Puține sărbători populare sunt așa de bogate în superstiții și tradiții cum este „Sântandreiul”, „Moș Andrei” sau „Indrea”. Există o mulțime de tradiții complexe, de mare vechime, răspândite în toată România.
O dovadă a importanței sărbătorii ține de faptul că are un ajun, practic începe noaptea, cu gesturi și acte de întâmpinare. După cum scrie Vasile Alecsandri, în poezia „Noaptea Sfântului Andrii”: Lupii urlă împreună/Cu ochi roși țintiți la lună/Câmpul geme, codrul sună/ Satan pe deal s-a ivit!
În credința populară, noaptea de 29 spre 30 noiembrie era numită Noaptea Strigoilor care era o noapte de spaimă, fiindcă se credea că spiritele morților ies din morminte și se iau la bătaie cu „strigoii vii”. Cei mai periculoși strigoi erau vârcolacii despre care se credea că ar locui în văzduh, printre nori sau deasupra norilor. Ei erau considerați „răspunzători” pentru eclipse pentru că „ar mușca” din Lună sau din Soare, scrie HotNews.
În tradiția bisericească, Sfântul Apostol Andrei a fost primul propovăduitor al Evangheliei la geto-daci, în teritoriul dintre Dunăre și Marea Neagră. Sfântul a ajuns în locurile noastre în jurul anului 55 d Hr și este considerat un ocrotitor al românilor.
Sfântul Andrei s-a născut în jurul anului 5 d Hr în Galileea (pe atunci în Imperiul Roman) și a murit undeva după anul 60, fiind răstignit cu capul în jos în provincia Achaia, pe o cruce în formă de X făcută din lemn de măslin. Andrei este sfânt protector al Scoției și al Rusiei.
Uneori se punea usturoi și în leagănul copilului, alteori mireasa își punea usturoi în pantofi. Usturoiul era uneori folosit și în tradiții de înmormântare.
Ziua de Sf Andrei a fost foarte rece în ani precum 1985, 1989, 1993, cu temperaturi ce au scăzut și la sub -25 C. Cel mai cald a fost în 2012, cu locuri unde au fost mai mult de 19 grade.
Peste 900.000 de români au onomastica pe 30 noiembrie. Ne întâlnim cu sfântul și în viața de zi cu zi: Crucea Sf Andrei, la trecerile de nivel cu calea ferată, un semn des întâlnit, în formă de X.
Sf Andrei - „Cap de iarnă” și un temut stăpân al fiarelor pădurii
Perioada calendaristică de peste trei săptămâni dintre 14 noiembrie (Filipii de Toamnă) - 6 decembrie (moș Nicolae) adună numeroase sărbători, obiceiuri, acte rituale și practici magice dedicate lupului. Etnologii se referă uneori la această perioadă sub numele de Anul Nou Dacic, date fiind numeroasele legături dintre daci și lupi. Este adesea dat și un citat din Mircea Eliade în acest sens cum că dacii se numeau ei înșiși lupi, sau „cei care sunt asemenea lupilor.
Amănunt interesant: printre denumirile populare ale lunii decembrie, lună care începe la o zi după Sf Andrei se numără: Andrea, Indrea și Undrea.
„Sărbătorile și obiceiurile de la sfârșitul lunii noiembrie și începutul lunii decembrie corespund, ca dată calendaristică, cu Dionisiacele Câmpenești ale tracilor și Saturnaliile romanilor. În această perioadă, părinții bisericii creștine au fixat data de celebrare a Apostolului Andrei care a propovăduit credința lui Iisus la Dunăre și Marea Neagră în primele decenii ale erei noastre. Noua sărbătoare creștină s-a impus în conștiința credincioșilor împreună cu unele dintre atribuțiile zeului uzurpat, realitate confirmată de obiceiurile, actele rituale și practicile magice din noaptea de 29 spre 30 noiembrie”, scrie Ion Ghinoiu în cartea Calendarul țăranului român - Zile și mituri.
O zi în care munca era strict interzisă
„Ziua Sfântului Andrei este păstrată cu atâta strășnicie în toate ținuturile românești, încât, încă în urmă cu mai mult de un secol, se spunea în Moldova că poți să muncești în orice zi, cât de mare, numai în această zi să serbezi. Evident este o exagerare, căci nu este vorba despre toate tipurile de munci, ci mai cu seamă despre cele casnice, feminine (tors, cusut, măturat) și nici despre întreaga zi. În jumătatea de sud a țării nu atragerea lupilor constituie pericolul la care se expun cei ce nu respectă aceste interdicții, ci bolile, de la ciumă, până la simple dureri de cap”, scrie Narcisa Știucă în cartea Spirala sărbătorilor - Rosturi, tâlcuri și deslușiri.
Noaptea vrăjită când animalele prin grai
Noaptea era un timp magic în credința populară, un timp al marilor schimbări, un timp prielnic pentru naștere, pentru moarte și pentru renașterea diverselor divinități adorate. La unele sărbători din an se aprindeau focuri uriașe, în unele regiuni se organizau jocuri în noaptea dinaintea unei înmormântări. Etnologii spun că sărbătorile și obiceiurile nocturne se leagă de un străvechi cult lunar și agrar și de vremurile când timpul să măsura pe nopți, nu pe zile.
În credința populară, noaptea de 29 spre 30 noiembrie era numită Noaptea Strigoilor care era o noapte de spaimă, fiindcă se credea că spiritele morților ies din morminte și se iau la bătaie cu „strigoii vii” în diverse locuri „necurate”. Duelurile sângeroase cu limbile de la melițe puteau dura până la cântatul cocoșilor când spațiul se purifică, morții revin în morminte, iar sufletele strigoilor vii revin în trupurile și paturile părăsite fără știința lor. Melița este o unealtă simplă din lemn pentru sfărâmat cânepa, mai scrie HotNews.
„În anumite situații, strigoii se manifestau violent față de oamenii care nu-și luau anumite măsuri de protecție, în primul rând ungerea cu usturoi a corpului, ușilor și ferestrelor. Atmosfera devenea și mai apăsătoare într-o importantă zi a lupului, fixată de tradiție pe data de 30 noiembrie, la Sântandrei. Atunci, lupul își poate îndoi gâtul țeapăn și devine mai sprinten, astfel că prada nu mai are scăpare. Ca urmare, oamenii trebuiau să ia măsuri suplimentare de pază a vitelor și să efectueze diverse practici magice de apărare împotriva lupilor. Niciun alt moment al anului nu era atât de prielnic pentru transformarea oamenilor în pricolici, oameni cu înfățișare de lupi sau câini, ca în ajunul și ziua de Sântandrei” (Ion Ghinoiu).
Cei mai periculoși strigoi erau vârcolacii despre care se credea că ar locui în văzduh, printre nori sau deasupra norilor. Ei erau considerați „răspunzători” pentru eclipse pentru că „ar mușca” din Lună sau din Soare” și erau alungați prin rugi și mătănii, dar și prin zgomotul produs de bătutul tablei. Iarna se puteau transforma în oameni și puteau să le facă rău celor întâlniți în cale.
„Cine n-a citit iarăși Strigoiul lui Coșbuc sau Noaptea Sfântului Andrii de V Alecsandri? Strigoii au anumite timpuri când ies pe pământ și fac și ei petreceri. După credința poporului român ei se adună și petrec în seara de Sf Gheorghe, Înălțarea Domnului și de Sf Andrei”, scrie Gh Ciaușanu în Superstițiile poporului român.