Își expune emoțiile și gândurile intime, se dezvăluie sufletește.

În cazul Anei Maria Micu, vulnerabilitatea însăși devine parte esențială a procesului creativ. Dacă pentru fiecare dintre noi o astfel de deschidere capătă valențe intimidante, pentru un artist este o necesară formă de eliberare, pe de o parte, dar și de conexiune cu privitorul la un nivel profund.

În ”Suflet, aer, animal”, lucrările Anei Maria Micu sunt, din această perspectivă, ferestre către universul interior, universul creativ. Iar expunerea, modul în care Ana Maria Micu ne face părtași acestei vulnerabilități, nu doar că îmbogățește arta, dar și facilitează comunicarea autentică între artist și publicul său, provocând spectatorii să reflecteze asupra propriilor lor emoții și experiențe.

Expoziția ”Suflet, aer, animal” înseamnă, mai presus de toate, prima expoziție personală a Anei Maria Micu la Botoșani. Mai exact, în Sala ”Horia Bernea” de la Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii ”Mihai Eminescu”.

15 desene realizate în cerneală indiană pe hârtie de orez, alături de un altul, de data aceasta pe o folie utilizată în domeniul agriculturii, un desen volumetric așezat în mijlocul sălii, de dimensiuni impresionante (8 m/1,7m). Desen volumetric peste care sunt așezate obiectele folosite în animații. De un efect tulburător se dovedesc a fi animațiile, lucrările realizate în stop motion, precum și jocul de linii negre care integrează vizual tavanul și spațiul sălii.

”Mă gândeam că am în fața mea o artistă adevărată, o artistă completă!”

Curatoarea expoziției, Kassandra Catrinescu, a reușit ca, înainte de a prezenta expoziția, să realizeze un excepțional portret de artist. Pentru că Ana Maria Micu nu este doar un executant profesionist, un artist care stăpânește până la perfecțiune tehnica. Ana Maria Micu se autoinclude în procesul complex al creației, devine ea însăși parte a acestui experiment.

”Am cunoscut-o pe Ana Maria Micu în cadrul unui workshop la care am participat la Muzeul Național de Artă Contemporană. (…) Ana pregătea expoziția ”Mână stângă spre priveliște îndepărtată”, noi - eu și câteva colege ale mele - lucram la arhiva Muzeului. În fiecare dimineață, când ajungeam, Ana era deja acolo, desenând pe pereții spațiului în care avea să fie expoziția sa la ultimul etaj al Muzeului, calculând, măsurând și organizând tot ceea ce avea să fie urmărit de public. Niciodată până atunci nu cunoscusem un artist atât de preocupat și de îngrijit precum este ea. Mi-am luat fiecare mic-dejun privind-o cum desenează, fascinată de felul în care lucrează ceea ce părea a fi doar un desen intuitiv pe niște suprafețe impresionante, folosindu-și tot corpul pentru a realiza acele lucrări murale”, a mărturisit Kassandra Catrinescu.

Cine o știe pe Ana Maria Micu recunoaște în descrierea curatoarei Kassandra Catrinescu felul în care artista din Botoșani își pregătește expozițiile. Și nu întâmplător, studiind lucrările, privitorul descoperă fragmente care compun/descompun însăși ființa artistei: un autoportret în lut, degete fragile sau buze sub greutatea cărora vântul se poticnește.

”Tot ce am putut gândi în acel moment a fost: cum reușește o femeie atât de sensibilă și de fragilă să ducă desenul și pictura la o astfel de anvergură care pare că excede condiția artistului-femeie în care ar încadra-o oricine? Mă gândeam atunci că am în fața mea o artistă adevărată, o artistă completă, care avea să îmi servească drept reper în ceea ce privește arta contemporană și postura artistului contemporan serios și implicat activ în practica sa, ducând-o până la a fi un stil de viață”, a spus curatoarea expoziției ”Suflet, aer, animal”, Kassandra Catrinescu recunoscând că ”întâlnirea cu Ana a fost una de impact major”.

Foarte inspirat a introdus Kassandra Catrinescu în contextul expozițional termenul de pareidolie, un cuvânt compus din particulele grecești para (”alături”, ”în loc de”) și eidos (”imagine”, ”formă”, ”contur”). ”Datorită creativității, mintea noastră percepe modele familiare, adesea fețe, în stimuli aleatorii sau fără o legătură aparentă. De ce se întâmplă asta? Pentru că mintea noastră recunoaște foarte repede diferite tipare pe care caută să le formuleze aievea, exact așa cum vedem, modele familiare în formele norilor de pe cer”, a explicat Kassandra Catrinescu.

Dacă mai adăugăm că întregul concept expozițional al Anei Maria Micu vorbește despre ”anima”, putem privi lucrările ca o concretizare a spiritului, o materializare a ceea ce nu se vede, dar se vrea văzut.

” O gură care vorbește cu lumină…”

”Suflet, aer, animal” este despre ce înseamnă viața în dimensiunea ei totală, neviciată de timp sau spațiu. O manifestare a viului imperfect și a materiei însuflețite. Ambele, împreună și separat, aspecte necesare devenirii și evoluției prin metamorfozare.

”Am rămas foarte uimită, uitându-mă în dicționar, că noi în limba română – limbă latină, nu mai avem termenul acesta de anima pentru suflet. Am luat cuvântul din alte locuri. Și am rămas setată pe ideea asta. Anima în limba română s-a păstrat în animație și în cuvântul animal, poate și în termeni înrudiți, cum ar fi animator sau animat. Dar nu avem obiect desemnat prin acest cuvânt, ci avem numai acțiuni. M-a făcut să mă gândesc că asta, psihologic, corespunde cu actele de devenire. Noi fiind ceva, încercăm să ne transformăm prin diverse acțiuni în ceva mai mult sau pur și simplu să experimentăm mai multe metamorfoze. Aceasta a fost ideea care m-a făcut să selectez animațiile și apoi să mă gândesc că trebuie să le dau un context, să le asociez vizual cu aceste peisaje abstracte pe care le-am creat pe pereți, în desenul volumetric din mijloc și cu experimentele cu cerneală tipografică pe hârtie de orez”, a mărturisit Ana Maria Micu.

Acțiuni care documentează trecerea imaginii de la simplă iluzie – două-trei linii pot să îți creeze iluzia unui peisaj sau a oricărei alte noțiuni, ne spune Ana Maria Micu, până acolo unde ”imaginea merge mai departe până când ajunge obiect care se poate mișca”.

Publicul admiră apoi, rând pe rând, animații transformatoare, concepte artistice de o complexitate majoră, rezultatul a sute și sute de fotografii. ”Privire de noapte”, ”Calea ușoară de a te vindeca singur”, ”Seceta s-a instalat în timp ce tu dormeai”, ”Cu propriile tale cuvinte”, ”Greutatea cuvintelor” sau ”Știmă” sunt animațiile incluse în expoziție.

”În filme am căutat niște narațiuni poetice, cu personaje care par că au un suflet, au viață, au spiritualitate. O gură care vorbește cu lumină… Poate vorbi normal sau dă din buze ca și cum ar încerca să producă niște sunete și să transmită un mesaj, iar la un moment dat irumpe din spatele personajului o lumină care poate fi considerată divină sau creativă sau de oricare alt fel. Dar, categoric, noțiunea asta duce către ceva superior”, dezvăluie Ana Maria Micu, adăugând înțelesurilor anterioare și o altă semnificație a cuvântului anima: ”adiere de vânt, în latină, sau boare”.

Expoziția Anei Maria Micu nu este ceva ce poate fi re-memorat, reconstruit sau replicat. Avem în față un demers expozițional pe care arta contemporană îl asumă în întregul său. Publicul este invitat nu doar ca privitor, ci ca parte a unei aventuri intelectuale, în care gândirea speculativă contestă ideea că realitatea este limitată la experiența umană.

”O gură capabilă de glas, de vorbire, de inteligență, dar fiind obiect, capătă o greutate care ține o batistă să nu fie suflată de vânt. O animație foarte complexă, din peste 400 de fotografii, în care am încercat să sugerez ideea că bate vântul. Cea mai poetică animație este cea cu un personaj tăiat în două. Este de fapt un autoportret, care printr-o linie luminoasă, ce unește cele două fragmente ale portretului, reușește să se vindece singur și să își reîntregească înfățișarea”, spune Ana Maria Micu.

”Este nevoie de liniște, este nevoie de meditație!”

Gabriel Azamfirei, coordonatorul din partea Memorialului Ipotești al expoziției ”Suflet, aer, animal”, a îndemnat către meditație și reflecție. ”Este nevoie de liniște, este nevoie de meditație. I-am făcut Anei o propunere care este absolut imposibilă: ar merge foarte bine expoziția aceasta într-o peșteră, în pământ. Sunt lucrări care trebuie privite în meditație, trebuie gândite în liniște, să ne decuplăm de tot ceea ce este în exterior. Sunt lucrări de foarte mare profunzime. Ana merge foarte departe, chiar și în emoție, dar trebuie să stai să meditezi ca să ajungi acolo”.  

”Suflet, aer, animal” nu este doar o expoziție. Este o provocare. De la a fi părtaș la un act artistic până la a pătrunde în intimitatea creației. Arta contemporană - și Ana Maria Micu se integrează onorant în acest univers încă neexplorat pe deplin - deschide noi orizonturi de creativitate și reflecție, către viitoruri posibile și, de ce nu, salvatoare pentru omenire.

”Este o expoziție făcută din respirație și pământ, mâini și ochi, din timp care se desfășoară cadru cu cadru. Argila nu este doar substanță, ci un vas al potențialului, o piele a lumii încă legănată de vis. Modelată de degete, încălzită de lumină, purtând urmele fiecărei atingeri, ale fiecărei intenții, fiecărei ezitări. Își amintește că a fost pământ și tânjește să devină”, ne spune Kassandra Catrinescu, curatoarea expoziției ”Suflet, aer, animal”.

Până pe 8 iunie 2025, în Sala ”Horia Bernea” de la Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii ”Mihai Eminescu”, lucrările primei expoziții personale Ana Maria Micu la Botoșani se află la dispoziția publicului. 

(Foto & Video/Montaj: Știri Botoșani / Florin Timofte)