Din satul Oneaga, drumul coboară molcom spre pădurea din apropiere. Până la pădure, revărsată din casele mărginaşe, o livadă bătrână se făleşte ţanţoşă cu roadele date în pârg. Merele roşii pe ramurile contorsionate de vreme, perele plesnind de galben în lumina clară a lui octombrie, iarba parcă tânjind la fructul din înalt, o poveste furată din coborâşul molcom al maşinii.
Smerită, livada se opreşte brusc la marginea pădurii. Până la schit, linia drumului se sfieşte printre copaci, într-un verde luminat mirific de soarele tomnatic, şi se frânge uşor în poarta bisericii.
1 octombrie: Zi de hram, sub Acoperământul Maicii Domnului!
Călugări din toată valea şi preoţi de prin parohii, copii şi tineri, bătrâni. Curtea este plină, slujba pe sfârşite se amestecă ameţitor cu mirosuri de tot soiul. E hram la Oneaga şi ţărăncile au învârtit în foi de varză sărmăluţe cât să le cuprindă degetele firave şi să se năucească nările pelerinilor. Flori multe, zumzet de prunci, foială de gospodine pe ultimele treburi rămase neterminate.
Binecuvântarea de final sparge tăcerea de până atunci a creştinilor, dar nimeni nu se îmbulzeşte. Bucuria primenirii întru credinţă îi aduce şi mai aproape unii de alţii. Oamenii se salută, îşi urează de bine şi mai află unde li-s unora copiii, cum o mai duc bătrânii altora.
Schitul Oneaga a fost înfiinţat în anul 1780, de către boierul Neculai Cristescu, în pădurea unde se aciuaseră nişte pustnici ruşi. Boierului, proprietar al moşiei şi al satului Cristeşti, i-a fost la îndemână să ridice o biserică din bârne de stejar, care a primit hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.
Obşte de călugări, schitul aparţinea de Mănăstirea Vorona, iar slujbele erau ţinute de ieromonahi de la Vorona sau preoţi de mir din Oneaga.
Biserica a funcţionat vreme de 82 de ani. În 1862, schitul a fost desfiinţat prin ordin domnesc. Tradiţia spune că motivul care a dus la aceasta drastică hotărâre ar fi fost o cununie necanonică. Ca şi cum nu ar fi fost destul, biserica de lemn a fost desfăcută la propriu şi dusă în alt sat. La Oneaga a rămas, dureros însingurată, Sfânta Masă.
"Biserica a fost desfiinţată şi transferată în satul Vânători, comuna Gorbăneşti, din judeţul Botoşani. Era făcută din lemn de stejar, au demontat-o şi au mutat-o cu totul. A rămas doar Sfânta Masă aici. Credincioşii de la Oneaga au împrejmuit cu gard şi au acoperit-o. Oamenii din zonă, de la Oneaga, de la Coşula, mai veneau când şi când şi mai aprindeau o lumânare. Aici fusese şi prima biserică a satului Oneaga şi primul cimitir la timpul respectiv", povesteşte egumenul Teodosie Bahnă, de la Schitul Oneaga.
În 1990, părintele Teodosie se afla la Sihăstria Voronei. Împreună cu ieromonahul Pimen Chirilă, au prins a aduna material pentru o biserică nouă la Oneaga, în poiană, pe vechea vatră monahală. Mai întâi au apărut câteva chili și o fântână.
Schitul Oneaga s-a reînfiinţat în anul 1994, la inițiativa lui Calinic Botoșăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, și cu aprobarea mitropolitului de atunci al Moldovei şi Bucovinei, Daniel. Egumen al schitului este numit ieromonahul Teodosie Bahnă. Un an mai târziu se punea piatra de temelie pentru o nouă biserică.
"În anii următori, 1997, 1998, s-a construit, iar pe 1 octombrie, în 1999, s-a sfinţit biserica. Apoi s-a continuat cu clopotniţa, cu gardul de piatră, catapeteasma. Pictura a fost făcută în 3 ani, este o pictură din frescă, iar în 2011 s-a resfinţit biserica. Hramul este pe 1 octombrie, Acoperământul Maicii Domnului. Este o sărbătoare de binecuvântare, de mulţumire, de acoperământ. Ne rugăm neîncetat la Maica Domnului, care este mijlocitoarea noastră, a creştinilor", spune egumenul schitului Oneaga, ieromonahul Teodosie Bahnă.
În mijlocul pădurii, feriţi de zgomotul citadin, dar şi de puhoaiele de oameni, vieţuitorii schitului Oneaga îşi poartă zilele în tihnă, cu rugăciune şi multă muncă. Pelerinii care ajung la schit nu trebuie decât să-şi deschidă sufletul şi să se cuprindă de bucuria credinţei.
Foto: Ionuţ Iosub