Alecu Ivan Ghilia, pe numele său adevărat Alexandru Ivan, s-a născut pe 1 martie 1930, în satul Ghilia, comuna Șendriceni, județul Botoșani. Părinții săi, Vasile Ivan și Saveta (născută Airinei Ignat), erau țărani săraci. Este cunoscut nu doar ca scriitor, ci și ca pictor. Un scriitor cu talent și un pictor sensibil, care se preumblă între dramatismul sacru și religiozitatea sufletească, fără a urma canoane și tipare academice, dar susținând în subsidiar o personalitate spiritualizată, aparent fragilă, vizibil sfredelitoare, cu un destin de excepție.
A fost elev al Școlii Normale din Șendriceni. A urmat cursurile Academiei de Belle-Arte din Iași (1948-1950) și apoi pe cele ale Institutului de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu" din București (1950-1953). A lucrat ca redactor la Contemporanul, Gazeta literara, Luminița (redactor-șef), a fost șef de studio cinematografic. Puțină lume știe că Alecu Ivan Ghilia a fost unul dintre puținii scriitori participanți la Revoluția de la București, că a fost arestat, bătut și închis la Jilava.
Citeste ALECU IVAN GHILIA: "Așa l-am cunoscut pe sfântul care mi-a redat credința"
Născut pe pe 1 martie 1930, în Ştiubieni, judeţul Botoşani, Teodor Valenciuc a absolvit în anul 1965 Facultatea de Arte Plastice din Iaşi. Este membru al Uniunii Artistilor Plastici din România. În anul 1965, Teodor Valenciuc a pus bazele Secţiei de Artă Plastică a Şcolii Populare de Artă Botoşani. În anul 1968 devine primul profesor al Liceului de Artă Botoşani, care a contribuit la înfiinţarea secției de de Artă plastică.
Alături de alţi artişti plastici, Teodor Valenciuc a iniţiat organizarea Cenaclului de Artă Plastică "Ştefan Luchian" şi diverse Colocvii de artă plastică cu prilejult taberelor organizate la Agafton, Ipoteşti şi Ştefăneşti. La 87 de ani, Teodor Valenciuc trăiește viața ca pe o sărbătoare. Pășește domol pe aleile orașului și, dacă ar fi să aleagă între freamătul de vorbe și tăcerea dinlăuntru, spune că alege liniștea. Scrie și citește. Cântă și astăzi la vioară și în muzică se abandonează cu aceeași voluptate ca în tinerețe. Culoarea i-a rămas alături, la fel cum alături îi sunt amintirile dragi despre oameni pe care i-a cunoscut. Despre întâmplări care l-au marcat. Începem împreună o călătorie prin viață. "Eu, ca artist, am fost un visător, dar visurile mele s-au îndeplinit în mici procente", spune artistul. O poveste care începe, hăt!, în Botoșaniul interbelic.
Citeste La taifas cu TEODOR VALENCIUC: "Mă, dacă tu știi lucrurile astea la ce ai mai venit aici? Să ne înveți pe noi cum se face?"
Născut pe 1 martie 1953, în satul Costeşti, comuna Răchiţi, judeţul Botoşani, Alexandru D. Funduianu este poetul matematician care se înţelepţeşte în propriul timp, acel timp care, în viziunea lui Dumitru Stăniloae, devine expresie a faptului că noi nu rămânem şi nu putem rămâne în ceea ce suntem.
Or Al.D.Funduianu îşi (pe)trece existenţa împrăştiindu-se generos printre cuvinte, sensuri, oameni, întâmplări pe care ni le împărtăşeşte apoi împachetate într-o uimire nedivizibilă. Pentru că, dincolo de matematică, de rigorile sistemului educaţional românesc şi de vitregiile cotidiene, Al.D.Funduianu ne înfăţişează poezia – a sa şi a altora – ca pe o "ştiinţă deşteptătoare" a minţii în aceeaşi notă în care, în Antichitate, grecii descriau muzica drept disciplină matematică.
Dar, mai presus de toate, se distinge la poetul botoşănean un soi de generozitate (con)frăţească, pe care o cultivă fără emfază, aş spune chiar cu recunoştinţă.
"Se mai vorbeşte încă/ - prin semne -/ că istoria s-a făcut şi/ s-a scris/ anevoie// de spaima gloriei/ cum cineva îşi contura câteva idei/ personale/ spre a le face/ cunoscute semenilor/ se şi pomenea somat din eter:/ -distruge imediat/ manifestele!// numai Pomul/ când simte că are de spus ceva/ fundamental -/ înfloreşte…".
Citeste La mulţi ani, Alexandru D. FUNDUIANU!
Nascut pe 1 martie 1950, Marcel Manastireanu a slujit cu sfintenie la altarul Culturii, a sculptat zeci de busturi, a pictat sute de tablouri.
Marcel Manastireanu sculpteaza de cand nu avea nici 20 de ani, lucrarile sale facand obiectul a peste 15 expozitii. A renuntat insa la pensule si acuarele, dedicandu-si viata sculpturii. Din 1993 a renuntat la expozitiile de pictura. A dat pensulele si acuarelele baiatului sau, care i-a mostenit talentul si care ii face cinste prin aura artistica care il inconjoara pe tanarul Manuel Manastireanu.
Marcel Manastireanu a ramas la sculptura. Si nu regreta. Nu mai stie numarul busturilor si statuietelor lucrate de el. Cele mai multe il reprezinta pe Mihai Eminescu. Multe dintre ele au ajuns si in afara granitelor tarii. Una dintre ele a ajuns la Edinet, in Republica Moldova. Este vorba despre o statuie a lui Stefan cel Mare si Sfant, realizata in marime naturala. Busturile de pe Aleea Personalitatilor, din Parcul Mihai Eminescu Botosani, sunt tot de el realizate. Scriitori, istorici, botanisti sau pictori, botosaneni la origine.
Marcel Manastireanu isi plimba anii pe aleile Botosanilor, in cautarea aerului sfant de altadata. Trecut prin boema anilor 70, imbalsamat artistic de inmiresmatele amintiri legate de artistii traitori sau trecatori ai Botosanilor, Marcel Manastireanu inmagazineaza si gestioneaza zi de zi scene din viata noastra, a tuturor. Unele frumuseti se regasesc apoi in arta sa. Altele raman in sufletul sau, pentru vremurile ce se vor naste.
Citeste MARCEL MĂNĂSTIREANU: Țara în care mi-am dorit întotdeauna să trăiesc se cheamă Botoșani!