O ”altfel de școală”. Una în care talentul nu are vârstă. Este singura școală din Botoșani în care bunicul și nepotul lucrează împreună. Este locul unde la același curs învață un elev de gimnaziu, un preot și un fost învățător. O combinație fascinantă de talente, un cumul de personalități care transformă Școala într-un loc al creației prin excelență.
Aproape 900 de cursanți în acest an. 22 de secții în municipiul Botoșani și alte 15 răspândite în întreg județul. Aproape 50 de angajați, dintre care 28 la sediul central. Profesori dăruiți, și nu putem să nu îl amintim pe cel care mai bine de jumătate de secol a format zeci de artiști: Victor Hreniuc. Iar dintre mentorii de astăzi: Angela Hreniuc, Iuliana Ariciuc sau Florin Ciobanu, Ionuț Manta, Constantin Dicu sau Andrei Alupoaie, Silvia Răileanu, Marcel Dupu.
Canto - de la muzică clasică și ușoară la muzică populară. Pian, acordeon, chitară, orgă, saxofon și clarinet, trompetă, dar și muzică bisericească. Dans modern. Pictură și grafică, pictură decorativă și actorie. Și încă: dans popular la sate, inițiere în folclor, cioplit în lemn, pictură populară, cusut și țesut. Într-un cuvânt: ARTE. Școala Populară de ARTE.
O ”altfel de școală”...
...așa o numește managerul ei, Liviu Andronic.
”Oamenii sunt sensibili, talentaţi şi, mai ales, dornici de a explora o altă lume, una emoţională, creativă şi specială, care să le permită dedublarea de cotidianul cenuşiu şi stresant”, ne spune Liviu Andronic, managerul Școlii Populare de Arte ”George Enescu” Botoșani. Iar această lume, adaugă Liviu Andronic, ”este arta sub toate aspectele ei”.
Deși situată într-o zonă relativ centrală a municipiului Botoșani, în clădirea monument cunoscută drept Casa Ventura, am putea spune că Școala Populară de Arte se distinge mai ales prin discreție. Și nu vorbim aici despre vreun soi de modestie culturală sau amorțeală cultural-artistică, dimpotrivă. Discreția pune la adăpost talentul manifestat în forme atât de diverse. Într-un cotidian aproape sufocat de spectacolul din social media, într-un timp consumat excesiv și aproape butaforic pe rețelele virtuale, există un loc în care sute de oameni mari și mici învață frumosul pas cu pas. În atelier, în ore și ore de lucru. Sunete, culori, armonii, note, portative, pânze, ritm, motive și simboluri.
Iar rezultatele nu se lasă așteptate. Premii, aplauze, satisfacții profesionale.
”Avem o activitate foarte bogată prin participări la concursuri, la festivaluri naționale, lucru care de fapt evidențiază tot ce au acumulat cursanții în timpul procesului educațional. Am încercat mereu să deschid instituția către comunitate, către tot ceea ce înseamnă promovare”, spune managerul instituției, care ne asigură că, fiind vorba despre discipline vocaționale, ”nu numai că este necesar, dar cursanții își doresc să iasă pe scenă, să își promoveze produsele artistice”.
”Nu vânăm premii, acesta este nivelul nostru!”
Nu este ușor să ieși din rutina unui sistem educațional de multe ori încremenit în forme fără fond. Însă, spune Liviu Andronic, ”profesorii au înțeles și și-au pregătit mereu cursanții pentru competiții”. Și asta pentru că, se știe, concursul necesită un alt mod de abordare. ”E una să îl înveți cum se cântă o partitură și alta e ca acea partitură să fie prezentată într-un concurs. Condițiile sunt altele”.
Nu există disciplină în Școala Populară de Arte care să nu fie vizibilă, care să nu fie prezentă în festivaluri sau în concursuri din toată țara.
”Nu mai departe de săptămâna trecută, am mers cu câțiva soliști de muzică populară, de muzică ușoară și cu trupa de teatru pregătită de actrița Silvia Răileanu, profesoară la secția de Teatru, la Glodeni, în Republica Moldova. Am ținut un spectacol de două ore în fața a 400-500 de elevi, părinți și profesori, spectacolul fiind prezentat în finalul Galei Olimpicilor din întreg Raionul Glodeni. Erau elevi și profesori de la școlile de artă, așadar un public avizat. A fost extraordinar. Am fugit de acolo și în aceeași zi, la 17.00, eram la Darabani, unde Secția Externă a Școlii de Arte a prezentat producția de final de curs, un spectacol care a avut loc în Casa de Cultură a orașului. Voiam să precizez faptul că activitatea este foarte intensă, bogată, suntem prezenți peste tot. Am fost la festivaluri, toate solicitările pentru concursuri de pictură și grafică sunt onorate, colegii din țară ne spun: Dar chiar toate premiile le vânați? Nu le vânăm, acesta este nivelul nostru!”, spune dintr-o suflare Liviu Andronic.
”Vin polițiști de frontieră să facă pian! Sau preoți care vor canto clasic”
Da, este singura școală din Botoșani unde merg la cursuri și bunicii și nepoții. Un zâmbet nostalgic se așază în colțul gurii. E loc de un popas de suflet și Liviu Andronic își amintește de un vechi artist.
”Cel mai în vârstă cursant al nostru rămâne de referință Ion Zaiț, care s-a înscris la 70 de ani și la 73 de ani a terminat secția de Grafică”.
Și astăzi Școala se bucură de prezența multor seniori. Mulți au trecut bine de 60 de ani. Cei mai mulți vin la pictură.
”Fosta mea colegă de la Pedagogic, Florentina Dănilă, de exemplu, s-a înscris la Pictură, deja este în anul II”, spune Liviu Andronic.
Cei mai mici sunt, în general, la dans modern. Vin de pe la 6-7 ani.
”În general, mare parte dintre cursanții noștri sunt elevi de gimnaziu și liceu, dar în număr semnificativ și cei de 30, 40, 50 de ani. La discipline la care nici nu te aștepți! Vin polițiști de frontieră să facă pian! Sau preoți care vor canto clasic. Este foarte interesant!”.
”Maurul și-a făcut datoria...”
Întâlnirea generațiilor sub umbrela artistică îi conferă Școlii un statut cultural aparte. Este ușa deschisă către împlinirea oricărui vis.
”Au fost părinți care, așteptând pe holuri să iasă copilul de la cursuri, trăgeau cu urechea la altă sală de curs și apoi deschideau ușa: vreau să fac și eu acordeon!”, spune Liviu Andronic și lasă slobodă și o mărturisire: ”Eu mi-aș fi dorit să fac saxofon, dar nu am timp...”
Timpul. Măsura în anii care au fost sau în cei care vin. La Liviu Andronic, timpul se recuperează și se valorifică zi cu zi, oră cu oră.
”Mult nu mai am până la pensie, peste câteva luni împlinesc vârsta. Mai am cam un an până se termină mandatul. Aș dori să rămân, dar depinde mult dacă politicul va fi de acord”, rostește actualul manager și se îmbracă din nou în nostalgia vârstei. Dar nu rămâne prizonier niciunui regret. Nu are timp! Din nou timpul!
Și vorba se rostogolește din nou cu nesaț: dacă lucrurile vor fi așa cum le-a plănuit, atunci Școala Populară de Arte din Botoșani va deveni una dintre cele mai performante din țară.
”Am depus un proiect transfrontalier, făcut împreună cu Consiliul Județean Botoșani și un consiliu raional din Ucraina, o școală de profil asemănător de acolo. Dacă se implementează, pot să plec liniștit, pentru că las o bază materială, o dotare la școală pe care nu o au în țară niciuna dintre instituții. De la scenă, ecran, leduri, sisteme de sonorizare, instrumente clasice și tradiționale, chiar și un pian cu coadă, plus birotică. Dacă trecem de etapa de selecție... Dacă nu trece, eu am încercat oricum ca fiecare secție să aibă un minim de dotări la nivelul actual de cerințe. Avem pianine, stații, leptopuri, microfoane, instrumente, începem procedura de achiziție și pentru o pianină nouă. Tot timpul încercăm să aducem ceva nou”, spune Liviu Andronic, neobosit și dornic să își vadă Școala împrospătată.
Nu simte că rolul său s-a terminat. De la 1 iulie 2010, de când a preluat conducerea Școlii Populare de Arte ”George Enescu” și până astăzi, Liviu Andronic a reușit să creeze un spațiu artistic primitor, să contureze o idee culturală bazată pe calitate și excelență, dar mai ales a știut Liviu Andronic să valorifice cu asupra de măsură factorul cel mai important din orice instituție care promovează vocația și talentul: sufletul uman, cel izvorâtor de har.
”Maurul și-a făcut datoria, Maurul poate pleca liniștit!”, rostește Liviu Andronic celebra replică a lui Schiller, însă păstrând în colțul gurii nostalgia unui timp pe care nu vrea să îl oprească. Poate pentru că Maurul mai are ceva de spus?
