Sfântul Ilie 2018. TradiÅ£ii ÅŸi obiceiuri de Sfântul Ilie. Sfântul Ilie este cinstit de creÅŸtini, vineri, ca aducător de ploi, după ce, prin rugăciunea sa, a salvat de la moarte poporul din Israel, după trei ani ÅŸi jumătate de secetă, dar ÅŸi ca divinitate populară a Soarelui ÅŸi a focului, atestată prin numeroase tradiÅ£ii ÅŸi datini.
Sfântul Ilie a trăit cu peste opt sute de ani înainte de întruparea Mântuitorului, pe vremea regelui Ahab, în regatul Israel din Samaria.
Potrivit tradiÅ£iei, Sovac a văzut, la naÅŸterea lui Ilie, oameni îmbrăcaÅ£i în veÅŸminte albe care îl înveleau pe fiul său în haine de foc ÅŸi îi dădeau să mănânce o flacără. PreoÅ£ii templului din Ierusalim au interpretat vedenia considerând că Ilie a fost ales de Dumnezeu pentru slujirea profetică.
Vechiul Testament istoriseÅŸte despre faptele lui Ilie în cărÅ£ile numite Regi, de unde aflăm că Sfântul Ilie ajunge la curtea regelui Ahab ÅŸi îi vesteÅŸte acestuia că Dumnezeu va pedepsi poporul cu secetă, dacă nu va lepăda credinÅ£a în zeul Baal. Åži pentru că regele, împreună cu poporul lui Israel, au nesocotit cele vestite de Ilie, nu a mai plouat timp de trei ani ÅŸi jumătate, explică purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele Constantin Stoica.
Sfântul Ilie a fost nevoit să se ascundă de mânia regelui Ahab la pârâul Cherit, în Hozeva. Potrivit tradiÅ£iei locului, aici se află peÅŸtera în care Sfântul Ilie Tesviteanul a stat trei ani ÅŸi ÅŸase luni, înainte de a urca pe Muntele Sinai. În peÅŸtera Sfântului Ilie se păstrează icoana acestuia, în care sfântul este înfăţiÅŸat ca fiind hrănit de corbi. "Åži a zis Domnul către Ilie: «Du-te de aici, îndreaptă-te spre răsărit ÅŸi te ascunde la pârâul Cherit, care este în faÅ£a Iordanului. Apă vei bea din acel pârâu, iar mâncare am poruncit corbilor să-Å£i aducă acolo!» Åži a plecat Ilie ÅŸi a făcut după cuvântul Domnului; s-a dus ÅŸi a ÅŸezut la pârâul Cherit, care este în faÅ£a Iordanului", se scrie în Vechiul Testament.
Corbii îi aduceau pâine ÅŸi carne, iar apă bea din pârâu. Hrana era adusă de la Templul din Ierusalim, locul unde se aduceau jertfe de pâine ÅŸi de carne. Pâinea unită cu carnea preînchipuia, astfel, Euharistia, trupul Domnului.
Spre sfârÅŸitul anilor de secetă, pentru cunoaÅŸterea adevăratului Dumnezeu, Sfântul Ilie îi propune regelui să ridice un jertfelnic pe Muntele Carmel, unde să se roage lui Dumnezeu mai întâi prorocii lui Baal, iar apoi el. Acesta a fost momentul în care Ilie a înlăturat cultul zeului Baal, reuÅŸind să coboare foc din cer peste jertfa sa, ceea ce 450 de preoÅ£i ai lui Baal nu reuÅŸiseră să facă.
SfinÅ£ii PărinÅ£i spun că Moise ÅŸi Ilie au fost prezenÅ£i la Schimbarea la Faţă de pe Tabor, pentru a li se îndeplini dorinÅ£a de a vedea faÅ£a lui Dumnezeu prin faÅ£a schimbată în lumina lui Hristos. În viaÅ£a lor pământească, ei nu au reuÅŸit să vadă faÅ£a lui Dumnezeu - Moise a văzut doar spatele lui Dumnezeu, pe Muntele Sinai, iar Ilie s-a retras într-o peÅŸteră atunci când Dumnezeu a trecut în adiere de vânt.
În perioada sa pământeană, Ilie a săvârÅŸit ÅŸi păcate, cel mai mare fiind uciderea părinÅ£ilor săi, la îndemnul diavolului. Dumnezeu l-a iertat, l-a trecut în rândul sfinÅ£ilor ÅŸi l-a urcat la cer într-o trăsură cu roÅ£i de foc trasă de cai albi înaripaÅ£i.
În cer, Sfântul Ilie cutreieră norii, fulgeră ÅŸi trăsneÅŸte dracii cu biciul său de foc, pentru a-i pedepsi pentru răul care i l-au pricinuit. Åži, pentru că dracii înspăimântaÅ£i se ascund pe pământ prin arbori, pe sub streaÅŸina caselor, în turlele bisericilor ÅŸi chiar în trupul unor animale, Sfântul Ilie trăsneÅŸte năprasnic, pentru a nu-i scăpa nici unul dintre ei.
În ajunul zilei când este sărbătorit Sfântul Ilie, fetele se duceau noaptea pe ogoarele semănate cu cânepă, se dezbrăcau ÅŸi, goale, se tăvăleau prin cultură, apoi se îmbrăcau ÅŸi se întorceau acasă. Iar dacă în noaptea dinspre Sfântul Ilie ele visau cânepă verde, acesta era semn că se vor mărita cu flăcăi tineri ÅŸi frumoÅŸi. Dacă în vis vedeau cânepă uscată, se zicea că se vor mărita cu oameni bătrâni.
Potrivit tradiÅ£iei, în dimineaÅ£a zilei de Sfântul Ilie, se culegeau plante de leac, în special busuioc, se puneau la uscat în podurile caselor, sub streÅŸini sau în cămări. Åži tot de Sfântul Ilie, erau adunate plantele întrebuinÅ£ate la vrăji ÅŸi farmece.
Femeile duceau în această zi busuioc la biserică, pentru a fi sfinÅ£it după care, întoarse acasă, îl puneau pe foc, iar cenuÅŸa rezultată o foloseau în scopuri terapeutice, atunci când copiii lor făceau bube în gură.
Tot tradiÅ£ia spune că nu era voie să se consume mere pâna la 20 iulie ÅŸi nici nu era voie ca aceste fructe să se bată unul de altul, pentru a nu cădea grindina, obiceiul acesta fiind păstrat ÅŸi astăzi. Tot în 20 iulie, merele, considerate fructele Sfântului Ilie, sunt duse la biserică pentru a fi sfinÅ£ite, crezându-se că numai în acest mod ele vor deveni mere de aur pe lumea cealaltă.
Tot de Sfântul Ilie, românii îÅŸi aminteau ÅŸi de sufletele morÅ£ilor, în special de cele ale copiilor. Femeile chemau copii străini sub un măr, pe care îl scuturau ca să dea de pomană merele căzute. Astfel, se considera că morÅ£ii se veselesc.
Bisericile sunt pline, în această zi, cu bucate pentru pomenirea morÅ£ilor (MoÅŸii de Sfântul Ilie), iar la casele gospodarilor se organizează praznice mari.
Se credea ÅŸi se mai crede ÅŸi astăzi că, dacă tună de Sfântul Ilie, toate alunele vor seca, iar fructele din livezi vor avea viermi.
Oamenii mai spun că, după ziua Sfântului Ilie, vor începe ploile mari de vară.
În această perioadă, la sate, apicultorii recoltează mierea de albine, activitate numită ÅŸi retezatul stupilor. Recoltarea mierii se face, ÅŸi acum, în multe locuri, potrivit datinei, numai de către bărbaÅ£i curaÅ£i trupeÅŸte ÅŸi sufleteÅŸte, îmbrăcaÅ£i în haine de sărbătoare, ajutaÅ£i de către un copil, femeile neavând voie să intre în stupină. După recoltarea mierii, cei din casă, împreună cu rudele ÅŸi vecinii invitaÅ£i la acest moment festiv, gustau din mierea nouă ÅŸi se cinsteau cu Å£uică îndulcită cu miere.
Ziua Sfântului Ilie marchează ÅŸi miezul verii pastorale, când le era permis ciobanilor să coboare în sate, pentru prima dată după urcarea oilor la stână. Cu această ocazie, ciobanii tineri sau chiar cei maturi aduceau în dar iubitelor sau soÅ£iilor furci de lemn pentru tors, lucrate cu multă migală.
În vechime, se obiÅŸnuia ca, tot în această zi, să se organizeze întâlniri ale comunităţilor săteÅŸti de pe ambii versanÅ£i ai CarpaÅ£ilor, târguri, iarmaroace ÅŸi bâlciuri, unele păstrate până în zilele noastre.
În zona Sibiului, Ilie este considerat un sfânt mânios, care i-ar pedepsi pe cei care lucrează în 20 iulie. Åži pentru că îl ÅŸtia mânios, Dumnezeu nu i-a spus niciodată când este ziua lui, te reamă să nu aducă urgie peste oameni, spune legenda.
Ca divinitate solară ÅŸi meteorologică, Sfântul Ilie provoacă tunete, trăsnete, ploi torenÅ£iale ÅŸi incendii, leagă ÅŸi dezleagă ploile ÅŸi hotărăşte unde ÅŸi când să bată grindina.
Sărbătoarea proorocului Ilie Tesviteanul este ÅŸi ziua AviaÅ£iei Române, acest sfânt fiind considerat, începând din 1913, ocrotitorul ÅŸi patronul aviatorilor.
Mediafax